Stimata Doamna,

[Yasmina]

Mie mi-a placut scrisoarea si chiar si adresarea.
Eu nu am fost niciodata talentata sa ma rog cu cuvinte mari,pompoase sau sa devin teatrala,dramatica.
"Stimata Doamna"= mult respectata si slavita Doamna.

În prealabil postat de Yasmina

"Stimata Doamna"= mult respectata si slavita Doamna.

Şi totuşi sună altfel: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Preacurată şi binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, Maica cea bună a Bunului Împărat, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Preasfântă Maică şi Fecioară, Maicuţă Sfântă...

Nu poţi egala "Stimata Doamna" cu adresările mai sus menţionate.

[tabitha]

În prealabil postat de Yasmina

Mie mi-a placut scrisoarea si chiar si adresarea.
Eu nu am fost niciodata talentata sa ma rog cu cuvinte mari,pompoase sau sa devin teatrala,dramatica.
"Stimata Doamna"= mult respectata si slavita Doamna.

Bravo Yasmina, cred ca ai sintetizat perfect ce a vrut sa spuna Mihnea prin acea adresare, neobisnuita intr-adevar, dar in niciun caz ordinara sau erotica, cum au perceput-o altii. Cred ca era si un test de perspicacitate, mai ales ca nu a numit persoana. :)

[Solveig]

Si mie mi se pare putin nepotrivit, eu nu as putea sa ma adresez asa Maicii Domnului. Dar cred ca Ea este atat de buna, atat de smerita, atat de eleganta si plina de noblete incat primeste cu bucurie aceasta marturisire de dragoste..

[nutucutu]

În prealabil postat de Solveig

Si mie mi se pare putin nepotrivit, eu nu as putea sa ma adresez asa Maicii Domnului. Dar cred ca Ea este atat de buna, atat de smerita, atat de eleganta si plina de noblete incat primeste cu bucurie aceasta marturisire de dragoste..

Asa de bine spus! Oamenii de linga noi sint diferiti si e firesc ca vorbesc, se roaga, iubesc diferit. Cum bine ati spus, Ea e atit de buna... Sa incercam sa-i lasam topicului tema data de initiator, adica de a-I declara iubirea nostra Ei, cea mai aleasa dintre oameni, mai ales ca o vom si sarbatori peste citeva zile.

Rugaciune

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!
de Mihai Eminescu

[heaven]

Privind la replicile date de anumiti useri,constat cu intristare cat de mult ne pierdem noi oamenii in aparente in defavoarea esentei...
Dumnezeu nu este un narcisist sau egocentric pentru a pune accent pe astfel de lucruri,in mod sigur nici Maica Domnului,iar relatia fiecarui om cu El este una personala.Ce conteaza cu adevarat este iubirea sincera,pocainta,smerenia in fata Sa si alte astfel de valori care tin de suflet in comunicarea cu Dumnezeu.Unii poate se exprima "ca la carte",altii poate spun niste cuvinte simple,stangace.Cu siguranta Dumnezeu nu pune accent pe cuvinte,ci pe ceea ce transmite sufletul care se afla in spatele acelor vorbe rostite,iar in ce ma priveste,am putut simti in acest dialog interior si ruga, sinceritatea si autenticitatea omului care isi deshide inima in fata lui Dumnezeu si pentru asta ii multumesc a doua oara domnului Dragomir,pentru ca a fost un act de daruire si curaj sa impartaseasca asta cu noi!

[heaven]

Odată, o corabie cu câteva sute de oameni călătorea spre Ierusalim. Pe cale, la corabie s-a stricat ceva şi căpitanul a zis:

- Trebuie să ancorăm undeva pentru a repara corabia.
Şi, văzând în depărtare o insulă care părea pustie, s-au apropiat de ea, au ancorat şi au mers mai departe cu bărcile.

Era o insulă cu multă vegetaţie. Oamenii au ieşit şi ei din corabie şi au început să umble pe insulă să vadă ce fel de pământ era acolo, pentru că vedeau flori diferite, păsări diferite faţă de ce văzuseră în ţara lor. Şi, aşezându-se ei să mănânce, văd deodată trei oameni care fugeau şi ziceau aşa:

- Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi.

Atâta spuneau, dar, vorbind în limba corăbierilor, aceştia îi înţelegeau.

Şi toţi se întrebau ce e cu aceşti oameni, aşa că au alergat după ei prin pădure, i-au înconjurat şi i-au dus apoi la comandantul corabiei. Acesta i-a întrebat:

- De unde sunteţi voi? De când staţi aici?

Dar aceia păreau că îşi uitaseră limba, pentru că nu spuneau decât “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”. Apoi, uşor au început să spună:

- Acum vreo 30 de ani, aproape de această insulă s-a sfărâmat o corabie. Noi eram copii şi am ajuns aici pe câteva scânduri. Erau şi părinţii noştri pe vapor, dar ei au murit. Şi trăim aici de atunci.

- Şi din ce trăiţi?

- Am găsit aici de mâncare, că sunt nişte pomi pe insulă, cu seminţe, fructe.

Atunci marinarii le-au lăsat din mâncarea pe care o aveau la ei, apoi i-au mai întrebat despre viaţa lor pe insulă. Căpitanul le-a spus:

- Noi plecăm mâine. N-aţi vrea să veniţi cu noi?

- Noi nu mergem nicăieri, vrem să rămânem aici. Avem tot ce ne trebuie şi suntem fericiţi.

- Dar ce sunt vorbele acestea pe care le tot spuneţi mereu: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”?

- Când eram mici am auzit de la părinţii noştri că Dumnezeul nostru este Treime. Unul se cheamă Tatăl, altul Fiul şi altul Duhul Sfânt.

Ei nu ştiau că e un Dumnezeu în trei persoane.

- Şi ne-am gândit că dacă Ei sunt în cer şi noi pe pământ, să ne rugăm ca Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Această rugăciune o ştim: “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi”.

Pe vapor era şi un episcop care mergea la Sfintele Locuri. Şi el a spus către preoţii care călătoreau şi ei:

- Săracii, nici rugăciunea “Tatăl nostru” nu o ştiu. Haideţi, dacă tot înnoptăm aici, să îi învăţăm.

Şi i-au învăţat preoţii cum să se roage, iar dimineaţa corabia, care fusese reparată, a plecat.

În timp ce vaporul se îndepărta, unul din cei trei a zis:

- Eu am uitat, voi mai ştiţi?

- Nici eu nu mai ştiu.

- Haideţi după vapor, că nu este departe.

Şi au început să fugă pe apă ca pe uscat şi ziceau către cei de pe corabie:

- Mai staţi, mai staţi!

Cei de pe corabie, văzând că aceştia mergeau pe apă, s-au înspăimântat. Corabia a încetinit şi ei s-au putut apropia şi au zis:

- Am uitat “Tatăl nostru”.

Iar episcopul, văzând că merg pe apă fără să se afunde, precum Hristos a mers pe mare, le-a spus:

- Nu mai ziceţi “Tatăl nostru”, ci cum aţi zis până acum, că este bine.

Atunci cei trei s-au prins de mână pe apă şi, plini de bucurie, au zis “Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi” până ce au ajuns la mal.

Iată puterea rugăciunii şi a credinţei! Ei şi-au dorit să cunoască învăţătura despre Sfânta Treime, dar nu au putut să o descopere dintr-odată. Ei ştiau de un Dumnezeu în trei persoane şi se rugau neîncetat, dar când ziceau aceasta, o rosteau din toată inima. Iar Dumnezeu le-a dat să fie sfinţi.



Aici este si un mic filmulet cu pilda de mai sus:

PARTEA I:

http://www.youtube.com/watch?feature...v=PnlXsWoE_Zw#!

PARTEA A-II-A: http://www.youtube.com/watch?v=r0Ky5...feature=relmfu

Fiecare om se exprima cum poate el mai bine dar cred ca Dumnezeu vede ceea ce noi nu vedem,intentia,gandul,trairea,din spatele cuvintelor,mai calde sau mai reci,mai apropiate sau mai departate de sufletul fiecaruia dintre noi.Cred ca acel aspect,gandul nestuit de noi,cat de curata era inima din care a plecat si cat de sincer s-a dorit a fi inaltata rugaciunea catre cer, este ceea ce va conta.Eu,sarac spiritual fiind,si gol in pustiu de unde nu rasare nimic ce sa aduca roada dragostei,judec des aspru pe cel ce nu se reflecta-n Dumnezeu cum as vrea eu sa se reflecte.Ramine intrebarea cum ma vede Dumnezeu si pe mine si pe cel pe care-l judec eu dar sa nu amplific de pe acum o abordare retorica care deja ma bantuie de prea mult timp.Probabil ca la Judecata vom vedea toti aspecte pe care,din pacate,esuam sa le reparam in noi.Cat mai avem timp.

Domnule Mihnea,eu probabil ca m-as fi adresat altfel,daca as fi facut-o,dar Maica,in dragostea ei,cred ca nu va inchide usa mangaierii in fata cuvintelor unui suflet sincer.Probabil ca s-ar fi intristat daca ar fi fost doar un discurs corect dar gol si formal.Inclin sa cred ca exprimarea sincera,fie si imperfecta dupa alte standarde,va avea castig de cauza in fata exprimarii corecte dar moarte.Cateodata un strigat din inima face mai mult decat multe cuvinte fara de ecou.Daca exista sinceritate si o inima curata,atat cat putem avea asa ceva,rugaciunea va ajunge.Daca este doar un exercitiu intelectual,indiferent din ce parte a baricadei este privit,atunci este doar o frumoasa natura moarta.Eu va doresc si sper,din toata inima,ca rugaciunea dvs sa ajunga acolo unde v-ati dorit.

Dumnezeu sa ne ajute!+