Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Minuni ale Ortodoxiei > Mari Duhovnici si predicile lor
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 04.06.2011, 09:13:05
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit lumina sfinților

Într-o zi (dumincă sau praznic), la sfârștiul Sfintei Liturghii, Părintele se afla în fața altarului, vorbind oamenilor. În biserică se afla și o femeie care părea beată. S-a apropiat de altar și a început să vocifereze. Nu mai țin minte tot ce-i striga părintelui. Părintele își vedea mai departe de discurs, și ne cerea să nu ne tulburăm. Ne-mai-răbdând, femeia îi strigă: „Fariseilor!” (tocmai Părintelui care numai de fariseism n-ar fi putut fi acuzat), se repede cu ură asupra lui din lateral și îl izbește cu mâinile. Lovitura a fost puternică se pare, căci părintele a căzut la pământ, pe o parte. S-a ridicat, însă, repede, zâmbind, cu pletele albe răvășite, și o lumină îi învăluia chipul. O lumină care parcă venea și din el, și din afara lui. Am întrebat-o pe soția mea dacă și ea vede același lucru și mi-a răspuns că da.
Femeia a fost scoasă afară și, încet, încet, s-a liniștit. Părintele și-a continuat, netulburat, discursul.
Reply With Quote
  #12  
Vechi 04.06.2011, 09:21:27
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.076
Implicit

Cu durere ne-am dus la inmormantarea dumnealui si am fost socati sa vedem in jurul soarelui un curcubeu,chiar in momentul cand l-au scos din biserica!Asa ceva nu se poate uita,cum nu se poate uita nici blandetea si dragostea parintelui!
Chiar daca nu mai sunt pe aproape,intr-un colt din biserica Sf.Silvestru se gaseste o parte din sufletul meu
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote
  #13  
Vechi 04.06.2011, 09:41:54
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Yasmina Vezi mesajul
Cu durere ne-am dus la inmormantarea dumnealui si am fost socati sa vedem in jurul soarelui un curcubeu,chiar in momentul cand l-au scos din biserica!Asa ceva nu se poate uita,cum nu se poate uita nici blandetea si dragostea parintelui!
Chiar daca nu mai sunt pe aproape,intr-un colt din biserica Sf.Silvestru se gaseste o parte din sufletul meu
Da, au scris și au vorbit mulți de acel curcubeu minunat (Sorin Dumitrescu, Răzvan Codrescu ș.a.). Eu nu m-am învrednicit, din păcate, să vin la înmormântare. Însă Părintele e mereu viu în inima mea. Și nu numai.
Reply With Quote
  #14  
Vechi 04.06.2011, 14:39:03
Melissa
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Raspunde parintele Galeriu

Vreau sa va invit sa ne referim putin la realitatea imediata in care traim. Am impresia ca, in afara haosului economic, am mostenit si un haos moral, un haos social. Ce trebuie facut ca sa punem ordine in aceasta lume, sa gasim o iesire?

Aveti dreptate, desavarsita dreptate... Am dobandit libertatea, dar ce facem cu ea? Intarim pacatul, raul, dezvaluim deodata si afirmarea libertatii, si pierderea ei? Altfel spus, noi avem libertatea, dar daca o folosim rau, atunci raul va domni. Libertatea de a face rau nu e libertate, ci robie. Ne inrobim raului. Si atunci, ganditi-va, in ceea ce ne priveste pe noi trebuie sa restauram omul asa cum il marturiseste Revelatia, dupa chipul lui Dumnezeu. Purtam adanc, fiecare, chipul lui Dumnezeu in noi. Si suntem chemati la o continua asemanare cu El, cu Dumnezeu, iar aceasta asemanare ne-a descoperit-o deplin Mantuitorul Hristos. As vrea sa precizez aici: noi toti vorbim de umanism in ziua de astazi, dar daca vorbesti de umanism trebuie sa dai un model de umanitate. In toata istoria umanitatii, putem noi descoperi, dintre oameni, un model absolut la care sa te referi si despre care sa spui: "Iata un om nepatat si fara slabiciuni"? Nu. Si atunci pentru noi, in mod concret, modelul uman nu e un simplu om, ci e Dumnezeu-Omul, este Hristos, adica Fiul lui Dumnezeu facut Om; si atunci la El ne referim pentru zidirea noastra, El este modelul suprem... Am cautat o viata intreaga un criteriu fundamental care sa defineasca Binele si sa distinga Binele de Rau. Mi-aduc aminte, acum aproape vreo 30 de ani, prin anii '60, era si pe la noi un film Zorba grecul, dupa romanul lui Kazantzakis, si acolo Zorba, pe de o parte, se lauda ca el pe la 60 de ani era in stare sa faca nu stiu ce la nivelul biologic, dar nu la nivel spiritual, si spunea zeflemisitor: "Ei, ce e Binele, ce e Raul?". Eram atat de chinuit si cautam un criteriu fundamental, mergeam pe drum, la serviciile mele, si eram permanent chinuit de acest gand. Pana cand am descoperit in freamatul meu launtric acest criteriu, si anume sensul creator al gandului meu, al cuvantului meu, al actiunilor mele, adica totul sa fie calauzit in lumea aceasta a creatiei de un sens creator. Si mi-am dat seama de ce mananca omul. Mancarea, bautura, toate sunt, daca vreti, materiale de constructie din care imi zidesc faptura mea umana, prin care mi-o mentin. Ce e casatoria? Leaganul generatiilor. Pe cand desfraul este ruinarea mea si a generatiilor. O bucata de paine ma zideste, lacomia ma ruineaza... Un pahar de vin ma zideste, betia ma distruge... Bine e tot ceea ce zideste, ce da viata, ce salveaza; raul este tot ceea ce-i lipsit de sens creator, bunaoara patimile, poftele, placerile, adica acele lucruri in care nu mai guverneaza ratiunile, ci simturile... Deci, Binele creeaza, iar Raul distruge... Cum putem noi restaura ordinea in sanul neamului nostru? Sa facem asa incat neamul nostru sa ramana crestin, sa ramana in acel cuvant al omeniei noastre, care a fost lezat [de comunism]. Cuvinte pangarite. Noi visam sa ramana fundamental iubirea, bunatatea intre oameni, pacea, dreptatea sociala... Trebuie sa cred in puterea biruintei Binelui. Am fost agresat de talhari in noaptea de 7 spre 8 iulie 1989. Eu nu eram chinuit de loviturile pe care le-am primit. Sincer, eram chinuit de decaderea umana. Cum poate cineva sa loveasca pe unul care nu i-a facut nici un rau si care ii spune: "Ia tot ce vrei!"?!... Aici e toata tragedia pe care o simteam in fiinta mea. Cum putem vindeca daca s-au produs, sa ma ierte oricine ar auzi, si monstri la noi? Ei, cum facem sa vindecam neamul nostru? Sa nu se mai intample. Neamul nostru este atat de bun in istorie incat, precum stiti, noi nu aveam calai, se importau calai, adica cei ce trebuiau sa execute pedeapsa cu moartea, intr-atat de buni eram! Candva calaii erau de origine straina, iar acum noi, fratii, ne talharim si ne ucidem, sau ne vrem moartea unii altora!... Faca Dumnezeu ca orice cuvant al nostru smerit sa fie un cuvant de balsam si de vindecare, ca toti sa resimtim unitatea noastra in credinta, in adevar si in dragoste, ca sa ne intoarcem la bunatatea noastra dintai si sa zidim o Romanie libera in Bine, iar nu in Rau. Cu adevarat zice undeva in Apocalipsa ca neamurile isi vor aduce [in fata lui Dumnezeu] cinstea si slava lor. Sa aduca neamul nostru romanesc slava lui cu adevarat, nu haosul, sa descopere lumii unitatea si sanatatea spirituala, morala si fizica, dupa firea cea nepervertita, iar aceasta stare sa ne duca mereu la o mare constiinta si vrednicie creatoare! Asa sa ne ajute Dumnezeu. Amin

Last edited by Melissa; 04.06.2011 at 14:45:13.
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
In Memoriam- Parintele Constantin Galeriu georgeval Stiri, actualitati, anunturi 20 09.08.2013 10:30:42
Parintele Galeriu - prinos de ganduri si experiente Marius22 Generalitati 8 06.07.2013 22:33:58
Un articol superb - Parintele Constantin Galeriu sophia Stiri, actualitati, anunturi 0 05.11.2012 12:41:39
Parintele Galeriu - duhovnicul ideal sophia Mari Duhovnici si predicile lor 13 12.05.2010 17:30:51
Parintele Galeriu MARIUS_DANIEL Mari Duhovnici si predicile lor 5 06.07.2009 20:47:51