Spiritualitatea ne face fericiti

[C.tin]

Da, am sesizat ca d-ta te referi la "fericirea/placerea lumeasca" , la calea cea larga si alunecoasa spre fundul iadului, pe cand eu iti vorbeam de CALEA cea STRAMTA! Calea lui Hristos!

Trairea intru Hristos, adica ORTODXIA, este atat pentru monahi, cat si pentru mireni. Este pentru toti cei care nadajdueisc la mantuire! Ca sa ajungi la Fericirea cea Adevarta noi stim ca mai intai tebuie sa treci prin despatimire. Despatimirea, desprinderea de lumesc e in mare parte suferinta, necazuri, boli, pe care indiferent ca esti monah sau mirean, le rabzi pe cat posibil fara cartire, daca bunavoiere e prea mult spus.
Si-n final ce atata tam-tam cu fericirea in lumea asta! E f posibil sa incepi a gusta inca din lume Fericirea cea autentica, insa noi crestininii ortodocsi mai stim ca Adevarata Fericire este de abia Dincolo... pt cine s-a invrednicit s-o primeasca...

Si in final daca d-ta ai ales sa mergi pe calea cea larga, e problema d-tale, insa nu ne aburi aici cu reclama iadului, ca pute a iad...

În prealabil postat de silverstar

[COLOR=green]Cele scrise de tine sunt valabile, aplicabile dooar maicutelor si calugarilor care vietuiesc la manastiri. In viata laica asa ceva nu este posibil si, oricat s-ar stradui cineva sa ma convinga, n-o sa cred ca traieste ca un ascet pentru ca viata, lumea e plina de tot felul de tentatii. Lumea isi are legile ei... Călugării şi măicutile legile lor...[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Nu mai incerca sa convingi ca rata.mpunge ca oricum, nu te crede nimeni... [/COLOR]

Crezi ca e chiar imposibil a rezista tentatiilor? Cere putina autodisciplina, odata ce stii ca iti fac rau.

[C.tin]

În prealabil postat de MarinaAlca

Cea mai buna prietena a mea de acum cativa ani (mama mea spirituala)...impeuna cu care am batatorit caile bisericilor si manastirilor, in cautarea Lui, impreuna cu care am trait multe bucurii spirituale dar si scarbe si nevointe... aceasta persoana a ajuns sa traiasca, in lume fiind,o viata de ascet.Relatia noastra s-a distrus, a devenit intoleranta, exagerata, dura in grai cu cei din jur, absolut respingatoare fata de cei mai putin induhovniciti... multa lume se plange de comportamentul sau.
Asa incat, sa imi fie cu iertare, daca asta presupune a fi "credincios" atunci mai bine..........

Ceea ce ai relatat mai sus este un exemplu clar de DERAIERE de la Calea cea Buna si nu de dovada de credinciosie...

Calea spre desavarsire este una singura dar sunt putini oaneni chiar credinciosi care inteleg ca a merge pe cale, inseamna SUFERINTA iar cunuma pe care a purtat-o Iisus in lume a fost o cununa de spini .
Pare nefiresc sa ramai credincios in conditiile in care esti prigonit,alungat,parasit de cei cu care erai prieten la pacate si la placeri.
Si totusi...poti fi fericit !

În prealabil postat de MarinaAlca

Cea mai buna prietena a mea de acum cativa ani (mama mea spirituala)...impeuna cu care am batatorit caile bisericilor si manastirilor, in cautarea Lui, impreuna cu care am trait multe bucurii spirituale dar si scarbe si nevointe... aceasta persoana a ajuns sa traiasca, in lume fiind,o viata de ascet.Relatia noastra s-a distrus, a devenit intoleranta, exagerata, dura in grai cu cei din jur, absolut respingatoare fata de cei mai putin induhovniciti... multa lume se plange de comportamentul sau.
Asa incat, sa imi fie cu iertare, daca asta presupune a fi "credincios" atunci mai bine..........

În prealabil postat de C.tin

Ceea ce ai relatat mai sus este un exemplu clar de DERAIERE de la Calea cea Buna si nu de dovada de credinciosie...

Frate Constantin, nu trebuie sa fie neaparat un exemplu de deraiere, ci o etapa initiala, in care cel credincios nu poate decat sa respecte cele cerute de Dumnezeu si incearca, din nestiinta, sa impuna si altora acelasi lucru. Rabdarea, mai ales fata de altii, se dezvolta pe masura ce cresc incercarile; nu vine dintr-odata.
Dar sigur, daca nu isi schimba nici dupa aceea atitudinea intr-una mai plina de dragoste, nu e bine. Se vede clar aici rolul duhovnicului.

În prealabil postat de silverstar

[SIZE=3]Studii de psihiatrie - arata ca oamenii care se declara religiosi si sint "prea" religiosi sint dimpotriva mai putin fericiti decit persoanele care nu se declara religioase. Este si firesc - fanatismul = nefericire. Dogma religioasa e una si spiritualitatea altceva. Personal - cred ca orice religie are nevoie de re-formare. Religiile au aparut intr-o vreme in care "neocortexul" nu era foarte dezvoltat la om, o vreme in care doar sistemul "hipocamp-amigdala-sist limbic" (adica emotiile si instinctele primare) era dezvoltat si ca atare - religiile au dat unele Legi de convietuire in societate. (O paranteza sistemul limbic ne ajuta in integrarea emotiilor noastre insa ne si incurca in anumite momente - eu ma refer aici la momentele in care ne incurca). [/SIZE]
[SIZE=3]Acum, avem pretentia ca neocortexul este mult mai dezolvat si ca atare "nu ucidem" din ratiuni pur sociale si de umanitate, nu pentru ca scrie intr-o carte sfinta sau ca spune mama/tata/bunica/vecinul. Avem pretentia ca gindim - s-o si demonstram. [/SIZE]
[SIZE=3]Cioran spunea ceva de genul: pe nefericit nu il ajuta Dumnezeu. Sint si astazi persoane care dau vina pe Divin, pe soarta, pe "conditiile aspre de viata" pentru faptul ca ele insele nu sint fericite, multumite, implinite, indestulate, satisfacute (profesional si afectiv). Din pacate, deseori religia e folosita ca o arma, scuza, cirja si ne face sa ne simtim ne-ajutorati, ca si cum Altcineva de sus, sau Statul eventual ar fi responsabul pentru ceea ce ni se intimpla. [/SIZE]
[SIZE=3]La polul opus - spiritualitatea autentica = indestulare materiala si spirituala, inteligenta, empatie, pace interioara, intelepciune, marinimie si altele (adaugati dvs). [/SIZE]
[SIZE=3]Unul dintre proverbele ok din cultura romana este "Dumnezeu iti da insa nu-ti baga si in traista"! [/SIZE]

[SIZE=3]Cris A Levitchi psihoterapeut [/SIZE]

E tarziu si eu invat pentru un examen dar nu ma pot abtine...
Aha deci acest psihoterapeut, ajutandu-se de aceste pseudoargumente (adica niste aberatii) vrea sa ne arate ca "religiile" sunt niste creatii ale omului aparute in vremea cand omul saracul nu putea sa gandeasca cu neocortexul, numai cu arhicortexul, si atunci el a creat religia.adica erau unii cu neo care au creat religia ca sa o foloseasca in stapanirea celor care aveau numai arhi?ca n-am inteles cum vine asta:Religiile au aparut intr-o vreme in care "neocortexul" nu era foarte dezvoltat la om, o vreme in care doar sistemul "hipocamp-amigdala-sist limbic" (adica emotiile si instinctele primare) era dezvoltat si ca atare - religiile au dat unele Legi de convietuire in societate.
fiindca, de vreme ce au existat unele legi, atunci numai gandeau cu arhicortexul (hipocampul, sistemul limbic).
ma intreb daca acest "psihoterapeut"se declara "religios"(as fi zis crestin...). am impresia ca da, el s-ar declara religios, dar nu foarte religios, adica nu asa ca aia nefericitii! omul "spiritual'(whatever this is) e multumit, se scalda in indestulare materiala() si spirituala (!!!!!), e plin de intelepciune, ..., adaugati dvs tot ce va place.
stai putin, Insusi Domnul Nostru Iisus Hristos a suferit pentru noi, s-a jertfit pe Sine pentru noi, Dumnezeu Insusi s-a jertfit! cu asta cum ramane? asta e o Taina mare. si ortodoxia e o taina. el zice acolo de religiile...banuiesc ca el se gandeste la ceva de tip yoga, zen, etc. cand spune spiritualitate. el nu se gandeste la crestinism, el nici nu considera crestinismul ca o forma de spiritualitate, fiindca pentru el e numai "o dogma". chiar asa si zice, una e dogma si alta e spiritualitatea!,cica.
aceste forme de spiritualitate orientala, yoga, zen, hindiusm, budism etc. ofera intr-adevar pacea interioara, sau cel putin asa promit ele. omul devine impcat sun sine insusi, multumit, indestulat..etc. sigur ca toata lumea doreste sa aiba liniste si pace interioara, dar care este calea spre adevarata pace a inimii? sa ne amintim de sfintii nostri, care au gasit linista adevarata, de cele mai multe ori prin suferinta, prin incercari, prin dureri, dar nadajduind mereu in Dumnezeu.
omul de azi nu mai accepta dureri, nu mai accepta starea de durere interioara, starea aceea de netrecut, tocmai fiindca nu Il au in suflet pe Iisus Hristos. vorbesc din experienta. am trait foarte multe necazuri, desi am numai 25 de ani. sunt subiectiva, desigur, sunt altii care s-au luptat u mult mai mult.dar mie mi se pare ca am suferit foarte mult. fiecare lovitura mi s-a parut extrem de grea, imposibil de purtat (dar Dumnezeu stie...)si Dumnezeu absent, imun la rugamintile mele; as fi vrut atunci izbavirea, asa din senin. nu mi-a daruit-o Dumnezeu asa cum am vrut-o, desi L-am rugat. dar mi-am dat seama ca aceea nu a fost rugaciune. nici ce fac azi nu e, dar nici aceea n-a fost. si totusi, a vazut Dumnezeu ca am incercat sa ma rog Lui, si S-a bucurat. in tot acest timp, sufletul mi s-a facut greu, am impresia in orice clipa ca o sa izbucnesc intr-un plans sfasietor fara sa stiu motivul. dar eu stiu motivul. nu L-am avut si nu L-am cunoscut in tot acest timp. nu L-am chemat decat rar, fara nadejde. si cand L-am chemat sa ia parte la suferinta mea, a fost o clipa cand am simtit cum ma vegheza, si atunci a fost singura mea clipa de pace. in mijlocul suferintei, l-am simtit cum nu L-am simtit niciodata. eu sunt foarte foarte la inceput de drum, iar drumul meu incepe in mijlocul suferintei interioare.
ne lipseste onestitatea. cei "religiosi dar nu prea tare" sunt necinstiti, cu ei insisi. asta ar insemna un crestin caldicel(daca vorbim de crestini). asa cum am fost (si inca mai sunt, din pacate, dar nu mai vreau sa fiu)si eu, adica da, cred in Dumnezeu dar nu prea tare. sunt multumit cu viata mea, am tot ce-mi trebuie, sigur ca mai citesc si eu vreo carte religioasa (sau Sfanta Scriptura), dar nu prea mult, ca sa nu ma sperie prea tare.(adica sa nu-mi amintesca ceva ce deja am uitat, anume ca fara Dumnezeu sunt gol, iar calea catre Dumnezeu e exact asa cum scrie in "dogmele"alea ale ortodoxiei, care nu sunt relative, nu!). iar calea catre Dumnezeu cuprinde suferinta, pe care vrem atat sa o evitam, cautand o viata "linistita", fara framantari sufletesti, ajustand "dogmele" (poruncile) dupa necesitatea mentinerii unui fals echilibru sufletesc. Mi-a placut foarte mult ce a zis Sf Nicolae Velimirovici: Pentru omul superficial si vinovat este mai la indemana sa se scalde in apa mica a gandirii omenesti decat in primejdioasele profunzimi ale lui Hristos!
nu-mi place atitudinea psihoterapeutului astuia; dar cati nu stiu ca nu poti intelege "religia"(cum zice el, poate ar vrea sa spuna credinta ) cu mintea noastra. Dumnezeu, credinta in El, e mai presus de noi. si cata ignoranta din partea noastra sa vrem sa ne folosim numai de "partea buna" din "religie" adica aceea care ne aduce bunastarea materiala si spirituala; sa credem asadar numai atat cat ne simtim bine, nu? Insusi Dumnezeu s-a jertfit pentru noi!
Marina, imi pare rau pentru schimbarea petrecuta de prietena ta. dar sunt sigura ca intransigenta ei, duritatea ei sunt expresia senzatiei de neputinta, in dorinta ei de a face numai lucruri placute Domnului. Dumnezeu sa o calauzeasca spre Imparatia lui!
Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, nu a dorit niciodata bunastare materiala, nici macar spirituala, si nici macar vindecare (a avut cancer ovarian cu metastaze la gat). in smerenia ei, care reiesea din toata vorba ei si din orice gest, ducea la biserica fiecare pensie. am si acum ultima chitanta, pe spatele careia a scris :"Maicii Domnului". avea o blandete extraordinara, nu era nimic nefiresc, nimic ascuns, nu avea nici un gand rau. era o batranica de la tara care a crescut sapte copii alaturi de un sot betiv, care o batea si pe care il iubea.
Il iubesc pe parintele Seraphim Rose din Platina. ca si el, cred in puterea suferintei si a invataturilor autentice ale Ortodoxiei...care reprezinta calea spre Hristos. Hristos nu ne cere sa facem precum scrie in "cartea sfanta" numai pentru ca asa scrie acolo.(desi si aceasta e o forma de iubire fata de El-nu inteleg de ce imi ceri asta, dar o fac/sau nu o fac, pentru ca Tu spui asta-). dogma nu inseamna sa nu intelegi de ce ti se cere sa aci sau sa nu faci anumite lucruri. iar Sf Parinti ne explica foooarte bine fiecare "dogma"; in plus, pe masura inaintarii pe drumul catre Hristos, simti, nu mai trebuie sa faci asa sau invers pentru ca scrie acolo, in "cartea sfanta". pe de alta parte, "ratiunile umane sau sociale" nu se contrazic cu motivele pentru care Dumnezeu ne interzice sa facem sau nu anumite lucruri, numai ca El mai are si alte motive in plus(orice pacat ne indeparteaza de El...).
hm dar de la un "psihoterapeut"care are impresia ca noi credem cu arhicortexul (instinctiv??!!) la ce te poti astepta!
brrr mai bine nici nu ma mai uit pe "articolul" ala...

iar studiile alea.(sondaje)..nu sunt de psihiatrie! eventual de psihologie...

[ortodox4life]

Felicitari Monica pentru ce ai scris mai sus.Ce exemplu frumos de marturie si aparare a ortodoxiei.Ce bine ca ai dat acest raspuns,cel putin pe mine m-a ajutat ce ai scris tu,adica sa inteleg ca sunt departe de Dumnezeu cu fapta.Sa sti si sunt sincer cand zic asta,ca esti prima femeie din viata mea pe care o aud marturisind pe Hristos asa de frumos,asa de sincer,asa de puternic si cu atata convingere.Ce ai spus tu imi aduce aminte de Sfantul Iustin Popovici care s-a hotarat sa mearga sa viziteze o manastire inchinata unui sfant si fiind cam departe s-a gandit sa inchirieze o trasura.Pe drum a vazut o batrana care mergea pe jos in aceeasi directie si a invitat-o sa mearga alaturi de el in trasura,dar ea i-a raspuns:iti multumesc fiule dar sunt saraca..Crezand ca femeia se teme sa nu i se ceara bani,i-a spus ca nu trebuie sa plateasca nimic,dar ea i-a raspuns:nu de aceea,fiule am spus ca sunt saraca,ci pentru ca nu am altceva ce sa duc sfantului,decat aceasta truda(mersul pe jos)...Atunci dupa cum singur povestea parintele mai tarziu,s-a lovit cu palma peste frunte si a exclamat:Iustine,Iustine ai ajuns profesor de teologie,dar evlavia acestei batrane inca nu o ai!Apoi a platit indata vizitiului,trimitandu-l inapoi cu trasura,iar el si-a continuat drumul pe jos,impreuna cu batrana.

Domnul sa te binecuvanteze Monica,si iti multumesc pentru ce ai scris,Doamne ajuta!

[mihailt]

Contrar a ceea ce se crede religia crestina nu e totuna cu spiritualitatea si mantuirea pentru crestini nu este "eliberarea din lanturile materiei".
Acum ce intelegi prin fericire?
Si cum poti sa verifici daca cineva e cu adevarat fericit?
Fericirea e o stare sufleteasca si nu se poate masura.

De exemplu eu cel mai fericit om de l-am vazut (prin scrierile sale) este Sfantul Maxim Marturisitorul.
Daca citesti ce scrie o sa vezi ca nu e nici macar o umbra de tristete sau deznadajduire sau osandire a altora in scrierile sale.
De exemplu a se vedea volumul doi din Filocalia.

Monica si Ortodox4life, m-ati impresionat pana la lacrimi. Va multumesc!

[ortodox4life]

În prealabil postat de Anca-Miha

Monica si Ortodox4life, m-ati impresionat pana la lacrimi. Va multumesc!

Pe mine ma cheama Victor,scuze ca nu m-am prezentat.Iar daca te-am impresionat spre bine se datoreaza Lui Hristos.Eu pana sa-L intalnesc pe Domnul,asa in inima,pana nu am suferit cu adevarat(pt pacatele mele) dupa cum a spus si Monica nu i-am simtit dragostea,nu am dat importanta mantuirii sau credintei.Pana sa-L cunosc pe Hristos,mi-am trait viata prin cluburi,distractii,betii,droguri,batai,condus beat si fara permis,am facut accidente cu masina si am fugit si multe alte groaznice orori.Schimbarea a inceput sa se produca cand am citit prima carte scrisa de un sfant:Viata Sfantului Serafim de Sarov.Apoi au urmat si multe alte carti,am inceput sa cunosc si sa simt ce inseamna pacatul si sa inteleg pe propia piele ce consecinte distrugatoare are asupra mea cat si a celor din jur.Aveam pe atunci 18 sau 19 ani cred si nici macar nu stiam ce inseamna spovedania si nu ma mai impartasiem de mic.De la 18 pana la 23 de ani am dus o lupta cu mine insumi,ma luptam cu placerile si patimile,vroiam sa fiu si cu lumea dar si cu Dumnezeu,incercam sa renunt la prostiile pe care le faceam,acum cu constiinta care ma judeca aspru dar nu puteam inca pt ca nu stiam ce sa pun in loc.La muzica dasmatata pe care o ascultam,ce musica sa pun in loc,la cluburile de noapte la care ma duceam,ce sa pun in loc,caci in Biserica nu puteam sa stau.La amicii,sutele sa zic de amici cu care imi petreceam timpul,cu cine sa-i inlocuiesc,nu cunosteam tineri credinciosi.Ce sa pun in locul acestora.Citeam pe Sfintii Parinti si ma minunam mereu.Daca asta e viata,asa cum au trait ei si ne indeamna si pe noi sa traim asa,inseamna ca eu nu traiesc,ci ca sunt mort(duhovniceste vorbind).Ce soc am avut,plangeam ca nu pot macar sa incerc sa fi si eu ca ei,doar imi doream dar faceam opusul.Apoi am incercat sa le vb la amici despre Hristos,sperand ca o sa ne mai potolim,dar ei m-au luat in ras.Am cunoscut fel si fel de oameni de toate natiile si bogati si saraci si de toate varstele,dar ca sfintii din carti,nu era nici unul.Ma gandeam,cat de departe suntem de adevar,cat de departe sunt oamenii de adevar,greu a fost,dar si mai greu cand am incercat sa traiesc mai aproape de Hristos.Bine sunt multe spus,acum slava Domnului sunt casatorit si asteptam un bebelus,Slava Lui Dumnezeu!