Trebuie sa fie smerit crestinul????
<<Luați jugul Meu asupra voastră; și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre! Că jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară.>> (Matei 11,29-30)
<<Sfântul Siluan ne lămureste, uimitor de frumos: ''Sunt multe feluri de smerenie. Unul este
ascultător si se învinuieste pe sine însusi întru toate; si aceasta este smerenie. Un altul se
căieste pentru păcatele sale si se socoteste un nemernic înaintea lui Dumnezeu; si aceasta este
smerenie. Dar alta este smerenia celui care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt;
cunoasterea si gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt sunt altele.
Când, în Duhul Sfânt, sufletul vede cât de blând si smerit este Domnul, atunci se smereste pe
sine până la capăt. Si această smerenie e cu totul deosebită si nimeni nu o poate descrie. Dacă
oamenii ar cunoaste prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu totii: bogatii ar
dispretui bogătiile lor, savantii stiinta lor, ocârmuitorii slava si puterea lor, si toti ar trăi în
mare pace si iubire si mare bucurie ar fi pe pământ''.>>
(Sofian Boghiu, Smerenia si dragostea, insusirile trairii ortodoxe,
www.crestinortodox.ro Carti ortodoxe in format PDF)
<<Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.>> (DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe
www.sfaturiortodoxe.ro)
<< De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: Ce este smerenia, părinte?" A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. >> (DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe
www.sfaturiortodoxe.ro)
<< Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.>>
(DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc pe
www.sfaturiortodoxe.ro)