Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #31  
Vechi 03.03.2013, 02:46:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Un chip cioplit în scop anarhic: BisericadelaTV - In ZIARUL DE IASI

BisericadelaTV are bani cu nemiluita, patronează afaceri care duduie de profit, se fofilează de la taxe și își recuperează cu aere de racket din spațiul ex-sovietic toate proprietățile pe care, pe bună dreptate (nu-i așa?) statul le-a confiscat acestui personaj - atât de burghez și de învechit - pe vremea comunismului (oh, ce vremuri!).
Cu toate că au primit răspunsuri adecvate, fiind demontate așa-zisele argumente și demonstrându-se, cu date concrete, caracterul manipulator și intenția de a dezinforma opinia publică, atacurile acelor ONG-uri care susțin că Biserica (și, în general, cultele) nu ar mai trebui să primească nici un leuț de la bugetul de stat, nu trebuie trecute ușor cu vederea. Evident, nu este prima oară când se ridică astfel de probleme, când se mizează pe lipsa de informare corectă a unui public care, de multe ori trăind la limita supraviețuirii, se revoltă ușor la auzul milioanelor de euro care ar fâlfâi prin conturile unei Biserici prospere. Pentru omul care nu calcă pragul unei biserici și nici nu se informează despre activitățile desfășurate prin intermediul unităților de cult, mai ales pentru cel în urechile căruia încă mai sună, vag, ecoul sloganelor comuniste despre religie ca "opium al popoarelor", lumea fiind împărțită în doar două categorii - exploatați și exploatatori, problema susținerii financiare acordată de stat în acest domeniu nu poate fi una receptată favorabil. Pe acest public, mizează, în primul rând, susținătorii gălăgioși ai fracturii totale și definitive între Biserică și instituțiile statutului român (fie că vorbim de Guvern, de primării, de consilii județene etc.).
Această situație este una perfect circumscrisă modului de reacție al omului care nu poate accepta nimic din ceea ce nu-i este familiar, în pofida oricăror evidențe. Sunt date certe și studii sau analize care confirmă rolul esențial pe care Biserica îl are în fragila și frământata societate românească, anume de într-ajutorare a celor nevoiași sau de edificare spirituală, de educare, de asanare morală sau de detensionare a unor convulsii la nivel familial, comunitar sau chiar național (ca să enumerăm doar câteva dintre ele, fără a socoti, aici, pe cel esențial, definitoriu, de călăuză a sufletelor către Împărăția lui Dumnezeu). Care este reacția militantului umanist-secular sau ateu în fața unei astfel de situații de netăgăduit? "Așa ceva nu există" - spun ei, precum acel personaj care vede pentru prima oară în viața lui o girafă. Nici dacă ar da cu fruntea de zidul unei cantine sociale pentru săraci, organizată de Biserică, militantul nostru nu ar recunoaște că la originea cucuiului, ce i-ar împodobi, astfel, chipul, stă o realitate palpabilă (și consistentă). El nu poate vedea decât sume uriașe (umflate și acelea cu PIB-ul!), dar nu vrea să admită că acei bani, câți or fi și ei, ajung, direct sau indirect, tot la poporul pe care se străduiește să-l manipuleze făcând comparații între mere și pere (sau între biserici și școli, respectiv spitale).
Ce activitate filantropică, educațională, de alinare și rezolvare a unor probleme sufletești au aceste persoane de un anticlericalism furibund? Celebritatea lor nu vine din aceea că au lucrat ceva pentru poporul acesta atât de încercat, ci din faptul că ei contestă pe cei care îndrăznesc să lucreze ceva. Iar dacă totuși au lucrat, unii dintre ei, atunci să arate roadele muncii lor și să ceară, în caz că rezultatul e unul pozitiv, mai multă susținere spre a munci mai cu folos. Cu siguranță ar fi sprijiniți în demersul lor inclusiv de oamenii Bisericii care, nu de puține ori, s-au străduit să sensibilizeze autoritățile spre a se implica în rezolvarea unor probleme stringente ale comunităților pe care le păstoresc (fie că e vorba de nevoia unei școli, a unui medic într-un sat, de necesitatea de a se repara un drum etc.). Oricine poate judeca, dacă e onest și obiectiv, că avem în față două atitudini: cea a Bisericii, care se străduiește să lucreze câte ceva (cu riscul de a fi taxată pentru această implicare în societate), și cea a contestatarilor ei, care "nu precupețesc nici un efort" în a demola, a critica, a contesta, fără a pune însă umărul la treabă.
Ca telespectatorul la vițelul cel nou
Modul în care se duce această campanie anti-Biserică este unul deloc nou. El a fost implementat pentru prima dată de evreii care nu au avut răbdare nici măcar 40 de zile până să se întoarcă Moise de pe muntele Sinai, cu tablele Legii primite din mâna lui Dumnezeu, ci au cerut lui Aaron să le facă un dumnezeu la care să se închine, încât acesta a turnat, din aurul lor, un vițel pe care l-a cioplit apoi cu dalta (v. capitolul 32 din Ieșirea). Și nemulțumiții noștri de azi au inventat un dumnezeu turnat din banii de la bugetul de stat și la care tot cioplesc cu dalta dezinformării și manipulării, pe la TV sau prin alte mijloace de informare. Așa a apărut un personaj fictiv, pe care-l voi numi generic BisericadelaTV, care are o asemănare cu adevărata Biserică a lui Hristos pe cât avea vițelul de aur al evreilor din pustie cu Dumnezeul care i-a scos din țara Egiptului. BisericadelaTVeste un personaj care nu are consistență, dar pare foarte real. El întrupează toate slăbiciunile posibile și imposibile pe care le poți găsi la un cleric. BisericadelaTV are bani cu nemiluita, patronează afaceri care duduie de profit, se fofilează de la taxe și își recuperează cu aere de racket din spațiul ex-sovietic toate proprietățile pe care, pe bună dreptate (nu-i așa?) statul le-a confiscat acestui personaj - atât de burghez și de învechit - pe vremea comunismului (oh, ce vremuri!). BisericadelaTV este încărcată zi de zi, metodic (chiar științific, aș spune) cu toate păcatele societății românești, punându-i-se în cârcă toate relele. Astfel, populația este manipulată și adusă în punctul în care să creadă că, odată cu asasinarea acestui sinistru (deja) personaj, ne vom izbăvi din tot necazul și va fi în țară numai lapte și miere (strategie vecină cu cea a naziștilor).
Cei care vor să impună în conștiința publică acest personaj, profită însă foarte mult și de slăbiciunea și de tăcerea vinovată a celor care, deși cunosc adevărul, se mărginesc să bombăne în intimitatea spațiului casnic. Căci vinovați de amploarea acestui tăvălug mediatic antiecleziastic suntem noi toți, care realmente constituim Biserica, dar și toți cei care au beneficiat și beneficiază de activitățile acestei instituții, dar nu dau mărturie despre sprijinul primit. Sunt atâtea categorii care au fost ajutate, numai după 1990, de Biserică, încât numărul persoanelor care ar putea vorbi în acest sens trece de jumătatea populației: săraci, bolnavi, sinistrați, persoane singure etc., ca să nu mai amintim pe cei care au găsit pace și ușurare sufletească în taina spovedaniei sau în consilierea duhovnicească. Unde sunt aceștia? Dacă nu se vor trezi la timp și nu vor reacționa, va veni vremea în care Biserica nu va mai putea să-i ajute. Cine se va îngriji de ei atunci? În nici un caz președinții unor ONG-uri care, dacă ar fi să dau crezare unor informații, nu au drept scop decât subminarea oricărei autorități din această țară, anarhia fiindu-le un mediu mai prielnic spre a-și atinge țelurile revoluționare, în sensul marxist al cuvântului (citiți, spre exemplu, articolul lui Costin Andrieș, "Lupta pentru hegemonie culturală. Sectele extremei stângi și BOR", publicat pe inliniedreapta.net).
BisericadelaTV este un idol cu fulminantă ascensiune. Soarta acestui idol va fi însă asemănătoarea cu cea a vițelului de aur care l-a inspirat. Căci Moise, întorcându-se din munte, de la înălțimea comuniunii cu Domnul Dumnezeu, a luat acel vițel, "l-a ars în foc, l-a făcut pulbere și, presărându-l în apă, a dat-o să o bea fiii lui Israel" (Ieșirea 32, 20). Asta se va alege și din idolul numit BisericadelaTV, după ce va atinge apogeul adulării și va corupe pe cei lipsiți de credința în Dumnezeul cel Viu... Închideți televizoarele, măcar pentru o vreme, și mergeți în biserici, rugându-vă, vorbind cu Dumnezeu. Verificați singuri dacă sunt reale cele auzite la televizor, mergeți "pe teren", acolo unde Biserica este prezentă și se implică. După un timp de exersare a acestei minime igiene mentale, veți constata și singuri cum s-a falsificat realitatea și cum poți fi păcălit să crezi în ceva ce nu există, de fapt, decât pe ecranul strălucitor precum aurul care, odinioară, fura privirile celor ce adorau un vițel plăsmuit de mâini omenești. Strămoșii noștri aveau o vorbă despre un animal derutat, care nu mai cunoștea poarta cea schimbată a stăpânului. Astăzi, din nefericire, în loc de a ne mai amuza de modul în care se uită "vițelul la poartă nouă", am ajuns noi înșine să ne zgâim "ca telespectatorul la vițelul cel nou". Și numim asta progres!


(Text publicat în cadrul rubricii „Acum, după două mii de ani”, în ediția tipărită a Ziarului de Iași.)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #32  
Vechi 05.03.2013, 22:30:30
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sentimentul dominant e ca trăim un tur de magie neagră

"În toate alegerile noastre de după `96 s-a ales răul cel mai mic, care nu însemna că nu e rau.Iar cu timpul s-a petrecut o uniformizare a clasei politice de natură să pună sub semnul întrebării însăși utilitatea alegerilor. Ceea ce mi se pare mie esențial în alegeri, nu doar în România, și nu numai acum, este că trebuie să avem în permanență grija de a nu da nimănui o parte din putere atât de mare încât să apară tentația de o lua întreagă. Democrația e un sistem în care diversele voci ale momentului trebuie să dialogheze și să ajungă de fiecare dată la un compromis care să fie spre binele interesului public. Problema noastră este că interesul public nu mai există.Uneori mi se pare că nu mai există nici măcar interesul de partid. Există doar interesul personal, care se confundă adesea cu corupția, și dezvoltarea explozivă a mijloacelor de manipulare, reușind să ducă în acest an (n.r.-2012) la înspăimântătoarea și originala situație în care democrația se opune cu violență statului de drept. Sentimentul dominant e ca trăim un tur de magie neagră", a spus Ana Blandiana, pentru adevarul.ro
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #33  
Vechi 06.03.2013, 12:54:39
stefan florin's Avatar
stefan florin stefan florin is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 09.02.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 4.872
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
"În toate alegerile noastre de după `96 s-a ales răul cel mai mic, care nu însemna că nu e rau.Iar cu timpul s-a petrecut o uniformizare a clasei politice de natură să pună sub semnul întrebării însăși utilitatea alegerilor. Ceea ce mi se pare mie esențial în alegeri, nu doar în România, și nu numai acum, este că trebuie să avem în permanență grija de a nu da nimănui o parte din putere atât de mare încât să apară tentația de o lua întreagă. Democrația e un sistem în care diversele voci ale momentului trebuie să dialogheze și să ajungă de fiecare dată la un compromis care să fie spre binele interesului public. Problema noastră este că interesul public nu mai există.Uneori mi se pare că nu mai există nici măcar interesul de partid. Există doar interesul personal, care se confundă adesea cu corupția, și dezvoltarea explozivă a mijloacelor de manipulare, reușind să ducă în acest an (n.r.-2012) la înspăimântătoarea și originala situație în care democrația se opune cu violență statului de drept. Sentimentul dominant e ca trăim un tur de magie neagră", a spus Ana Blandiana, pentru adevarul.ro
nu ar fi mai bine sa aducem in atentia publica meritocratia?
Reply With Quote
  #34  
Vechi 13.03.2013, 22:28:01
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Creierul și abilitățile speciale - Andreea Hefco

Acest articol este despre abilitățile speciale care apar la unele persoane după leziuni cerebrale severe. În continuare voi prezenta câteva dintre cazurile cunoscute, cum este cel al lui Alonzo Clemons, care a suferit în copilărie un accident grav cu afectarea importantă a emisferei stângi. Astfel el a devenit incapabil să mănânce singur, să își lege șireturile de la pantofi sau să vorbească clar.

Cu toate acestea, în urma accidentului, Alonzo a căpătat o abilitate extraordinară: poate reproduce în argilă, lut sau ceară orice animal, până în cele mai mici amănunte. Este capabil să reproducă tridimensional animale pe care nu le-a văzut niciodată, fiindu-i suficient să privească o fotografie a acestora doar câteva secunde. Sculpturile sale se vând cu zeci de mii de dolari și sunt adevărate opere de artă. În decursul anilor, Alonzo Clemons a spus că „Dumnezeu ia, dar tot Dumnezeu oferă înapoi atât de mult“, iar îngrijitoarea sa socială descrie că „toate deficiențele îi dispar atunci când sculptează“.
Jon Sarkin a absolvit biologia, dar la vârsta de 36 de ani, după o operație complicată cu hemoragie cerebrală și accident vascular, s-a impus eliminarea unor porțiuni din emisfera stângă a creierului. După operație, Jon s-a trezit cu obsesia de a desena și a picta. Lucrările sale au început să fie cunoscute și apreciate, iar astăzi este unul dintre cei mai prolifici artiști contemporani americani, lucrările sale fiind expuse în galerii din întreaga lume.
De la accident la talent
Tony Cicoria, un chirurg ortoped respectat, la vârsta de 42 de ani a fost lovit de un fulger care i-a determinat și pierderi de memorie. La puțin timp de la accident, a descoperit că are o nevoie imperioasă de a asculta muzică de pian. Așa că și-a cumpărat un pian și a început să învețe singur să cânte, deși până atunci nu fusese interesat de muzică. El descrie cum muzica îi venea nestăvilit în minte și astfel a început să compună propriile partituri, și astăzi susține concerte.
După un accident cerebral hemoragic sever, cu o comă prelungită, Tommy McHugh s-a trezit cuprins de dorința de a crea, așa că a început să scrie poezii, să picteze pereții întregii case și să transforme în sculpturi obiectele care i-au ieșit în cale, manifestând abilități artistice complet noi pentru el. Neputându-și explica aceste porniri, a început să scrie doctorilor, în versuri, rugându-i să vină să îl consulte. Echipa de specialiști care l-a examinat a concluzionat că setea creativă a lui Tommy McHugh este probabil cauzată de distrugerile pe care hemoragia le-a determinat lobului frontal. Operele sale de artă au fost recunoscute și expuse în galerii renumite din Marea Britanie.
Jason Padgett este un contabil care la vârsta de 31 de ani a suferit o comoție cerebrală în urma unor lovituri la cap. La câteva zile de la incident, Jason a început să vadă tipare geometrice în urma fiecărui obiect aflat în mișcare. Și cum imaginile nu se opreau, a început să le deseneze, mai târziu aflând că sunt fractali și că este singurul om din lume capabil să deseneze așa ceva. Cu toate că nu are nici un fel de specializare în domeniul matematicii superioare, el poate reprezenta grafic noțiuni foarte complexe.
O conștiință conectată la conștiința comună
Acum se ridică firesc întrebarea dacă aceste leziuni cerebrale sunt cauza abilităților dezvoltate de cei prezentați mai sus, niște oameni obișnuiți care s-au transformat peste noapte în genii? Aparent da, dar asta duce la și mai multe întrebări. Cu atât mai mult cu cât nu la toți oamenii leziuni cerebrale similare determină manifestări identice. Poate asistăm la o confirmare în plus a rolului de receptor, decodor al conștiinței pe care îl are creierul uman și la faptul că în noi sunt toate abilitățile la nivel de geniu, dar că ele sunt inhibate. De cine? Tot de noi, rezultat la adaptarea pe care o trăim și care privită așa confirmă „căderea“ primordială. O altă ipoteză ia în calcul faptul că leziunile descrise mai sus interesează predominant partea stângă a creierului, care gândește liniar și metodic, cea care se axează pe trecut și pe viitor, și gândește în detalii despre detalii. Apoi le așază pe categorii, le organizează, le asociază cu tot ceea ce am învățat în trecut și proiectează în viitor toate posibilitățile.
Emisfera noastră stângă gândește în termeni lingvistici. Ea e sediul acelui taifas neîntrerupt care mă conectează pe mine și lumea mea interioară cu cea exterioară. Dar dacă ea tace, atunci „vorbește“ doar emisfera dreaptă care este dedicată momentului prezent. Totul este „aici și acum“. Gândește în imagini și are un mod de a învăța prin mișcarea corpurilor noastre. Ea preia informația în formă de energie, informație care izvorăște simultan prin toate sistemele noastre senzoriale și apoi explodează în acest imens colaj despre cum arată momentul prezent, despre cum miroase prezentul și ce gust are, cum îl simțim și cum sună, după cum descrie din experiență proprie neurologul Jill Bolte Taylor. Și această emisferă se poate conecta la conștiința tuturor, care în fapt este una singură, o conștiință unde fiecare abilitate avută vreodată de cineva este ca o bază de date pe care o putem accesa instantaneu, ca fiind dintotdeauna a noastră. Privind așa, nu simțiți recunoștință pentru existența fiecărui om, inclusiv a voastră, ca fiind o contribuție unică și inimitabilă la o bogăție comună, a tuturor?
Nota :
Semnatara articolului Andreea Hefco este medic psihiatru, doctor în științe medicale, specialitatea neurologie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #35  
Vechi 17.03.2013, 19:35:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Copilăria se încheie la vârsta de 12 ani

sursa: bbc.co.uk



"Ritmul vieții moderne este atât de rapid încât fură chiar și prețioșii ani ai copilăriei. Copii nu mai vor să fie tratați ca niște copii, chiar dacă noi, ca părinți știm că ei încă sunt copilașii noștri."

Potrivit utilizatorilor unui site pentru probleme parentale, pentru mulți copii, copilăria se încheie la vârsta de 12 ani, aceștia fiind supuși unor presiuni care îi determină să se maturizeze prematur.
Utilizatorii spun că fetele sunt provocate să își facă griji în legătură cu felul în care arată și că băieții de asemenea sunt „împinși” să se comporte ca niște „macho” de timpuriu. Siobhan Freegard, co-fondatorul site-ului crede că de vină este „o combinație toxică între marketing, media și presiunile anturajului.”
„Ritmul vieții moderne este atât de rapid încât fură chiar și prețioșii ani ai copilăriei. Copii nu mai vor să fie tratați ca niște copii, chiar dacă noi, ca părinți știm că ei încă sunt copilașii noștri. Este nevoie de o regândire radicală a societății, o reevaluare a copilăriei și o protejare a acesteia întrucât este un timp prețios - nu timpul în care să presăm copii să se maturizeze mult prea devreme,” a spus doamna Freegard.
Site-ul a cerut părerea utilizatorilor și a primit mai mult de o mie de răspunsuri. Părerea cea mai larg răspândită - împărtășită de mai mult de două treimi din acest grup - a fost că perioada copilăriei se încheie astăzi pe la vârsta de 12 ani.
„Sub presiune”
Aproape o treime din cei ce au răspuns la acest sondaj online sunt de părere că perioada copilăriei se încheie încă și mai devreme, la vârsta de 10 ani. Părinții și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că în societatea actuală, copii sunt supuși la presiuni care îi determină să se comporte ca și cum ar fi mai în vârstă decât sunt.
Fetele au fost provocate să-și facă griji în privința felului în care arată și a greutății corporale, băieții să se comporte mai dur, și atât fetele cât și băieții sunt presați să fie interesați de relațiile intime la o vârstă prea fragedă. „Copii au nevoie de timp pentru a crește și a se maturiza emoțional pentru a putea face față greutăților vieții,” a spus doamna Freegard.
Aceasta este cea mai nouă dintre grijile părinților privitoare la copiii lor, nevoiți să crească într-o cultură supra - sexualizată.
Claire Perry, Membru al Parlamentului Marii Britanii și consultant al primului ministru pe probleme legate de tineret, a făcut avertizări cu privire la copii care accesează materiale necorespunzătoare pe site-uri sau prin telefoanele lor mobile. Alt parlamentar, Diane Abbott a atacat ceea ce ea a numit „infuzia de materiale indecente” în cultura tinerilor, ei crescând într-un mediu în care sunt expuși în mod explicit presiunilor și imaginilor sexuale.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #36  
Vechi 17.03.2013, 23:31:42
celestial_pottery
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de stefan florin Vezi mesajul
nu ar fi mai bine sa aducem in atentia publica meritocratia?
Exact! Dar, te lasa gunoaiele cu bani si/sau putere? Si Tronul lui Thanatos din spatele lor, numit "Uniunea Europeana" pentru public?...
Reply With Quote
  #37  
Vechi 25.03.2013, 21:18:40
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Intoarcerea britanicilor la înțelegerea creștină adevărată a morții

sursa: telegraph.co.uk



Atunci când a murit Prințesa Diana de Wales, milioane de britanici au plâns pentru ea. Una dintre formele acestei tristeți a fost aducerea de milioane de flori în fața Palatului Buckingham și a Palatului Kensington.
Un asemenea gest – depunerea de flori în memoria unui om plecat din lumea aceasta – arată că poporul britanic se întoarce la credința sa catolică tradițională, după secole de reformă protestantă, a afirmat Arhiepiscopul catolic de Westminster, Vincent Nichols.
El a spus că înmormântarea Prințesei Diana în 1997 a fost un moment crucial în istoria Marii Britanii și va fi comemorată în viitor ca „sfârșitul reformei în Anglia”.
Prcaticile tradiționale catolice precum rugăciunile pentru sufletele celor morți și credința în sfinți, au fost respinse de către confesiunea reformată în secolul al 16-lea, și acum sunt redescoperite de către britanici.
Creșterea masivă a sanctuarelor și crucifixelor de pe marginea drumurilor care comemorează oameni uciși în accidente, deseori ornate cu flori și cu fotografii ai celor plecați, au fost interpretate de către teologi și oameni de știință ca o întoarcere la vechile tradiții religioase și o schimbare fundamentală de mentalitate în felul cum britanicii privesc moartea.
Arhiepiscopul catolic, intervievat de BBC, într-un documentar despre sanctuare și locuri cu semnificație religioasă, a vorbite despre vechea voce a Angliei, plină de respect și de iubire pentru cei morți și cu nădejdea înverii.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #38  
Vechi 29.03.2013, 23:32:57
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Dragostea mea

sursa: pravmir.ru



De ce vorbim despre iubire, dar cuvintele rămân doar niște sunete goale? De ce chiar și în Biserică oamenii sunt indiferenți unul față de altul? Se poate rezolva oare această problemă?

La începutul renașterii Bisericii, în multe-multe predici se vorbea despre modul în care s-a banalizat cuvântul "iubire". A fost criticată lumea seculară, păcătoasă. Iar aceasta pentru că atunci ”dragoste” erau numite nu numai relațiile din cadrul celulei societății, ci și sentimentele pentru patria sovietică, precum și tot ceea ce se nimerea. Prostituatele își iubeau clienții, cetățenii de rând iubeau hainele din Turcia, iubeau odihna în hoteluri sau primele produse fast-food. Iubeau batoanele "Mars" și "Snickers" și sucul la plic "Yupi" (trebuia doar să adăuge apă).
Dar cât de multă iubire era în seriale: nefericită, pierdută, pasională, sortită pieirii și așa mai departe. S-au înecat toate aceste iubiri: nu, nu iubirea, ci înțelesul său; a fost uzat acest cuvânt și transformat într-o jucărie sunătoare pentru proști. Dar în Biserică atunci totul era diferit: dragostea avea un cu totul alt sens, era Taină și intimitate. Exista.
Dar s-a dovedit că uzarea "Iubirii" nu s-a făcut numai prin cântecele pop. Au trecut 10-20 de ani și în Biserică cuvântul "iubire" a devenit la fel de răsunător ca și în afara ei. E adevărat, sună altfel. Și totuși... Acum, acum se vorbește atât de mult despre dragostea lui Dumnezeu pentru om, încât se pare că în aceste cuvinte e o pustietate rece și uriașă. Și cel mai important: ca răspuns la această iubire se așteaptă o mulțime de lucruri: dragostea ta, ascultarea, smerenia, răbdarea, blândețea, și... numai clișee.
Ce se află în spatele acestor cuvinte? Privind frecvența de utilizare în predicile bisericești, cuvintele acestea s-au uzat ca tălpile unor pantofi purtați vreme îndelungată: gaură după gaură, degetele ies în afară. Dacă întrebați atotștiutorul "Yandex" (cel mai mare motor de căutare din Rusia ), combinația de cuvinte "iubire răbdare smerenie biserică" ​​se găsește pe Internet de 326000 de ori. "Dragostea și Biserica Ortodoxă" are 3 milioane de răspunsuri. "Dragostea și Ortodoxia" - 8 milioane.
Am încercat să umplem pustietatea universală prin cuvinte. Ne-am gândit că trebuie să-i vorbim, dar s-a dovedit că goliciunea nu se umple prin cuvinte. În general. Dimpotrivă, cuvintele rostite necugetat, cuvintele studiate și spuse doar pentru că "așa trebuie" generează pustietatea. Iar astăzi nu este pustiu numai în sărbătorea zgomotoasă a vieții de la televizoare, ci și în curtea bisericii. Un gol metafizic.
Spovedanie. Mulțime de oameni. O femeie obosită îi spune preotului aproape cu disperare: "Sunt foarte obosită. Nu mai am putere să trăiesc." El, acoperind-o cu epitrahilul, îi spune sentențios: "Asta este trufia ta. Trebuie să te smerești și atunci o să vrei să trăiești." Poate că din punct de vedere dogmatic, are dreptate. Dar, din alt punct de vedere, puțin probabil.
Dragostea verticală... Dar cea orizontală? Mai există? Sau în general nu avem nevoie de ea?
Am de multe ori sentimentul că în mintea multora - și a preoților, și a mirenilor – există un fel de gramofon, care inserează datele necesare la momentul potrivit: "nu, nu te întrista, Dumnezeu te pedepsește acum", "din cauza păcatelor noastre", "se întâmplă din cauza mândriei tale", "trebuie să te smerești", "Domnul te pune la încercare"... Lista o poate continua oricine care e în Biserică de mai mulți ani de zile.
S-a format un adevărat strat de "argou ortodox". Da, acesta este cu siguranță înțeles într-un alt mod, diferit de argoul hoților, dar servește în mare parte unor obiective asemănătoare: etichetarea personală ca membru al unui anumit grup social. Și ascunderea unor anumite informații. Noi ne ascundem atât de bine adevăratele noastre sentimente, dintre pornirile bune, desigur, temându-ne de păcătoșenia și de necuviința lor, astfel încât sentimentele deja nu mai rămân. Rămâne plăcuța dinlăuntru: "Roagă-te, postește, răbdă, smerește-te, iubește..." – un adevărat clișeu.
Să ne imaginăm viața într-o familie. În care se iubesc cu toții unul pe altul. Toți sunt aproape, trăiesc unul pentru altul: "Uită-te, ia aminte" – îl amenință tatăl pe fiul său cu note proaste, desprinzându-se de TV. Își face griji pentru el, vrea ca fiul să fie mai deștept. "Să nu care cumva să-ți treacă prin minte să bați iar drumurile cu Petru" – strigă mama zgomotos, văzându-și fiica pe stradă cu un băiat care nu-i place mamei. Își face griji pentru fiica ei. Cine se poate opune? Spuneți că în această familie nu există dragoste? În zadar... Numai că nu toată lumea își dorește să trăiască într-o asemenea dragoste.
Noi nu ne mai săturăm de această "grijă strictă" și de ocrotire. Dar, în general, nu avem nevoie de cuvinte despre dragoste, pentru că prețul lor nu face nici două parale. Să luăm din nou o situație ipotetică: seara, acasă, întreaga familie se adună la masă și, în loc de obișnuitele discuții despre ziua care se încheie, toată lumea începe să vorbească cu prețiozitate despre dragoste.
De exemplu, așa: "Oh, cât de mult te iubesc, dragul meu fiu, draga mea fiică, dragul meu soț, draga mea soție! Îți voi fi fidel până la mormânt și voi face orice de dragul tău, voi atinge stelele de pe cer și voi muta munții, te voi proteja până la ultima picătură de sânge, sunt pregătit să mor pentru tine. Și trebuie să mă iubești și tu pe mine, pentru că te iubesc atât de mult, încât trebuie să poți să mori pentru mine, pentru că ne-am căsătorit, iar voi sunteți copiii noștri și sunteți botezați și de aceea iubirea noastră este mare și minunată".
Frumoase cuvinte, nu? Dar dacă sunt spuse în fiecare zi, atunci în curând membrii unei asemenea familii fie vor merge împreună la o clinică psihiatrică, fie vor înceta să mai stea împreună la masă. Pentru că în afară de grijă, de dragostea continuă și de cuvintele mari și frumoase, avem nevoie de un spațiu al iubirii, avem nevoie de o atmosferă de iubire.
<< continuare>>
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #39  
Vechi 29.03.2013, 23:34:04
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Dragostea mea

<< continuare >>

sursa: pravmir.ru

Ce înseamnă aceasta? Potrivit psihologului pediatru Nigel Latta, autor al minunatelor cărți "Înainte ca adolescenții să te scoată din minți", "Creșterea adolescenților" și altele: "e ușor să-ți iubești copiii, dar e greu să ajungi la această bucurie. Cei mai mulți copii cred că părinții lor îi iubesc, chiar dacă aceștia îi pedepsesc sau nu le acordă atenție. Copiii subînțeleg și cred singuri că trebuie să fie iubiți. Dar nu același lucru se poate spune despre sentimentul de simpatie.
Majoritatea copiilor pe care i-am întâlnit simțeau că celor din jur nu prea le place de ei. Mulți dintre ei chiar erau convinși că părinții se poartă cu ei cu ostilitate. Cauza este faptul că majoritatea părinților pe care i-am văzut se străduiau din greu să se poarte cu copiii lor cu simpatie. Când apelau la mine, se simțeau atât de decăzuți moral încât abia se abțineau să se exprime. "Îl iubesc, dar nu pot să-l suport" - aceste cuvinte le aud tot timpul.
Copiii au nevoie să simtă că părinții lor îi tratează cu simpatie. Dragostea este un sentiment automat. Nu iubesc dintr-un motiv anume, ci pur și simplu, pentru că vreau, iar nu pentru că trebuie. Simpatia este atunci când ești interesat să ai o relație cu cealaltă persoană, atunci când îți face plăcere să stai cu ea. Simpatia, precum și tonul general al relațiilor dintre membrii unei familii pot fi judecate după prezența în casă a unui spirit de joacă și de veselie.
Naturalețea și atmosfera de joacă sunt un fel de lubrifiant al vieții de familie, fără de care roțile și pinioanele se vor învârti cu anevoie. Când văd că între membrii unei familii sunt relații aspre, tensionate, imediat încep să mă îngrijorez. Dacă disciplina și ordinea în casă sunt în primul rând o marcă a respectului pentru ceilalți, atunci simpatia în diferitele sale grade nu poate exista fără spiritul ludic. Poți să iubești și în cea mai proastă stare de spirit, în timp ce pentru simpatie și spiritul ludic este nevoie măcar de un pic de veselie. "
De bună seamă, atmosfera de dragoste este o parte inseparabilă a triadei: respect reciproc - iubire - simpatie. Fără aceste trei elemente, este greu să simți dragostea. Dragostea este ca o casă caldă și primitoare în care vrei să vii din nou și din nou, unde stați cu toții împreună pe canapea, fericiți, tot înșirând verzi și uscate, râzând și spunând glume naive (dar și înțelepte), întâmpinând pe cei ce vin de la lucru sau de la școală cu bucurie – nu prin istericul: "oh, cine a mai venit la noi?!", și imediat îmbrățișându-l, dar nu cu brațele, ci cu inima ta caldă. Ne lipsește această căldură și nu ne este foarte clar unde este ea produsă. Pentru că ne lipsește nu numai acasă, ci și în Biserică, unde cuvintele despre dragoste sunt fixate la baza credinței noastre, unde răsună foarte adesea, unde se săvârșește taina iubirii.
Venim la biserică și nu ne interesează pe unul de altul. Preotul este obosit, enoriașii sunt în rugăciune (sau cu gândurile lor), spovedanie, slujbă. Nu simpatizăm unul cu altul. Nu ne pasă. Nu întotdeauna și nu peste tot, dar în general... Da, cu toții suntem infirmi, cu toții suntem mizeri, de multe ori nu știm ce e dragostea omenească, să nu mai vorbim de cea dumnezeiască.
Ce-i de făcut? Atmosfera de iubire poate apărea numai acolo unde există un sentiment real. Nu poate fi simulată. Nu poate fi planificată prin nicio directivă, ori prin strângere de fonduri, ori predici, prelegeri sau articole neîntrerupte. Putem doar să constatăm că aproape nu există.
Oare este aceasta suficient pentru a schimba ceva? Cred că da. E primul pas. Iar pentru al doilea: să cerem fiecăruia dintre noi toți, credincioșii, să rostim mai puțin cuvântul "dragoste" doar așa, într-o doară.
Să-l rostim numai când trebuie și e necesar.
Și să ni-l amintim numai atunci când în inimă pâlpâie ceva cu adevărat.
Măcar un pic...
(Anna Galperina)



pravmir.ru
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #40  
Vechi 14.04.2013, 22:01:10
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Între maturitate și infantilism

sursa:http://otrok-ua.ru



O femeie cu un negativism neconștientizat are o capacitate distructivă, pur și simplu ucigătoare. Însă femeii conștiente de propriile neputințe, Dumnezeu îi dă o putere deosebit de creativă, cu adevărat transformatoare.
Unul dintre cele mai populare mituri în rândul femeilor este faptul că bărbații ar fi imaturi, iar femeile mature. Psihoterapeuta Karen Horney considera că infantilismul este baza tuturor nevrozelor. Însă întâlnim nevroze nu numai în rândul bărbaților, nu-i așa?Ne întrebăm atunci cum apar acești copii mai mari, personalitățile nevrotice ale timpurilor noastre?
Femeile adesea își critică aleșii pentru infantilismul lor, referindu-se la nesiguranța lor, la iresponsabilitatea lor precum și la lipsa capacității de a-și îndeplini îndatoririleîn familie. Și dacă femeia compară bărbatul modern cu legendarul cavaler pe cal alb, atunci mai curând se vede pe ea ca fiind acest cal, decât o frumoasă prințesă. Cât de adevărată este însă comparația?
Infantilismul (din lat. infantilis – de copil, copilăresc) la adulți se manifestă prin prezența caracteristicilor psihice specifice vârstei copilăriei. Spre exemplu, instabilitatea emoțională, imaturitatea în judecată și în comportament, toane, capricii, etc. Este o copilărie prelungită, pe care persoana nu vrea să o părăsească. La nivel personal, aceasta înseamnă, în general, refuzul, incapacitatea de a fi subiect, în sensul literal al cuvântului, în propria ta viață. O astfel de persoană evită orice fel de autonomie – în luarea deciziilor, în implementarea lor, în asumarea responsabilității deciziilor, astfel încât de multe ori tinde să se alăture sistemelor (companie, sectă, familie, etc.) în care alții gândesc în locul său, unde responsabilitatea nu este clară. Sau dimpotrivă, se îndepărtează de contextele care oferă oportunități de socializare. Istoria de viață a unor astfel de persoane reprezintă un munte de probleme. Cine poate spune deci că toate acestea se aplică doar bărbaților?
Cum apar totuși acești copii mai mari, personalitățile nevrotice ale timpurilor noastre, cum le denumește Karen Horney?Părerea mea este că trebuie luate în considerare două aspecte – cel psihologic și cel spiritual.
Din punct de vedere psihologic, la baza nevrozelor se află o puternică contradicție interioară, un puternic conflict. Spre exemplu, multitudinea dorințelor individuale confruntate cu realitatea, în care acestea nu sunt îndeplinite, sau nu toate dintre ele. Sau conflictul dintre nevoile reale și posibilitățile persoanei, ori conflictul dintre dragoste și agresivitate, cele două pulsiuni care există în om, etc.
În spatele acestor termeni, poate abstracți, sunt deseori răni ce provin din copilărie. Acestea nu se observă la prima vedere, copiii aproape niciodată nu le exprimă conștient, dar sunt foarte dureroase pentru ei. De exemplu, copilul are nevoie mai ales de căldura și afecțiunea mamei, însă mama își vede rolul doar în termenii responsabilității de a asigura copilului cele materiale de trebuință, și de a-i asigura o educație bună (chiar până la a-și dori să-și vadă copilul la Cambridge). Un alt exemplu: copilul este chinuit de sentimente de vinovăție și de neputință în cazul divorțului părinților săi, în urma căruia tatăl a părăsit familia. Sau situația în care adulții apropiați copilului au niște așteptări nerealiste cu privire la succesele copilului, neținând cont de capacitățile sale reale.
În acest sens putem afirma că cele mai multe nevroze se nasc încă din copilărie. Dintr-o astfel de copilărie în care înșiși părinții sunt niște copii mai mari. Din moment ce mama nu observă nevoile sufletești ale copilului, ea este concentrată, de asemenea, în spirit infantil, pe propriile nevoi. Părinții imaturi încearcă uneori, dimpotrivă, să se îngrijească prea mult de copiii lor. În situații dificile, cum ar fi spre exemplu divorțul, sau conflictele la locul de muncă, ei reacționează prin scandal, supărare, răzbunare, etc. Iar aceste lucruri se întâmplă în familiile aparent echilibrate. Însă dacă la toate aceste condiții se mai adaugă un alt factor, faptul că părinții dintr-o familie consumă alcool, sau sunt absenți de tot?
Pentru un copil, realitatea comportamentelor din familie reprezintă întreaga sa realitate, în general. Mecanismele distorsionate de interacțiune folosite de părinți între ei, față de el însuși și față de lumea înconjurătoare devin mecanismele sale, el le învață, le preia exact așa cum le observă, pentru că încă nu are puterea de a discerne. Iar în acest punct trebuie să spunem adevărul: calitatea relațiilor din familie, atitudinea copilului față de sine, față de ceilalți, față de viață în general, depinde doar de nivelul personal de maturitate al femeii – soție și mamă!
Există studii care susțin că mecanismele de bază prin care răspundem la lumea înconjurătoare încep să apară încă din perioada intrauterină, apoi în copilăria timpurie acestea se fixează, cu mult înainte de dezvoltarea capacității copilului de conștientizare că acestea sunt, de fapt, imprimate de mamă (sau de o altă persoană direct implicată în creșterea copilului). În psihologie există chiar un termen special pentru acest mecanism – “matrița maternă”. Terapeuții de familie afirmă că în majoritatea cazurilor, este suficient faptul de a lucra cu mama, pentru ca întreaga atmosferă în familie să se schimbe în bine.
Universul relațiilor dintre bărbat și femeie este determinat de faptul că femeia provoacă unele reacții, la care bărbatul răspunde. Spre exemplu, o soție și o mamă mult prea dominatoare sau una hiperprotectivă (ambele tipuri sunt, la bază, foarte infantile), niciodată nu va avea un soț și/sau un fiu matur și responsabil. Însă și fiica se formează, vrând-nevrând, după asemănarea mamei. Și asfel, ea însăși va fi nefericită! Alături de o mamă mereu nefericită, toți membrii familiei vor fi nefericiți.
Femeile de toate vârstele, care discută cu prietenele lor despre infantilismul bărbaților, ele însele, ca mame și ca soții – alimentează aceste comportamente. În calitate de soții, ele se folosesc de copilăriile soților, pentru că certându-i sau mustrându-i, ele se consideră a fi mature și atoateștiutoare. Ele însă nu conștientizează efectele propriilor lor “instrumente”: persecutarea (reacție absolut infantilă), refuzul intimității, refuzul de a găti, lacrimile (ca șantaj), și lista poate continua.
Infantilismul este boala care nu ține cont de gen, deci afectează atât bărbații cât și femeile. O femeie cu un negativism neconștientizat are o capacitate distructivă, pur și simplu ucigătoare. Însă femeii conștiente de propriile neputințe, Dumnezeu îi dă o putere deosebit de creativă, cu adevărat transformatoare. De aceea și responsabilitatea ei este foarte mare.
Desigur, această boală nu este doar rezultatul prezenței conflictului în copilărie, ci și al neputinței de a-l rezolva corect, de a-l prelucra astfel încât tensiunea dureroasă să dispară și să fie găsit un mod constructiv de ieșire din tipar. Copilul nu are această putere, tocmai de aceea, psihicul său răspunde acestei neputințe prin nevroză. Însă un adult nu-și mai poate îndreptăți infantilismul prin intermediul erorilor de educație făcute de mama sa. El nu-și poate permite să fugă de realitate prin intermediul diferitor tipuri de dependențe – de alcool, de narcotice, de calculator. (În cazul femeilor putem vorbi de autocompătimire, care reprezintă, aparent, un mod eficient de a fugi de prezent.)
Un psiholog celebru spunea că nu este important ceea ce ți s-a întâmplat cândva, în trecut, ci important este ceea ce faci tu cu aceasta în prezent. Aici intervine aspectul spiritual al problemei.
Ilustrul psihoterapeut Victor Frankl scria că terapia nevrozelor trebuie să se desfășoare pe o scară care conduce spre cer. Și sigur că ai nevoie de ajutorul unui specialist pentru a te vedea pe tine însuți și viața ta fără teamă. De unul singur este aproape imposibil. Însă maturizarea, depășirea schemelor infantile despre viață este imposibilă fără calea spirituală, fără a ajunge la conștiința de sine, în singurătate, în fața lui Dumnezeu, fără răspunsul tău personal în fața Lui, fără pocăință în sensul literal de schimbare a minții. Aici persoana trebuie să decidă singură, se va îndrepta către bucurie și recunoștință pentru toate, sau va aduna resentimente față de viață, îi va fi frică de ea și o va urî?
Este practic imposibil să fii în același timp un angajat responsabil și demn de încredere, și un tată iresponsabil. Este imposibil să fii o fiică isterică și capricioasă, și în același timp o soție matură și responsabilă. Este doar o iluzie a gândirii noastre. Maturitatea reprezintă în mod necesar integritatea personalității și o conștientizare deplină.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
"Fiul Omului" - "Cel Vechi de zile" Daniel 7,13 georgeval Din Vechiul Testament 25 25.10.2016 06:31:20
Ce considerati despre "Misquoting Jesus"/"Forged" de Bart Ehrman Ciprian Mustiata Teologie si Stiinta 8 19.12.2012 16:12:08
Am nevoie de "putin" ajutor ! - Va rog nu treceti "peste" - Nu am liniste de o luna! valentinalogo Preotul 28 06.06.2010 07:26:42