Minuni adevarate si minuni false-pericolul superstitiilor

[Lucian008]

În prealabil postat de TunsDiana

De curiozitate va intreb care este provenienta acestor talismane, cine le editeaza si cu ce scop? si eu sunt de parere ca sunt superstitii!

Eu nu intru in categoria ortodocsilor paranoici care vad conspiratii peste tot, gen Ingerul Digital. Asa ca nu pot sa spun ca o face cineva ca sa destabilizeze ortodoxia. Clar nu poate fi facuta nici in speranta de a ajuta oamenii sa se induhovniceasca. Singurul lucru care ramane este faptul ca sunt editate in scopul de a obtine profit.
Si nu este vorba despre o parere personala ca sunt superstitii. Exista si declaratii ale bisericii in acest sens, dar si daca aceste ar lipsi, exista niste aberatii in cartile respective...
Dar cel mai grav lucru este ca ele se vand in unele bisericii si manastiri. Sau ca unii preoti recomanda sa fie citite.

[Lucian008]

Acum mi-am adus aminte: alte minuni false care atrag "credinciosi" sunt spectacolele cu "exorcizari". Omul vrea sa vada efecte imediate. Mantuirea si viata viitoare nu reprezinta o certitudine pentru ei si astfel credinta nu ii intereseaza, ii intereseaza concretul. Chiar daca este fals si este o iluzie. Oamenii aia i-ar apara pe "preotii-guru-exorcisti" cu pretul vietii. Si nu exagerez. S-ar lepada de credinta pentru ca nu invatatura ii intereseaza. Nici viata viitoare. Ci trairea care ii impresioneaza in momentele de "spectacol".

În prealabil postat de Lucian008

Pe acelasi principiu cineva i-ar putea multumi unui sfant ca a gasit o reducere la tigari.

Nu vreau sa fac valuri pledind voit impotriva, dar imi place sa imi reamintesc, si sa impartasesc aici, ca nu certitudinea omeneasca este motorul acestei vieti (cu credinta).

Iata situatii care pot pune pe ganduri:

- exista oameni care s-au sinucis pentru ca nu au primit o tigara... (macar ca refuzul le-a aratat, in mintea lor care avea nevoie de ajutor specializat in Urgenta, ca nu mai au nici o valoare pentru nimeni)
- in practica medicala, ne spunea profesorul de psihiatrie la facultate, intalnim cazuri cand pacientul este salvat de la moarte fie prin substanta care l-a adus in pragul mortii fie prin altceva (diazepam, sa zicem si glucoza). Iar daca nu avem la indemana acel altceva, singura sansa e sa ii mai dam putina otrava (de care organismul este dependent), iar prin aceasta sa castigam timp, pacalind sevrajul. Altfel pierdem un om care ar fi putut sa fie, ulterior, prin tratament adecvat, recuperat. Nu de putine ori, ca urmare, pesemne ca or fi existat unii medici care s-au rugat sa pice de undeva un deget de alcool, ca sa nu moara pacientul cu delirium tremens, de pilda.

Imi place sa cred ca nu pot judeca pe un fumator inrait care se roaga, cu disperare, pentru o reducere la tigari pana cand eu insumi nu l-am ajutat, deja, sa traiasca fara drog.

Si, poate, nici macar atunci!
Ba, inca, tocmai atunci se cuvine mai putin (constient fiind ca nu eu, ci Domnul l-a mantuit de necaz).

[Lucian008]

În prealabil postat de ioan cezar

Nu vreau sa fac valuri pledind voit impotriva, dar imi place sa imi reamintesc, si sa impartasesc aici, ca nu certitudinea omeneasca este motorul acestei vieti (cu credinta).

Iata situatii care pot pune pe ganduri:

- exista oameni care s-au sinucis pentru ca nu au primit o tigara... (macar ca refuzul le-a aratat, in mintea lor care avea nevoie de ajutor specializat in Urgenta, ca nu mai au nici o valoare pentru nimeni)
- in practica medicala, ne spunea profesorul de psihiatrie la facultate, intalnim cazuri cand pacientul este salvat de la moarte fie prin substanta care l-a adus in pragul mortii fie prin altceva (diazepam, sa zicem si glucoza). Iar daca nu avem la indemana acel altceva, singura sansa e sa ii mai dam putina otrava (de care organismul este dependent), iar prin aceasta sa castigam timp, pacalind sevrajul. Altfel pierdem un om care ar fi putut sa fie, ulterior, prin tratament adecvat, recuperat. Nu de putine ori, ca urmare, pesemne ca or fi existat unii medici care s-au rugat sa pice de undeva un deget de alcool, ca sa nu moara pacientul cu delirium tremens, de pilda.

Imi place sa cred ca nu pot judeca pe un fumator inrait care se roaga, cu disperare, pentru o reducere la tigari pana cand eu insumi nu l-am ajutat, deja, sa traiasca fara drog.

Asta e un mare pericol si un mare suport pentru diavol: "Nu exista Bine absolut si rau absolut". Ba da exista. Nu poti sa ii dai omului care vrea sa se lase de rau, raulul cu pipeta si ii dai mai putin de fiecare data in speranta ca va renunta definitiv.

În prealabil postat de Lucian008

Nu poti sa ii dai omului care vrea sa se lase de rau, raulul cu pipeta si ii dai mai putin de fiecare data in speranta ca va renunta definitiv.

Va rog sa imi iertati sinceritatea: cred ca aveti o conceptie frumoasa si livresca despre bine si rau.
Nu-i nimic, viata e o biblioteca nesfarsita de experiente, al carei paznic este numai frica. Nu neaparat sfanta frica de Dumnezeu.

Iar experienta de viata a celor care au trait raul in nenumarate forme (de pilda a cuviosilor care s-au despatimit, cu ajutorul lui Dumnezeu) face inutila vorbaria din cap.
Tratamentul concret al unei patimi va este, imi pare mie acum, o enigma.
Nu-i bai, eu va doresc o viata lunga si bogata in victorii ale binelui.
Dumnezeu sa ne ocroteasca!

Va multumesc, Lucian, ca imi prilejuiti o scurta meditatie pe tema Fiului Risipitor, oarecum fara legatura cu topicul, desi ceva legatura s-ar putea sa fie.
Mai intai ma duce gandul la Ulisse, indelung-calatorul, multincercatul si, intr-un final, izbavitul.
Mi-l imaginez uitind o clipa de Ithaca lui si, cu un curaj aparte, iesind din carte, din efortul sau, spre a privi lumea. Cate nereguli vede, cum ar mai pune el la cale niste cai troiani, sa sparga zidurile ignorantei, necredintei, superstitiilor toate... Dar nu il lasa Autorul si... iata-l iar in Carte, continuind periplul!

Aidoma Fiul Risipitor, intors dintre porci, mi-l imaginez acum cocotindu-se pe craca unui dud, la juma de deal distanta de casa parinteasca, inspectind zona. Cate nereguli vede! Cat de prost merg lucrurile acasa, fara el... Aproape ca ii vine sa se intoarca in lumea mare. El, care le stie acum (aproape) pe toate, el care n-a stat in cusca mica a parintelui sau, ca fratele preableg, el ar putea sa puna treaba cu adevarat pe roate, daca ar fi lasat. Cate incurcaturi si poticneli! Unul leneveste, altul doarme de-a binelea, unul fura, doi se bat, altii beau in loc sa traga. Chiar si slugi superstitioase vede, de care isi rade acum, privindu-i de sus, de pe craca lui din dud.
Nu baga de seama insa, ca, in timp ce priveste si socoteste lumea de la picioarele lui, o veverita nimerita prin apropiere roade un firicel din coaja cracii pe care sade el, roade catusi de putin cu dintii ei mici, dar suficient ca ramul (cam uscat, dealtfel) sa se franga si Risipitorul sa cada drept in ... cap.
In fine, reveria mea se termina cu un om aproape amnezic, unul care mai tine minte, prin nu stiu ce minune, doar prostiile pe care le-a facut in lunga lui calatorie si scopul pe care il avea cand a pornit pe lungul drum al intoarcerii acasa. Acela de a-si cere iertare si de a ruga sa fie reprimit in ordinea dintai, fie si ca sluga cea mai umila.

Ca e Ulisse, ca e Fiul Risipitor, ca sunt eu sau orice om, ceva leaga toate aceste calatorii: ele se petrec, de fapt, pe Marea Interioara, adeseori involburata, uneori turbata.
Sa neglijam fie si o clipa dificultatea navigatiei pe astfel de mari, pentru a privi in oceanele altora, cu ocheane lucioase care dilata pana la majuscula neajunsurile din afara: miroase a naufragiu sau, mai rau, a ciorba la canibali.

Si ma retrag acum, las tasta si reiau vaslele, un curent rece pare deja a purta barca mea... Si-mi pare ca aud dans si tobe...

[dobrin7m]

În prealabil postat de Lucian008

Asta e un mare pericol si un mare suport pentru diavol: "Nu exista Bine absolut si rau absolut". Ba da exista. Nu poti sa ii dai omului care vrea sa se lase de rau, raulul cu pipeta si ii dai mai putin de fiecare data in speranta ca va renunta definitiv.

"Iată, nu de mult am avut un exemplu de acest fel: Un târgoveţ din acest oraş s-a stricat atât de rău, încât toţi îl izgoneau pur şi simplu cu bâtele de la porţile lor.

Nimeni nu-i dădea măcar o bucată de pâine. El era beţiv, scandalagiu, bătăuş şi pe deasupra şi hoţ. Într-o astfel de stare a venit el la noi, rupt de foame. Cerea pâine şi rachiu, pentru care avea o patimă grozavă. Noi l-am primit cu dragoste şi i-am zis: „Trăieşte la noi, îţi vom da rachiu cât vrei, dar numai cu condiţia ca, de îndată ce te vei îmbăta, să te culci imediat. Insă dacă vei face un cât de mic scandal sau gălăgie, atunci nu numai că te vom alunga şi nu te vom mai primi niciodată, dar vom face şi un raport către judecător sau către poliţai, ca să te trimită în surghiun, ca pe un vagabond suspect.”

El a fost de acord şi a rămas la noi. O săptămână şi mai bine a băut într-adevăr mult, cât a vrut, dar, potrivit cu făgăduinţa dată şi ca să nu fie lipsit de rachiu, se culca sau ieşea din casă în grădină, unde se culca în tăcere. Când se trezea, fraţii din casa săracilor căutau să-l convingă şi-i dădeau sfaturi ca să se înfrâneze măcar câte puţin, la început. Astfel, treptat-treptat, el a început să bea mai puţin şi, în cele din urmă, peste vreo trei luni a devenit un om cumpătat şi acum lucrează undeva şi nu mănâncă pâine străină. Iată, acum trei zile a fost pe la mine ca să-mi mulţumească.

„Ce înţelepciune, săvârşită şi călăuzită de dragoste!” fragment din Pelerinul rus

Multumesc Ioan Cezar si dobrin4m pentru postari. Si eu sunt de parere ca de patimi/ pacate/ dependente te lasi treptat, cu vointa dar si cu rugaciune, spovedanie, canon etc.

Dar unii dintre noi sunt mai drastici...

Si eu va multumesc!... :)
Poate cei care ne par drastici sunt pur si simplu mai curati, imi place sa cred...

Iar scrobeala camasii imi pare sortita unei pete mici, sangerii, care-nfloreste fix in dreptul inimii...

Hristos in mijlocul nostru! AMIN+