Minunile Sfantului ARSENIE BOCA

[bogdan81]

Mihail C, nu stiam ca doar Sf Chiril poate fi reprezentat alaturi de Theotokos, desi acum ca ai explicat de ce, mi se pare logic. Eu de exemplu, personal, nu am nimic cu sf Francisc. Ba chiar pot spune ca e unul dintre sfintii apuseni care imi este destul de apropiat. Imi permit sa judec uneori cu mintea si inima mea, chiar daca biserica de care apartin (ortodoxa) imi interzice sa cred in sfintenia celor de alte confesiuni.
Eu nu imi pot imagina ca atatia oameni iubitori de Dumnezeu si de semeni s-au dus in iad doar fiindca credeau in primatul papal si infailibilitatea papei.
Ma rog, asta e alta discutie care s-a tot purtat pe alte topicuri, deci nu mai are rost sa deschidem alta aici. Vroiam sa spun ca, apropos de pictura de la Draganescu, ma sminteste mai mult stilul decat faptul ca l-a pictat pe sf Francisc.
Dar nu pot spune cu mana pe inima ca parintele Arsenie era un inselat. Cred ca biserica ar trebui sa demareze o cercetare serioasa asupra acestui capitol si sa ne lamurim cu totii. Fiindca eu de exemplu nu l-am cunoscut pe parintele Arsenie Boca. Eram destul de mic cand a murit. Daca l-as fi cunoscut puteam sa emit o parere. Dar asa vorbim doar din auzite, si de cele mai multe ori sunt informatii la a cincea mana.

În prealabil postat de cristirg

-deci noi ortodocsii ar trebui sa tinem cont de ceea ce zice Sfantul Ignatie Briancianinov:

"In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alti nevoitori ai latinilor (Dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. "Atunci cand Francisc a fost rapit la cer" spune scriitorul Vietii acestuia, "Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har " Francisc". Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire !"

"Evanghelia aceasta (Luca 8, 1-3) ni-L reprezintă pe Iisus în misiune prin oraşe şi sate, propovăduind şi binevestind Împărăţia lui Dumnezeu. Era însoţit de cei 12 ucenici şi de nişte femei cărora le făcuse bine şi de aceea se ţineau după El şi-i aveau grijă din averile lor. Este un tablou simplu şi impresionant.

Ingnaţiu de Loyola, un militar ambiţios şi creator, Assisi, are o metodă duhovnicească care se bazează pe imaginaţie. Îţi reprezinţi cu mintea pe Iisus, într-o împrejurare oarecare, şi te închipui şi pe tine amestecat printre auzitorii de atunci ai lui Iisus. Stărui în această închipuire şi în toate sentimentele ce le trezeşte această transpunere. E ceva de folos, dar riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (apar nălucile, vederile false, etc.).
De aceea Răsăritul meditează fără imagini, chiar contra imaginilor, chiar vedeniile reale le refuză – nu din rea credinţă sau din împotrivire, ci din grija de a nu greşi primind orice. Şi se ştie că Dumnezeu nu se mânie, nu se supără când se stă pe acest punct de vedere.

Singură Ortodoxia este cea care pomeneşte noţiunile fără a pune nici un tipar pe minte care ar stârni vreo imagine, refuzând categoric orice nălucire. De exemplu: Adevăr, Dragoste, Duh." (extras din Talanţii Împărăţiei - Părintele Arsenie Boca).

[GMihai]

În prealabil postat de bogdan81

In privinta lui Francisc de Assisi, si eu m-am smintit cand am citit randurile citate de tine din sf Ignatie Briancianinov, dar trebuie sa spunem urmatoarele: ca au existat multe scrieri despre viata sf Francisc, multe din ele pline de falsuri.

De fapt, este exact aceeasi situatie cu a Parintelui Arsenie Boca. Dacă începi să sapi prin ceea ce au scris diverşi şi diverse despre el, povestiri la mâna a unşpea, subminate de pietism, zelotism şi alte hachiţe, poţi oricând să găseşti nod în papură.

Dacă te limitezi la ce a scris persoana respectivă, se schimbă lucrurile.

De pildă, scrierile Sf. Francisc au supravieţuit, şi au fost şi publicate în traducere în limba română: http://www.elefant.ro/carti/religie-...si-169226.html

Dacă găseşte cineva acolo cum că Sf. Francisc s-a făcut pe sine egalul lui Dumnezeu sau al lui Hristos, promit să mânânc întreaga carte, cu coperţi cu tot.

"Toate cuvintele părintelui şi toată construcţia duhovnicească a tuturor cărţilor care au ajuns până la noi, a mesajelor care au ajuns la noi, poartă cu sine, desăvârşit, acest duh al semreniei pe care foarte puţini, foarte puţini din perioada lui şi de după aceea, l-au înţeles.

Nu socotiţi pe părintele un archebuzier, un tanchist al ortodoxiei. Părintele era ca un şoim deasupra tuturor înălţimilor şi modul lui de a fi şi de a trăi în Hristos era, cu desăvârşire, în aşezată semerenie.

Părintele a refuzat să facă din ortodoxie o ideologie. Ortodoxia pentru părintele a fost tot timpul o mărturie de credinţă mai presus de orice program omenesc.

Mesajul pe care l-a transmis părintele totdeauna a fost în Hristos, de dragul lui Hristos, de dragul ca toţi cei care veneau către mănăstire şi către el să crească în Hristos.

În ţinta părintelui n-a fost să facă din noi o turmă care să-l aplaude, o turmă de închinători care habar n-avem de conţinutului vieţii părintelui şi de misiunea lui în mijlocul nostru.

Ţinta vieţii părintelui a fost să ne convertească pe toţi, şi veacurile acelea comuniste chiar, să le convertească toate la Hristos. Nu pentru ifose de sfânt sau de sfinţişor, cum are zice el însuşi, s-a născut Arsenie Boca în mijlocul poporului, ci ca să ne vindece de ifosele de sfinţişori, să ne aducă cu picioarele pe pământ şi să ne aducă aminte că, în mod cert, Hristos este singura realitate pentru care merită, nu doar să murim, ci şi să trăim, nu doar să trăim, ci şi să murim.

Părintele nu s-a născut ca să fie vedetă, el n-a creat în mijlocul poporului un curent de vedetism ortdox şi nici de vendetism, adică de răzbunare. Nu-i nici vedetă, nici vendetă în părintele.

Toată cultura duhovnicească pe care părintele Arsenie o pune la inima noastră este o cultură a respectului faţă de Hristos, faţă de Biserică, faţă de familie, faţă de taină, şi dacă vreţi, faţă de realitatea întrupării lui Hristos în mijlocul nostru." - Pr. Constantin Necula

[bogdan81]

În prealabil postat de GMihai

De fapt, este exact aceeasi situatie cu a Parintelui Arsenie Boca. Dacă începi să sapi prin ceea ce au scris diverşi şi diverse despre el, povestiri la mâna a unşpea, subminate de pietism, zelotism şi alte hachiţe, poţi oricând să găseşti nod în papură.

Dacă te limitezi la ce a scris persoana respectivă, se schimbă lucrurile.

De pildă, scrierile Sf. Francisc au supravieţuit, şi au fost şi publicate în traducere în limba română: http://www.elefant.ro/carti/religie-...si-169226.html

Dacă găseşte cineva acolo cum că Sf. Francisc s-a făcut pe sine egalul lui Dumnezeu sau al lui Hristos, promit să mânânc întreaga carte, cu coperţi cu tot.

As putea spune chiar ca dimpotriva. Exista un fragment in biografia sf Francisc scrisa de sf Bonaventura in care Francisc recunoaste cat de mare trebuie sa fie iubirea Domnului daca a avut mila si de el, cel plin de atatea pacate. Asa se considera. Francisc se vedea pe sine ca pe ultimul om, si asta am retinut eu din biografia sa.

[bogdan81]

Si ca o completare as spune ca sf Francisc a fost privit mereu cu simpatie de multi mari teologi ortodocsi, care au recunoscut in invatatura sa o spiritualitate apropiata de cea a rasaritului crestin. Sunt atatea lucruri frumoase in biografia acestui om incat trebuie sa te gandesti intotdeauna de doua ori inainte de a deschide gura sa rostesti vorbe urate despre el.

[Vitiate]

Intr-adevar, cum zice si Mihail C., cei ce contesta in chip neargumentat serios pe marele duhovnic ardelean baga doar chestia cu icoanele chipurile necanonice.
Sfantul Serafim de Sarov...o multime de fanatici sareau de fund ca de ce avea evlavie la Icoana Umilenia, care seamana cu cea de la Ausros Vartai/Ostra Brama, unde se duc in pelerinaj deopotriva polonezi si lituanieni catolici si bielorusi si rusi ortodocsi, nota bene. Si, din fericire, acei contestatari ai sfantului au pierdut cauza.
Eu nu stiu ce sa zic de Arsenie Boca, nu am o parere. Initial eram impotriva, apoi am citit cele doua carti, si parerea mea este ca scria cu putere. Eu sunt in afara Bisericii, deci parerea mea nu conteaza. Insa, da, Mihail are dreptate: de ce naiba atata vrajba?!?
DACA va fi sanctificat, atunci va fi si el un membru in sinaxar, unde sunt sfintii, iar sfintii nu sunt fara de greseala. Deci, asta e.

[cristirg]

În prealabil postat de bogdan81

Cristirg,
In privinta lui Francisc de Assisi, si eu m-am smintit cand am citit randurile citate de tine din sf Ignatie Briancianinov, dar trebuie sa spunem urmatoarele: ca au existat multe scrieri despre viata sf Francisc, multe din ele pline de falsuri. Din cate stiu, ucenicul sau, sf Bonaventura a scris singura biografie acceptata si considerata normativa a sf Francisc. M-am uitat pe acea biografie si nu am gasit nicaieri citatul legat de Dumnezeu Tatal si de intaietatea acordata Fiului sau lui Francisc. Citatul poate sa fie o inventie a unei fantezii prea bogate a vreunui exaltat. Ca si pe vremea lui Francisc erau destui exaltati dornici sa-l idolatrizeze. Dar repet, Bonaventura a inlaturat celelalte biografii ale lui Francisc ca fiind pline de falsuri si inchipuiri si a scris singura biografie normativa a sf Francisc.
Bonaventura a fost ucenicul lui Francisc.

-adica desi sfantul Ignatie il numeste pe Francisc inselat de demoni,deci eretic...tu in continuare crezi tu cu mintea ta ca e sfant?
-nu te inteleg
-chiar daca are fapte bune totusi datorita ereziei in care era si datorita mandriei a ajuns in inselare

citeste acest articol: Comparatie între mistica lui Francisc de Assisi si cea a Sfântului Serafim de Sarov

"În cazul lui Francisc din Assisi, trebuie arătat că Biserica romano-catolică a arătat o mare cinstire fată de stigmatele lui. Fenomenul a fost primit ca o mare minune. La doi ani de la moartea sa, Papa l-a sanctificat pe Francisc. Principalul motiv al beatificării au fost stigmatele miraculoase de pe trupul lui, care au fost acceptate ca dovadă a sfinteniei. Acest lucru prezintă un interes deosebit pentru crestinii ortodocsi, dat fiind că nu există nimic de felul acesta în vietile sfintilor Bisericii Ortodoxe - unul dintre acestia fiind si Serafim din Sarov, un sfânt din Rusia.

Experienta lui Francisc din Assisi este deosebită si de un mare interes pentru crestinii ortodocsi, deoarece, asa cum am arătat mai sus, nu întâlnim nimic de felul acesta în traditia Bisericii Ortodoxe, cu lungul ei sir de nevoitori, si nici în istoria trăirilor mistice. De fapt, toate lucrurile de care a avut parte Francisc prin stigmatele sale reprezintă chiar acele manifestări împotriva cărora ne-au prevenit, în repetate rânduri, Părintii Bisericii!

Amintind felul în care nevoitorii Bisericii Ortodoxe întelegeau cea mai înaltă rugăciune duhovnicească, după cum este înfătisată în Filocalie, trebuie subliniat că ei priveau această rugăciune în contextul nevointelor lor personale, ca o lucrare sinergetică (omul împreună-lucrând cu Dumnezeu) pentru dobândirea desprinderii nu doar de cele trupesti sau „simtitoare”, ci si de gândurile „întelegătoare”. Această desprindere este o înăltare duhovnicească nemijlocită a omului către Dumnezeu, atunci când însusi Sfântul Duh se roagă pentru nevoitor cu "suspinuri negrăite". [10] De pildă, Sf. Isaac Sirul, în Îndrumările sale, spune că "sufletul care iubeste pe Dumnezeu, întru Dumnezeu si numai întru Dânsul îsi află pacea. Slobozeste-te mai întâi de toate legăturile cele dinafară, apoi inima ta se va putea lipi de Dumnezeu; căci lipirea de Dumnezeu vine după depărtarea de lume." [11] Cel mai vădit îndemn este cel al Sfântului Nil Sinaitul, care atrage atentia asupra presupusei experieri a Dumnezeirii de care a avut parte Francisc. În Cuvânt despre rugăciune, el previne: "Să nu doresti, nici să cauti vreun chip sau înfătisare la vremea rugăciunii. Să nu tânjesti după vedenii ale simturilor sau după îngeri sau puteri sau după Hristos, căci îti vei pierde mintea, luând lupul drept păstor si închinându-te vrăjmasilor draci. Începutul rătăcirii mintii este slava desartă, care face mintea să încerce si să-si închipuie Dumnezeirea în oarescare chip sau înfătisare" [12]

Rugăciunea extatică a lui Francisc a primit răspuns – însă, potrivit cuvintelor Sfintilor Isaac si Nil, în chip vădit nu de la Hristos. Cronica spune că "Francisc s-a simtit cu totul transformat în Hristos", preschimbat nu doar în duh, dar si în trup, adică nu numai la nivelul trăirilor duhovnicesti si mintale, ci si la nivelul celor trupesti. În vreme ce Francisc era pe deplin încredintat că fusese înăltat către Logosul dumnezeiesc, aparitia trăirilor trupesti nu poate, după Sfântul Isaac, să vină de la o putere duhovniceste bună.

Trăirile trupesti ale lui Francisc pot fi explicate ca fiind lucrarea închipuirii mintii sale, care lucra odată cu extazul spiritual. Este greu de spus, în acest caz, ce anume predomina în rătăcirea lui Francisc: mândria lui religioasă sau psihismul (închipuirea mintală); în orice caz, psihismul era destul de puternic. Acest lucru este adeverit de aspectele neobisnuitei vedenii pe care a avut-o Francisc după ce s-a simtit preschimbat cu totul în Iisus, fiind un caz foarte grav de plani (înselare sau rătăcire), ce-si are rădăcinile, după Sfântul Nil, în slava desartă."

[cristirg]

" dacă e să facem o comparatie între cele două vedenii si între ce au trăit Francisc si Sf. Serafim prin acestea, găsim o mare deosebire între mistica celor doi. Mistica Sfântului Serafim apare ca o înăltare cu totul duhovnicească, ceva dăruit nevoitorului, asemenea unui dar al unei vedenii duhovnicesti, ca o luminare de sus a mintii sale, [19] în timp ce trăirea spirituală a lui Francisc este o mistică născută din voia sa si întunecată evident de propria închipuire si propriile simtiri.

O altă deosebire între cei doi este relatia diferită pe care si-o exprimă fată de Hristos. Spre deosebire de Sf. Serafim, care trăieste puterea duhovnicească a lui Hristos în inima sa si îl primeste pe Hristos în inimă, Francisc primeste în închipuirea sa simtiri îndeosebi din viata pământească a lui Hristos. Francisc intră în aspectul exterior al patimilor lui Hristos. Această trăire a venit la el la Monte La Verna ca din afară.

În acelasi timp cu dorinta lui foarte puternică de a trăi patimile lui Hristos, există si hotărârea sa de a imita si alte aspecte pământesti ale vietii lui Iisus. Nu numai ca si-a trimis proprii "apostoli" în diferite părti ale pământului ca să propovăduiască, dându-le aceleasi porunci pe care le-a dat Mântuitorul apostolilor Săi, [20] dar chiar a închipuit înaintea ucenicilor săi, nu cu mult înainte de moartea sa, însăsi Cina cea de Taină. "A refăcut", scrie biograful său, "acea masă sfântă pe care Domnul a servit-o cu ucenicii Săi pentru ultima oară." [21] Această faptă nu poate fi îndreptătită de viata sa spirituală, oricât de cât de aspră a fost nevointa lui sau oricâte virtuti ar fi lucrat. Este cel mai limpede semn, din punct de vedere ortodox, al severitătii căderii sale în înselare duhovnicească."

Pricina de căpătâi care a nimicit viata ascetică a lui Francisc poate fi atribuită stării fundamentale a Bisericii romano-catolice, în care a crescut si a fost învătat acesta. Date fiind acele vremuri si starea Bisericii Romane în ansamblu, adevărata smerenie nu se putea ivi în sufletul oamenilor. "Vicarul lui Hristos pe pământ", cu ale sale pretentii de autoritate duhovnicească si temporală, era un reprezentant al mândriei duhovnicesti. Nu se poate închipui o mândrie mai mare decât gândul infailibilitătii (negreselniciei) personale [38]. Această cădere nu putea să nu afecteze spiritualitatea lui Francisc si, în general, spiritualitatea romano-catolicilor. Asemenea Papei, si Francisc suferea de mândrie. Acest lucru se poate vedea din cuvântul său de despărtire către franciscani, atunci când a rostit: "Acum mă cheamă Dumnezeu, si vă iert pe toti, fratilor, atât pe cei de aproape, cât si pe cei de departe, de toate greselile si răutătile, si vă sterg păcatele atât cât îmi stă în putere". [39]

Aceste cuvinte arată că pe patul de moarte, Francisc însusi se simtea destul de puternic ca să ierte păcatele, asemenea Papei. Se stie că iertarea păcatelor, în afara Tainei Spovedaniei si a Împărtăsaniei, era un atribut exclusiv papal [40]. Asumarea de către Francisc a acestui prerogativ trebuie să se fi făcut pe temeiul credintei în sfintenia proprie.

Spre deosebire de el, nevoitorii sfintei Ortodoxii nu si-au îngăduit niciodată să-si atribuie dreptul de a ierta păcate. Toti au murit cu gândul proprii păcătosenii si cu nădejdea că Dumnezeu, în mila Sa, le va ierta păcatele. Este de ajuns să ne amintim cuvintele marelui nevoitor din Thivaida veacului al cincilea, Sfântul Sisoe. Înconjurat de fratii strânsi lângă patul său de moarte, el părea să vorbească cu făpturi nevăzute, după cum spune cronica; fratii l-au întrebat: "Părinte, spune-ne cu cine vorbesti?" Sf. Sisoe a răspuns: "Sunt îngerii care au venit să mă ia, dar mă rog de ei să îmi mai lase răgaz de pocăintă." Atunci când fratii, stiind că Sisoe era desăvârsit în virtuti, au răspuns "Tu nu ai nevoie de pocăintă, părinte", Sfântul le-a zis: "Adevărat vă spun, nici nu stiu dacă am pus început pocăintei." [41]

În sfârsit, asa cum am arătat mai sus, mistica lui Francisc din Assisi arată că acest mult-cinstit întemeietor al Ordinului Franciscanilor si-a trăit viata într-o înselare crescândă, începând din clipa în care a auzit porunca de a înnoi biserica romano-catolică, în vedenia lui Hristos cel răstignit avută pe Monte La Verna, si până în ceasul mortii sale. Oricât de uimitor le-ar putea părea unora, el a avut multe trăsături specifice lui Antihrist, care se va arăta si el feciorelnic, virtuos, foarte moral, plin de dragoste si milă, si care va fi privit ca sfânt (ba chiar ca Dumnezeu) de către cei care au înlocuit Sfânta Predanie a Bisericii cu un romantism carnal.

Lucrul trist este faptul că dobândirea unei adevărate legături duhovnicesti cu Hristos nu a fost niciodată posibilă pentru Francisc, căci, aflându-se în afara Bisericii lui Hristos, îi era cu neputintă să primească Harul dumnezeiesc sau vreunul dintre darurile Sfântului Duh. Darurile sale, însă, au venit de la un alt duh.

[GMihai]

Batman, Batman.