Charlie Hebdo, sau terfelirea religiei in numele libertatii de expresie !

[AlbertX]

Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare

Art. 15. - Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

http://www.cji.ro/wp-content/uploads...ca-Final-2.pdf

[cristirg]

http://www.b1.ro/stiri/eveniment/ple...ie-100455.html

€œE băşcălia o valoare atît de înaltă, încît merită să învrăjbim lumea de dragul ei? Merită un banc bun consecinţa unei hecatombe? Care sunt graniţele tolerabile ale batjocurii? Poate fi ea un sens de viaţă? În articolul 10 (punctul 2) al celebrei ”Convenţii pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale” se spune, totuşi, că orice libertate comportă îndatoriri şi poate fi supusă unor €condiţii, restrîngeri şi sancţiuni€, €necesare într-o societate democratică”. Chiar şi codul nostru civil (art. 15) stabileşte c㠀nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul, ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe€. Constituţia României, atîta cîtă e, interzice şi ea €îndemnul la ură religioas〝 şi €incitarea la discriminare€. În aceste condiţii, idolatrizarea €libertăţii de expresie” devine o licenţă primejdioasă, o formă de exaltare €post-modern〝. €Anything goes!€ Administrarea inteligentă şi cuviincioasă a libertăţii de expresie e una dintre probele profesionistului adevărat. Dacă, pentru a face rating, sau pentru a-ţi face un profil interesant, alegi obscenitatea, kitsch-ul, impertinenţa demolatoare, hărţuirea grobă, €angajarea €trendy€, nu se cheamă că îţi exerciţi libertatea de expresie, ci că abuzezi de ea şi că, în fond, pui umărul la compromiterea unei valori obţinute cu greu, la capătul unor îndelungi sacrificii.€, afirmă fostul ministru.

Pe scurt: cred că am dreptul, în numele libertăţii de expresie, să cer public limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie€, concluzionează Andrei Ples™u.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de cristirg

Pe scurt: cred că am dreptul, în numele libertăţii de expresie, să cer public limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie€, concluzionează Andrei Ples™u.

Ca de obicei, jos palaria, maestre Plesu!

[fallen]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Multe erori in aceeasi fraza (lunga, ce-i drept).

Mai intai, Mahomed le-a spus sa ucida. Scrie si in Coran, si in hadith-uri. Atentatorii au facut exact ce le-a spus Mahomed sa faca. Dealtfel, Mahomed insusi a ucis pe "necredinciosi".

Pe urma, "Islam" nu inseamna "Religia pacii", ci inseamna "supunere". Atentatorii au fost buni islamici, adica supusi lui Mahomed si urmand exemplul lui.

In sfarsit, nu am auzit ca la inceputuri, dupa legalizarea credintei crestine, crestinii sa fi ucis in numele credintei lor pe necredinciosi. Ati putea furniza un exemplu ?

Cruciadele, arsul pe rug al " vrajitoarelor" si "ereticilor"....
Desigur, vrajitoarele fiind incriminate printre altele d epidemia de ciuma care a decimat Europa in Evul mediu....

[AlbertX]

În prealabil postat de fallen

Cruciadele, arsul pe rug al " vrajitoarelor" si "ereticilor"....
Desigur, vrajitoarele fiind incriminate printre altele d epidemia de ciuma care a decimat Europa in Evul mediu....

Asa este, aveti dreptate, cu mentiunea ca nu au fost facute de crestinii ortodocsi.

[fallen]

În prealabil postat de Inorogul

Daca dreptul la libera exprimare ar proteja doar comentariile civilizate, asupra carora toti cad de acord, nu am mai avea nevoie de acest drept de la bun-inceput.

In fine, nu sunt 100% convinsa ca au facut-o nici alti crestini, sau daca s-a intamplat asta a fost o crima a speciei umane, nu a Bisericii lui Dumnezeu ( biserica = Hristos + credinciosii Lui ), insa acum trebuie sa dam socoteala in fata necredinciosilor, care, in caz ca nu ati remarcat, deja ne baga in aceeasi oala pe toti credinciosii si pe noi crestinii si pe musulmani, adica pe toti care credem si urmam o divinitate, un Dumnezeu... si culmea e ca daca ii intrebi pe ei, pe atei, ei de ce nu ucid, ce ii impiedica sa o faca ( daca nu frica de Dumnezeu), spun ca bunul simt si iubirea de oameni ( care artrebui sa fie de la natura, sau de la propria constiinta evoluata) si ne acuza pe noi ca defapt credinta noastra in Dumnezeu este cea care ne instiga la ura fata de necredinciosi si ne tine in intunericul medieval...( desi, daca incerc sa ma pun in pielea amaratilor afectati de ciuma in Evul Mediu, e foarte posibil ca sarmanii sa creada ca ii bate Dumnezeu pt pacatele lor si ale semenilor, si sa le vina ura pe cei mai pacatosi dintre acestia - pe adulterini, pe sarlatani, hoti, etc, si sa-i ia la omor...iar Dumnezeu vazand ca ii sunt incalcate si mai rau poruncile inclusiv cele pt care S-a rastignit - iubirea de aproape, sa se intristeze si sa ii lase sa piara de ciuma, sperand ca pana in final se vor pocai si se vor smeri, recunoscandu-si neputinta....)

[AlbertX]

Extras din http://adevarul.ro/news/eveniment/cr...b34/index.html

Cred că aproape nimic n-a rămas nespus cu privire la tragedia petrecută zilele trecute la Paris. Lucrurile sunt, mai mult decît în alte cazuri, deopotrivă simple şi greu sistematizabile.

Confuzia vine din faptul că (cel puţin) trei probleme distincte au fost aduse de desfăşurarea evenimentelor în acelaşi plan, cînd, de fapt, ţin de planuri diferite. Prin contaminare reciprocă, cele trei probleme îşi pierd contururile, ceea ce suspendă înţelegerea corectă a fiecăreia în parte.

1. Crima. Luată în sine, chiar şi fără legătură cu circumstanţele specifice ale cazului "Charlie Hebdo", crima este odioasă. Nicio crimă nu poate fi scuzată (probabil cu excepţia celei comise - accidental - în legitimă apărare). Cu atît mai puţin, crima conotată religios. Din punctul meu de vedere, a ucide în numele lui Dumnezeu (şi - cinstit vorbind - nici creştinismul n-a fost scutit, în anumite momente ale istoriei sale, de fanatismul sîngeros al unor "militanţi" zeloşi) este un păcat "strigător la cer". Aş îndrăzni să spun că e un păcat împotriva Duhului Sfînt, de vreme ce refuză libertatea Duhului "de a bate încotro vrea" şi presupune uzurparea Judecăţii divine prin suficienţa isterică a judecăţii omeneşti. Asasinii de la Paris nu au, aşadar, nicio justificare, nicio "motivaţie" acceptabilă, nicio "circumstanţă atenuantă". Nu poţi decît să condamni fapta, să deplîngi soarta victimelor, să fii solidar cu suferinţa indusă la nivelul întregii planete de cîţiva bezmetici.

2. Libertatea de expresie. Întrucat crima s-a petrecut în redacţia unei gazete, în urma unor caricaturi socotite de musulmani ca fiind blasfematoare, tema crimei a fost asociată strict temei dreptului la liberă exprimare. În realitate, e vorba de două subiecte diferite, pe care doar circumstanţele recente le-au adus laolaltă. Pentru orice jurnalist, pentru orice scriitor, pentru oricine se manifestă public, problema "libertăţii de expresie" trebuie să fie materia unei reflecţii constante. Ea este temeiul etic al meseriei, cheia legitimităţii ei, virtutea şi riscul ei cotidian. Nenorocirea de la "Charlie Hebdo" nu e decît un caz extrem, de natură să confere noţiunii cu pricina un palpit dramatic, un nimb de "imperativ absolut", o aură mistică. "Nu există limite pentru libertatea de expresie!" spun, surescitaţi, gazetarii şi "oamenii de bine" din întreaga lume. "Nimic nu poate îndreptăţi glonţul care ţinteşte spre creion!" Aşa e! Oricît de inacceptabil ar fi, pentru unii, conţinutul unei fraze sau al unei caricaturi, "corecţia" nu poate veni pe ţeava puştii. E una dintre achiziţiile salutare ale civilizaţiei noastre. Pe de altă parte, "libertatea de expresie" nu trebuie definită doar în condiţii de criză, de negociere acută. Sigur că, dacă am de ales între crimă şi libertatea de expresie, aleg libertatea de expresie. Numai că nu pot avea o imagine rezonabilă şi nuanţată a "libertăţii de expresie", dacă o analizez doar în condiţii de provocare ultimativă. Problema nu e ce fac cu libertatea de expresie, cînd sunt cu pistolul la tîmplă. Problema e ce fac cu această libertate în exerciţiul zilnic al profesiunii. Ce răspunderi îmi creează acest drept? Ce responsabilitate îmi revine, cînd mi se dă voie să mă comport liber? Dacă vrem să dezbatem cu folos acest subiect, trebuie să gîndim cuviincios, calm, fără emotivitatea colaterală a unei împrejurări fierbinţi. Or, toate reglementările lumii vorbesc despre inevitabile, necesare, igienice limite ale acestei preţioase libertăţi.

E oare permis să putem spune orice despre oricine şi despre orice? Şi dacă avem dreptul să ne riscăm viaţa pentru opiniile noastre, avem dreptul să punem în pericol şi viaţa altora (care, eventual, sunt de altă opinie)? E băşcălia o valoare atît de înaltă, încît merită să învrăjbim lumea de dragul ei? Merită un banc bun consecinţa unei hecatombe? Care sunt graniţele tolerabile ale batjocurii? Poate fi ea un sens de viaţă? În articolul 10 (punctul 2) al celebrei "Convenţii pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale" se spune, totuşi, că orice libertate comportă îndatoriri şi poate fi supusă unor "condiţii, restrîngeri şi sancţiuni", "necesare într-o societate democratică". Chiar şi codul nostru civil (art. 15) stabileşte că "nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul, ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe". Constituţia României, atîta cîtă e, interzice şi ea "îndemnul la ură religioasă" şi "incitarea la discriminare". În aceste condiţii, idolatrizarea "libertăţii de expresie" devine o licenţă primejdioasă, o formă de exaltare "post-modernă". "Anything goes!" Administrarea inteligentă şi cuviincioasă a libertăţii de expresie e una dintre probele profesionistului adevărat.

Dacă, pentru a face rating, sau pentru a-ţi face un profil interesant, alegi obscenitatea, kitsch-ul, impertinenţa demolatoare, hărţuirea grobă, "angajarea trendy", nu se cheamă că îţi exerciţi libertatea de expresie, ci că abuzezi de ea şi că, în fond, pui umărul la compromiterea unei valori obţinute cu greu, la capătul unor îndelungi sacrificii.

Pe scurt: cred că am dreptul, în numele libertăţii de expresie, să cer public limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie, mai exact să cer legiuitorului şi spiritului civic, dar şi bunei cuviinţe, civilizaţiei interioare, bunului simţ să mă ajute.

3. Religia. În marginea dezastrului parizian, au apărut, inevitabil, irităriile curente la adresa religiei în genere. Fie (în tabăra creştină) anatema la adresa islamismului, fie (în ampla tabără atee, secularizată, "luminată") - stigmatizarea oricărei religii, ca fiind o supravieţuire ilicită şi subversivă a "obscurantismului" în plină şi binecuvîntată modernitate. Nu putem intra, acum, în detalii. Dar ceea ce s-a întîmplat la Paris nu se datorează, cred, în primul rînd, unei tensiuni de ordin religios.

În fundal, văd mai curînd mari stîngăcii politice, mari neglijenţe sociale, mari lacune juridice, mari şi subtile derapaje psihologice. Oricum, e limpede că se pronunţă asupra subiectului inşi care nu-i stăpînesc substanţa. N-au citit Biblia, n-au citit Coranul, n-au reflectat niciodată serios asupra unei agende spirituale autentice. Sunt doar înregimentaţi euforic în ideologii la modă, în jubilaţia contestării, în "războiul" voios, fără riscuri, al "provocării" ca mod de viaţă.

În prealabil postat de fallen

.... si ne acuza pe noi ca defapt credinta noastra in Dumnezeu este cea care ne instiga la ura fata de necredinciosi si ne tine in intunericul medieval...

Nu credinta este principala problema, ci nevoia de organizare sociala (segregare) si propovaduire. Atunci nici nu mai are importanta in ce/cine crezi pentru ca segregarea in sine este o forma de conflict. Intensitatea acestui conflict poate fi influentata de detaliile tehnice ale credintei, dar acest lucru este mai putin important pentru ca nu este necesar pentru a diviza societatea de la bun-inceput.

Pentru mine, apartenta religioasa a unei persoane este un detaliu insuficient pentru efectuarea unei judecati de ordin moral. Faptul ca X este sunit, ateu, protestant, druz, nu imi spune absolut nimic despre moralitatea acestuia. Din pacate reciproca nu pare a fi valabila.
Niciodata nu voi putea raspunde la intrebarea "ce parere ai despre crestini?" decat prin "depinde". Mi-ar fi placut sa vad aceeasi ezitare si din partea credinciosilor cand vine vorba despre cei ce nu subscriu filosofiei lor de viata/moarte.

Convingerile filosofice despre viata/moarte si (non)apartenenta religioasa nu trebuie niciodata sa fie suficiente pentru a stabili daca cineva este moral sau imoral.

Imi doresc o lume in care toate aceste convingeri filosofice sa fie traite in intimitatea personala sau facute publice doar ca fapt divers, iara nu cu titlul de adevar absolut in numele careia se cer diverse beneficii sau suplimentare de drepturi. ...Dar pentru acest deziderat am de gand sa lupt cu armele democratiei, nu cu cele ale Evului Mediu.

În prealabil postat de Inorogul

Imi doresc o lume in care toate aceste convingeri filosofice sa fie traite in intimitatea personala sau facute publice doar ca fapt divers, iara nu cu titlul de adevar absolut in numele careia se cer diverse beneficii sau suplimentare de drepturi.

Subscriu acestei dorinte!

Pt cei doi domni atei: nu cunoasteti istoria lumii. Orice credinta religioasa semnificativa considera ca detine adevarul,il predica si cheama oameni in comunitatea lor. Pentru nici un membru al unei comunitati religioase doctrina nu este o filozofie discutabila ci un adevar dogmatic. Niciodata, in istoria lumii,nu a existat un moment in care marea majoritate a oamenilor sa isi traiasca credinta precum o imaginati dvs.Din simplul fapt ca aceea nu ar fi o credinta ci orice altceva. Mai tineti cont de un aspect: in nici un moment istoric populatia lumii, intr-o majoritate a ei,nu a impartasit ateismul ca si convingere.In toate perioadele istoriei omenirea, in esenta ei, a fost majoritar religioasa. Acest lucru determina o concluzie corelativa: orice om care apartine unei credinte isi va forma o opinie despre cei din jur sau despre viata in concordanta cu invatatura acelei credinte.Eu nu analizez, va rog sa tineti cont, care este credinta corecta ci doar va transmit ca dorinta dvs, din perspectiva istoriei lumii, nu va fi niciodata abordarea unei majoritati ci doar a unei minoritati. Daca tineti cont de aceste aspecte aveti sanse mult mai bune de a intelege psihologia fiintei umane plecand de la un simplu fapt,atat de simplu: sa crezi intr-o idee religioasa inseamna sa te implici, nu doar sa teoretizezi. Mai voi nu l-ati citit never ever pe Mircea Eliade? :)