Prima scrisoare de ingrijorare (Partea I)
Prea Fericirilor si Prea Sfintiilor Lor Intii Statatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe, Mitropoliti, Arhiepiscopi si Episcopi,
14/27 iulie 1969
Sfintii Parinti si doctorii Bisericii ne indeamna sa avem grija de Adevarul Ortodoxiei ca de lumina ochilor. Domnul nostru Isus Cristos i-a invatat pe Apostolii Sai sa pastreze neschimbate fiecare iota si articol al Legii Dumnezeiesti zicind: “Asa ca, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, si va invata pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor; dar oricine le va pazi, si va invata pe altii sa le pazeasca, va fi chemat mare in Imparatia cerurilor” (Matei 5:19). El si-a trimis discipolii sa predice doctrinele pe care le-a incredintat lor tuturor neamurilor in forma originala, neschimbata, iar noua, fiecaruia dintre episcopi ne revine aceeasi obligatie in calitate de urmasi ai Apostolilor. Sintem indemnati sa procedam asa si prin definitia dogmatica a celui de-al Saptelea Consiliu Ecumenic: “Pastram neschimbate toate traditiile eclesiastice care ni s-au transmis fie prin cuvint scris sau spus”. Sfintii Parinti prezenti la Consiliu au adugat, in primul lor Canon: “Exemplul pentru cei care au capatat demnitate sacertodala se afla in marturiile si instructiunile cuprinse in scrierile canonice pe care le primim cu bucurie cintind Domnului cu cuvintele pe care Dumnezeu i le-a inspirat lui David: “In calea marturiilor Tale m-am desfatat ca de toata bogatia.”, “Ai poruncit ca marturiile tale sa fie dreptate in veac”, “Intelepteste-ma si viu voi fi”. Daca cuvintele profetiei ne obliga sa pastram marturiile Domnului pentru vecie si sa traim dupa litera lor, este evident ca trebuie sa le urmam fara ezitare si asa cum sint.
Fiecare dintre noi a promis solemn la intronare sa tina Credinta si sa respecte canoanele Sfintilor Parinti, jurind inaintea lui Dumnezeu sa pastreze Ortodoxia nestricata de ispitele si erorile care se strecoara in viata Bisericii.
Daca o anumita ispita apare in sinul unei singure Biserici Ortodoxe, remediul poate fi gasit chiar in acelasi loc. Dar in situatia in care un anumit rau patrunde in toate Bisericile noastre, atunci devine o problema care trebuie sa preocupe pe fiecare episcop. Poate careva sa taca vazind pe multi dintre fratii sai si turmele pe care aceia le conduc umblind pe carari ce dau in prapastie prin pierderea inconstienta a Ortodoxiei?
Sa admitem oare ca din umilinta ar trebui sa pastram tacerea? Sa tratam ca lipsa de respect a da sfaturi altor urmasi ai Sfintilor Apostoli, dintre care unii ocupa cele mai vechi si venerabile tronuri?
In ortodoxie, insa, toti episcopii sint egali in ceea ce priveste Harul si se deosebesc doar prin onoarea care li se acorda.
Ar trebui oare sa ne impacam cu faptul ca fiecare Biserica raspunde numai pentru ea insasi? Dar ce se intimpla atunci cind se fac declaratii in numele intregii Biserici, care tulbura drept-credinciosii, si, astfel, ne implica si pe noi, chiar daca n-am permis nimanui sa le aplice?
Sf. Grigore Teologul a spus odata ca exista situatii “cind chiar si prin tacere putem trada Adevarul”. Oare n-am trada si noi Adevarul daca observind o deviatie de la Ortodoxie am pastra numai tacerea – ceea ce-i intotdeauna mai usor si mai sigur decit sa marturisesti?
Cu toate acestea sintem nevoiti sa constatam ca nici o voce nu se ridica de pe pozitii mai inalte decit ale noastre; de aceea ne vedem nevoiti sa o facem noi, ca sa nu fim certati la Judecata de Apoi ca am vazut pericolul ecumenismului amenintind Biserica si nu i-am avertizat pe episcopii sai.
Bineinteles ne-am adresat deja Prea Fericirii Sale patriarhul Athenagoras si Inalt Prea Sfintiei Sale arhiepiscopul Iakovos al Americilor de Nord si de Sud exprimindu-ne durerea si preocuparea cu privire la activitatile lor ecumenice prin care au vindut dreptul de intii nascut al Bisericii pentru aplauze la scena deschisa. Pozitia adoptata de delegatii ortodocsi la Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la Uppsala, un motiv care sporeste ingrijorarea aparatorilor ortodoxiei, ne obliga sa ne facem cunoscuta durerea si tulburarea tuturor fratilor nostri episcopi ortodocsi.
Ne-ati putea intreba de ce va scriem de abia acum despre acea Adunare, dupa aproape un an de la inchiderea lucrarilor. Raspunsul este pentru ca noi nu am avut observatori prezenti si ne-am informat numai din presa, a carei acuratete nu este intotdeauna de incredere. De aceea am asteptat rapoartele oficiale si dupa ce le-am studiat am gasit imperativ sa adresam aceasta scrisoare tuturor episcopilor ortodocsi, cei pe care Domnul i-a insarcinat sa aiba grija de Biserica Sa pe pamint.
Raportul asupra Adunarii de la Uppsala ne-a socat in mare masura pentru ca am putut observa mai bine ca niciodata cit de mult cistiga eroarea ecumenismului aprobarea bisericilor noastre.
Dupa ce primii pasi au fost facuti in organizarea Miscarii Ecumenice multe Biserici Ortodoxe au inceput sa participe la conferintele acesteia, urmind initiativa Patriarhiei Constantinopolului. La aceea vreme o astfel de implicare nu provoca ingrijorare nici celor mai zelosi dintre ortodocsi. Se credea ca Biserica nu va suferi daca reprezentantii sai apareau alaturi de diversi protestanti in cautare de adevar cu scopul de a prezenta Ortodoxia in raspuns la erorile lor. O asemenea participare la conferinte inter-religioase putea fi acceptata ca avind un caracter misionar.
Aceasta pozitie a fost mentinuta in mare parte, desi nu intotdeauna cu consecventa la Adunarea Consiliului Mondial al Bisericilor de la Evanston in 1954. Cu acea ocazie, delegatii ortodocsi au afirmat in plen ca hotaririle Adunarii contravin flagrant invataturile noastre cu privire la Biserica si ca sint in imposibilitate de a se alatura celorlalti in a-si da acordul. In schimb, si-au exprimat pozitiile separat, in concordanta cu doctrina Bisericii Ortodoxe.
Acele hotariri a fost insa atit de categorice incit delegatii ar fi trebuit in mod normal sa declare ca nu se cuvine ca bisericile ortodoxe sa ramina membre in Consiliul Mondial, ca si ceialati, pe baza acelor principii. Protestantii ar fi putut foarte bine sa-i intrebe: “Daca nu sinteti de acord cu principiile noastre de baza, atunci de ce sinteti aici?” Stim ca in conversatii private unii protestanti chiar i-au intrebat asa, dar aceasta intrebare nu s-a pus in sesiunile plenare. Asa se face ca ortodocsii au ramas membri ai unei organizatii cu care au aratat clar ca nu au nimic in comun.
Dar, care este situatia astazi?
Conferinta pan-ortodoxa de la Geneva din iunie 1968 a urmat un curs diferit. Aici s-a exprimat “dorinta generala ca Biserica Ortodoxa sa devina un membru organic al Consiliului Mondial al Bisericilor si hotarirea de a contribui prin toate mijloacele la avansarea acestuia, din punct de vedere teologic si nu numai, la promovarea si dezvoltarea intregii lucrari a Consiliului Mondial al Bisericilor.” Prea Fericirea Sa patriarhul Athenagoras a informat Consiliul Mondial in legatura cu aceasta decizie la 30 iunie 1968. N-au existat nici un fel de retineri; nici o mentiune nu a fost formulata cu privire la obiectivele misionare, nici intr-un caz, nici in celalalt.
Trebuie sa intelegem foarte clar in ce fel de uniune religioasa a fost Biserica Ortodoxa declarata “membru organic” si care sint implicatiile dogmatice ale unei astfel de decizii.
In 1950, la Toronto , Consiliul Mondial al Bisericilor a acceptat anumite declaratii fundamentale, e drept intr-o forma mult mai precauta decit cele din zilele noastre care deja nu mai erau in conformitate cu doctrina ortodoxa a Bisericii. La punctul 4 se afirma ca “fiecare Biserica membra a Consiliului Mondial considera relatia altor Biserici cu Biserica Soborniceasca mentionata in crezuri ca subiect comun pentru reflectie.” Aceasta declaratie este inacceptabila pentru ca se vorbeste despre Biserica ca si cum n-ar exista si ar fi un soi de entitate abstracta mentionata in diferite crezuri de credinta. Totusi, chiar si atunci, la punctul 3 putem citi urmatoarele: “Bisericile membre recunosc ca Biserica lui Cristos este mai larga decit propriile trupuri bisericesti” (Sase Sondaje Ecumenice, New York, 1954, p. 13). Dar pentru ca in punctul precedent (nr. 2) se afirma ca “Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred in baza Noului Testament ca Biserica lui Cristos este Una”, apare implicit ori o contradictie sau, daca nu, atunci se enunta o doctrina noua conform careia nimeni nu poate apartine Bisericii celei Una fara sa-i accepte doctrinele si fara sa aiba unitate liturgica cu aceasta.
Declaratiile separate facute la Evanston patru ani mai tirziu in numele tuturor delegatilor ortodocsi au imbunatatit oarecum situatia prin aceea ca au aratat clar ca eclesiologia ortodoxa differa asa de mult in esenta fata de eclesiologiile protestante incit devine imposibil sa compui o declaratie comuna. Astazi insa participantii ortodocsi in Consiliu Mondial al Bisericilor actioneaza in mod diferit; ei au abandonat principiul exprimat la Evanston in incercarea de a uni adevarul cu eroarea. Daca toate Bisericile Ortodoxe sint membre organice ale Consiliului Mondial al Bisericilor, atunci toate deciziile acelui Consiliu sint facute atit in numele lor, cit si al protestantilor.
Daca initial Ortodoxia a participat la intilnirile ecumenice numai ca sa marturiseasca adevarul, facind, ca sa spun asa, munca misionara printre confesiuni straine de Ortodoxie, acum s-a combinat cu acestea, si oricine e liber sa spuna ca cele ce au fost declarate la Uppsala s-au declarat si in numele Bisericilor Ortodoxe membre prin persoanele delegatilor acestora. Si, vai, trebuie sa adaug ca s-au facut si in numele intregii Bisericii Ortodoxe!
|
23.07.2009, 11:55:13
Subiecte asemănătoare
Mod linear
