intamplare adevarata

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Dap, asa e, m-as putea gandi cum e posibil asa ceva intr-o biserica dar imi aduc aminte ca unui ucenic al parintelui Cleopa, duhurile rele ii aprindeau lumanarile in altar.

mm..n-as vrea sa continuu dar..daca ar fi fost doar o actiune exterioara, cum ar fi aprinderea lumanarilor, un glas, o aparitie,un vis..as fi uitat de mult pana acum.Dar la mine s-a actionat si in interior..si atunci daca ma gandesc ca a fost de la Dzeu sunt in pericol sa ma cred aiurea vreo sfanta iar daca a fost de la cine nu trebuie, sa pic in deznadejde ca nu m-a parasit nici pana acum.Nu vreau sa cred ca impart casa sufletului meu cu un duh rau.
M-am impartasit de atunci, mi s-au citit molitfele sf Vasile si nu s-a schimbat nimic.De vreme ce nu am ajuns sa simt nici acea dragoste nesfarsita pt oameni si Dumnezeu, ma gandesc ca daca a fost de la Dumnezeu, nu a fost o incununare a meritelor mele ci ceva cu scop pedagogic.

Dar cred ca orice ar fi fost, a fost cu stirea si cu voia lui Dumnezeu. Si cum spuneti si dvs, si dna Simona, cea mai importanta e smerenia.Chiar daca nu o sa pot uita...cred ca aveti dreptate, e bine sa nu ma mai gandesc niciodata la asta, sa nu mai analizez..

Si sa merg mai departe, de vreme ce puterea de a alege nu mi-a fost afectata, cu indeplinirea poruncilor lui Hristos.

Pe cat posibil, imi imaginez ca nu e chiar asa usor de uitat/ignorat treaba respectiva, dat fiind faptul ca a fost si schimbarea interioara de care vorbesti. Una e sa dai un sfat de tipul „trebuie sa uiti/ignori” si alta e sa fi trecut prin asa ceva si sa trebuiasca sa pui astfel de sfaturi in practica :)...dar sincer altceva nu vad ce ai putea face, si, cum spuneai si tu, pe noi ne paste tot timpul pericolul de a ne inchipui imbunatatiti...chiar citeam aseara o scrisoare de-a lui Amvrosie de la Optina care le scria unor ucenici ca prin ravna lor la rugaciune au intaratat pe vrajmasul dar ca neavand, pe langa dragostea de rugaciune, smerenia necesara, au pornit o lupta pe care nu o pot duce si ca atare sunt chinuiti fara sa prea faca vre-un progres duhovnicesc. M-a cam izbit pasajul respectiv fiindca s-a potrivit perfect starii mele pt ca si eu incerc sa ma rog mult dar progrese in viata duhovniceasca nu prea fac...deci pana la urma e esential, tot cei de la Optina spuneau, sa avem la rugaciune trairea vamesului, traire fara de care lui Dumnezeu nu ii sunt placute rugaciunile noastre.
Oricum tu pari a cunoaste deja importanta acestora asa ca sunt sigur ca Dumnezeu le va impaca pe toate la momentul potrivit. Vorba parintelui: „Rabdare , rabdare, rabdare, rabdare...și cand om simti ca s-a gatat: rabdare, rabdare, rabdare” :)

În prealabil postat de VladCat

Pe cat posibil, imi imaginez ca nu e chiar asa usor de uitat/ignorat treaba respectiva, dat fiind faptul ca a fost si schimbarea interioara de care vorbesti. Una e sa dai un sfat de tipul „trebuie sa uiti/ignori” si alta e sa fi trecut prin asa ceva si sa trebuiasca sa pui astfel de sfaturi in practica :)...dar sincer altceva nu vad ce ai putea face, si, cum spuneai si tu, pe noi ne paste tot timpul pericolul de a ne inchipui imbunatatiti...chiar citeam aseara o scrisoare de-a lui Amvrosie de la Optina care le scria unor ucenici ca prin ravna lor la rugaciune au intaratat pe vrajmasul dar ca neavand, pe langa dragostea de rugaciune, smerenia necesara, au pornit o lupta pe care nu o pot duce si ca atare sunt chinuiti fara sa prea faca vre-un progres duhovnicesc. M-a cam izbit pasajul respectiv fiindca s-a potrivit perfect starii mele pt ca si eu incerc sa ma rog mult dar progrese in viata duhovniceasca nu prea fac...deci pana la urma e esential, tot cei de la Optina spuneau, sa avem la rugaciune trairea vamesului, traire fara de care lui Dumnezeu nu ii sunt placute rugaciunile noastre.
Oricum tu pari a cunoaste deja importanta acestora asa ca sunt sigur ca Dumnezeu le va impaca pe toate la momentul potrivit. Vorba parintelui: „Rabdare , rabdare, rabdare, rabdare...și cand om simti ca s-a gatat: rabdare, rabdare, rabdare” :)

Hm....va scrisesem un raspuns lungut, dupa care am inchis din greseala fereastra...si nu s-a salvat.

O sa incerc sa imi amintesc macar ideile principale..ziceam ca dorinta de a va ruga mult e foarte buna, ("Rugati-va neincetat"); si eu mi-am propus acelasi lucru pt prezent desi abandonasem rugaciunea gandindu-ma ca il agasez pe Dumnezeu care oricum nu ma asculta, pt ca ma rog prost, dar rugaciunea e o datorie.

http://calauza-ortodoxa.trei.ro/?item=527
("Si toate cate veti cere cu credinta, veti primi").

Mai ziceam ca nu stiu prea bine ce e progresul duhovnicesc dar ca nu stiu daca se obtine doar prin rugaciune si nu si prin lucrarea poruncilor.Dadeam exemplu iubirea aproapelui in care cel incepator daca nu iubeste, ar trebui sa nu urasca; cel mai bun,ar trebui sa ajunga sa isi iubeasca vrajmasii.

Despre smerenie...http://ortodoxia.md/articole-si-publ...t-in-dumnezeu-

Cred ca acei ucenici de care ziceati au pornit cu multa ravna spre rugaciune, s-au gandit ca doar prin intermediul ei, si fara Dumnezeu, fara sa asculte de voia Lui si sa primeasca ajutorul Lui, si prin ei insisi ..or sa reuseasca.Ceea ce nu e cazul la dvs.(adica nu cred ca ati pornit cu convingerea lor gresita).

Puteti consulta un duhovnic priceput sau puteti citi scrierile sfintilor sau ale duhovnicilor care au scris, despre treptele desavarsirii sau asa ceva. Spunea parintele Arsenie Papacioc..ca ceea ce cere Dumnezeu de la noi este umilinta,si ca de restul se ocupa El.

Cititi articolul acesta: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou33.htm

Renuntarea la pacat ( chiar si la cele mici, mergand pana la ferirea de gandurile rele, necuvioase), curatia, faptele cele bune.. deci faptele sunt cele care fac pe un om duhovnicesc.Parca scria pe undeva prin Biblile ca Dumnezeu devine cunoscut prin implinirea poruncilor.

Doar rugaciunea...e ca si cum am cere lui Dumnezeu sa faca el in locul nostru, sa ne faca sfinti fara meritul si participarea noastra.Nu exista asa ceva.

De multe ori nu inteleg sensul rugaciunii ceea ce e dubios, daca ma consider crestina si ortodoxa...pt ca Iisus se ruga noaptea,i-a spus lui Petru, ca El, Iisus (Dumnezeu) s-a rugat sa nu piara credinta lui..S-a rugat si in gradina Ghetsimani.etc Si mai ales, pt noi cei de rand, care nu suntem nici sfinti, nici ingeri, nici mantuiti: "Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita". Stiu ca atunci cand eram mica, si stateam la bunicii dni partea tatalui...amandoi, niciodata nu se culcau inainte sa se roage.Si faceau asta cu respect, crezand in ce fac si ca Dumnezeu ii aude. Cat eram mica am facut si eu ca ei, acum stau cu ai mei care nu se roaga inainte de culcare desi mama mai citeste din cand in cand din cartea de rugaciuni :) Indoiala mea vine: daca oricum ma gandesc mai mereu la Dumnezeu cand fac ceva iar El stie ce e in inima mea si fara sa ii spun eu...atunci de ce sa ma mai rog? Deocamdata nu am raspunsul decat ca : Iisus asa a cerut, sfintii de asemenea, Biserica asa cere...deci rugaciunea trebuie sa fie o datorie. Cat eram mica eram asa bucuroasa ca ma rog, pt ca eram convinsa ca Dzeu ma vede si ma apreciaza sisimteam interior ca ma aude.Si nu ma gandeam ca e suficient sa ma gandesc la el sau ca e ok doar ca stie ce gandesc eu.

Iar postul si rugaciunea sunt cele care feresc de prezenta duhurilor rele.

Deci staruiti in rugaciune, ajutati-o cu renuntarea la omul vechi si cu o viata sfanta...si Dumnezeu care vrea sa fim desavarsiti sigur o sa va ajute. El nu implineste cererile care nu ne sunt de folos..si cand considera ca nu ne sunt de folos, are ratiunile Lui.Dumnezeu ii cunoaste pe cei care Il iubesc pe El.

Eu cred ca prin implinirea poruncilor, prin rabdare, rugaciune, post, dorirea si alegerea binelui in loc de rau...trebuie sa simtiti un progres. Daca nu ajunge rugaciunea, cereti sfatul unui duhvnic cu experienta si care se pricepe...I don't know what to say more.:)

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Cum pot deosebi o intamplare adevarata daca e de la Dumnezeu sau o inselare?

In acelasi timp in care s-a petrecut am fost inconjurata de diverse intamplari, actiuni ale oamenilor pe care le-am considerat ca venind de la rau (injuraturi, agresivitate etc)

Intamplarea: in 2007, vazand ca ceva s-a schimbat in rau in jurul meu..am hotarat, dupa o absenta de 6 ani, sa merg la spovedanie gandindu-ma ca totusi din vina mea se intampla ce se intampla.

Preotul spovedea la usa altarului...dupa putine intrebari am dat sa plec.Atunci am simtit o forta care ma tragea din spate, si cand m-am intors am realizat ca nu venea de la preot ci din icoana Mantuitorului. Cateva momente am ramas privind icoana simtind ca in fata mea, sub imaginea unei icoane, se afla o persoana vie..era o intalnire cu Iisus doar ca in loc sa apara sub forma unui om, il simteam in carne si oase in acea icoana.Dupa ce s-a "spus tot ce era de spus" si am simtit ca acea aparitie s-a consumat..m-am aplecat in semn de respect fata de persoana si am dat sa plec.Atunci am simtit ca ceva din exterior se lasa de sus asupra mea..si am resimtit o schimbare fizica, la nivel de inima si...cap,creier,minte, nush cum sa spun, care a ramas pana azi.

Pot considera ca am fost si sunt o persoana privilegiata careia i s-a aratat intr-adevar Iisus..? M-am gandit ca fata de toti ceilalti colegi ai mei, oameni pe care ii cunosteam, nu aveam niste pacate care sa ma faca pe mine cea aleasa pt "popularea" cu vreun duh necurat.Si totusi a fost o forta nevazuta, superioara, pt ca din exterior, a putut actiona si ramane in interiorul meu.

Am citit ulterior ca tot din icoana de la altar i s-a aratat tot Iisus, sf.Siluan Atonitul.. in cazul meu ( am fost singura din clasa mea, si eram printre primii 3 la invatatura, mergeam la olimpiada la romana, care a luat 7 la bac la oral la romana :) ) nu a urmat o integrare mai buna in societate, un sir de succese, dimpotriva.Iar sf.Siluan dupa aparitie, a continuat sa fie chinuit de demoni.

Din acea perioada am inceput sa ma intalnesc des cu preoti, calugari etc pe strada.

M-au urmarit de asemenea coincidente,semne, ganduri...care nu sunt de la Dumnezeu (ganduri si mici tentative de sinucidere depasite cu ajutor medical desi diagnosticul nu a fost de boala mintala in care nu mai ai discernamant etc..ci depresie).

2 coincidente f recente care te fac parca sa crezi ca Dumnezeu a actionat ca efect la actiunile mele...ceea ce e absurd, pt ca El nu se sfatuieste cu nimeni.

Am citit articolul din ziarul Adevarul cu Fericirea fetei din caruciorul cu rotile.Si m-a impresionat, mi-a trezit simpatie.Desi articolul era scris de ceva timp cand l-am citit, la scurt timp dupa aceea, am citit ca fata a murit.

Si a doua, mai ciudata, si mai recenta de atat...Nereusin sa-mi gasesc un sens sau implinire in viata prin ideea de familie sau cariera..m-am gandit la manastire,am renuntat la gand...recent m-am gandit din nou.Si m-am gandit sa caut poze cu maicute din Romania, pe internet..ca sa vad ce ganduri imi trezesc, de apartenenta,de respingere etc.Si am dat de un titlu cu maicile de la Carnu date cu forta afara din manastire.

Pe site-ul newsbuzau.ro...autorul (fost preot ?!) povestea cum parintele Epifanie a fost prins in trecut "calarind" (cuvant foarte dubios si urat) o calugarita (si acuzare calomnioasa, neadevarata).

Nu ma mai uitasem la Trinitas de ceva vreme...nu mai citisem despre ierarhi, in perioada asta singurul ierarh despre care am citit si care mi-a ramas in minte a fost parintele Epifanie pt ca asa ceva, adevarat sau nu, nu mai citisem despre niciun ierarh. La prima vedere, fara sa cercetez cine acuza, urmarile ( dezmintirile aparute in presa) m-am intrebat daca Parintele poate fi vinovat cu ceva.

Deschid ieri pagina basilica.ro si citesc exact cuvantul la care m-am tot gandit...parintele Epifanie..mi-a fost frica sa dau scroll mai jos sa citesc randul urmator..si totusi era adevarat..murise. (Dumnezeu sa-l odihneasca si sa ma ierte pt orice gand rau am avut..)

Utilizatorul GGGGG a spus ceva f adevarat...daca vrei semne, diavolul iti arata numaidecat.

Poate nu ar trebui sa ma intreb daca acea intamplare din 2007 a fost de la Dumnezeu sau nu , poate ar trebui sa merg mai departe si sa incerc pe cat posibil sa traiesc asa cum ar trebui s-o faca orice om.Spunea un sfant ca mai fericit decat a vedea pe ingeri este sa-ti vezi pacatele tale.

Nu stiu ce sa spun. Omul mai vede si ce isi doreste sau isi imagineaza. Bineinteles ca este frumos sa o luam ca pe ceva divin si nu ca pe lucrarea celui rau. Insa sa nu uitam ca cel rau poate fi prezent chiar si in biserica.

[Demetrius]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Cum pot deosebi o intamplare adevarata daca e de la Dumnezeu sau o inselare?

In acelasi timp in care s-a petrecut am fost inconjurata de diverse intamplari, actiuni ale oamenilor pe care le-am considerat ca venind de la rau (injuraturi, agresivitate etc)

Intamplarea: in 2007, vazand ca ceva s-a schimbat in rau in jurul meu..am hotarat, dupa o absenta de 6 ani, sa merg la spovedanie gandindu-ma ca totusi din vina mea se intampla ce se intampla.

Preotul spovedea la usa altarului...dupa putine intrebari am dat sa plec.Atunci am simtit o forta care ma tragea din spate, si cand m-am intors am realizat ca nu venea de la preot ci din icoana Mantuitorului. Cateva momente am ramas privind icoana simtind ca in fata mea, sub imaginea unei icoane, se afla o persoana vie..era o intalnire cu Iisus doar ca in loc sa apara sub forma unui om, il simteam in carne si oase in acea icoana.Dupa ce s-a "spus tot ce era de spus" si am simtit ca acea aparitie s-a consumat..m-am aplecat in semn de respect fata de persoana si am dat sa plec.Atunci am simtit ca ceva din exterior se lasa de sus asupra mea..si am resimtit o schimbare fizica, la nivel de inima si...cap,creier,minte, nush cum sa spun, care a ramas pana azi.

Pot considera ca am fost si sunt o persoana privilegiata careia i s-a aratat intr-adevar Iisus..? M-am gandit ca fata de toti ceilalti colegi ai mei, oameni pe care ii cunosteam, nu aveam niste pacate care sa ma faca pe mine cea aleasa pt "popularea" cu vreun duh necurat.Si totusi a fost o forta nevazuta, superioara, pt ca din exterior, a putut actiona si ramane in interiorul meu.

Am citit ulterior ca tot din icoana de la altar i s-a aratat tot Iisus, sf.Siluan Atonitul.. in cazul meu ( am fost singura din clasa mea, si eram printre primii 3 la invatatura, mergeam la olimpiada la romana, care a luat 7 la bac la oral la romana :) ) nu a urmat o integrare mai buna in societate, un sir de succese, dimpotriva.Iar sf.Siluan dupa aparitie, a continuat sa fie chinuit de demoni.

Din acea perioada am inceput sa ma intalnesc des cu preoti, calugari etc pe strada.

M-au urmarit de asemenea coincidente,semne, ganduri...care nu sunt de la Dumnezeu (ganduri si mici tentative de sinucidere depasite cu ajutor medical desi diagnosticul nu a fost de boala mintala in care nu mai ai discernamant etc..ci depresie).

2 coincidente f recente care te fac parca sa crezi ca Dumnezeu a actionat ca efect la actiunile mele...ceea ce e absurd, pt ca El nu se sfatuieste cu nimeni.

Am citit articolul din ziarul Adevarul cu Fericirea fetei din caruciorul cu rotile.Si m-a impresionat, mi-a trezit simpatie.Desi articolul era scris de ceva timp cand l-am citit, la scurt timp dupa aceea, am citit ca fata a murit.

Si a doua, mai ciudata, si mai recenta de atat...Nereusin sa-mi gasesc un sens sau implinire in viata prin ideea de familie sau cariera..m-am gandit la manastire,am renuntat la gand...recent m-am gandit din nou.Si m-am gandit sa caut poze cu maicute din Romania, pe internet..ca sa vad ce ganduri imi trezesc, de apartenenta,de respingere etc.Si am dat de un titlu cu maicile de la Carnu date cu forta afara din manastire.

Pe site-ul newsbuzau.ro...autorul (fost preot ?!) povestea cum parintele Epifanie a fost prins in trecut "calarind" (cuvant foarte dubios si urat) o calugarita (si acuzare calomnioasa, neadevarata).

Nu ma mai uitasem la Trinitas de ceva vreme...nu mai citisem despre ierarhi, in perioada asta singurul ierarh despre care am citit si care mi-a ramas in minte a fost parintele Epifanie pt ca asa ceva, adevarat sau nu, nu mai citisem despre niciun ierarh. La prima vedere, fara sa cercetez cine acuza, urmarile ( dezmintirile aparute in presa) m-am intrebat daca Parintele poate fi vinovat cu ceva.

Deschid ieri pagina basilica.ro si citesc exact cuvantul la care m-am tot gandit...parintele Epifanie..mi-a fost frica sa dau scroll mai jos sa citesc randul urmator..si totusi era adevarat..murise. (Dumnezeu sa-l odihneasca si sa ma ierte pt orice gand rau am avut..)

Utilizatorul GGGGG a spus ceva f adevarat...daca vrei semne, diavolul iti arata numaidecat.

Poate nu ar trebui sa ma intreb daca acea intamplare din 2007 a fost de la Dumnezeu sau nu , poate ar trebui sa merg mai departe si sa incerc pe cat posibil sa traiesc asa cum ar trebui s-o faca orice sfant ca mai fericit decat a vedea pe ingeri este sa-ti vezi pacatele tale.

1- Întâmplările rele din jurul tău(înjurături, agresivitate) nu pot veni de la cel rău pentru că necuratul nu vrea să te respingă, ci, din contră, să te atragă, să te momească; aceste întâmplări vin, ca o încercare, cu aprobare de Sus, ca să te dovedești vrednică de binecuvântarea Lui.
Totdeauna o greutate apare în viața cuiva după ce lui i-a fost dată deja, (repet) după ce lui i-a fost dată deja puterea de a trece de greutatea aceea făcând Voia Lui; i se pune la încercare vrednicia(strădania).
Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)

2- Împlinirea în viața lumească este deșertăciune fiindcă ne întârzie apropierea de Dumnezeu.
Dacă lumea materială e deșertăciune, ce împlinire ne poate aduce realizarea lumească în care nici n-am adus nimic, nici nu putem scoate ceva; această lume este un ”decor” în care noi avem de împlinit Voia Lui.
7. Ca noi n'am adus nimic in lume, dupa cum e vadit ca nici nu putem sa ducem ceva; (1Tim6,7)

3. Viața monahală este de o mare vrednicie, dar nu ca o consecință a rateului lumesc, în care condiții presupune multă frustrare și o bază șubredă pentru vrednicia vieții din mănăstire.

4.Frământările tale referitoare la sursa sentimentelor tale lucrătoare va trebui să le ”căptușești” cu smerenia cea mai umilă pentru a nu le permite să se transforme în închipuirea nefolositoare a unei vrednicii de fațadă, iluzorii.
Smerenia e cea mai bună protecție și cel mai sigur tovarăș pe Cale.

5. Vocabularul tău exersat la olimpiade pe care l-ai folosit cu pricepere în mesajele tale este ”periculos” pentru că, așa cum spune Mos-Neagu aici( http://www.crestinortodox.ro/forum/s...458#post499458 ), ortodoxia(vocabularul) nu oferă facilități, ci sarcini grele ce trebuiesc înfăptuite.
Pune-ți vocabularul să ”lucreze”, scrie.