Vorbirea in limbi la penticostali...

[Danut7]

La 23 decembrie 1946, se obţine recunoaşterea provizorie a Asociaţiei „Biserica lui Dumnezeu Apostolică-Penticostală”, iar celelalte două, la care rămăseseră puţini membri, s-au încadrat în grupul asociaţiei recunoscute provizoriu.La 14 noiembrie 1950, prin Decretul nr. 1203, s-a primit recunoaşterea juridică sub titulatura:
Cultul Penticostal sau „Biserica lui Dumnezeu Apostolică”.

CÂTEVA CONCEPŢII SPECIFICE PENTICOSTALILOR
Ca orice sectă religioasă şi cult creştin, fundamentaliştii au câteva puncte doctrinare ce îi identifică. Astfel:1.
Dumnezeu
Duhul Sfânt
este locţiitorul Domnului Iisus pe acest pământ, coborându-se din cer, de la Tatăl, în ziua Cincizecimii.2.
Îngerii
sunt făpturi duhovniceşti create de Dumnezeu, fără păcat, şi pune în slujba Sa.
Diavolul sau satana
, sau „Lucifer”, mândrindu-se că este căpetenia îngerilor care şi-au părăsit locul, a căzut. El înşeală întreaga lume, este ucigător, ispititor, mândru, pârâtor şi mincinos. „El a fost biruit prin jertfa Domnului Iisus Hristos, iar moartea Lui şi a îngerilor săi (spiriduşii) este aruncarea în iazul cel de foc şi chinuirea lor în veci” (Isaia XIV, 12, 14; Iuda 6; Apoc. XIII, 9; Evr. II, 14; Matei XXV, 41; Apoc. XX, 10).3
. Crearea omului
şi căderea în păcat. – Omul a fost creat de Dumnezeu, bun, drept şi liber. El a fost înşelat de satana şi a căzut în păcat. Omul a fost salvat de Hristos în mod benevol…De aici avem:
a) Harul lui Dumnezeu
. Harul este bunătatea şi dragostea nemărginită a lui Dumnezeu, pe care a arătat-o Tatăl prin Domnul nostru Iisus Hristos, faţă de cei păcătoşi. Nimeni nu se poate mântui prin „propriile sale fapte sau binefaceri” şi nici prin „faptele Legii” Vechiului Testament,
ci numai prin harul lui Dumnezeu
(subl. n). b)Credinţa
este o încredere neclintită în Dumnezeu… şi este de obârşie divină. Ea se primeşte de la Dumnezeu prin dreptatea Lui şi nu prin concepţiile şi închipuirile omeneşti.
c)Pocăinţa
este un ordin al Domnului Iisus. Ea înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de la căile rătăcite, căinţa pentru viaţa trăită în păcat şi necunoştinţă de Dumnezeu şi ruperea cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti.
d)Naşterea din nou…
Numele acelora care sunt născuţi din nou (penticostalii) sunt scrise în Cartea Vieţii.
e) Iertarea
este un atribut dumnezeiesc prin care se dovedeşte bunătatea lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi, dar care s-au întors la El. Pentru ca cel păcătos să poată primi iertarea, trebuie să mărturisească, să părăsească păcatul şi să roage pe Dumnezeu să-l ierte. O dată păcatul iertat, păcătosul se simte fericit şi uşurat.
f) „Sfinţenia”
(lepădarea, dăruirea, eliberarea,
predarea
) înseamnă despărţirea cu totul de păcat şi acţionarea numai pentru Dumnezeu.
g) Rugăciunea
(care întreţine sfinţenia) este legătura directă a omului cu Dumnezeu; şi cea mai adâncă expresie a dorinţei după El.
Simbolismul cultic şi raportul cu lumea
. Avându-se în vedere „copilul minune” al Cincizecimii secolului al XX-lea, cum le place fundamentaliştilor să se prezintă, să vedem ce „creştere” sau handicap „creştin” are acest hibrid la sfârşitul mileniului II. Să ne convingem, după „maestrul” cabalist modern, Alvin Toffler, în ce val se află „fundamentalismul” creştin (a nu se confunda însă cu tot atât de periculoşii fundamentalişti
islamici
sau
iudaici
, budişti sau confucianişti, şintoişti sau tibetani etc.) şi cum putem să-i aruncăm un colac ( nu de pomană) de salvare!…
Simbolismul mistagogic
:
Botezul şi Cina Domnului
. Sunt, de fapt, cele două laturi reţinute din fărâmituri sacramentale romano-catolice şi protestante puse, de această dată, pe seama Sf. Duh, nu a sacerdotului.
1). Botezul
sau ceremonia filială este oficială este oficiat de păstor şi are dublu aspect cu multiple efecte;
a)
Botezul cu apa
este poruncit de Domnul Hristos. Acest botez îl oficiază pastorii pentru cei care acceptă „credinţa” nouă. El este un simbol al morţii fără de păcat şi al învierii la o viaţă nouă. Oricine crede în Domnul Iisus, potrivit Evangheliei depline, urmează a fi botezat în apă, în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Botezul în apă se poate accepta înainte şi după primirea botezului cu Duhul Sfânt. El seoficiază prin
scufundare
în apă
o singură dată,
iar în cazul când prima dată nu s-a oficiat după Cuvântul lui Dumnezeu, se poate administra a doua oară sau chiar de mai multe ori!…Copiii adepţilor se botează la Vârsta când aceştia pot să înţeleagă singuri că Domnului Iisus Hristos este Mântuitorul lor personal. Ei sunt totuşi admişi la casa de rugăciuni spre a fi binecuvântaţi.b)
Botezul Duhului Sfânt
este îmbrăcarea celor născuţi din nou cu putere de sus, pentru ca ei să poată rezista ispitelor şi încercărilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, să poată mărturisi Evanghelia prin puterea lui Dumnezeu.Botezul cu Duhul Sfânt se poate primi atât prin punerea mâinilor, cât şi fără această practică, atât înainte de botezul în apă, cât şi după primirea lui. Acest „botez” oferă
puterea darurilor!
2.
Cina Domnului
este al doilea aşezământ, după penticostali, ca formă exterioară, în Biserica lui Dumnezeu. Cina este instituită de însuşi Domnul Iisus Hristos, prin întemeierea Legământului nou. Cina Domnului se oficiază cu
pâine nedospită
(azimă) şi rodul viţei,
nefermentat
. Celor ce se „împărtăşesc” din această Cină a Domnului li se cere ca mai înainte să-şi facă o amănunţită cercetare de sine, căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie mănâncă şi bea pentru condamnarea sa. Ea reprezintă jertfa trupului şi vărsarea sângelui Domnului Iisus Hristos, pentru păcatele noastre.
Cina Domnului se săvârşeşte
ori de câte ori este posibil,
fără deosebire de zi sau dată.
2.Alte practici şi ceremonii
a) După Cina Domnului urmează curăţirea sau
spălarea picioarelor
unul altuia (Matei XXVI, 28; I Corinteni XI, 23-29; Ioan XIII, 13-17), un obicei pe care unii pastori îl leagă de ceremonia Cinei, alţii îl separă.b)
Căsătoria
este legătura dintre un bărbat şi o femeie, prin care cei doi devin un singur trup. Ei primesc binecuvântarea bisericii. Cuvântul lui Dumnezeu opreşte legarea în căsătorie a unui credincios cu un necredincios (adică nepenticostal).Se poate dezlega căsătoria când cealaltă parte a căzut în adulter dovedit. Recăsătoria este permisă de Cuvântul lui Dumnezeu şi atunci când unul din cei doi a încetat din viaţă.c) Manifestări de
binecuvântare
. După cele de mai sus se observă căutarea minimului haric şi sacramental al Bisericii primelor veacuri. Este firesc aceasta, după două mii de ani de bâjbâire în Apus. Şi afară de botez, cină, căsătorie, pocăinţă-umilinţă (spălarea picioarelor) etc., în ultima vreme se accentuează
alegerea şi ordinaţia pastorilor
(în unele comunităţi şi femei) cu punerea mâinilor. Iată un ecou căutat de penticostali şi mulţi alţii, dar copleşitor în viaţa ortodoxiei şi taină (
hirotonie
) din
Slujirea Arhierească a lui Hristos
.De asemenea, se accentuează
puterea Duhului
(Taina Mirungerii) în Biserica primară şi originară, în comunitatea ierusalimiteană şi universală, în Biserica tradiţională şi neabătută de la adevăr şi practica apostolică: Biserica Ortodoxă – cu specificul local sau naţional.În sfârşit, şi în
„Epoca” Duhului Sfânt
, fundamentaliştii câştigă adepţi şi au intensificat prozelitismul prin pretenţia
vindecării oricărei boli…
tămăduirii de suferinţe şi afecţiuni incurabile, după cuvântul Domnului!… Oare ortodoxia nu are
Taina Vindecării
(Maslu) spre iertarea păcatelor şi spre prelungirea vieţii şi nicidecum spre o eutanasie în practica eclezială (Extrema unctio)?Aşadar: prin căutarea şi cercetarea se poate păşi spre luminare şi plinire (Matei VII, 7).

[Danut7]

4. Darurile Duhului în Comunităţile penticostale. –
Alt mod de prozelitism şi de mărire a obştii confuze penticostale cu noi adepţi o constituie
oferirea darurilor Duhului
. Acestea sunt în „număr” de nouă şi le împarte Duhului cui voieşte. Darurile duhovniceşti ajută propovăduirea Evangheliei depline. Nu toţi credincioşii posedă astfel de daruri, însă toţi adepţii sunt îndemnaţi a le râvni şi a umbla pe calea cea mai aleasă a dragostei;
Vindecările „divine”
. Biblia arată că toate bolile sunt urmarea păcatului. Chiar dacă nu ar fi păcătuit cel bolnav, boala este o urmare a căderii primului om. Astfel, vindecarea intră, pentru cei care cred, în acelaşi plan de mântuire ca şi iertarea păcatelor. De aceea, Biblia prevede că, în caz de boală, credincioşii pot chema pastorii Bisericii să se roage pentru ei, ungându-i cu „untdelemn în numele Domnului”. Credincioşii adevăraţi nu au dreptul să se lase
consultaţi de medici
(subl. n.) în caz de boală. Unii au renunţat la aşa ceva (n.n.). ei sunt datori să se supună prevederilor sanitare din Biblie (Geneza III, 16; Deut. XXVIII, 15-62; Matei VIII, 16-17; Iacov CV, 14-15; Marcu II, 15-17).
5. Lăcaşul de cult şi desfăşurarea „serviciilor” religioase
a) Biserica lui Dumnezeu
este „adunarea celor chemaţi”. În înţelesul Scripturii, ea este universală şi include în sânul ei pe toţi credincioşii timpurilor trecute şi prezente… Menirea Bisericii este de a vesti cuvântul lui Dumnezeu şi de a ajuta pe credincioşi să înfăptuiască în viaţa lor roada Duhului Sfânt. În sânul comunităţii, Duhul Sfânt îşi desfăşoară lucrarea ca pe timpul apostolilor.
- Slujbele duhovniceşti în biserică
. Biserica a rânduit diferiţi slujitori, care, măcar că se deosebesc prin serviciul pe care îl fac, aparţin, alături de ceilalţi credincioşi, aceluiaşi corp spiritual. Dintre aceşti slujitori fac parte
pastori
şi
diaconii
. Cei aleşi în aceste slujbe trebuie să aibă calităţi deosebite prin care să se distingă de ceilalţi membri. Înainte de a fi trimişi în lucrare, ei trebuie să fie „ordinaţi” prin punerea mâinilor şi prin rugăciune.
- Disciplina în biserică
. – Fiecare membru este dator şi obligat de Cuvântul lui Dumnezeu să primească tot felul de îndemnuri, mustrări şi chiar punerea sub disciplină, în cazul când se abate de la morala adunării şi de la învăţătura sănătoasă a Evangheliei depline. Disciplina nu are alt scop decât să ridice pe cel căzut sufleteşte şi să menţină în biserică autoritatea morală…b)
Ziua de odihnă
este Duminica, ziua în care s-au adunat la rugăciune şi creştinii primitivi.
a)
Darea către Cezar
este cuvântul Domnului ce trebuie respectat. Nu toţi înţeleg acest fapt.-
Autoritatea statului
este rânduită de Dumnezeu, pentru păstrarea ordinii şi liniştii publice, pentru conducerea ţării şi binele poporului. „Cine se împotriveşte, se împotriveşte poruncii lui Dumnezeu”.Credincioşii penticostali trebuie să plătească impozitele şi taxele cere le cad în sarcină, să împlinească serviciul militar în orice timp. Credinţa lor nu-i împiedică a fi în slujba Cezarului.
- Jurământul
este acceptat: unul faţă de altul şi în faţa instanţelor judecătoreşti şi în faţa unităţilor militare. Sunt cu desăvârşire interzise orice fel de jurăminte în afară de cele cerute de autorităţi, fiind socotite ca jurăminte deşarte.După cum se vede,
Mărturisirea de credinţă
este clară, dar prozelitismul „fundamentalist” este destul de violent, ceea ce produce derută atât între credincioşii penticostali şi ai celorlalte culte, dar mai ales căutarea de adepţi în rândul credincioşilor ortodocşi. Ceea ce au specific „pocăiţii” fundamentalişti este „Revelaţia deschisă”, adică pretenţia „legăturii” lor directe cu duhul şi, legat de aceasta, vorbirea în limbi (glossolalia) şi tâlcuirea celor „descoperite” în aceste momente.6.
Efectul „căderii” (aterizării) Duhului. Alegeri speciale ale „duhului”.
Aceste alegeri nu pot avea loc decât în comunitatea penticostală şi pentru cei asupra cărora cade Duhul.
a) Revelaţia deschisă
, despre care vorbeşte fundamentaliştii, este de fapt tăgăduirea activităţii Mântuitorului, pe de o parte, iar pe de altă parte limitarea slujirii Sale. Ei consideră pe Duhul Sfânt creatura (ca şi ereticii Macedoniei, Eunomiu), nu o forţă, o putere sau o persoană dumnezeiască de aceeaşi Fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul. „El este o Fiinţă care posedă un corp spiritual la fel ca Dumnezeu-Tatăl”. Duhul Sfânt posedă
un nume
personal. El nu este „Duhul Sfânt”, ca şi când ar fi vorba de o singură parte a divinităţii, sau o energie oarecare a Dumnezeirii. „Duhul Sfânt” posedă însuşiri personale… El îşi desfăşoară misiunea în vremea noastră, cum făcea şi cu secole în urmă. El se descoperă nu numai comunităţii, ci şi fiecărui adept în parte. Îi „învaţă” pe aceştia să grăiască în limbi străine, îi îndrumă cum să se roage. „Spiritul credincioşilor trebuie lăsat liber să se roage lui Dumnezeu”, după cum inspiră Duhul Sfânt. Totuşi, unii fundamentalişti sesizează „identitatea” Duhului ca persoană.
Duhul Sfânt
îndeplineşte următoarele funcţii:
învaţă
(Luca XII, 12; Ioan XIV, 26);
vorbeşte
(Matei X, 20; Marcu XIII, 11);
mijloceşte
pentru credincioşi (Romani VIII, 26-27);
inspiră
(II Petru I, 21);
convinge
de păcat (Ioan XVI, 7-8):Duhul Sfânt mai prezintă o triplă importanţă pentru penticostali: a) „El este o parte din revelaţia divină, care a transmis Biblia în calitate de autor al ei”; b) El este în perioada actuală Cel care face legătura între cer şi pământ; c) El este cel care administrează problemele bisericii (penticostale) pe care o pregăteşte spre a o înfăţişa înaintea lui Iisus Hristos la o a doua venire”.Astfel, grupurile penticostale având permanent pe Duhul Sfânt cu ei „retrăiesc” clipe binecuvântate, ca primii creştini în „odaia cea de sus” (Fapte I, 3).
Simbolurile Duhului Sfânt
sunt cuprinse în paginile Bibliei. F. E. Marsh grupează simbolurile, comparându-le cu: 1.
Natura neînsufleţită
: aer, apă, foc, pământ, ulei, vin, sare, arvună, etc.; 2.
Natura animală:
porumbel; 3.
Viaţa noastră şi însuşirile umane
: Degetul lui Dumnezeu, portarul, numărul
Şapte
, avocat, voce, frumuseţe, nevinovăţie, răbdare, sinceritate ş. m. a.Duhul Sfânt mai este socotit de fundamentalişti
„secretul” tuturor binecuvântătorilor
; 1.
Respiraţia
: vântul, secretul vitalităţii – viaţa; 2.
Roua
: apa, ploaia,
secretul satisfacţiei
– setea, frumuseţe, flori, fertilitate, recolte; 3. Uleiul
, secretul bucuriei – fericire; 4.
Focul
, secretul luminii – cunoştinţa, căldura – dragostea, puterea – cucerirea.Duhul Sfânt face ca din inima credinciosului să curgă adevărate râuri de apă vie (Ioan VII, 38). Adepţii „pocăiţi” penticostali despart conlucrarea Sfintei Treimi, izolează şi de această dată pe Sfântul Duh de calitatea împreună lucrării, de „mângâietori”, de principiul iubirii intratreimice şi dătător de viaţă !.Faţă de aceasta, învăţătura ortodoxă a fost clară totdeauna:
prin Iisus Hristos s-a încheiat descoperirea directă a lui Dumnezeu.
Revelaţia supranaturală – peste înţelegerea noastră – s-a desăvârşit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, iar Revelaţia naturală, tot prin Hristos s-a încheiat, El fiind noul Adam,
om desăvârşit
– fără păcat – şi
Dumnezeu adevărat.

b) Darul feluritelor limbi
. În legătură cu aceasta, penticostalii afirmă următoarele: „…Vorbirea omenească este o emanaţie a spiritului aşezat de Dumnezeu în om. Datorită originii superioare a spiritului omenesc, graiul omenesc se deosebeşte de toate manifestările celorlalte vieţuitoare”. Şi continuă: „Structura ordonată a limbajului a făcut posibilă întocmirea unor studii gramaticale care au descoperit legi precise ce stau la baza fiecărei limbi. Graiul izvorăşte din adâncul fiinţei omului. Tot în acest spirit, Duhul Sfânt «aşază» darul feluritelor limbi, ca
semn
iniţial al botezului (penticostal) cu Duhul Sfânt…”Prin
„darul” feluritelor limbi
se înţelege vorbirea supranaturală prin care adeptul pocăit, „înzestrat” cu acest dar, vorbeşte într-o limbă pe care niciodată n-a învăţat-o; ea este o vorbire a Duhului Sfânt, care utilizează organele vorbirii pentru reproducerea ei; e o minune a vorbirii şi a descoperire personală a lui Dumnezeu pentru fiecare creştin penticostal. Exprimarea vine din chemarea lui ca urmare a botezului cu Duhul Sfânt. El simte prezenţa puterii lui Dumnezeu, ca efectul unui „curent electric”, însoţit însă de o bucurie dulce care îi inundă întreaga fiinţă. Această stare de înălţare sufletească provoacă în viaţa credinciosului nostru (penticostal) schimbări morale profunde.Darul vorbirii în diferite limbi se manifestă prin intermediul duhului nostru, care întrebuinţează organele vocale pentru exprimare. Exprimarea se poate face fie într-o limbă omenească, cunoscută de cineva dintre ascultători, fie necunoscută…Ea poate fi şi o limbă necunoscută pe pământ (o limbă care astăzi nu se mai vorbeşte); mai poate fi şi o limbă „îngerească”. Această vorbire în limbi, pentru penticostali, are cinci semnificaţii: 1. Este un
semn personal
al botezului cu Duhul Sfânt şi o dovadă a primirii lui; 2. Îi oferă posibilitatea de
a se ruga
, de a lăuda pe Dumnezeu „cu Duhul”, realizând rugăciuni la cel mai înalt grad de părtăşie cu Dumnezeu; 3.
Se zideşte
pe sine printr-o proaspătă întâlnire cu Domnul; 4. Este
un semn pentru alţii
, fiind însoţită de tălmăcirea sub ungerea Duhului.c)
Darul „tălmăcirii” limbilor:
- Tălmăcitorul rosteşte la început numai primele cuvinte ale interpretării; pe măsură ce va primi şi restul tălmăcirii. Deci, tălmăceşte nu ceea ce gândeşte el sau presupune că ar trebui spus, ci ceea ce „primeşte” de la Domnul prin darul tălmăcirii.

[Danut7]

Realitatea şi înţelegerea glossolaliei
. A existat în primele veacuri şi se transmite şi astăzi „vorbirea” în limbi (înţelegerea Evangheliei), dar numai prin darurile Sf. Duh, prin Sfintele Taine ale Bisericii şi îndeosebi prin
Taina Mirungerii
.Limbile „grăite” de posedaţi nu sunt altceva decât nişte bolboroseli ce produc ilaritate, milă, compătimire şi multe altele. Mulţi dintre adepţi sunt foşti credincioşi slabi de înger plecaţi din Biserica Ortodoxă. Alţii practică terapii naturiste ale religiilor asiatice şi destui merg fie în „sălile” maeştrilor în biounde sau biomagnetism, să simtă fluidul „magnetic”, fie în tinda unor biserici şi mănăstiri, la slujitori „chinuiţi de arhetipuri şi radiestezie”. Nu trecem cu vederea nici iniţiaţii şi gurù care confundă isihasmul cu delirul, extazul creştin cu transa provocată…Multă atenţie trebuie să dea preoţii ortodocşi acestui prozelitism viclean şi mult căutat de tinerii debusolaţi, mai ale.7.
Ameninţarea cu pedeapsa şi venirea Domnului
. – Ca toate sectele hiliaste (vechi sau noutestamentare), ca toate grupurile advente şi mileniste, şi
penticostalii
, ca rezultată şi încununarea milenistă, dar şi concepţii speciale asupra vremurilor apocaliptice şi Parusiei…pentru răpirea Bisericii Sale.a)
A doua venire a Domnului Iisus Hristos
. – Domnul Iisus Hristos, a înviat din morţi şi înălţat la ceruri, va veni din nou pe pământ, pentru
a-şi „răpi” Biserica şi a o duce în odaia de nuntă,
pregătită în ceruri.La arătarea Domnului, morţii în Hristos vor învia, apoi cei vii care vor fi rămas vor fi răpiţi toţi împreună cu El, în nori, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh.b)
Câştigul penticostal. –
cu aceiaşi sfinţi răpiţi la ceruri (se înţelege, adepţi penticostali). Domnul Iisus Hristos va reveni din nou pe pământ, unde va întemeia
împărăţia Sa de 1000 de ani;
în acest timp, tot pământul va fi stăpânit de
de o pace desăvârşită
, cruzimile şi războaiele vor fi înlăturate…În această perioadă, satan va fi legat…La sfârşitul domniei Domnului Iisus Hristos, de o mie de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea sa şi va căuta din nou să înşele neamurile, căutând să smulgă împărăţia din mâna Domnului, dar, neizbutind, va fi aruncat în iazul cel de foc…După aceasta vor învia cei morţi în păcat; va începe marea judecată a lui Dumnezeu, când toate neamurile vor fi adunate să fie judecate şi să-şi primească fiecare om răsplata, după binele sau răul pe care l-a făcut când trăia în trup. Drepţii vor merge la viaţa veşnică, iar nelegiuiţii la chin veşnic.c)
Fericiţii fundamentalişti cereşti
. – După judecată, Dumnezeu ca crea un cer nou şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea, va începe viaţa veşnică…

Ma opresc aici.Toate citatele sunt din "Misiologie si Ecumenism 2" poti citi online aici mai multe daca vrei: http://www.scribd.com/doc/2510777/Mi...si-Ecumenism-2 . Despre cultul penticostal se vorbeste de la pagina 85 in colo.

[Danut7]

În prealabil postat de Danut7

...
cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul, acela este antihristul...Trei sunt Cei care mărturisesc în cer:Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh...Aceşti trei Una sunt...
(I Ioan 11, 22; 11 Ioan, 7)
MIŞCAREA FUNDAMENTALISTĂ ŞI PROZELITISMUL
„GLOSSOLAL”
Ca orice mişcare şi cea a fundamentaliştilor nu a apărut din senin. Ea are justificare în abaterile de la dreapta credinţă a Bisericilor Apusene. Are o tradiţie în practica ereziarhă a primelor veacuri şi mai ales o „experienţă” a puzderiilor denominaţionale religioase şi creştine, păgâne şi ancestrale ale continentului american. De aceea, „aleşii duhului, chinuiţi de amestecul limbilor Babilonului, încearcă disperaţi să iasă din criza religioasă prin justificarea Cicizecimii (Pentecostei), prin pretenţia vorbirii în limbi „necunoscute”, prin legături directe sau medium-uri, prin arătări „persistente” ale duhului. Mulţi dintre adepţi sunt practicanţi naturişti (yoga, consumatori de psihotrope) sau extaziaţi-provocaţi, obsedaţi sau deliranţi. Nu lipsesc nici căutătorii şi îndestulaţii „harismatici”.Nu este lipsit de importanţă nici faptul că abaterea de la practica spovedaniei tradiţionale a Bisericilor apusene a provocat conştiinţei creştine din Vest numeroase mişcări „fundamentaliste”. Acestea, folosind o terapie psihică, apelând la mijloace „parapsihice”, recomandând metode de psihanaliză-sugestie, tranşă, practici yoga şi chiar practici obscurantiste, au atras mulţi lipsiţi de asistenţă religioasă. În acelaşi timp, „fundamentaliştii” consideră „pogorârea sau posedarea duhului” o alegere a lor, o „descoperire” proprie a Duhului, dumnezeul vremii noastre, şi Cincizecimea Mileniului III.Cultul penticostal sau Biserica lui Dumnezeu cea apostolică este recunoscut şi de Statul român şi tolerat de Biserica naţională. Cultul penticostal este organizaţia cea mai reprezentativă a mişcării „fundamentaliştilor” moderni. Dacă baptiştii se deosebesc prin botezul la maturitate şi imitaţia botezului lui Iisus, dacă adventiştii „au fixat” şi „au calculat” – ca de fapt şi evangheliştii-pietişti – împărăţia de o mie de ani şi „venirea” Domnului, iar Creştinii după Evanghelie sau după Scriptură „au descoperit” alte ceruri şi judecăţi –
penticostalii
sau spiriţii, tremurătorii sau „posedaţii” de duh, vizionarii şi profeţii, „vorbitorii” în limbi şi „tâlcuitorii” acestora încep un ev nou, cu anul 1901, contrapunând „mişcării” harismatice, care a cuprins Biserica Apusului, concepţia lor de „chemaţi” ai duhului şi „împărţitori” de daruri glossolale.
1.ORIGINEA ŞI LIDERI „FUNDAMENTALIŞTI”
Numele de „penticostali” vine de la cuvântul
Pentecosta
(Cincizecime), susţinând că ei sunt botezaţi cu Duhul Sfânt şi cu foc, daruri primite de către Apostoli la Cincizecime sau la Pogorârea Duhului Sfânt. Li se zice de către unii „tremurători”, pentru că în momentele de pretinsă inspiraţie a Sfântului Duh, ei se cutremură, devin „spiriţi” (fără trup), fiindcă pretind a avea pe duhul în darul „vorbirii” în limbi.Originea sectei se află în America, datând abia de la începutul secolului al XX-lea, dar „istoricii” penticostali duc „naşterea Bisericii” în epoca apostolică… Această sectă apare din rândul baptiştilor, înfiinţată de predicatorul baptist
Carol Parham.
El a început, în ciuda aderenţei baptismale, să „profeţească”, în faţa adepţilor, că Sfântul Duh se va revărsa din nou, cu putere, la o apreciată „pogorâre” a Sa şi că el „a văzut” la
3 ianuarie 1901 când s-a şi pogorât peste 13 persoane…
În 1906, această rătăcire, propagată de Parham şi câţiva aderenţi ai săi, a început a prinde teren în California (SUA). În acelaşi an, a trecut şi în Europa, mai întâi în Norvegia, apoi în Germania, unde a reuşit să convertească pe un pastor luteran,
I. Paul
, care a devenit conducătorul sectei în Germania.Pentru a atrage atenţia, se mai numeşte „creştinii Cincizecimii, posesorii duhului, inspiraţii, aleşii, medium-uri, quakeri, metodişti, pnevmatizaţii etc”. Toţi laolaltă sau fiecare în parte pretind că au „daruri” speciale, de aceea sunt cunoscuţi şi sub numirea de „vorbitori în limbi, tâlcuitori, deschizători, luminări, dascăli, profeţi, vindecări miraculoşi, vizionari, singurii creştini ai timpului, harismatici şi autentici”…Dintr-un asemenea amalgam s-au detaşat multe secte, ducând mai departe sau reactivând ereziile pnevmatomahe ale rătăciţilor din primele veacuri ale Bisericii Creştine. Totuşi, există în lume, ca şi în ţara noastră, unii credincioşi care sunt constituiţi în grupuri sau în culte recunoscute de către unele state ale lumii.Penticostalii susţin cu ardoare că îşi trag originea de la Cincizecime şi că s-au perindat de-a lungul istoriei prin acei vorbitori în limbi.În România, „penticostalii” au înţeles să-şi depună la forurile în drept „Mărturisirea de credinţă” şi statutul lor de organizare şi funcţionare pe baza cărora au primit autorizaţia de a-şi desfăşura liber cultul, fiind apărat acest cult de către stat prin organele sale.Şi
pentru penticostali „istoria este învăţătoarea vieţii”.
– Dacă cercetăm din punct de vedere istoric acest fenomen, vom găsi
o vorbire în limbi biblice
, ca lucrare a Duhului Sfânt, numită şi „Glossolalia rusalină”, şi vom găsi şi o farsă vorbire în limbi, la penticostali, care se deosebeşte fundamental de cea a Cincizecimii şi care nu e decât o imitaţie şi o influenţă păgână.
Irineu
(202) este singurul dintre scriitorii bisericeşti care aminteşte existenţa acestui dar în Biserică. În cartea sa Împotriva ereziilor
, spune: „Mai avem câţiva fraţi în Biserică, care au daruri profetice şi prin duhul lor vorbesc tot felul de limbaje”…
Când Ioan Gură de Aur (407) explică capitolul 14 din I Corinteni
, precizează că „acest dar descris de Apostolul Pavel este necunoscut în Biserică” în zilele noastre…
Fericitul Augustin
(430), comentând textul din I Ioan III, 24, a scris: „Acestea au fost semnele cerute de împrejurările timpului de atunci. Căci a fost necesar să se recurgă la acea exprimare a Duhului Sfânt în toate limbile, pentru ca să se arate că Evanghelia lui Dumnezeu trebuie să fie propovăduită în toate limbile pe întreg pământul. Lucrul acesta s-a făcut ca un fapt al trecutului”.
„Despre vorbirea în limbi” aminteşte mai precis
Tertulian, dar e sigur că el s-a referit la „practica” ereticilor montanişti de care a fost puternic influenţat, devenind el însuşi o vreme adept al acestei secte. În cartea sa, De anima stă scris: „Există astăzi între noi o soră, care are, în parte, darul descoperirilor; ea le primeşte în Biserică în cursul solemnităţilor duminicale, în extaz, sub influenţa Duhului”. Tertulian s-a referit la Maximilian, care a supravieţuit lui Montanus şi Priscilei. Aşadar, se cunoaşte, cu excepţia penticostalilor, numele lui Montanus, care a făcut vâlvă în perioada de vârf (secolul al II-lea), în problema vorbirii în limbi.Luând aminte la datele ce le avem despre Montanus, precum şi felul cum a „vorbit” în limbi, putem socoti această practică a lui ca o farsă vorbire în limbi, în contrast cu cea rusaliană.

Uite aici citatul lui Augustin si in engleza :

[COLOR=blue]"It was a sign appropriate to that era. It was meant to announce the coming of the Holy Spirit on people of all tongues, to demonstrate that the Gospel was to be announced to every language on earth. This happened to announce something, then disappeared".[/COLOR]

[danyel]

Asi avea o intrebare pentru "penticostalulmantuit"
s-a intamplat vreodata in adunare ca cineva sa primeasca darul vorbirii in limbi staruind in liniste in rugaciune si nu rugandu-se galagios si cu o fregventa ridicata?
deoarece cand mai multi oameni urla si repeta niste cuvinte creeand o atmosfera de genu celor din adunarile penticostale, s-ar putea sa nu fie vorba de Duhul Sfant ci de o inducere a unor actiuni asupra creirului prin anumite metode ceea ce e foarte posibil din punct de vedere psihologic sa-ti creeze o stare de exaltare, euforie sau chiar transa

În prealabil postat de danyel

Asi avea o intrebare pentru "penticostalulmantuit"
s-a intamplat vreodata in adunare ca cineva sa primeasca darul vorbirii in limbi staruind in liniste in rugaciune si nu rugandu-se galagios si cu o fregventa ridicata?

Da, s-a întamplat ca darul vorbirii in limbi sa fie primit in rugaciune in liniste daca rugaciunea a fost facută cu ardoare, din toata inima. De altfel sunt multe cazuri in care darul vorbirii in limbi nu a fost primit in timpul rugaciunii ci in alte circumstante.

În prealabil postat de danyel

deoarece cand mai multi oameni urla si repeta niste cuvinte creeand o atmosfera de genu celor din adunarile penticostale, s-ar putea sa nu fie vorba de Duhul Sfant ci de o inducere a unor actiuni asupra creirului prin anumite metode ceea ce e foarte posibil din punct de vedere psihologic sa-ti creeze o stare de exaltare, euforie sau chiar transa

Sunt de acord cu tine, acest pericol este real. Pe de alta parte este foarte importanta motivatia cu care omul se roaga. Daca el este sincer, este curat sufleteste si îi cere lui Dumnezeu un dar al Duhului Sfant, nu va primi un duh rău.
Iisus a vorbit special in aceasta privinta in Sfânta Evanghelie după Luca 11: 11,12,13.

În prealabil postat de Danut7

Daca nu stii la ce folosesti acest dar in biserica penticostala si tie, atunci de unde stii ca e de la Dumnezeu?

Te rog citeste mai atent postarile mele. Eu pun suflet in ele. Am scris la ce foloseste acest dar in biserica penticostala si mie: mesajul #219 partea a doua.

În prealabil postat de Danut7

Ai spus si tu ca nu stii daca e de la Dumnezeu, dar "asa crezi".

Asa am invatat ca se exprima orice crestin umil.
„Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte. Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” spune Sfântul Apostol Pavel.
In postarile mele m-am ferit sa ma arat ca cel ce le știe pe toate si m-am ferit sa fac afirmatii fara acoperire. Ce e gresit in asta?

În prealabil postat de Danut7

DE ce nu le dă Dumnezeu un adevărat dar secanţilor penticostali şi harismatici? De ce atunci când se duc în altă ţară trebuie să înveţe limba ţării respective?
De ce crezi ca nu se intampla lucrul acesta?

Pentru ca ca nu s-a intamplat niciodata sau, cel putin, nu avem marturii. Nu avem dovezi consistente conform carora apostolii cand au plecat in tari straine n-ar mai fi trebuit sa invete o limba noua pentru ca ar fi avut darul vorbirii in limbi.

Nu imi plac copy/paste mai lungi de cinci randuri. Eu as vrea sa comunic cu tine nu sa citesc articole interminabile ale mai stiu eu cui.

[Danut7]

În prealabil postat de penticostalulmantuit

Te rog citeste mai atent postarile mele. Eu pun suflet in ele. Am scris la ce foloseste acest dar in biserica penticostala si mie: mesajul #219 partea a doua.

Asa am invatat ca se exprima orice crestin umil.
„Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte. Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” spune Sfântul Apostol Pavel.
In postarile mele m-am ferit sa ma arat ca cel ce le știe pe toate si m-am ferit sa fac afirmatii fara acoperire. Ce e gresit in asta?

Pentru ca ca nu s-a intamplat niciodata sau, cel putin, nu avem marturii. Nu avem dovezi consistente conform carora apostolii cand au plecat in tari straine n-ar mai fi trebuit sa invete o limba noua pentru ca ar fi avut darul vorbirii in limbi.

Nu imi plac copy/paste mai lungi de cinci randuri. Eu as vrea sa comunic cu tine nu sa citesc articole interminabile ale mai stiu eu cui.

Si atunci la ce folos vorbirea in limbi la penticostali?Daca acolo unde chiar ar fi nevoie de ea nu se intampla?Citeste in special primele doua parti ca vorbeste despre vorbirea in limbi in Biserica primara si ai si niste citate din Sfintii Parinti.Mai vorbeste si de o vorbire in limbi a ereticilor de pe vremea Sfintilor Parinti.Si alte lucruri despre vorbirea in limbi, apoi mai incolo continua despre secta penticostala.

[hanico]

În prealabil postat de lacrimi

Credeti ca "vorbirea in limbi" la penticostali este intr-adevar daruita de Duhul Sfant? Este ea de la Dumnezeu sau de la diavol?...

Haida de!

O sa va povestesc si eu ceva despre chestia asta penticostala.
Pe cind era student la teologie, parintele, s-a dus impreuna cu alti colegi, la fel de tineri si pusi pe şotii ca si el, la o biserica penticostala.
-Bucurosi de oaspeti?
- Cum sa nu? (ca abia au scapat de acolo)
Stau ei la ,,slujba,, lor dupa care penticostalii, unul cite unul, au inceput a-si da ochii peste cap si a vorbi in limbi cum le da ,,duhul,,. Pe studenti mai sa-i bufneasca rasul, atunci s-au pornit si ei a zice in greceste Troparul Invierii Domnului, de se mirau aia de acolo ce duh aveau ei de cintau asa de frumos. Unii dintre ei au povestit decanului care, mai in gluma mai in serios, i-a mustruluit ca sa nu mai faca sminteala printre penticostali. Parintele mai spunea ca vorbirea lor tare mai semana a ragete de magari si alte lighioane. Povestea este absolut autentica!!!

[danyel]

În prealabil postat de penticostalulmantuit

Da, s-a întamplat ca darul vorbirii in limbi sa fie primit in rugaciune in liniste daca rugaciunea a fost facută cu ardoare, din toata inima. De altfel sunt multe cazuri in care darul vorbirii in limbi nu a fost primit in timpul rugaciunii ci in alte circumstante.


Sunt de acord cu tine, acest pericol este real. Pe de alta parte este foarte importanta motivatia cu care omul se roaga. Daca el este sincer, este curat sufleteste si îi cere lui Dumnezeu un dar al Duhului Sfant, nu va primi un duh rău.
Iisus a vorbit special in aceasta privinta in Sfânta Evanghelie după Luca 11: 11,12,13.

Multumesc de raspuns, desi personal nu am auzit ca cineva dintre panticostali sa primeasca "darul" vorbirii in limbi in timp ce se ruga in liniste, sa zicem ca ai dreptate fiind dintre ei