Rasismul oficial si cultura populara in Romania

[Parascheva16]

"Orice naţiune, orice ţară, îşi are începuturile în munca şi trăirea poporului. Fără această muncă şi trăire nicio naţiune nu poate apărea, nicio ţară nu se poate întemeia. Desigur, pas cu pas apar şi fruntaşii poporului şi ai ţării, mai buni sau mai răi, după cum se pricepe naţiunea să şi-i formeze şi să şi-i aleagă. Dar şi după cum există sau nu influenţe străine ori, în cazuri nefericite, ocupaţii şi oprimare străină. În acest ultim caz fiecare pas înseamnă o luptă, fiecare gest naţional este o bătălie cu ocupanţii. Este un drum foarte greu, foarte primejdios, de-a lungul căruia se pot forma unele deprinderi dureroase şi foarte greu de înlăturat. Suferinţele din Irlanda sau Indochina ţin în foarte mare parte de asemenea împrejurări. Totuşi, dincolo de orice astfel de probleme, rămâne ca adevăr fundamental că orice cultură livrescă, orice elită cărtu-rărească, se ridică pe temelia unei culturi populare. Cultura elină veche, de pildă, atât de idolatrizată de europenii apuseni, îşi are temelia ei populară. Aici intră, în primul rând, obiceiurile, datinile, cântecele, baladele, basmele, legendele şi miturile elinilor, tracilor, egiptenilor şi altor popoare care se suprapuneau în pături de populaţie în aria grecească veche. De la tracicii Orfeu şi Dionisos la mistica egipteană, sursele de inspiraţie pentru gânditorii elini au fost nenumărate. Şi pe această temelie au putut ei ridica acea cultură ce a uimit şi uimeşte încă Occidentul european. Conservarea, valorificarea şi, acolo unde se poate, recuperarea vechilor tradiţii, vechilor culturi populare, este o preocupare de primă mână în mai toate ţările şi naţiunile lumii. Peste tot se fac eforturi uriaşe, se cheltuie sume gigantice pentru consemnarea fiecărei mărturii folclorice, pentru apărarea fiecărei tradiţii naţionale încă în viaţă. Peste tot, cu excepţia anumitor (foste) colonii, aflate încă într-o situaţie extrem de instabilă. Şi (uimitor?) cu excepţia României.

A vorbi despre cultura veche românească, despre ceea ce etnologia numea înainte folclor, iar astăzi cultură profundă, este foarte, foarte greu. De ce? Pentru că suntem în România, iar în România cea mai dispreţuită populaţie, cea mai dispreţuită istorie, cea mai dispreţuită cultură este cea română. Mai ales dacă este adevărata, vechea cultură română populară! Există, şi suntem obligaţi de conştiinţa noastră să o spunem, un sistem complex şi complet de persecutare, înlăturare şi marginalizare a tot ceea ce este cu adevărat românesc. Exagerăm? Să vedem câteva cazuri!"