Ce parere aveti despre divort?
 

Sfanta Scriptura spune ca "ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta"... Deci, crestineste, nu avem voie sa ne despartim de persoana cu care ne-am cununat, decat numai in caz de adulter.
Cum vedeti voi asta? Credeti ca orice ar fi, doi oameni, sot si sotie, trebuie sa ramana impreuna, daca nu este vorba de adulter? Chiar daca exista batai, jigniri si o viata petrecuta numai in lacrimi?... Chiar daca in loc de iubire, ajungi sa simti pentru persoana de langa tine indiferenta sau poate mai mult?...

Exista totusi niste limite . Daca relatia s-a stins e destul de greu de reparat.
Conform scripturii trebuie multa rugaciune ,pocainta de ambele parti pentru ca relatia sa se repare.Dar daca una din parti nu-si face partea ,avem parte doar de cenusa,focul s-a stins.Trupul unit de Dumnezeu e oricum afectat de una din parti sau de ambele.
Cita bataie crezi ca merita indurata ? Parerea mea ,e ca nici macar o palma.
Unii probabil suporta mult . Poate spune cineva cit timp?
Indrumarea e sa suporti si sa te rogi ca Duhul Sfint sa faca ce e de facut. Fa-ti partea cit poti de mult.

Draga Lacrimi, cel mai bine te sfatuieste duhovnicul nu noi.
Eu stiu ca daca va casatoriti sunteti una, nu doi ca sa va separati. Si Dumnezeu v-a unit.
Acum daca unul sufera, este normal sa sufere si celalalt (adica tu).
M-a impresionat ce ai spus despre sotul tau: grea incercare! Mi-a fost rusine ca m-am plans de problemele mele, cand am citit prin ce treci tu!
Gandeste-te ca nu esti singura: Il ai alaturi chiar pe Dumnezeu, pe Sf. Maica a lui Hristos, pe toti sfintii parinti.. Doar sa le ceri ajutorul!
Gandeste-te ca si sotul tau este in suferinta (chiar daca poate nu-l doare), s-a lepadat de credinta, s-a dus singur de la lumina in intuneric.. este un pacat foarte mare. Nu este vorba doar de viata asta si de nefericirea ta.
Eu cred ca acum tu trebuie sa fii puternica pentru amandoi, roaga-te lui Dumnezeu neincetat sa va ajute.

Din pacate, in cazuri de neintelegere intre soti, nimeni nu se gandeste la copii. Toti dau sfatul: femeia trebuie sa ramana langa sot orice ar fi si invers sotul langa sotie . Ca trebuie sa lupte, ca n-are voie sa il(o) paraseasca etc. Dar voi, care dati asemenea sfaturi, v-ati gandit oare ce simte un copil care sufera cand vede cearta si scandal in casa?
Eu acum vorbesc din perspectiva copiluilui care a suferit enorm pt ca parintii s-au incapatanat sa traiasca impreuna desi ei nu se mai intelegeau la scurt timp dupa ce s-au casatorit. Pana la urma , dupa ce noi copiii, am plecat din casa parinteasca, ei tot au divortat.
Si acum , noi , copiii suferim din cauza traumelor din copilarie. Oare nu meritam sa fim scutiti de aceste traume? Oare de ce trebuie sa condamnam copiii la chin? Ei ce vina au?
Mai ales unde e vorba de pacatul betiei, unde sunt certuri si batai la ordinea zile, eu dau un singur sfat: divort! mamelor, ganditi-va la binele copiilor vostri! Cine vrea sa sufere, n-are decat, dar nu ii condamnati si pe copii.
Revenind la ,,lacrimi´´ , daca situatia e suportabila, rezista! daca se ajunge la batai, nu merita! poti sa te rogi pt el si nemaistand cu el in casa. Daca el se va indrepta si te mai iubeste, se va intoarce la tine. Daca nu...

Frumos spus, din pacate.

Atat am luptat cu cativa prieteni (in teorie) analizand cazurile familiilor cu greutati.
Am zis si sustinut pana la sfarsit ca "in afara de pricina de desfranare, divortul nu poate primi binecuvantare".
Cu toate acestea, am intalnit cazuri in care suferintele unuia din familie au dus la o oarecare imposibilitate de a ramane in familie.

Insa inca imi vine gandul ca si aceste suferinte isi au rostul lor.
Pot fi o incercare sau o pedeapsa. Pot fi urmare a neascultarii parintilor si a duhovnicului rugator, ori altceva de acest fel.
Cu toate acestea, nici nu pot spune unei persoane care sufera mult sa rabde si atat. Simt ca e prea putin spus.

Nu cunoastem lucrurile cu mintea si inima lui Hristos, deci nu putem sa ne pronuntam usor asupra lor.

Sa ajungi seara de seara in mainile sotului doar ca sa fii batuta, e o viata de mucenic. Nu cred ca un copil, martor la astfel de evenimente nefericite, va ajunge dupa un scurt timp sa dea nastere la nenumarate intrebari: de ce nu mai vine tata? de ce nu mai suna? ... Asa ca nu trebuie sa cadem in extrema si sa spunem ca trebuie sa induram totul, doar pe motiv ca un copil trebuie sa aiba si tata. In astfel de situatii, sa-mi fie cu iertare, dar e tata doar pentru ca l-a conceput. Ori nu la asta trebuie sa se rezume numele de tata.

Adevarat.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Parinti nu sunt cei care nasc pe copil, ci cei care cresc copilul."

Desfranarea si adulterul nu trebuie intelese doar in sens tehnic. Adulterul inseamna ruperea fidelitatii, o rana intr-un singur trup pe care il formeaza cei doi. Rana asta se poate face si prin violenta, neglijenta extrema, jigniri... Tot adulter se cheama, in sens profund.

Cred ca eu sunt cea care simt asta... Pentru ca de cand a trecut la "penticostali" nu mai e acelasi barbat pe care il cunosteam. Il iubesc, dar presupun ca nu pe el, cel de acum, ci pe cel dinainte... Era un barbat puternic, care isi iubea familia mai presus de orice, era alaturi de mine tot timpul si eram, pe langa sot si sotie, si foarte buni prieteni. Ne spuneam absolut orice si nu luam niciodata vreo decizie fara parerea celuilalt... Acum sunt minciuni, pleaca seara de seara la "adunare", daca e acasa, sta doar cu Biblia in mana, nu mai exista comunicare, decat... atunci cand ne certam pe baza credintei...

Pot spune ca am fost in pragul unui divort cu doar 1 luna in urma. Ar fi fost pt a 3-a oara cand ne-am fi despartit, eu si sotul meu. De fiecare data a luat-o pe cai gresite, desi eram o familie, noi 2 si fetita noastra. De fiecare data m-am rugat (acatiste, post, mers la biserica) si de fiecare data am reusit sa il aduc pe calea cea buna, sa isi dea seama ca familia e cea mai importanta. Asta s-a intamplat si ultima oara, cand era determinat sa divorteze. Am staruit in rugaciune si, desi lucrurile s-au aranjat, continui sa imi savarsesc canonul si alte rugaciuni; probabil ca doar asa am reusit sa ma apropii mai mult de Dumnezeu, prin aceste incercari. Si mai stiu un lucru pe care obisnuia sa-l spuna Parintele Cleopa: ¨¨ barbatul se poate mantui prin femeia lui si invers¨¨. Cu rabdare toate si Dumnezeu va vedea ravna ta.
Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti!