Raspunsuri duhovnicesti +

[Ekaterina]

"Unii oameni imi spun ca sunt indignati de faptul ca exista multe lucruri gresite in biserica. Atunci eu le spun sa intrebe o musca Sunt flori in apropiere? iar ea le va raspunde: Nu stiu daca sunt flori, dar acolo in mormanul acela de gunoi poti gasi toata mizeria pe care o vrei. Si va incepe sa iti insiruiasca toate locurile murdare pe unde a fost.

Dar daca intrebi o albina: Ai vazut vreun cos de gunoi prin zona? ea iti va raspunde: Cos de gunoi? Nu, n-am vazut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate. Si va incepe sa iti insiruiasca toate florile din gradina sau de pe pajiste. Vedeti voi, musca nu stie decat unde este mizeria in timp ce albina stie unde se gasesc irisii sau zambilele.

Iar eu am realizat ca unii oameni sunt asemenea mustelor iar altii asemeni albinelor. Cei care se aseamana cu mustele gasesc raul in orice si sunt preocupati de el. Acestia nu vad binele din jurul lor.Dar cei ce se aseamana cu albinele nu vad decat bine oriunde s-ar uita. Oamenii limitati gandesc si privesc totul intr-o maniera gresita, in timp ce aceia care au ganduri pozitive, orice ar vedea, orice li s-ar spune, vor gandi intr-o maniera optimista".

[glykys]

Ce înseamnă expresia „sărac cu duhul”?
- Smerit, adică un om care nu are conştiinţa că a realizat totul şi că nu mai are ce realiza, ci este un om care îşi doreşte mereu înaintare într-o viaţă după voia lui Dumnezeu.
arhim. Teofil Părăian - Din ospăţul credinţei

[cristiboss56]

sursa: byztex.blogspot.ro



„Vedem asta în viața multora care vin la noi: cu cât e mai mare rușinea îndurată cu smerenie, recunoscându-se păcătoși înaintea Domnului, cu atât este mai mare harul ce-l primesc ca să-și îmbunătățească viața și să pună un nou început.”

Mi se pare că cel mai greu lucru de făcut este depășirea stării de rușine. Oamenii nu vin să se spovedească chiar dacă au sufletul plin de păcate și asta îi apasă pentru că nu pot depăși starea de rușine ca să-și mărturisească păcatele. Cum să-i ajutăm pe oameni în acest sens?
Arhim. Zaharia Zaharou:Cred că puterea de îndura rușinea este un dar de la Dumnezeu. Tânăr fiind și fără prea multă experiență de duhovnic, Părintele Sofronie m-a sfătuit să încurajez pe tineri să mărturisească mai cu seamă lucrurile de care le este rușine, pentru că dacă învață să facă asta, rușinea este transformată în putere împotriva patimilor și vor depăși păcatul. Chiar asta s-a petrecut în persoana lui Zaheu. A îndurat rușinea nefiind obligat de cineva, și Domnul, Care se îndrepta spre Ierusalim ca să poarte Crucea rușinii, l-a văzut pe Zaheu rușinat de El și a recunoscut în acesta un duh de smerenie asemănător cu al Său. Zaheu s-a așezat în chip profetic în calea Domnului, pe calea Crucii și tot profetic taina Crucii și a Învierii lui Hristos a luat ființă și în sa. Inima i-a fost lărgită și cuprinsă de puterea credinței. Hristos ne-a mântuit prin Crucea rușinii și astfel când îndurăm rușine pentru El, aceasta este primită ca o recunoștință din partea noastră iar ca răsplată El ne trimite harul Său care înnoiește viața.
Asta se întâmplă și la Taina Sfintei Spovedanii. Cei care-și mărturisesc sincer și i-au asupra lor rușinea pentru păcatele săvârșite sunt înnoiți. Dar cei care ridică din umeri și spun: „Nimic special, lucrurile obișnuite...”, ei nu îndură nici o rușine, inima lor rămâne nemișcată și cu greu dacă folosesc ceva din aceasta. Dar cei care, cu inimă înfrântă și smerită, dezbracă sufletele lor înaintea Domnului și de față cu alt muritor, „doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi” (Fapte 14, 15), această rușine descoperă inima, o smerește și o aduce la suprafață. Atunci se deschide inima ca să primească harul înnoirii și al iertării. Vedem asta în viața multora care vin la noi: cu cât e mai mare rușinea îndurată cu smerenie, recunoscându-se păcătoși înaintea Domnului, cu atât este mai mare harul ce-l primesc ca să-și îmbunătățească viața și să pună un nou început.
(fragment din: Remember thy First Love, de Archimandritul Zaharia Zaharou)

[leonte]

În prealabil postat de Ekaterina

"Unii oameni imi spun ca sunt indignati de faptul ca exista multe lucruri gresite in biserica. Atunci eu le spun sa intrebe o musca Sunt flori in apropiere? iar ea le va raspunde: Nu stiu daca sunt flori, dar acolo in mormanul acela de gunoi poti gasi toata mizeria pe care o vrei. Si va incepe sa iti insiruiasca toate locurile murdare pe unde a fost.

Dar daca intrebi o albina: Ai vazut vreun cos de gunoi prin zona? ea iti va raspunde: Cos de gunoi? Nu, n-am vazut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate. Si va incepe sa iti insiruiasca toate florile din gradina sau de pe pajiste. Vedeti voi, musca nu stie decat unde este mizeria in timp ce albina stie unde se gasesc irisii sau zambilele.

Iar eu am realizat ca unii oameni sunt asemenea mustelor iar altii asemeni albinelor. Cei care se aseamana cu mustele gasesc raul in orice si sunt preocupati de el. Acestia nu vad binele din jurul lor.Dar cei ce se aseamana cu albinele nu vad decat bine oriunde s-ar uita. Oamenii limitati gandesc si privesc totul intr-o maniera gresita, in timp ce aceia care au ganduri pozitive, orice ar vedea, orice li s-ar spune, vor gandi intr-o maniera optimista".

N-a ca mi-ai dat de lucru pentru multa vreme!

[cristiboss56]

sursa: omhksea.org



Mulți dintre tineri nu știu cum să-și descopere chemarea lor din această viață. Să se dedice vieții monahale sau să aleagă drumul vieții de familie. Unii au sentimentul că monahismul este o alegere superioară căsniciei și aceasta din urmă reprezintă o starea inferioară lui.

Alții cred că orice persoană care la vârsta tinereții alege să devină călugăr este un laș care vrea să evite responsabilitățile de cetățean.
Episcopul Hieroteos Vlachos ne propune o mai bună și clară înțelegere a esenței purtată atât de căsătorie cât și de viața monahală, bazată pe învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii. „Atât căsătoria cât și monahismul sunt căi simbolice puternice în demersul nostru spre țelul final al dragostei. Celibatul și căsătoria nu sunt în contrast, ci amândouă sunt direcționate către dragostea lui Dumnezeu.”
Spiritualitatea ortodoxă este accesibilă tuturor oamenilor și răspunsul la chemarea sa nu este asociat în mod special cu un grup de oameni. Toți cei care s-au botezat în numele Sfintei Treimi sunt obligați să asculte de poruncile lui Hristos. Calea către îndumnezeire nu face nici o excepție, cale care este „călătoria” de la chipul lui Dumnezeu la asemănarea cu El. Sfântul Apostol Pavel spune: „Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Gal. 3, 27).
Monahismul, încercare de conserva substanța vieții spirituale
Substanța și ținta spiritualității ortodoxe din ideile următoare sunt delimitate de Cuvântul lui Hristos și de învățăturile Apostolilor.
Apostolul Pavel referindu-se la feciorie și căsătorie spune: „Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii” (1 Cor. 7, 32-33). Cu toate acestea spune: „Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea” (1 Cor. 7, 29). Astfel oamenii căsătoriți trăiesc și ei în ascetism și experimentează viața spirituală.


Mai adesea, nu trebuie trecut cu vederea faptul că epistolele Apostolului Pavel, trimise diferitelor comunități, au fost adresate către creștini care erau căsătoriți și aveau familii. Și în aceste epistole Sfântul Pavel vorbește despre curățirea inimii, luminarea sufletului, dobândirea rugăciunii minții și a celei neîncetate a inimii, filiația harului și a vieții în Duhul Sfânt. Aceste epistole dezvăluie că creștinii din timpul Bisericii apostolice au trăit la fel cum trăiesc astăzi monahii în mănăstiri. Când persecuțiile au încetat, și creștinismul a devenit religie oficială în stat, secularizarea și-a făcut intrarea în biserică și modul de a trăi prin ascetism a dispărut din orașe. Acum s-a dezvoltat monahismul ca o încercare de conserva substanța vieții spirituale. De aceea Sfinții Părinți subliniază faptul că monahismul este continuarea perioadei apostolice și a vieții trăite la începutul Bisericii; și că monahii sunt cei care trăiesc viața Evangheliei, care simt pocăința până la ultimul nivel și care respectă poruncile lui Hristos fără încetare. Fiecare călugăr ortodox care trăiește în această atmosferă este un Apostol al lui Hristos, un Mucenic și un Profet. Monahismul este viața apostolică, profetică și mucenicească.
Monahul începe viața sa în pocăință profundă, cu lacrimi de durere și curățindu-și inima. În Evanghelii și în epistolele Sfântului Pavel se găsesc toate elementele care alcătuiesc tradiția monahală veritabilă, ca cea mărturisită și de Sfinții Părinți.
Aceleași elemente sunt evidențiate și în slujba tunderii în monahism. Ea arată că în timpul noviciatului, fratele trece prin starea de catehumen, trăind în adâncă pocăință și lucrând la curățirea inimii.
Aceasta este „prima dragoste” despre care vorbește Sfântul Evanghelist Ioan în cartea Apocalipsei. Când căința este îndeplinită se săvârșește tunderea, care se referă la „al doilea botez”.
Tunderea în monahism este numită ierurgie deoarece prin monah trece puterea curățitoare și purificatoare a lui Dumnezeu. Potrivit Sfântului Simeon Noul Teolog al doilea botez este botezul duhului, care este, luminarea minții și dobândirea rugăciunii noetice. Iată ce i se spune călugărului când este tuns: „Ești curățit de păcate și devii fiu al luminii”, astfel, monahul trăiește curățirea inimii înainte de tundere și primește luminarea minții în timpul tunderii.
Monahismul este apostolic și evanghelic; îngroparea „omului cel vechi” este primul lucru săvârșit, apoi monahul devine „templu” al Duhului Sfânt.
Nu există privilegiați și neprivilegiați în tradiția ortodoxă
Creștinii căsătoriți sunt și ei chemați să trăiască Evanghelia și să respecte poruncile lui Hristos. Nimeni nu este exclus de la această responsabilitate. Fiecare trebuie să se pocăiască pentru păcatele sale, să depășească egoismul și să dobândească dragostea lui Dumnezeu și dragostea pentru aproapele.
Reiese că circumstanțele unei vieți de familie sunt diferite de cele din viața de mănăstire și că anumite ajustări sunt necesare. Și totuși, ceea ce este mănăstire pentru călugăr, este familia pentru persoana căsătorită. Familia este locul pentru viața ascetică din căsnicie. În această privință fiecare persoană este chemată să împlinească voia lui Dumnezeu.
„Doamne Dumnezeul nostru, Care, în purtarea Ta de grijă cea de mântuire, ai binevoit în Cana Galileii a arăta nunta cinstită prin venirea Ta, Însuţi şi acum pe robii Tăi aceştia (N), pe care ai binevoit a‑i însoţi unul cu altul, păzeşte‑i în pace şi bună‑înţelegere. Arată nunta lor cinstită, fereşte patul lor neîntinat. Binevoieşte să‑şi petreacă viaţa lor fără prihană. Şi‑i învredniceşte pe dânşii să ajungă bătrâneţi fericite, cu inimă curată împlinind poruncile Tale” (Slujba Cununiei).
Biserica a așezat toată învățătura despre căsătorie în rugăciunile de la Sfânta Taină a Cununiei. Mirii sunt binecuvântați să-și trăiască viața în dragoste și chibzuială, urmând poruncilor Domnului.
„Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca Isaac, să te înmulţeşti ca Iacov, umblând în pace şi lucrând în dreptate poruncile lui Dumnezeu. Şi tu mireasă, mărită să fii ca Sarra, să te veseleşti ca Rebeca, să te înmulţeşti ca Rahela, veselindu‑te cu bărbatul tău şi păzind rânduielile Legii, că aşa a binevoit Dumnezeu” (Slujba Cununiei).
Faptul că persoane, bărbați și femei din Vechiul Testament, care au fost găsiți vrednici de a trăi descoperiri dumnezeiești, sunt menționate în aceste rugăciuni, demonstrează caracterul ascetic și mântuitor al căsătoriei. Sfinții Părinți învață că zămislirea, purtarea în pântece și nașterea sunt „hainele de piele” pe care Adam le-a purtat după căderea în păcat. Însă Dumnezeu a binecuvântat această cale. Căsătoria, așa cum o cunoaștem noi astăzi - spune Sfântul Maxim Mărturisitorul - este rezultatul căderii.
Sfântul Ioan Gură de Aur învață că poruncile Evangheliei trebuiesc respectate de toți, căsătoriți sau călugări.
Sfântul Vasile cel Mare spune că atât monahii cât și cei căsătoriți sunt chemați să urmeze poruncile Domnului.
Sfântul Grigorie Palama, vorbind despre puritatea inimii, spune că și persoanele căsătorite pot lupta s-o obțină.
Existența multor sfinți căsătoriți atât în Vechiul cât și în Noul Testament, care au avut rugăciunea minții, arată că oamenii căsătoriți au capacitatea să trăiască spiritualitatea ortodoxă în toate manifestările sale.
Astfel, în cadrul spiritualității ortodoxe, creștinii nu sunt despărțiți în categorii de oameni căsătoriți și singuri, monahi sau mireni; ci sunt separați în cei ce au pe Duhul Sfânt și cei ce nu-l au. Toată lumea are posibilitatea de a urma poruncile lui Hristos și să trăiască spiritualitatea ortodoxă sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc. Nu există privilegiați și neprivilegiați în tradiția ortodoxă.
sursa: omhksea.org

[cristiboss56]

„Unul spune o minciună în marginea asta de sat. Du-te și o ascultă în cealaltă margine cât au mai mărit-o oamenii.”

„De multe ori pierdem toată osteneala noastră și toată fapta bună, dacă nu păzim acestea două: mintea și limba. Că tot păcatul se începe de la minte, de la gând, și toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă.
Sfântul Isaac Sirianul zice: Limba omului drept este scaunul Împăratului Hristos, iar limba celui rău este căruța dracilor. Și iată pentru ce: omul drept totdeauna vorbește și totdeauna tace. Cum? Vorbește numai cele spre zidire și spre întemeiere, dar tace dinspre cele rele. Cineva spunea că greșeala cu limba este mică; Doamne ferește, nu-i mică! Dacă și păcatele cu gândul sunt mari, apoi cu limba sunt mai mari.
Unul spune o minciună în marginea asta de sat. Du-te și o ascultă în cealaltă margine cât au mai mărit-o oamenii, ba au creat și altele dintr-însa și se vatămă atâta lume, atâtea suflete. Așadar, mare lucru este să-și stăpânească omul mintea și gândurile, dar nu mică lucrare este și aceasta, în a-și stăpâni omul limba.
Cuvintele noastre sunt ca sămânța de scai. Dacă sunt rele, pe unde nu au ajuns? Au făcut sămânță, au prins rădăcină și s-a umplut lumea de cuvinte rele. După cum nu poți aduna sămânța înapoi după ce ai semănat-o, așa nu putem să adunăm răutatea și păcatul pe care le-am semănat noi prin limbă. Zice Mântuitorul că „din prisosința inimii grăiește gura”. Și Solomon scrie: Mai bine este a cădea de la loc înalt, decât a cădea prin limbă.
Cine-și păzește limba sa, are mare liniște sufletească. Limba este făcută de Dumnezeu să vorbească numai cele bune și cele de trebuință. Că nu ne-a făcut Dumnezeu să fim muți. Dar când vin cele rele, oprește-te, pentru că prin cele ce am vorbit, ne legăm înaintea lui Dumnezeu cu limba noastră.”


(Extras din „Ne vorbește Părintele Cleopa”, vol. 10, ed. îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 2000, pp. 113-114 și din vol. 14, (colecția omonimă), editat la Mănăstirea Sihăstria, 2004, pp. 73-79)

[cristiboss56]

Uneori cauţi să munceşti spre a câştiga, să spunem, 100 de lei şi nu-ţi dă nimeni de lucru. Dar pentru a spune de 100 de ori rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)" nu ai nevoie de aprobarea sau acordul nimănui. Ce poţi câştiga dacă vei spune rugăciunea, ce beneficiu vei avea?

E vremea scrisorilor pastorale, mai ales a celor trimise de către ierarhi poporului pe care-l păstoreşte. La nivelul său, şi preotul de parohie are datoria de a transmite un cuvânt celor care, cu binecuvântarea Chiriarhului, îi sunt încredinţaţi nu spre a-i stăpâni, ci spre a-i sluji, pentru a fi "slujitorul bucuriei lor" (cf. II Corinteni 1, 24). Am ales să public un cuvânt (postat pe saitul parohiei, talpalari.iasi.mmb.ro), pe care l-am adresat enoriaşilor de la Parohia Talpalari, unde sunt trimis a sluji, având încredinţarea că el este cumva de interes general, consonant cu ceea ce ar dori să transmită credincioşilor mulţi dintre fraţii mei întru slujire preoţească.
Iubite fiu sau fiică duhovnicească,
Din când în când, în viaţa noastră este nevoie să ne facem un bilanţ (provizoriu, ce-i drept), o evaluare a ceea ce am făcut până acum, urmată de o creionare a unor proiecte de viitor pe care le înrămăm cu speranţa că va fi mai bine. Sincer, dacă îţi cercetezi cu atenţie faptele, ce poţi spune despre anii care s-au scurs? Care îţi sunt criteriile după care îţi evaluezi viaţa? Îţi adresez aceste întrebări nu ca izvorând dintr-o impardonabilă indiscreţie, ci pentru că, în calitate de păstor al acestei comunităţi, am datoria să-ţi (re)aduc aminte că singurul lucru care contează, cu adevărat, care ne ajută pe fiecare, este cultivarea sistematică a unei relaţii vii, oneste, cu Dumnezeu.
Poate că te numeri între cei pe care i-am întâlnit în comuniunea rugăciunii, la slujbele din biserică. Am avut ocazia să împărtăşim aceleaşi probleme cu care se confruntă parohia noastră, dar şi să gustăm din bucuriile Sfintei Liturghii sau ale unor acte de milostenie. Ne-am întâlnit săptămânal la serile de cateheză şi formare duhovnicească sau când ai îngenuncheat sub patrafir, căutând să pui început bun vieţii tale. Ţie, împreună rugătorule, îţi mulţumesc pentru tot sprijinul acordat parohiei (şi mie personal) şi te rog să-mi ierţi greşelile pe care, ca un om păcătos, le voi fi făcut şi faţă de tine.
Mă gândesc apoi că e posibil ca tu, cel ce citeşti, să te numeri între cei care, în mod ocazional, ai venit la biserică, şi abia dacă am apucat să-ţi reţin chipul. Poate că au fost anumite lucruri care te-au îndepărtat sau care te-au făcut să nu mai revii decât rareori biserică. Pe tine te îndemn insistent, cu sinceritate, să vii să-mi spui ce te ţine departe de Domnul şi de această sfântă casă a Sa... Dacă însă grijile te-au copleşit sau alte neputinţe ce ţin de viaţa personală te-au împiedicat să te apropii măcar o dată pe săptămână de biserică, atunci te încredinţez de faptul că te port în rugăciunile mele. Sper ca, împreună şi cu rugile tale (pe care te îndemn să le înmulţeşti pe cât îţi stă în putinţă), să-L înduplecăm pe Dumnezeu să-şi deschidă mai larg baierele harului Său peste inima ta, să o înmoaie şi să o deschidă definitiv către dumnezeiasca Împărăţie.
Şi mai mare este probabilitatea ca, citind aceste rânduri, să-ţi dai seama că nu te înscrii în nici una dintre cele două categorii de mai sus. Aşa cum se întâmplă mai peste tot, nici în biserica noastră nu sunt prezenţi la slujbe decât o mică parte dintre cei fac parte (scriptic) din comunitatea parohială. Dacă paşii tăi se îndreaptă către o altă biserică ortodoxă, din raţiuni binecuvântate, atunci pot fi liniştit. Dacă însă nu ai făcut încă loc în viaţa ta, în agenda ta, măcar pentru o întâlnire săptămânală cu Dumnezeu Fiul, Cel ce a ales să ni se împărtăşească liturgic sub forma văzută a pâinii şi a vinului, atunci neliniştile mele sunt întemeiate. De multe ori m-am pornit să te caut, să te cercetez la tine acasă, aşa cum se va întâmpla şi în aceste zile, înainte de Crăciun şi de Bobotează. Aş vrea să nu te gândeşti la astfel de momente decât ca la un semn pe care ţi-l trimite Dumnezeu: semn că te iubeşte, că te consideră un fiu al Său şi că vrea să vii şi tu acolo unde suntem cu toţii acasă, adică în Biserică. Nu insist mai mult aici, prin intermediul acestor cuvinte, mai degrabă trebuie să insist atunci când plec genunchii înaintea unei icoane, întrucât ştiu că acest mesaj poate fi ignorat, dar dacă îţi trimit un gând folosind canalul de comunicare deschis de "satelitul Doamne", atunci şansele ca inima ta să accepte Cuvântul cresc uimitor. Vreau doar să ştii că, de fiecare dată când începe Sfânta Liturghie şi sesizez că TU nu eşti acolo, mă doare!...

[cristiboss56]

<< continuare >>
Şi nu-mi poate nimeni alina această durere a mea atâta vreme cât te ştiu pe tine departe, rătăcind, căutând să-ţi astâmperi foamea cu roşcove (citeşte, te rog, capitolul 15 din Sfânta Evanghelie după Luca pentru a înţelege ce vreau să spun).
Scumpul meu prieten în Hristos Domnul,
Sunt multe lucruri pe care le putem face pe lumea aceasta. Unele ne umplu sufletul de bucurie, dar bucuria este ca o flacără de lumânare ce se stinge pe măsură ce se topeşte ceara. Altele ne umplu de amărăciune. Oricum ar fi, să luăm aminte la ce ne spune Sfântul Apostol Pavel: "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva" (I Corinteni 6, 12). Un singur sfat aş îndrăzni să-ţi dau, ca unul căruia i-a fost încredinţată această misiune, a păstoririi: când îţi faci planuri de orice fel, la sfârşit, peste toate câte ţi le propui, adaugă ca prioritară intensificarea relaţiei tale cu Dumnezeu. Dacă vrei sănătate, caută mai întâi pe Cel ce este "Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre". Dacă vrei mâncare (sau o masă mai bogată), apropie-te mai mult de cel ce ne hrăneşte minunat cu "sfintele şi preacuratele Sale Taine". Dacă îţi doreşti un acoperiş deasupra capului, pune nădejdea ta către Cel ce "a întins cerul ca un cort" (Psalmi 103,3). Iar dacă te-ai săturat de sărăcie şi vrei să scapi de obsedantele griji izvorând din nesiguranţa zilei de mâine, citeşte zilnic aceste cuvinte rostite de Mântuitorul Iisus Hristos: "Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?" (Matei 6, 25). Aceste cuvinte nu sunt doar un îndemn, ci sunt şi o promisiune fermă pe care ne-o face Domnul: ai curajul să verifici dacă e adevărată? Testează-L pe Dumnezeu, dar aşa, crezând din toată inima cuvintelor Lui. Şi vei vedea că nu te înşală sau dezamăgeşte niciodată.
Şi acum, hai să recapitulăm. Ai, pe de o parte, o mulţime de proiecte şi de dorinţe pe care le vrei împlinite, mai ales pentru anul ce stă să înceapă, 2013. Poţi face asta de unul singur sau poţi, pe de altă parte, să-L alegi pe Dumnezeu ca tovarăş, să începi întotdeauna prin a asculta şi a avea încredere în ceea ce te învaţă El. Acum, chibzuieşte şi tu; ce e mai uşor: să te îngrijeşti să-ţi câştigi existenţa, să te frămânţi zilnic de unde vei mai scoate banii de care ai nevoie pentru cele strict necesare sau să te îngrijeşti de rugăciune, de spovedanie, de împărtăşanie, de participarea la sfintele slujbe...? Care dintre ele e mai la îndemână? Înţelegi şi tu, dacă eşti onest în reflecţia asupra acestui subiect, cât de strâmbă este mintea noastră şi cât de mult ne mai place să ne chinuim singuri. Pentru că noi cel mai adesea ne luăm poveri pe care nu le putem purta în loc să le alegem pe cele uşoare, care ne stau la îndemână. Căutăm cele materiale, anevoie de realizat şi care nu depind întrutotul de noi, în loc să optăm pentru cele spirituale, care ne sunt întotdeauna la îndemână. Uneori cauţi să munceşti spre a câştiga, să spunem, 100 de lei şi nu-ţi dă nimeni de lucru. Dar pentru a spune de 100 de ori rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)" nu ai nevoie de aprobarea sau acordul nimănui. Ce poţi câştiga dacă vei spune rugăciunea, ce beneficiu vei avea? Uite, hai să facem, în încheiere, o făgăduinţă: tu vei spune în anul ce stă să înceapă, această rugăciune zilnic, de 100 de ori; investeşte în ea cum investeşti atâta energie şi bani şi timp în lucrurile de care eşti atât de preocupat. La sfârşitul lui 2013, vei face din nou bilanţul şi vei veni să-mi comunici rezultatul, precum te duci la Finanţe când îţi declari veniturile. Îţi garantez, înaintea lui Dumnezeu, că tu, ca persoană, vei fi în câştig. Şi, la urma urmei, ce ai putea să pierzi? Încearc-o şi pe asta, dacă tot te-ai săturat a-ţi căta rost şi hodină sufletului în cele de primprejurul tău. Dumnezeu ne primeşte chiar şi aşa, când optăm pentru El după ce le-am încercat pe toate celelalte. Reflectează, te rog, la aceste lucruri acum, la cumpăna dintre ani. Timpul trece repede, nu lăsa pe mâine ceea ce poţi schimba azi în viaţa ta. Eu te voi pomeni în continuare, la rugăciune, cu dragoste de tată şi cu inimă de mamă. Fii binecuvântat!

[leonte]

În prealabil postat de cristiboss56

Pe tine te îndemn insistent, cu sinceritate, să vii să-mi spui ce te ţine departe de Domnul şi de această sfântă casă a Sa...
să-L înduplecăm pe Dumnezeu să-şi deschidă mai larg baierele harului Său peste inima ta, să o înmoaie şi să o deschidă definitiv către dumnezeiasca Împărăţie.
....
un semn pe care ţi-l trimite Dumnezeu: semn că te iubeşte, că te consideră un fiu al Său şi că vrea să vii şi tu acolo unde suntem cu toţii acasă, adică în Biserică.

Adica drumul catre Imparatie este numai prin Biserica? Oricat de dulce ar fi o otrava, cel intelept mereu va alege sa nu o bea!!!...

Cristi, dragul meu! Daca preotul care a scris aceasta scrisoare, este nestiutor despre faptul ca slujeste veacului acestuia, prin ceea ce predica si nu veacului ce va sa vina, tot ce pot eu sa fac este sa aloc un gand bun pentru el in timp ce scriu urmatoarele: Domnul Dumnezeul adevarului si al sfintilor parinti, Domnul cel indelung rabdator si mult milostiv, care stie neputinta firii omenesti, sa-i deschida mintea lui spre a se apropia de adevar si astfel, sa se opreasca din a mai face lucrarea celui rau, din nestiinta.

Iar daca stie faptul ca mantuirea nu vine din mersul la biserica si nici macar din lucrarea poruncilor, ci numai din a dobandi curatia sufletului (cum ne invata Isaac Sirul si Iosif de la Varatec si totii sfintii parinti)... as vrea sa pot spune Dumnezeu sa-L ierte. Dar cum eu nu sunt bun si indelung rabdator, dar nici fatarnic nu vreau sa ajung, voi spune asa: "Sa te certe pe tine Domnul!" (epistola ap. Iuda).

Astfel de oameni care au savarsit ingopat adevarul, incepand de la cei ce i-au prigonit si au ucis proorocii Vechiului Testament, pe Ioan Botezatorul si au scuipat pe Cel ce i-a adus intru fiinta din nimic, pana la cei de astazi care fac aceleasi lucruri cu altfel de oameni, toti cei ce lucreaza prin puterea unui duh de inselaciune se fac partasi si complici cu uratorul de bine si tatal minciunii. Caci predicand jumatati de adevar si chiar nascocind vorbe menite sa cladeasca temple pentru putere si slava vremelnica, pe multi dintre cei nestiutori de carte i-au dus in ratacire. Si mila pentru acei oameni nepriceputi, printre care m-am numarat si eu foarte multi ani, nu ma lasa a trece lesne cu vederea aceasta propaganda mizerabila.

"Cel ce a zidit urechea, oare nu aude; sau Cel ce azidit ochiul, oare nu vede?" Oare Cela ce stie toate, nu stie sa deosebeasca marsavia si viclesugul de adevar si sinceritate?

Biserica in care enoriasii nici macar nu se iubesc intre ei (dapoi sa-si mai iubeasca vrajmasii), este doar un templu idolatru cu denumire pompoasa; o "sinagoga a satanei" cum spune Apocalipsa; un loc pentru jerfe si ritualuri dracesti. Iar pe cei ce propovaduiesc si faptuiesc astfel jerfe dracesti, as vrea sa-i vad caindu-se pentru fapta lor, cu lacrimile innodandu-li-se in barba.

Dar mai intai, trebuie sa ma caiesc eu, caci nu din dragoste de vrajmasi am scris aceasta, ci dintr-o ura mizerabila, pe care nu o pot alunga din sufletul meu. Nu ma pot opri sa nu-i urasc pe dusmanii adevarului si pe iubitorii de minciuna. Mintea mea pricepe ca astfel de ura nu-mi face bine nici mie si nici lor, dar inima mea continua sa-i urasca. Mintea pricepe ca ura nu este din Duhul Sfant, dar inima nu stie sa priveasca altfel spre cei ce ingroapa adevarul si propovaduiesc inselaciunea. Mintea pricepe ca triumful rautatii din lumea in care traiesc este tocmai pentru ca sunt prea multe inimi care urasc pe cel rau, in loc sa-i fie mila de el precum Pastorului cel bun de oaia ratacita. Dar inima mea este in robia rautatii, iar eu nu gasesc putere sa ma eliberez. Caci daca celor rai cu inima le spui ca sunt rai, ei mai tare se bucura de puterea pe care o are rautatea din ei. Pentru lupta cu astfel de oameni este potrivit cuvintul sf. Serafim de Sarov: "Dobandeste pacea si multi oameni din jurul tau se vor mantui!"

[leonte]

În prealabil postat de cristiboss56

Dacă paşii tăi se îndreaptă către o altă biserică ortodoxă, din raţiuni binecuvântate, atunci pot fi liniştit. Dacă însă nu ai făcut încă loc în viaţa ta, în agenda ta, măcar pentru o întâlnire săptămânală cu Dumnezeu Fiul, Cel ce a ales să ni se împărtăşească liturgic sub forma văzută a pâinii şi a vinului, atunci neliniştile mele sunt întemeiate. ...

Eu mai degraba sunt nelinistit pentru ca nu am dragoste pentru vrajmasi si nici nu am gasit vreo fata bisericeasca sa imi arate sa fac si eu ca el. Dar cum dragostea de vrajmasi nu umple vistieria ONG-urilor religioase, nici nu ma astept sa gasesc vreodata astfel de fata bisericeasca!