Ce parere aveti despre divort?

[afaraploua]

În prealabil postat de ionut12

Avorturile divorturile duc la destramarea familiei si nu se mai fac copii ca
inainte.

mai bine sa nu faca asa multi copii, ca sufera de foame apoi.

[I.Calin]

În prealabil postat de lacrimi

Sfanta Scriptura spune ca "ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta"... Deci, crestineste, nu avem voie sa ne despartim de persoana cu care ne-am cununat, decat numai in caz de adulter.
Cum vedeti voi asta? Credeti ca orice ar fi, doi oameni, sot si sotie, trebuie sa ramana impreuna, daca nu este vorba de adulter? Chiar daca exista batai, jigniri si o viata petrecuta numai in lacrimi?... Chiar daca in loc de iubire, ajungi sa simti pentru persoana de langa tine indiferenta sau poate mai mult?...

Divorțul este o problemă spinoasă și oricum ai lua-o, riști să te pui pe picior de război cu unii sau cu alții. Adulterul este definit, în genere, ca încălcare a fidelității conjugale datorate soțului / soției. Dar de ce fidelitate conjugală mai poate fi vorba când unul dintre parteneri este supus „bătăilor, jignirilor și unei vieți de lacrimi”? Din punctul meu de vedere, adulterul nu se rezumă la relații amoroase extraconjugale. Adulterul înseamnă orice tip de înșelăciune față de partener, adică încălcarea fidelității conjugale, manifestarea printr-un comportament agresiv făcând parte din aceeași categorie. Fericiți cei care pot să accepte acest martiraj, liber consimțit, asumat și conștient... Această mucenicie nu poate fi impusă și diferă de la caz la caz.
Așadar, agresivitatea, mai ales, cea fizică, încalcă, până la urmă, tocmai preceptele iubirii față de partener, iar încălcarea a ceea ce i-a unit pe cei doi (adică dragostea și deci, fidelitatea conjugală), se numește adulter. Nu vă îndemn spre divorț, situațiile sunt diferite, chiar unice, de la caz la caz. Nu se mai întrevede nici o posibilitate? Ce motivează comportamentul agresiv al soțului? E drept, comportamentul agresiv nu are nici o justificare, orice cauze ar avea, dar poate avea o explicație și eliminarea motivelor care l-au provocat ar putea duce, probabil, până la urmă, la pace. Totuși, pacea este un „corolar al iubirii” și este net superioară dreptății. Adică, aveți dreptate să vă revoltați dacă s-a manifestat în modul pe care-l descrieți, dar credeți că divorțul vă va oferi pacea și liniștea sufletească? Fiindcă dreptatea nu ne aduce, de cele mai multe ori, împăcarea mult dorită. Eu, personal, nu sunt pentru divorț, dar întotodeauna există „dar... și dacă...” și am înfățișat mai sus, ce înțeleg eu prin adulter. Dumnezeu să vă îndrume pașii și să vă călăuzeazscă în rugăciunea permanentă!

[Mihnea Dragomir]

"Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă !" sunt cuvintele cu claritate de cristal ale Domnului. Ascultând de Mirele ei, Biserica Catolică nu poate accepta divorţul şi nici nu poate susţine vreo dialectică potrivit căreia Isus a spus altceva decât a spus. Ceea ce se poate admite este ca, în împrejurări grave, atunci când convieţuirea soţilor ajunge să fie imposibilă, ei să trăiască în stare de despărţire unul de altul. Această separare nu înseamnă un divorţ, deoarece legătura sacramentală care îi uneşte îşi păstrează tăria până la moartea unui dintre ei şi nici o forţă nu o poate desface. Vieţuind în stare separată, dacă unul dintre ei se va "recăsători", va comite păcatul preacurviei, care, fiind păcat de moarte, duce la căderea din starea de graţie fără de care mântuirea nu este cu putinţă. Acela nu se va putea nici spovedi, nici primi Sf Sacrament al Euharistiei, până ce nu iese din starea căzută în care se află şi nu se hotărăşte ca să trăiască potrivit Legii lui Cristos. Biserica nu poate face decât ceea ce a primit mandat să facă de la Întemeietorul ei.

[IonelS]

La sf. taina a cununiei Duhul Sfant se lasa doar o singura data, pt ca doar o singura data te poti jura la Dumnezeu ...."si la bine si la rau..." Adica povestea cu casatorii multiple in biserica, de cate ori avem noi chef, nu tine...

[calatoria]

Sunt o persoana credincioasa. M-am inregistrat pe acest forum pentru ca inca mai am o speranta ca voi primi niste raspunsuri. De acum nu voi scrie eu ci sufletul meu. Am doar 24 de ani si m-am casatorit in urma cu doi ani. Pana m-am casatorit m-am considerat o persoana fericita, apoi au inceput problemele de personalitate si de caracter dintre noi. Principalul motiv pentru care ne certam sunt banii dar de aici se ramifica intr-o mie de alte probleme. Nu inteleg cum sa gasesc raspunsul in Domnul. As vrea sa primesc un semn sa stiu ce am de facut. Adevarul este ca nu ma bate dar ma injura iar eu raspund cu aceeasi moneda pentru ca nu pot sa raspund raului cu bine. Nu mi-am dorit decat o casuta si un copil. O familie! Dar am primit in schimb multa suferinta, cel mai greu si mai dureros este ca pe langa suferinta pe care o simt eu, mai sufera si parintii mei care stiu de aproape toate problemele noastre. Imi scoate ochii daca vreau sa ma duc la coafor sau daca vreau sa imi cumpar o crema de fata. Pentru mine nicioadata nu sunt bani dar pt. placerile lui sunt. Ma simt frustrata pentru ca am renuntat la visul meu de a deveni actrita pentru a ma casatori si a intemeia o familie...familie de care s-a ales praful. Am studiat 7 ani actoria si am platit n cursuri de actorie si am renuntat pentru el, iar el isi bate joc de mine! Recunosc ca am ajuns la capatul rabdarilor, nu stiu ce ar trebui sa fac. Nu stiu daca il mai iubesc avand in vedere comportamentul lui dar am inteles ca la un moment dat relatia dintre doi soti intra la un alt nivel, trece de la iubire la obisnuinta, respect... La mine a ramas doar obisnuinta. Imi este rusine sa divortez, ma gandesc cate explicatii trebuie sa dau tuturora, toti prietenii, neamurile, dar pe de alta parte ma gandesc ca D-zeu nu m-a lasat pe Pamant sa sufar, am doar 24 de ani, am toata viata inainte. Dar ma gandesc si ca poate se schimba si lucrurile vor mege mai bine si vom fi fericiti...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de calatoria

Sunt o persoana credincioasa. M-am inregistrat pe acest forum pentru ca inca mai am o speranta ca voi primi niste raspunsuri. De acum nu voi scrie eu ci sufletul meu. Am doar 24 de ani si m-am casatorit in urma cu doi ani. Pana m-am casatorit m-am considerat o persoana fericita, apoi au inceput problemele de personalitate si de caracter dintre noi. Principalul motiv pentru care ne certam sunt banii dar de aici se ramifica intr-o mie de alte probleme. Nu inteleg cum sa gasesc raspunsul in Domnul. As vrea sa primesc un semn sa stiu ce am de facut. Adevarul este ca nu ma bate dar ma injura iar eu raspund cu aceeasi moneda pentru ca nu pot sa raspund raului cu bine. Nu mi-am dorit decat o casuta si un copil. O familie! Dar am primit in schimb multa suferinta, cel mai greu si mai dureros este ca pe langa suferinta pe care o simt eu, mai sufera si parintii mei care stiu de aproape toate problemele noastre. Imi scoate ochii daca vreau sa ma duc la coafor sau daca vreau sa imi cumpar o crema de fata. Pentru mine nicioadata nu sunt bani dar pt. placerile lui sunt. Ma simt frustrata pentru ca am renuntat la visul meu de a deveni actrita pentru a ma casatori si a intemeia o familie...familie de care s-a ales praful. Am studiat 7 ani actoria si am platit n cursuri de actorie si am renuntat pentru el, iar el isi bate joc de mine! Recunosc ca am ajuns la capatul rabdarilor, nu stiu ce ar trebui sa fac. Nu stiu daca il mai iubesc avand in vedere comportamentul lui dar am inteles ca la un moment dat relatia dintre doi soti intra la un alt nivel, trece de la iubire la obisnuinta, respect... La mine a ramas doar obisnuinta. Imi este rusine sa divortez, ma gandesc cate explicatii trebuie sa dau tuturora, toti prietenii, neamurile, dar pe de alta parte ma gandesc ca D-zeu nu m-a lasat pe Pamant sa sufar, am doar 24 de ani, am toata viata inainte. Dar ma gandesc si ca poate se schimba si lucrurile vor mege mai bine si vom fi fericiti...

Sunt prea puţine detalii pentru a construi o imagine. Vorbiţi de certuri pentru bani, dar, judecând numai după exemplele date, ar putea fi vorba de un soţ care suferă de gelozie, de fapt.
În ceea ce priveşte banii, soţia mea şi cu mine am rezolvat această problemă într-un fel foarte simplu. Fiecare este cu banii lui. Avem un "fond comun" (aşa îl numim noi), din care plătim cheltuielile comune prin natura lor (alimentele, întreţinerea, cheltuieli legate de grădiniţele şi şcolile copiilor). Din cauză că eu mănânc considerabil mai mult decât nevastă-mea, am stabilit ca acest fond să suporte şi cheltuieli legate de cosmeticale (de tip creme de faţă) precum şi dresurile. Dar nu şi coaforul. În condiţii obişnuite, în care amândoi lucrăm, acest fond este alimentat în cote egale de noi. În prezent, soţia mea fiind în concediul de creştere a copilului, alimentez eu în cotă de 75 % şi ea în cotă de 25 %. Toate celelalte cheltuieli personale, coaforul ei, rochiile ei şi ce îşi mai cumpără ori cheltuie, din banii ei sunt făcute. La fel şi eu. Pentru ce să suporte ea cheltuielile legate de pescuitul meu, de jocurile mele de noroc, de cărţile pe care eu vreau să le citesc ori de acţiunile mele de caritate ? În felul acesta, nu ştiu dacă ne-am certat de 3 ori pentru bani în cei 16 ani de căsătorie. Bineînâţeles, am găsit totuşi alte motive să ne certăm, fiindcă atunci când există un duh de ceartă, găsirea motivelor nu e o problemă: dar nu de la bani.

De aceea, vă sfătuiesc să stabiliţi asemenea lucruri de la început. Regulile clare reduc motivele de ceartă. Cel puţin pe cele din domeniul reglementat...

[Rodica50]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Sunt prea puţine detalii pentru a construi o imagine. Vorbiţi de certuri pentru bani, dar, judecând numai după exemplele date, ar putea fi vorba de un soţ care suferă de gelozie, de fapt.
În ceea ce priveşte banii, soţia mea şi cu mine am rezolvat această problemă într-un fel foarte simplu. Fiecare este cu banii lui. Avem un "fond comun" (aşa îl numim noi), din care plătim cheltuielile comune prin natura lor (alimentele, întreţinerea, cheltuieli legate de grădiniţele şi şcolile copiilor). Din cauză că eu mănânc considerabil mai mult decât nevastă-mea, am stabilit ca acest fond să suporte şi cheltuieli legate de cosmeticale (de tip creme de faţă) precum şi dresurile. Dar nu şi coaforul. În condiţii obişnuite, în care amândoi lucrăm, acest fond este alimentat în cote egale de noi. În prezent, soţia mea fiind în concediul de creştere a copilului, alimentez eu în cotă de 75 % şi ea în cotă de 25 %. Toate celelalte cheltuieli personale, coaforul ei, rochiile ei şi ce îşi mai cumpără ori cheltuie, din banii ei sunt făcute. La fel şi eu. Pentru ce să suporte ea cheltuielile legate de pescuitul meu, de jocurile mele de noroc, de cărţile pe care eu vreau să le citesc ori de acţiunile mele de caritate ? În felul acesta, nu ştiu dacă ne-am certat de 3 ori pentru bani în cei 16 ani de căsătorie. Bineînâţeles, am găsit totuşi alte motive să ne certăm, fiindcă atunci când există un duh de ceartă, găsirea motivelor nu e o problemă: dar nu de la bani.

De aceea, vă sfătuiesc să stabiliţi asemenea lucruri de la început. Regulile clare reduc motivele de ceartă. Cel puţin pe cele din domeniul reglementat...

Imi ingadui sa adaug si eu obiceiul familiei mele.La noi banii reprezinta un fond comun. Ne consultam asupra tuturor cheltuielilor care revin familiei, asupra economiilor care pot fi facute, asupra binefacerilor.Niciunul nu avem obiceiuri costisitoare.Dar nu ne lipsesc niste bani - o suma modica,de bun simt, pe care o purtam la noi in permanenta. Suntem sinceri unul fata de altul in tot ce facem.Secretul unei casnicii este sinceritatea si impreuna lucrare, sprijinul reciproc, intrajutorarea; cand unul zice, celalalt sa aiba rabdare si sa taca. Implicarea in comun aduce unitate si intelegere, cimenteaza dragostea. Dar daca este credinta, multe binefaceri izvorasc in familia aceea.

[Mihaela Cristina]

O marturisire de suflet pentru "Calatoria" si "Lacrimi" : viata unei crestine ortodoxe casatorita cu un barbat (care adesea apare din pacate un indragostit mai mult de idei religioase fixe sau de banii lui decat de femeia de langa el ...) eu o simt ca pe o calatorie prin "valea lacrimilor" (si a dezamagirilor fizice) pentru a ajunge sufleteste la stadiul in care iubirea cea mai arzatoare sa nu o simt in primul rand pentru sotul meu vizibil ci pentru Domnul Iisus = Mirele meu Ceresc si Dumnezeu tainic .... sper ca atunci voi putea ca sa traiesc pe deplin si extatic Iubirea asa cum este ceruta in porunca din Matei 22, 37-40 :
"Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu TOATA inima ta, cu TOT sufletul tău și cu TOT cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Mai sper ca atunci nu ma va mai durea indiferenta afectiva a "aproapelui meu sot" stiind ca "Adevaratul meu Mire" va decide cand si daca sa ma desparta de un "jug nepotrivit"... si chiar mai poate face un miracol ca prin "aproapele meu sot" sa-mi transmita Iubirea Lui cea vesnica ... Sper sa primiti toata Iubirea de care are nevoie sufletul vostru !

[Mihaela Cristina]

În prealabil postat de lacrimi

Sfanta Scriptura spune ca "ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta"... Deci, crestineste, nu avem voie sa ne despartim de persoana cu care ne-am cununat, decat numai in caz de adulter.
Cum vedeti voi asta? Credeti ca orice ar fi, doi oameni, sot si sotie, trebuie sa ramana impreuna, daca nu este vorba de adulter? Chiar daca exista batai, jigniri si o viata petrecuta numai in lacrimi?... Chiar daca in loc de iubire, ajungi sa simti pentru persoana de langa tine indiferenta sau poate mai mult?...

Pentru "Calatoria" si "Lacrimi"
O marturisire de suflet pentru "Calatoria" si "Lacrimi" : viata unei crestine ortodoxe casatorita cu un barbat (care adesea apare din pacate un indragostit mai mult de idei religioase fixe sau de banii lui decat de femeia de langa el ...) eu o simt ca pe o calatorie prin "valea lacrimilor" (si a dezamagirilor fizice) pentru a ajunge sufleteste la stadiul in care iubirea cea mai arzatoare sa nu o simt in primul rand pentru sotul meu vizibil ci pentru Domnul Iisus = Mirele meu Ceresc si Dumnezeu tainic .... sper ca atunci voi putea ca sa traiesc pe deplin si extatic Iubirea asa cum este ceruta in porunca din Matei 22, 37-40 :
"Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu TOATA inima ta, cu TOT sufletul tău și cu TOT cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

Mai sper ca atunci nu ma va mai durea indiferenta afectiva a "aproapelui meu sot" stiind ca "Adevaratul meu Mire" va decide cand si daca sa ma desparta de un "jug nepotrivit"... si chiar mai poate face un miracol ca prin "aproapele meu sot" sa-mi transmita Iubirea Lui cea vesnica ... Sper sa primiti toata Iubirea de care are nevoie sufletul vostru !
Edit/Delete Message

[caliyo]

Din pacate, in cazuri de neintelegere intre soti, nimeni nu se gandeste la copii. Toti dau sfatul: femeia trebuie sa ramana langa sot orice ar fi si invers sotul langa sotie . Ca trebuie sa lupte, ca n-are voie sa il(o) paraseasca etc. Dar voi, care dati asemenea sfaturi, v-ati gandit oare ce simte un copil care sufera cand vede cearta si scandal in casa?
Eu acum vorbesc din perspectiva copiluilui care a suferit enorm pt ca parintii s-au incapatanat sa traiasca impreuna desi ei nu se mai intelegeau la scurt timp dupa ce s-au casatorit. Pana la urma , dupa ce noi copiii, am plecat din casa parinteasca, ei tot au divortat.
Si acum , noi , copiii suferim din cauza traumelor din copilarie. Oare nu meritam sa fim scutiti de aceste traume? Oare de ce trebuie sa condamnam copiii la chin? Ei ce vina au?
Mai ales unde e vorba de pacatul betiei, unde sunt certuri si batai la ordinea zile, eu dau un singur sfat: divort! mamelor, ganditi-va la binele copiilor vostri! Cine vrea sa sufere, n-are decat, dar nu ii condamnati si pe copii.
Revenind la ,,lacrimi´´ , daca situatia e suportabila, rezista! daca se ajunge la batai, nu merita! poti sa te rogi pt el si nemaistand cu el in casa. Daca el se va indrepta si te mai iubeste, se va intoarce la tine. Daca nu...