![]() |
![]() |
|
|
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#281
|
|||
|
|||
![]()
Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare
Art. 15. - Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia. http://www.cji.ro/wp-content/uploads...ca-Final-2.pdf |
#282
|
|||
|
|||
![]()
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/ple...ie-100455.html
E bășcălia o valoare atît de înaltă, încît merită să învrăjbim lumea de dragul ei? Merită un banc bun consecința unei hecatombe? Care sunt granițele tolerabile ale batjocurii? Poate fi ea un sens de viață? În articolul 10 (punctul 2) al celebrei âConvenții pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentaleâ se spune, totuși, că orice libertate comportă îndatoriri și poate fi supusă unor condiții, restrîngeri și sancțiuni, necesare într-o societate democraticăâ. Chiar și codul nostru civil (art. 15) stabilește că nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul, ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. Constituția României, atîta cîtă e, interzice și ea îndemnul la ură religioasă și incitarea la discriminare. În aceste condiții, idolatrizarea libertății de expresieâ devine o licență primejdioasă, o formă de exaltare post-modernă. Anything goes! Administrarea inteligentă și cuviincioasă a libertății de expresie e una dintre probele profesionistului adevărat. Dacă, pentru a face rating, sau pentru a-ți face un profil interesant, alegi obscenitatea, kitsch-ul, impertinența demolatoare, hărțuirea grobă, angajarea trendy, nu se cheamă că îți exerciți libertatea de expresie, ci că abuzezi de ea și că, în fond, pui umărul la compromiterea unei valori obținute cu greu, la capătul unor îndelungi sacrificii., afirmă fostul ministru. Pe scurt: cred că am dreptul, în numele libertății de expresie, să cer public limitarea înțeleaptă a libertății de expresie, concluzionează Andrei Plesu. Last edited by cristirg; 12.01.2015 at 15:05:07. |
#283
|
||||
|
||||
![]()
Ca de obicei, jos palaria, maestre Plesu!
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#284
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Desigur, vrajitoarele fiind incriminate printre altele d epidemia de ciuma care a decimat Europa in Evul mediu.... Last edited by fallen; 12.01.2015 at 15:37:40. |
#285
|
|||
|
|||
![]()
Asa este, aveti dreptate, cu mentiunea ca nu au fost facute de crestinii ortodocsi.
Last edited by AlbertX; 12.01.2015 at 15:44:11. |
#286
|
|||
|
|||
![]()
In fine, nu sunt 100% convinsa ca au facut-o nici alti crestini, sau daca s-a intamplat asta a fost o crima a speciei umane, nu a Bisericii lui Dumnezeu ( biserica = Hristos + credinciosii Lui ), insa acum trebuie sa dam socoteala in fata necredinciosilor, care, in caz ca nu ati remarcat, deja ne baga in aceeasi oala pe toti credinciosii si pe noi crestinii si pe musulmani, adica pe toti care credem si urmam o divinitate, un Dumnezeu... si culmea e ca daca ii intrebi pe ei, pe atei, ei de ce nu ucid, ce ii impiedica sa o faca ( daca nu frica de Dumnezeu), spun ca bunul simt si iubirea de oameni ( care artrebui sa fie de la natura, sau de la propria constiinta evoluata) si ne acuza pe noi ca defapt credinta noastra in Dumnezeu este cea care ne instiga la ura fata de necredinciosi si ne tine in intunericul medieval...( desi, daca incerc sa ma pun in pielea amaratilor afectati de ciuma in Evul Mediu, e foarte posibil ca sarmanii sa creada ca ii bate Dumnezeu pt pacatele lor si ale semenilor, si sa le vina ura pe cei mai pacatosi dintre acestia - pe adulterini, pe sarlatani, hoti, etc, si sa-i ia la omor...iar Dumnezeu vazand ca ii sunt incalcate si mai rau poruncile inclusiv cele pt care S-a rastignit - iubirea de aproape, sa se intristeze si sa ii lase sa piara de ciuma, sperand ca pana in final se vor pocai si se vor smeri, recunoscandu-si neputinta....)
|
#287
|
|||
|
|||
![]()
Extras din http://adevarul.ro/news/eveniment/cr...b34/index.html
Cred că aproape nimic n-a rămas nespus cu privire la tragedia petrecută zilele trecute la Paris. Lucrurile sunt, mai mult decît în alte cazuri, deopotrivă simple și greu sistematizabile. Confuzia vine din faptul că (cel puțin) trei probleme distincte au fost aduse de desfășurarea evenimentelor în același plan, cînd, de fapt, țin de planuri diferite. Prin contaminare reciprocă, cele trei probleme își pierd contururile, ceea ce suspendă înțelegerea corectă a fiecăreia în parte. 1. Crima. Luată în sine, chiar și fără legătură cu circumstanțele specifice ale cazului "Charlie Hebdo", crima este odioasă. Nicio crimă nu poate fi scuzată (probabil cu excepția celei comise - accidental - în legitimă apărare). Cu atît mai puțin, crima conotată religios. Din punctul meu de vedere, a ucide în numele lui Dumnezeu (și - cinstit vorbind - nici creștinismul n-a fost scutit, în anumite momente ale istoriei sale, de fanatismul sîngeros al unor "militanți" zeloși) este un păcat "strigător la cer". Aș îndrăzni să spun că e un păcat împotriva Duhului Sfînt, de vreme ce refuză libertatea Duhului "de a bate încotro vrea" și presupune uzurparea Judecății divine prin suficiența isterică a judecății omenești. Asasinii de la Paris nu au, așadar, nicio justificare, nicio "motivație" acceptabilă, nicio "circumstanță atenuantă". Nu poți decît să condamni fapta, să deplîngi soarta victimelor, să fii solidar cu suferința indusă la nivelul întregii planete de cîțiva bezmetici. 2. Libertatea de expresie. Întrucat crima s-a petrecut în redacția unei gazete, în urma unor caricaturi socotite de musulmani ca fiind blasfematoare, tema crimei a fost asociată strict temei dreptului la liberă exprimare. În realitate, e vorba de două subiecte diferite, pe care doar circumstanțele recente le-au adus laolaltă. Pentru orice jurnalist, pentru orice scriitor, pentru oricine se manifestă public, problema "libertății de expresie" trebuie să fie materia unei reflecții constante. Ea este temeiul etic al meseriei, cheia legitimității ei, virtutea și riscul ei cotidian. Nenorocirea de la "Charlie Hebdo" nu e decît un caz extrem, de natură să confere noțiunii cu pricina un palpit dramatic, un nimb de "imperativ absolut", o aură mistică. "Nu există limite pentru libertatea de expresie!" spun, surescitați, gazetarii și "oamenii de bine" din întreaga lume. "Nimic nu poate îndreptăți glonțul care țintește spre creion!" Așa e! Oricît de inacceptabil ar fi, pentru unii, conținutul unei fraze sau al unei caricaturi, "corecția" nu poate veni pe țeava puștii. E una dintre achizițiile salutare ale civilizației noastre. Pe de altă parte, "libertatea de expresie" nu trebuie definită doar în condiții de criză, de negociere acută. Sigur că, dacă am de ales între crimă și libertatea de expresie, aleg libertatea de expresie. Numai că nu pot avea o imagine rezonabilă și nuanțată a "libertății de expresie", dacă o analizez doar în condiții de provocare ultimativă. Problema nu e ce fac cu libertatea de expresie, cînd sunt cu pistolul la tîmplă. Problema e ce fac cu această libertate în exercițiul zilnic al profesiunii. Ce răspunderi îmi creează acest drept? Ce responsabilitate îmi revine, cînd mi se dă voie să mă comport liber? Dacă vrem să dezbatem cu folos acest subiect, trebuie să gîndim cuviincios, calm, fără emotivitatea colaterală a unei împrejurări fierbinți. Or, toate reglementările lumii vorbesc despre inevitabile, necesare, igienice limite ale acestei prețioase libertăți. E oare permis să putem spune orice despre oricine și despre orice? Și dacă avem dreptul să ne riscăm viața pentru opiniile noastre, avem dreptul să punem în pericol și viața altora (care, eventual, sunt de altă opinie)? E bășcălia o valoare atît de înaltă, încît merită să învrăjbim lumea de dragul ei? Merită un banc bun consecința unei hecatombe? Care sunt granițele tolerabile ale batjocurii? Poate fi ea un sens de viață? În articolul 10 (punctul 2) al celebrei "Convenții pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale" se spune, totuși, că orice libertate comportă îndatoriri și poate fi supusă unor "condiții, restrîngeri și sancțiuni", "necesare într-o societate democratică". Chiar și codul nostru civil (art. 15) stabilește că "nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul, ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe". Constituția României, atîta cîtă e, interzice și ea "îndemnul la ură religioasă" și "incitarea la discriminare". În aceste condiții, idolatrizarea "libertății de expresie" devine o licență primejdioasă, o formă de exaltare "post-modernă". "Anything goes!" Administrarea inteligentă și cuviincioasă a libertății de expresie e una dintre probele profesionistului adevărat. Dacă, pentru a face rating, sau pentru a-ți face un profil interesant, alegi obscenitatea, kitsch-ul, impertinența demolatoare, hărțuirea grobă, "angajarea trendy", nu se cheamă că îți exerciți libertatea de expresie, ci că abuzezi de ea și că, în fond, pui umărul la compromiterea unei valori obținute cu greu, la capătul unor îndelungi sacrificii. Pe scurt: cred că am dreptul, în numele libertății de expresie, să cer public limitarea înțeleaptă a libertății de expresie, mai exact să cer legiuitorului și spiritului civic, dar și bunei cuviințe, civilizației interioare, bunului simț să mă ajute. 3. Religia. În marginea dezastrului parizian, au apărut, inevitabil, irităriile curente la adresa religiei în genere. Fie (în tabăra creștină) anatema la adresa islamismului, fie (în ampla tabără atee, secularizată, "luminată") - stigmatizarea oricărei religii, ca fiind o supraviețuire ilicită și subversivă a "obscurantismului" în plină și binecuvîntată modernitate. Nu putem intra, acum, în detalii. Dar ceea ce s-a întîmplat la Paris nu se datorează, cred, în primul rînd, unei tensiuni de ordin religios. În fundal, văd mai curînd mari stîngăcii politice, mari neglijențe sociale, mari lacune juridice, mari și subtile derapaje psihologice. Oricum, e limpede că se pronunță asupra subiectului inși care nu-i stăpînesc substanța. N-au citit Biblia, n-au citit Coranul, n-au reflectat niciodată serios asupra unei agende spirituale autentice. Sunt doar înregimentați euforic în ideologii la modă, în jubilația contestării, în "războiul" voios, fără riscuri, al "provocării" ca mod de viață. Last edited by AlbertX; 12.01.2015 at 16:15:35. |
#288
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Pentru mine, apartenta religioasa a unei persoane este un detaliu insuficient pentru efectuarea unei judecati de ordin moral. Faptul ca X este sunit, ateu, protestant, druz, nu imi spune absolut nimic despre moralitatea acestuia. Din pacate reciproca nu pare a fi valabila. Niciodata nu voi putea raspunde la intrebarea "ce parere ai despre crestini?" decat prin "depinde". Mi-ar fi placut sa vad aceeasi ezitare si din partea credinciosilor cand vine vorba despre cei ce nu subscriu filosofiei lor de viata/moarte. Convingerile filosofice despre viata/moarte si (non)apartenenta religioasa nu trebuie niciodata sa fie suficiente pentru a stabili daca cineva este moral sau imoral. Imi doresc o lume in care toate aceste convingeri filosofice sa fie traite in intimitatea personala sau facute publice doar ca fapt divers, iara nu cu titlul de adevar absolut in numele careia se cer diverse beneficii sau suplimentare de drepturi. ...Dar pentru acest deziderat am de gand sa lupt cu armele democratiei, nu cu cele ale Evului Mediu. Last edited by Inorogul; 12.01.2015 at 17:37:08. |
#289
|
|||
|
|||
![]()
Subscriu acestei dorinte!
|
#290
|
|||
|
|||
![]()
Pt cei doi domni atei: nu cunoasteti istoria lumii. Orice credinta religioasa semnificativa considera ca detine adevarul,il predica si cheama oameni in comunitatea lor. Pentru nici un membru al unei comunitati religioase doctrina nu este o filozofie discutabila ci un adevar dogmatic. Niciodata, in istoria lumii,nu a existat un moment in care marea majoritate a oamenilor sa isi traiasca credinta precum o imaginati dvs.Din simplul fapt ca aceea nu ar fi o credinta ci orice altceva. Mai tineti cont de un aspect: in nici un moment istoric populatia lumii, intr-o majoritate a ei,nu a impartasit ateismul ca si convingere.In toate perioadele istoriei omenirea, in esenta ei, a fost majoritar religioasa. Acest lucru determina o concluzie corelativa: orice om care apartine unei credinte isi va forma o opinie despre cei din jur sau despre viata in concordanta cu invatatura acelei credinte.Eu nu analizez, va rog sa tineti cont, care este credinta corecta ci doar va transmit ca dorinta dvs, din perspectiva istoriei lumii, nu va fi niciodata abordarea unei majoritati ci doar a unei minoritati. Daca tineti cont de aceste aspecte aveti sanse mult mai bune de a intelege psihologia fiintei umane plecand de la un simplu fapt,atat de simplu: sa crezi intr-o idee religioasa inseamna sa te implici, nu doar sa teoretizezi. Mai voi nu l-ati citit never ever pe Mircea Eliade? :)
|
|