Stimata Doamna,

[Mihnea Dragomir]

Îndrăznesc să vă scriu aceste rânduri, folosindu-mă de prilejul apropiat al împlinirii unui număr de ani de la plecarea dv, în realitate ca să vă mulţumesc pentru cele pe care le-aţi făcut, atât pentru mine personal, cât şi pentru familia mea.

Fiindcă aţi făcut multe lucruri, stimată doamnă ! Lucruri dintre care eu am bănuiala că aş cunoaşte numai o mică parte. Cu discreţia de care aţi dat mereu dovadă, cât bine mi-aţi mai făcut mie şi celorlalţi, nu am cum să ştiu acum, dar toate se vor afla la vremea potrivită.

De aceea, vrau să vă asigur, stimată doamnă, că mă gândesc adesea la dv, cu toate că nu atât de des pe cât ar trebui. De multe ori, când văd un buchet de crini, îmi amintesc de dv. De multe ori, când văd un buchet de trandafiri roşii, parcă aş dori să vi-i dau dv, ca să vă spun, fără cuvinte, cât de mult vă iubesc. Uneori, se întâmplă ca şi atunci când văd simple frunze de dafin, de exemplu când le folosesc în bucătărie, să mă gândesc la ele împodobindu-vă chipul.

Dumneavoastră sunteţi în toate, doamnă! Pe înserat, când ridic ochii şi văd cea mai strălucitoare dintre stele, eu mă gândesc că aceea este steaua dv. Ea îi luminează pe atâţia îndrăgostiţi, ea mă aprinde şi pe mine de dragoste pentru dv. Şi suport greu ideea că aţi plecat şi că am să vă văd peste Dumnezeu ştie cât timp ! Cât de mult mi-aş dori să vă ating hainele diafane cu care v-am văzut înveşmântată în atâtea înfăţişări ! Şi tot steaua dv îi luminează pe corăbieri, ajutându-i să ajungă la loc sigur, ajutându-i să iasă din apele periculoase ale mării. Vă rog, stimată doamnă, despre care toată lumea spune că sunteţi ca o mamă amabilă, să aveţi amabilitatea să mă ajutaţi şi mai departe, îndrumându-mă şi dându-mi sfaturi bune. Mai ales când am să plec şi eu în călătoria de care ne amintim acum, fiindcă fără ajutorul dv, nu prea am şanse să o scot la capăt. Dv ştiţi mai bine decât mine că nu sunt în stare să mă descurc singur. Aş fi fost în stare, dacă aş fi făcut tot ceea ce m-aţi sfătuit să fac, numai că, din păcate nu este cazul.

Îmi închipui, stimată doamnă, că primiţi multe scrisori şi tot felul de cereri, care nu vă lasă timp de odihnă, deşi multă lume îşi închipuie că vă odihniţi acum, după încercările teribile prin care aţi trecut şi care v-au străpuns inima. Cu toate acestea, vă rog să luaţi în considerare şi scrisoarea mea şi îndrăznesc să sper nu numai că vă veţi bucura de mulţumirile mele, ci mai ales că veţi da curs rugăminţilor mele pentru viitor.

Mereu al dv,
Mihnea Dragomir