Papalitatea

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Asta este "descoperirea arheologică" pe care o contrapuneţi mărturiei Bisericii dv, nu ?



Deci, aceasta este "dovada materială". Inscripţia cu litere frumoase, aurii de pe o piatră tombală. Acesta este Adevărul despre care vorbiţi, adică Dumnezeu. Îmi amintesc că, nu de mult, nişte evrei făcuseră o "descoperire arheologică" după aceleaşi criterii: tocmai găsiseră resturile pământeşti ale lui.... Isus Cristos.

Sa nu confundam...
Imi pare rau sa vad ca nu ati inteles mesajul meu: trebuie sa preferam adevarul, chiar daca ne doare. Iar minciuna nu poate fi niciodata adevar.

[IonelS]

În prealabil postat de Miha-anca

Sa nu confundam...
Imi pare rau sa vad ca nu ati inteles mesajul meu: trebuie sa preferam adevarul, chiar daca ne doare. Iar minciuna nu poate fi niciodata adevar.

Care adevar si care minciuna ? Hai sa va subliniez ceva: sunt crestin ortodox, traiesc in Romania - o tara plina de biserici, manastiri, duhovnici cu har si sfinte moaste , toate ortodoxe...Suntem 85-90% crestini ortodocsi si ESTE ASA CONFORTABIL SA FI ROMAN CRESTIN ORTODOX..Ma doare nicaieri ca exista o Biserica Catolica ! Si culmea ironiei pt voi este ca toate profetiile crestin-ortodoxe vorbesc de o prabusire a imperiului catolic..., in timp ce noi vom dainui bine -merci !

[IonelS]

UNIRE CU DE-A SILA


DIPLOMA LEOPOLDINA SI INTREITUL JUG


La 4 decembrie 1691, imparatul Leopold I a dat o Diploma - leopoldina - care a fost o adevarata Constitutie pentru Transilvania, mai bine de un veac si jumatate. Printre altele se confirmau privilegiile celor trei natiuni politice - unguri, sasi si secui - precum si drepturile celor patru "religii recepte": catolica, luterana, calvinista si unitariana. In functii publice urmau sa fie numiti numai "indigeni": unguri, sasi si secui, legiferandu-se astfel din nou, intreitul jug la care era supus poporul roman: national, social si religios.



DE CE ERA NEVOIE DE UNIATIE


Indata dupa trecerea Transilvaniei in stapanirea Habsburgilor, acestia au inceput o actiune energica pentru consolidarea dominatiei lor. In aceasta actiune, un rol insemnat a revenit Bisericii Romano-Catolice. De aproximativ un veac si jumatate, calvinii detineau o situatie privilegiata in principatul transilvan, catolicii fiind inlaturati aproape cu desavarsire din viata politica. Odata cu trecerea Transilvaniei in stapanirea Habsburgilor catolici, puterea calvinilor trebuia slabita, in vederea intaririi confesiunii catolice, care - intre cele patru confesiuni recepte - era cea mai slaba. Cu alte cuvinte, trebuia schimbat raportul de forte in favoarea catolicismului. In acest scop au fost initiate o serie de actiuni in favoarea Bisericii Catolice, dar recastigarea pozitiilor economice, politice si religioase pierdute in favoarea calvinilor sub pricncipii Transilvaniei nu se putea face decat prin sporirea numarului catolicilor. Intrucat recatolicizarea luteranilor, calvinilor si unitarienilor era, practic, imposibila, misionarii iezuiti si-au indreptat atentia asupra romanilor ortodocsi, care erau mai numerosi decat toate cele trei natiuni recepte laolalta. Prin atragerea romanilor ortodocsi la unirea cu Biserica Romei se urmarea, pe de o parte, cresterea numarului catolicilor si - implicit - cresterea rolului politic al "statului catolic ardelean" (reprezentantii catolicilor in Dieta), iar pe de alta parte, ruperea legaturilor, de orice natura, cu romanii ortodocsi din Tara Romaneasca si Moldova.



PRETINSUL SINOD DE UNIRE


Un pretins Sinod de Unire, sustin iezuitii, ar fi avut loc inca din 1697, pe timpul Mitropolitului Teofil. Cercetarile ulterioare efectuate de istoriicii Ioan Crisan, Gheorghe Popovici dar mai ales Stefan Lupsa si Silviu Dragomir, au evidentiat mai multe neconcordante cum ar fi falsificarea primelor patru pagini care erau scrise dupa anumite copii in latina, limba necunoscuta de vladicii ortodocsi. De asemenea, trezesc nedumeriri si anumite cuvinte si expresii care apar in actele respective, neintalnite in alte acte ale vremii. Un alt fapt curios este de ce actele sunt semnate in martie sau iunie de vreme ce sinodul s-a intrunit in februarie? Despre semnatura lui Teofil s-a dovedit ca este un fals - plastografie, iar semnaturile protopopilor apar pe o foaie separata putand fi la fel de bine sustrase din alt dosar. Si sa nu uitam ca la aceea data un eventual sinod se putea tine numai in prezenta superintendentului calvin care mai avea inca drept de control asupra Bisericii romanesti si care, bineinteles, nu si-ar fi dat acordul pentru asa ceva.



"MANIFESTUL DE UNIRE"


Singurul act despre care s-a spus ca exprima hotararea clerului roman de a se uni cu Biserica Romei este asa numitul "manifest de unire" din 7 octombrie 1698. In acest manifest se mentioneaza ca romanii ai caror semnaturi se afla inscrise acolo se unesc cu Biserica Romei DAR CU ANUMITE CONDITII, a caror nerespectare, dupa cum scrie pe penultima foaie atrage nulitatea documentului. Aceste conditii sunt: primirea acelorasi privilegii de care se bucura preotimea catolica si respectarea randuielii ortodoxe (Liturghia, posturile, alegerea ierarhului). Asadar este vorba de o unire de principiu fondata pe dorinta de a scapa de sub jugul politic-economic-national la care erau supusi. Nicicand acei semnatari n-au acceptat sa primeasca dogma catolica asa cum pe nedrept este scris in transcrierea latineasca a documentului. Acest fapt l-a determinat pe Nicolae Densusianu sa exclame: "Avem inaintea noastra o traducere din cele mai miselesti si criminale, falsificarea unui document public, a unui tratat politico-bisericesc, pentru a supune poporul roman catolicilor si a desfiinta Biserica romana de Alba Iulia...". Mai trebuie subliniate si urmatoarele aspecte: ipsa semnaturii Mitropolitului atrage nulitatea documentului; lipsa mentionarii acestui sinod in izvoarele contemporane ridica semne de intrebare; modalitatea intocmirii documentului cu foi taiate, adaugate, lipite, precum si erorile privind denumirea localitatilor romanesti ridica mari semne de intrebare. Toate acestea, coroborate cu nementionarea acestui sinod in timpul protestului brasovenilor impotriva unirii din 1701 ne fac sa credem ca acest sinod nici nu a avut vreodata loc!



EPISCOPUL INOCHENTIE MICU


Viitorul episcop Inochentie Micu vazuse inca din tinerete ca promisiunile facute celor ce vor accepta uniatia nu se implineau. De aceea el va demara actiuni de mari rasunet pentru dobandirea drepturilor elementare ale romanilor. In majoritatea memoriilor inaintate el relata starea de inapoiere in care era tinut poporul roman si conditiile grele in care traia: proprietarii de pamant opreau pe fiii iobagilor si chiar pe cei ai preotilor de la invatatura; romanii nu aveau dreptul sa practice mestesuguri sau sa faca comert; nu erau primiti in functii publice; nu aveau dreptul sa cumpere sau sa mosteneasca pamant. In schimb erau incarcati cu biruri si cu alte sarcini, erau obligati sa dea dijme preotilor de alt neam si de alta credinta, contribuind in plus si la intretinerea preotilor proprii. Arata, de asemenea starea de inferioritate in care se afla poporul roman, care suferea aceleasi nedreptati si era supus acelorasi abuzuri din partea autoritatilor de stat si a proprietarilor de pamant ca si pastoritii lor. Acestia nu se bucurau de drepturile preotilor catolici, cum li s-a fagaduit din diplomele imparatului Leopold din 1699 si 1701, ci dimpotriva, plateau dijma, impreuna cu credinciosii lor, pana si pastorilor luterani si calvini.
Inochentie este primul roman care cere ridicarea romanilor la o treapta "superioara" ca fiind a patra natiune in stat. Insa Curtea de la Viena raspunde: "pe fata, in adunari si convorbiri particulare, popii insasi sau preotii declara adeseori ca ei n-au depus juramantul pentru unire si pentru lepadarea de la schisma, ci numai ca sa poata fi liberi de judecata domnilor de pamant, de servicii si de contributie; se vede aceasta si din faptul ca in realitate se servesc toti de carti schismatice (nn. ortodoxe) din care vorbesc poporului, slujesc Liturghia, in care se neaga in chip fatis ca Sfantul Duh purcede de la Fiul si nu adauga nici in simbolul niceean Filioque;... absolut nici unul dintre popi nu invata si nu instruieste poporul, fie in mod particular fie in biserica, despre cele patru puncte. Numai cand se iveste vreo cauza, vreun litigiu, vreo ontributie proprie de ordin lumesc, se refugiaza toti la imunitatea unirii ca la o ancora sacra...". Nemultumit de acest raspuns, Inochentie Micu a continuat sa lupte din rasputeri pentru drepturile romanilor din Ardeal, iar dupa venirea pe tron a Mariei Tereza si-a reluat protestele la Curte. Nici un rezultat. Ba mai mult, cu ocazia unei deplasari la Viena a fost acuzat in 82 de capete, lucru ce l-a silit sa mearga la Roma, pentru a cere ajutorul Papei Benedict XIV.
De aici de la Roma, a continuat sa lupte pentru cauza romanilor dar mai ales impotriva teologului iezuit care ii supraveghea actiunile indeaproape, lucru ce a dus la excomunicarea iezuitului in 1745. Sunt cunoscute cuvintele lui: "Mai bine sa piara toate ale lumii acesteia, decat sa-mi las poporul in vesnica servitute, clerul, pe mine si episcopii urmasi in robia iezuitilor". Lipsit de orice ajutor banesc din partea catolicilor, sau a acelor din tara, vladica Inochentie s-a stins din viata dupa 24 de ani petrecuti in exil, in care a indurat multe scarbe si lipsuri incat a ajuns sa-si vanda si crucea de pe piept. Presat de foamete si boli si parasit de toti a fost silit sa-si semneze retragerea contra unei mici pensii.
Desi era slujitor al Bisericii, Inochentioe Micu a pus pe primul plan problemele national-politice. In ce priveste uniatia, el a conceput-o doar ca un instrument pus in serviciul luptei sale nationale si nicidecum ca o recunoastere a invataturii Bisericii Catolice. Faptul ca ameninta mereu cu parasirea unirii constituie o dovada concludenta ca el urmarea ca, prin ea, sa obtina drepturi pe seama clerului si a poporului sau. Lupta sa impotriva teologului iezuit sau impotriva incercarilor de imixtiune ale arhiepiscopului de Eztergom si ale papei in eparhia sa nu era altceva decat o lupta pentru pastrarea independentei Bisericii sale, a doctrinei, cultului si organizarii traditionale ortodoxe, in fata oricaror incercari de catolicizare si de desnationalizare a Bisericii si poporului roman.

[IonelS]

LUPTA CLERULUI SI CREDINCIOSILOR DIN TRANSILVANIA PENTRU APARAREA ORTODOXIEI IN SECOLUL AL XVIII-LEA


La scurt timp dupa savarsirea dureroasei dezbinari bisericesti a romanilor transilvaneni din 1698 - 1701, preotii si credinciosii care imbratisasera uniatia si-au dat seama ca toate cele promise in diplomele imparatului Leopold I nu erau decat vorbe amagitoare si ca erau amenintati sa-si piarda legea stramoseasca. Drept aceea a inceput o lupta pentru apararea ortodoxiei care s-a manifestat in diferite forme: prin impotrivirea directa de a imbratisa uniatia; prin trimiterea de memorii la Curtea din Viena si Petersburg ori la Mitropolia Ortodoxa Sarba din Carlovit, memorii in care se relatau suferintele indurate de romanii ortodocsi care cereau libertate religioasa; prin trecerea unor preoti si credinciosi in Tara Romaneasca si Moldova, unde puteau sa-si marturiseasca nestingheriti credinta lor ortodoxa; prin revenirea la Ortodoxie a unor preoti si credinciosi care fusesera amagiti sau siliti sa primeasca unirea, etc.
Cei mai statornici aparatori ai Ortodoxiei s-au aratat credinciosii din Scheii Brasovului. in 1701, ei au refuzat sa recunoasca autoritatea lui Atanasie Anghel, devenit episcop unit, caruia insa i-au platit pe viitor dajdiile vladicesti, pentru ca sa nu le poata face necazuri. In acelasi an, preotii si "gocimanii" bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului s-au infatisat la mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, dand o declaratie scrisa ca doresc sa atarne "in cele sufletesti" de Mitropolia pastorita de el. Ei au ramas in aceasta situatie si sub urtmasii sai, Antim Ivireanul, Mitrofan si Daniil, care le hirotoneau preoti, le trimiteau carti de slujba sau cuvinte de invatatura.



VISARION SARAI


Marile framantari si lupte pentru apararea Ortodoxiei au inceput abia in 1744, cand a aparut calugarul Visarion Sarai, roman din Bosnia, din familia Ciurcea. A fost inchis la Sibiu, Deva apoi exilat in Muntii Tirolului unde a si murit. A predicat impotriva uniatiei, spunand adevarul despre un lucru inca necunoscut de majoritatea populatiei romane. Agitatia provocata de Visarion a alarmat Curtea de la Viena care a decis sa dea o "patenta" prin guvernatorul Transilvaniei, Ioan Haller, pentru a linisti spiritele, proclamatie care a avut un efect contrar deoarece ea a facut cunoscuta tuturor unirea cu Biserica Romei. Rezultatul a fost ca multimea a refuzat sa se considere unita sau sa accepte pe preotii uniti, lucru ce a dus la numeroase arestari. Mai mult, dupa spusele episcopului rutean Manuil Olszavski - insarcinat de imparateasa Maria Tereza sa faca o vizita canonica in Transilvania pentru a face un raport despre starea uniatiei - in sudul Transilvaniei preotii uniti erau alungati de credinciosi. Data fiind aceasta situatie, Maria Tereza a decis intemnitarea preotilor ortodocsi care instiga pe credinciosi impotriva uniatiei, alungarea calugarilor ortodocsi din schiturile Scorei, Arpas si Porcesti (intre Sibiu si Fagaras), si altele.



PREOTII SI CREDINCIOSII LUPTATORI PENTRU ORTODOXIE


In primavara anului 1745, au fost arestati trei tarani din Salistea Sibiului - Danila Milea, Stan Borcea si Dumitru Seflea - pentru alungarea preotilor uniti. Au ramas in inchisoare patru ani.
In toamna anului 1748, salistenii au inceput noi actiuni pentru apararea credintei lor. Ei au trimis atunci la Viena pe consateanul lor Oprea Miclaus, pentru a prezenta Curtii un memoriu, in numele credinciosilor din partile Sibiului, Miercurei, Sebesului, Orastiei si Dobrei, prin care cereau sa fie lasati in vechea lor credinta. Odata cu el a plecat si Ioan Oancea din Fagaras, care ducea o plangere in numele credinciosilor din acest oras. Dupa prezentarea memoriului, li s-a poruncit sa se intoarca acasa cu promisiunea ca doleantele lor vor fi rezolvate. Din contra, Ioan Oancea si inca un taran au fost inchisi. Mai mult, au fost trimise doua regimente de soldati in imprejurimile Sibiului care fortau trecerea la uniatism, botezand cu de-a sila pe noii nascuti. Aceasta situatie a facut pe credinciosii din aceste parti sa trimita o noua delegatie la Viena, formata de aceasta data din cinci tarani: Oprea Miclaus din Saliste, Bucur Barsan din Gura Raului, Moga Triflea din Orlat, Coman Banu din Poiana Sibiului si Constantin Petric din Jina. Doi dintre ei au murit pe drum, in timp ce reveneau de la Viena. Petitia lor a fost respinsa.
La inceputul lui 1752, mai multi preoti si credinciosi s-au adunat in casa preotului Vasile din Saliste, care a redactat, in numele lor, un nou memoriu catre Curtea din Viena, cerand libertate credintei si episcop ortodox. Memoriul a fost dus de preotii Ioan din Poiana Sibiului si Ioanes din Gales, la Becicherec in Banat, unde se gaseau Oprea Miclaus cu preotul Moise Macinic din Sibiel. Acestia doi au fost insarcinati sa duca Memoriul la Viena, dupa ce a fost tradus la Timisoara in limba germana. Imparateasa Maria Tereza i-a ascultat cu rabdare, apoi i-a aruncat in temnita de la Kufstein, unde au si murit.
In paralel cu aceste actiuni ale sibienilor nu trebuie trecute cu vederea nici memoriile pe langa tarina Elisabeta Petrovna, care la rugamintea preotului Nicolae Pop din Balomir a intervenit pe langa Curtea din Viena pentru acordarea deplinei libertati religioase romanilor ortodocsi, insa fara nici un rezultat.
Un alt luptator pentru dreapta credinta a fost ieromonahul Nicodim, originar din partile Albei care a depus mai multe memorii atat la Curtea din Viena cat si la cea din Petersburg. A fost arestat dupa revenirea in tara.
Dupa arestarea lui Oprea Miclaus si a lui Moise Macinic, initiativa a fost preluata de preotul Cosma din Deal care impreuna cu credinciosul Constantin Petric din Jina, au cutreierat 42 de sate intre Sibiu si Sebes apoi pe Valea Muresului catre Orastie. Ei au redactat niste "carti" in care descriau suferintele poporului roman si a celor maltratati pentru ca au indraznit sa condmne uniatia. Au fost inchisi, batuti ci biciul, jefuiti de bunuri si umiliti atat barbatii cat si femeile. Amenzile in vite, bani si alte bunuri au dus la ruinarea materiala a taranilor si asa saraci. Aceste "carti" au fost prezentate Mitropolitului de Carlovit un adevarat aparator al romanilor din Transilvania. La el s-au mai prezentat si alti credinciosi ortodocsi din Transilvania, cum ar fi Ioan Oancea din Fagaras sau protopopul Eustatie din Brasov.
Prin 1756, in fruntea actiunii de aparare a Ortodoxiei in Transilvania se afla preotul Ioanes Virvorea din Gales. A fost arestat imediat si pus in lanturi.
Numeroasele nemultumiri si agitatii din Transilvania au determinat pe Maria Tereza sa dea un decret la 13 iulie 1759, prin care acorda toleranta religioasa credinciosilor ortodocsi, iar episcopului unit i se interzicea persecutarea lor. Nu se permitea insa revenirea la Ortodoxie nici reocuparea bisericlor confiscate abuziv, iar protestele impotriva uniatiei trebuiau sa inceteze. Si acest decret ca si celelalte a agitat si mai tare spiritele in loc sa le potoleasca. Preotul Stan din Glamboaca (Sibiu) a preluat initiativa si a intocmit liste cu ortodocsi organizand alegeri de protopopi. Preotii uniti au fost alungati, iar bisericile reocupate. Aceeasi situatie se intalnea si in Rapolt (Hunedoara), Orastie, Saliste si Ludus.
In chip deosebit s-a remarcat preotul Ioan Piuariu din Sadu, care a organizat mai multe adunari cu sute de participanti, pentru dezbaterea situatiei. A fost arestat si dus in Austria, dar eliberat dupa cativa ani.

[IonelS]

RASCOALA LUI SOFRONIE DE LA CIOARA


Miscarea a fost pornita in 10 august 1760 la Zlatna, unde un "sinod" de preoti si credinciosi si-au dat iscaliturile pe noi memorii. Revolta s-a extins rapid in toata Transilvania, pana la Satmar si Maramures. Imparteasa Maria Tereza a trebuit sa bata in retragere promitand ca va dispune infiintarea unei comisii care sa cerceteze uniatia. Acest lucru a dat un elan si mai mare lui Sofronie care a continuat convocarea de "sinoade" incercand chiar sa reorganizeze Biserica Ortodoxa din Transilvania. Punctul culminant al rascoalei l-a constituit Sinodul din Alba Iulia, in urma caruia zeci de sate au parasit uniatia. Era prima biruinta!



MISIUNEA GENERALULUI BUCOW


In aceste imprejurari, imparateasa Maria Tereza a trimis in Transilvania pe generalul Nicolae Adolf Bucow, care ajutat de noi unitati de cavalerie si infanterie a distrus zeci de manastiri din toata Transilvania. Aceasta actiune a inceput in 1761 si a continuat in anii urmatori. Prin aceasta, viata ortodoxa era pusa la pamant.



GRANICERIZAREA


La propunerea lui Bucow, Maria Tereza a admis organizarea de regimente graniceresti care urmau sa fie formate din uniati. Ei erau declarati oameni liberi si scutiti de impozite; in plus primeau si o mica diurna. Insa la depunerea juramantului doua batalioane au intors armele impotriva lui Bucow. Batranul care i-a instigat, Tanase Todoran din Bichighiu, in varsta de 100 de ani, a fost tras pe roata. Complicii lui au primit sute de lovituri cu biciul iar altii au fost spanzurati. In Cugir 264 de familii ortodoxe au fost inlocuite cu 99 de familii din alte sate. In Jina, 65 de batrani au fost intemnitati pentru ca i-au sfatuit pe tineri sa nu consimta la granicerizare. In 1765 au plecat din sat 335 pribegi. In Tohan (Brasov) preotul din sat impreuna cu alti credinciosi au fost siliti sa plece, ei intemeind Tohanul Nou. Taranii liberi din Tantari (azi Dumbravita-Brasov) au devenit iobagi. Alte emigrari au avut loc din Vestem-Sibiu, Breaza-Fagaras, Sinca Veche-Fagaras.



EDICTUL DE TOLERANTA


In toamna lui 1781, imparatul Iosif II a dat asa-numitul Edict de Toleranta prin care se interzicea asuprirea cetatenilor pe motive de credinta. Se ingaduia oricarei confesiuni, daca avea 100 de familii, sa-si zideasca biserica, sa intretina preot si invatator. Necatolicii nu mai erau obligati sa ia parte la slujbele catolicilor sau sa plateasca taxe preotilor catolici. Era admisa si trecerea de la o confesiune la alta. Dar la scurt timp - 16 ianuarie - imparatul isi da seama de riscurile pierderii uniatiei si revine asupra deciziei, incat nu se mai putea trece la Ortodoxie. In 20 august 1782 da o Patenta de Unire prin care era interzis prozelitismul intelegandu-se prin aceasta convertirea la Ortodoxie.



CONCLUZII


Daca asa cum zic greco-catolicii unirea cu Roma - "mama noastra" - s-a facut benevol de ce atatea proteste si de ce atatea Edicte de Toleranta care s-au emis in urma acestor proteste. Si ce justificare poate exista pentru daramarea zecilor de biserici de catre generalul Bucow?
Tinand seama de viata si lupta pentru apararea ortodoxiei de catre Cuviosii Ieromonahi Visarion si Soforonie si de credinciosul Oprea din Saliste, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe i-a canonizat, hotarand ca ei sa fie cinstiti ca sfinti, de vreme ce si-au dat viata pentru apararea dreptei credinte.


articol dupa Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, ed. IBMBOR, Bucuresti 1992

[I.Calin]

În prealabil postat de IonelS

RASCOALA LUI SOFRONIE DE LA CIOARA

UNIRE CU DE-A SILA

DIPLOMA LEOPOLDINA SI INTREITUL JUG

DE CE ERA NEVOIE DE UNIATIE

PRETINSUL SINOD DE UNIRE

"MANIFESTUL DE UNIRE"

EPISCOPUL INOCHENTIE MICU

LUPTA CLERULUI SI CREDINCIOSILOR DIN TRANSILVANIA PENTRU APARAREA ORTODOXIEI IN SECOLUL AL XVIII-LEA

VISARION SARAI

PREOTII SI CREDINCIOSII LUPTATORI PENTRU ORTODOXIE

RASCOALA LUI SOFRONIE DE LA CIOARA

MISIUNEA GENERALULUI BUCOW

GRANICERIZAREA

EDICTUL DE TOLERANTA

Ne fac mai buni creștini? Mai informați, da. Dar, s-ar putea, și mai lipsiți de iubire. Să le lăsăm acolo unde sunt și să ne iertăm reciproc, greșeli au fost și de o parte și de alta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă mult mai mult. Doar ne recunoaștem ca biserici surori. Evident că fără amestecuri doctrinare și slujbe comune, dar cu înțelegere între noi, credincioșii de rând. Chiar credeți că pe soacra mea catolică o interesează cele mai de sus? "Fii om", îmi spune, "indiferent de biserica la care mergi". Nu discutăm ceea ce ne desparte și atât.

În prealabil postat de IonelS

Care adevar si care minciuna ? Hai sa va subliniez ceva: sunt crestin ortodox, traiesc in Romania - o tara plina de biserici, manastiri, duhovnici cu har si sfinte moaste , toate ortodoxe...Suntem 85-90% crestini ortodocsi si ESTE ASA CONFORTABIL SA FI ROMAN CRESTIN ORTODOX..Ma doare nicaieri ca exista o Biserica Catolica ! Si culmea ironiei pt voi este ca toate profetiile crestin-ortodoxe vorbesc de o prabusire a imperiului catolic..., in timp ce noi vom dainui bine -merci !

IonelS, si eu sunt tot crestin-ortodoxa. La care "voi" te referi? In ceea ce priveste adevarul, cred ca ne referim la acelasi.

[IonelS]

În prealabil postat de Miha-anca

IonelS, si eu sunt tot crestin-ortodoxa. La care "voi" te referi? In ceea ce priveste adevarul, cred ca ne referim la acelasi.

Ma refeream la catolicii de pe acest forum..Foarte agresivi ! Acestia nu sunt aici pt o discutie matura, dogmatica, crestineasca...

În prealabil postat de I.Calin

Ne fac mai buni creștini? Mai informați, da. Dar, s-ar putea, și mai lipsiți de iubire. Să le lăsăm acolo unde sunt și să ne iertăm reciproc, greșeli au fost și de o parte și de alta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă mult mai mult. Doar ne recunoaștem ca biserici surori. Evident că fără amestecuri doctrinare și slujbe comune, dar cu înțelegere între noi, credincioșii de rând. Chiar credeți că pe soacra mea catolică o interesează cele mai de sus? "Fii om", îmi spune, "indiferent de biserica la care mergi". Nu discutăm ceea ce ne desparte și atât.

De acord domnul meu ! Din pacate am observat ca exista o gasca de catolici foarte agresiva pe acest forum si cum nu-s un sfant mi-am permis sa le dau de lucru...Si o voi face in continuare, cu sau fara voia dumneavoastra, pana cand se vor potoli !

Eu nu-mi permit sa ma duc pe nici un forum catolic si sa ma apuc sa tulbur cu vre-un extremism dogmatic...Parca -s iezuiti domnule ! Culmea a fost sa constat ca la topicurile privind migratia au fost printre cei mai aprigi sustinatori ai expatrierii, de parca ar vrea sa goleasca Romania !

Bai baieti, ce-i aici, sat fara caini ?

[IonelS]

Odata inceputa lucrarea de mantuire a neamului omenesc, prin nasterea, patimirea si Invierea Mantuitorului, trebuia continuata si desavarsita. Pentru aceasta, El Si-a ales ucenici prin care va propovadui neamurilor Cuvantul Evangheliei, vestea cea buna, mantuirea. Nu ei au ales apostolatul, ci au fost chemati la aceasta de catre Insusi Domnul: "Si umbland pe langa Marea Galileii, a vazut pe Simon si pe Andrei, fratele lui Simon, aruncand mrejele in mare, caci ei erau pescari. Si le-a zis Iisus: Veniti dupa Mine si va voi face sa fiti pescari de oameni. Si indata, lasand mrejele au mers dupa El. Si mergand putin mai inainte, a vazut pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan, fratele lui. Si ei erau in corabie, dregandu-si mrejele. Si i-a chemat pe ei indata. Iar ei, lasand pe tatal lor, Zevedeu, in corabie, cu lucratorii, s-au dus dupa El" Marcu 1, 16-20; "Si mergand propovaduiti zicand: �S-a apropiat imparatia Cerurilor�" Matei 10,7; "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si roada sa aduceti, si roada voastra sa ramana, ca Tatal sa va dea orice-I veti cere in numele Meu" Ioan 15, 16. in continuare, apostolii vor primi Duhul Sfant (Ioan 20, 22) iar odata cu el si darul vorbirii in limbi, imprastiindu-se in lumea intreaga pentru a implini menirea la care au fost chemati. Este o mandrie pentru noi, romanii, sa stim ca am fost increstinati nu prin siluire, din porunca vreunui lider politic ci prin lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei, unul din cei 12 Apostoli, pe care Sfantul Ioan Evanghelistul il aminteste ca fiind intaiul-chemat. (Ioan 1, 40). Acest fapt istoric ne confera o oarecare cinste, dar ne si obliga, in acelasi timp. Si fara indoiala ca aceasta mandrie, care trebuie sa fie una ziditoare, o vor fi resimtit-o si celelalte neamuri increstinate de Sfintii Apostoli. insa nu gasim nicaieri in Sfanta Scriptura sau in Sfanta Traditie vreo dovada, catusi de neinsemnata, care sa ateste intaietatea vreunui apostol asupra altuia. Din contra, Mantuitorul ne invata altceva. Si totusi, Biserica Romei doreste sa fie deasupra tuturor. in incercarea ei de a detine suprematia n-a ezitat, din pacate, sa forteze interpretarea Scripturii si sa se foloseasca de dovezi istorice ireale, cum ar fi minciuna ca Sfantul Petru a pastorit in Roma. Dar ce spun romano-catolicii? Ei afirma ca Sfantul Petru a fost investit de Mantuitorul cu o putere mai mare decat a celorlalti ucenici si ca ar fi fost episcop al Romei. in virtutea acestui presupus episcopat, papa, fiind urmasul Sfantului Petru, s-ar bucura de aceleasi privilegii apostolice. Sa analizm argumentele romano-catolicilor, incepand cu cele istorice si continuand cu cele scripturistice.
PRIVIND EPISCOPATUL SFANTULUI PETRU LA ROMA


Sfantul Petru a fost episcop in Antiohia, neavand cum ocupa, in acelasi timp si Scaunul Romei. in acest sens exista cel putin doua dovezi incontestabile. Prima ar consta in insasi cuvintele Sfantului Petru din Constitutiile Apostolice, unde marturiseste ca primul episcop a fost Linus: "in ce priveste episcopii pe care i-am hirotonit din timpul vietii noastre, acestia sunt... iar pentru Biserica Romei, Linus, fiul Claudiei a fost primul, hirotonit de Pavel, iar dupa moartea lui, al doilea a fost Clement, hirotonit de mine, Petru". Asadar Sfantul Apostol Petru daca a ajuns in Roma a ajuns dupa Sfantul Apostol Pavel, si a venit nu cu scopul de a pastori ci de a hirotoni un episcop, al doilea din istoria Romei, dupa Linus.
Sfantul Irineu, episcopul Smirnei si ucenicul Sfantului Policarp confirma, de asemenea, numirea lui Linus de catre Sfantul Apostol Pavel: "Dupa ce au intemeiat si pus in randuiala Biserica Romei, au numit episcop pe Linus. Acelasi Linus este amintit si de Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Timotei (II Timotei 4, 21). Succesorul lui a fost Anaclet. Tertulian insira aceeasi lista de episcopi cu Linus si Anaclet.
Donariul lui Constantin. Donariul lui Constantin este un edict roman imperial, nascocit probabil intre anii 750 si 850. Nu reiese clar scopul alcatuirii sale dar este cert ca apara interesele Papei, probabil impotriva pretentiilor bizantinilor sau a francilor lui Charlemagne care si-au asumat continuitatea imperiala in Vest. Unii spun ca a fost scris pe vremea Papei Stefan al II-lea, in jurul anului 752. Pretinzandu-se a fi emis de imparatul Constantin cel Mare, Donariul acorda Papei Silvestru I si urmasilor sai, ca succesori ai Sfantului Petru, stapanirea peste Roma si peste vestul imperiului, urmand ca Imperiul Roman de Est sa fie condus din Constantinopol de catre imparatul Constatin. La inceputul documentului se afirma ca aceasta este rasplata imparatului Constantin catre Papa Silvestru pentru catehizarea facuta, botezul crestin si miraculoasa vindecare de lepra. Donariul a fost folosit de papii medievali pentru a-si sustine pretentiile teritoriale si puterea seculara in Italia. A fost acceptat mai peste tot, desi imparatul Otto al III-lea a denuntat documentul ca fiind fals. Totusi, pe la mijlocul secolului XV, Biserica si-a dat seama ca documentul este o facatura. Umanistul italian Lorenzo Valla a dovedit in 1440 ca Donariul este un fals, analizand limba, si aratand ca anumite formule imperiale si latine, nu existau la acea data. Ulterior s-a demonstrat si faptul ca vindecarea lui Constantin de lepra de catre papa Silvestru este o legenda.
Decretele Pseudo-Isidoriene. Decretele Pseudo-Isidoriene reprezinta o colectie alcatuita cu mare maiestrie in Franta, probabil de Isidor Mercator. Colectia insumeaza peste 700 de pagini cu scris mic si cuprinde diverse decrete adunate si "completate", prin care Papa castiga o putere mai mare, mai ales in privinta problemelor religioase. Desi spre deosebire de "Donariul lui Constantin", aceste decrete se adreseaza mai mult lumii vestice, totusi ele cuprind si referiri la credinta ortodoxa, la aspecte litugice si mai ales la persoanele Sfintei Treimi. Astazi, nimeni nu se mai indoieste de falsitatea acestor decrete.

[IonelS]

CONTINUARE
PRIVIND PASAJELE BIBLICE INVOCATE


Adevarul scripturistic spune ca "Noi suntem ziditi pe temelia apostolilor si a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind insusi Iisus Hristos, pe care toata zidirea alcatuindu-se, creste intru locas sfant intru Domnul; intru care si voi impreuna va ziditi spre locas al lui Dumnezeu intru Duhul (Efeseni 2, 20-22). Iar corintenilor le spune: "Am aflat ca sunt certuri intre voi. Unul zice: �Eu sunt al lui Pavel�; altul: �iar eu al lui Apollo�; altul �eu sunt al lui Petru�; altul �iar eu al lui Hristos�. Au doara S-a impartit Hristos? Au Pavel s-a rastignit pentru voi?" (II Corinteni 1, 11-13). Iar in Epistola catre Efeseni (4, 11-16) aseamana Biserica unui corp al carui cap este Hristos. De remarcat faptul ca nici macar Sfantul Petru nu se considera pe sine cap al Bisericii, sau mai mare peste ceilalti ci un coleg, un impreuna-slujitor, dar deosebit radical de ceilalti prin calitatea sa de martor al patimilor lui Hristos si al Slavei Sale viitoare: "Pe presviterii cei dimpreuna cu voi ii rog, ca acel ce sunt impreuna presviter... pastoriti turma lui Dumnezeu... si cand se va arata mai marele pastorilor, veti lua cununa slavei cea nevestejita" (I Petru 5, 1-4).
Pasajul de la Matei 16, 18: "Si venind Iisus in partile Cezareii lui Filip, i-a intrebat pe ucenicii Sai, zicand: �Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?� Iar ei au raspuns: �Unii: Ioan Botezatorul; altii, Ilie; altii, Ieremia sau unul dintre profeti.� Si le-a zis: �Dar voi, voi cine ziceti ca sunt?� Raspunzand Simon Petru, a zis: �Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!� Iar Iisus, raspunzand, i-a zis: �Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit aceasta, ci Tatal Meu din Ceruri. Si eu iti spun ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui�". Care sa fie oare interpretarea acestui pasaj, poate punctul principal al argumentarii romano-catolice? Nimic alta decat: "Zic tie, pe care te-am supranumit Petru pentru taria credintei tale, ca adevarul pe care l-ai rostit este piatra de temelie a Bisericii si ca inselaciunea nu o va birui niciodata". Piatra pe care avea Mantuitorul sa zideasca Biserica Sa nu era persoana lui Petru, care, oricat de desavarsita ar fi fost ea, ramanea o creatura cu lipsuri, nedemna sa stea la originea unei zidiri de sorginte divina, Biserica. Piatra pe care se va zidi Biserica este afirmatia, marturisirea ca Mantuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Analiza filologica din greaca ne conduce la aceeasi concluzie: "o petros" inseamna "piatra (nn. bolovan)" si este substantiv de genul masculin, iar "e petra" este substantiv de genul feminin si inseamna eminamente "stanca". Asadar, traducerea riguros exacta este: "tu esti Petru si pe aceasta stanca voi zidi Biserica Mea", dar, in acest caz, ea nu mai poate reproduce jocul de cuvinte in virtutea caruia Iisus i-a schimbat numele lui Simon, in Petru. Totusi, Mantuitorul ii spune limpede: "...voi zidi Biserica Mea" nu "Biserica Ta". Domnul Hristos nu i-a dat lui Petru decat doua fagaduinte: anume ca asa cum El este nemuritor, si Biserica (cei ce cred in El) va fi nemuritoare si ca Sfantul Petru nu va primi o insarcinare speciala in Biserica (Matei 16, 19). Referitor la acest pasaj, si Sfantul Ambrozie este de parere ca: "Temelia Bisericii este credinta, caci nu de persoana, ci de credinta lui Petru s-a zis ca portile iadului nu o vor birui pe dansa; marturisirea credintei este cea care a invins iadul". Desi imprejurarea este deosebita, totusi Mantuitorul va trimite Duhul Sfant peste toti Apostolii, deopotriva, fagaduind tuturor ca va fi cu ei pentru totdeauna (Matei 18, 18), iar puterea de a lega si dezlega, de asemenea este incredintata tuturor (Ioan 20, 21). Motivul pentru care Mantuitorul Hristos se adreseaza direct Sfantului Apostol Petru este varsta sa inaintata si temperamentul aprins, care-l faceau sa se afirme inaintea celorlalti.
Ca nu poate fi vorba de o intaietate reala a Apostolului Petru, rezulta si din episodul petrecut chiar in pre-seara mortii Mantuitorului. Atunci s-a iscat printre Apostoli o controversa despre cine este mai mare intre ei, provocata de mama fiilor lui Zevedei (Iacob si Ioan) care vine la Iisus impreuna cu acestia, ca sa ceara pentru ei locurile de cinste in imparatia Sa. Faimoasele cuvinte "Tu esti Petru..." erau deja pronuntate atunci, ceea ce ar putea dovedi ca apostolii nu le intelesesera precum papii moderni. Fiind inainte de rastignire, daca Mantuitorul ar fi intentionat sa-i acorde aceasta cinste lui Petru, cel putin acum, pentru a nu se crea confuzii si neintelegeri intre ucenici, si-ar fi descoperit planurile Sale. insa Mantuitorul nu numai ca nu-i acorda lui Petru o cinste aparte, dar le da si o lectie contrara, spunandu-le ca "voi toti sunteti frati" (Matei 23, 8), lamurindu-i totodata ca acela "care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru" (Matei 23, 11; Marcu 10, 22-24; Luca 22, 25-26).