![]() |
![]() |
|
#1861
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Da, societatea trebuie să îngrădească libertatea de a face rău, iar asta se întâmplă numai atunci când cei care fac și aplică legea sunt buni și majoritari. Biserica în sensul ăsta poate influența lumea: să formeze această majoritate (cât mai mare) bună, sau – mai bine zis – care aspiră la asemănarea cu Dumnezeu. Totuși, deși se află într-un permanent conflict cu lumea, asta e din cauză că lumea o respinge, ca fiindu-i străină, așa cum păcatului îi e străină virtutea și întunericului lumina. Biserica, însă, nu duce o luptă cu mundanul în plan istoric, lumesc, ci în cel duhovnicesc. Ea nu folosește armele lumii, căci transcende lumea. Nu pune crucea pe alții, ci o poartă cu Hristos. |
#1862
|
|||
|
|||
![]() Citat:
P. S. Pariez oricat, cu dvs, si orice alt ortodox care gandeste similar cu dvs., de pe forum sau de oriunde, ca in cel mult 15 ani, pedofilia si incestul vor fi si ele legale, bineinteles urmate de alte porcarii si hule. Toate au fost si ar putea fi din nou evitate, nu zic de nu chiar nimicite, daca Biserica ar fi iar leading guitar in simfonia sociala. Ce parere aveti? P. P.S. Uitati-va ce s-a intamplat, in mai putin de trei secole, de cand Biserica este silita, tehnic vorbind, sa se refugieze in fundal si sa produca cel mult martiri ai marilor persecutii (cu prea putin efect in termeni de "dor de mantuire" in societate as a whole), nu si lucrari de curatire sfanta a corpusului social: majoritatea cea buna de care vorbiti a devenit...pacatoasa, si pare ca ii place, cum ii place sinucigasului gustul otravii sau racela taisului pe jugulara (iertati-ma, sunt cam prea descriptivist :) ). Cand cumparati mere sau cartofi, si unele se strica, ce faceti, le lasati alaturi de/peste cele inca sanatoase? Last edited by Theodor_de_Mopsuestia; 14.09.2011 at 17:23:55. |
#1863
|
|||
|
|||
![]()
După cum am mai spus cândva, cred că un sistem totalitar condus de Biserică n-ar face decât să o compromită mai mult. Toată imaginea proastă pe care și-a făcut-o i se trage de la amestecul în politic.
Biserica, să o privim cu realism, nu e formată (doar) din sfinți. Cu atât mai puțin vor ajunge în posturile-cheie oameni curați la inimă. Puterea – e notoriu – corupe. |
#1864
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Climatul uman si ideologic care a produs astfel de oameni care, culmea, au fost si inalti ierarhi poate produce din nou aceleasi efecte. Daca nu incerci, nu reusesti. Daca nu risti, nu castigi. |
#1866
|
||||
|
||||
![]()
O fi arătând. Noi, catolicii, rămânem la învățătura Sfinților Părinți și la Sf Tradiție a Bisericii, și anume că Sf. Ap. Petru a propovăduit la Roma și a murit, împreună cu Sf Ap Pavel, în aceeași zi.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#1867
|
||||
|
||||
![]()
Am putea cita, în afarã de cei trei scriitori ale cãror opere le-am
examinat, un mare numãr de texte în sprijinul acestor noi afirmaþii; am putea de asemenea sã combatem aserþiunile teologilor romani care au abuzat de textele izolate ale unor autori în favoarea sistemului papal. Dar ni se pare cã este mai bine sã ne þinem în ceea ce am stabilit dupã opere în care scriitori de o ortodoxie ºi de un merit necontestat aveau intenþia de a trata ex professo chestiunile Bisericii, episcopatului ºi autoritãþii doctrinare. Aceastã doctrinã veche a Bisericilor occidentale, este ea aceea pe care o profeseazã astãzi Biserica romanã? Nu. Ea profeseazã una cu totul contrarie. În prezenþa învãþãmântului Bisericilor occidentale în cursul primelor secole, trebuie sã punem învãþãmântul Bisericii romane spre a proba, într-un mod incontestabil, cã este între cele douã doctrine o diferenþã esenþialã. Doctrina Bisericii Romane nu a ajuns deodatã la gradul de dezvoltare în care o vedem astãzi. Din secolul al nouãlea întâlnim, în istorie, pretenþiile episcopului Romei la autoritate universalã în Bisericã. Acest secol poate asadar fi considerat ca epoca fondãrii papalitãþii. Dar, când episcopul Romei formula pentru întâia datã pretenþiile sale nu o dãdea ca o inovaþie autoritatea ce îºi atribuia; el încerca chiar de a proba cã aceastã autoritate era un drept care fusese totdeauna ºi pretutindeni recunoscut. El reuºi sã impunã aceastã doctrinã Bisericilor occidentale prin trei mijloace principale: cel dintâi a fost fabricarea unor documente pe care le dãdea ca antice, ºi care au fost primite ca atare în Occident, cufundat atunci într-o ignoranþã aproape completã despre adevãratele monumente istorice; al doilea a fost falsificarea textelor acelora dintre aceste monumente care erau atunci cunoscute; al treilea a fost o interpretaþiune fantezistã a numeroaselor texte pentru care nu ºi-a mai dat (cineva) osteneala de a le falsifica materialmente. Astfel se vãd ieºind, în evul mediu, din atelierele de copiºti care, mai toate, nu existau decât în mãnãstiri, Falsele Decretalii, copii modificate dupã WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica 21 operele Pãrinþilor Bisericii; tratate teologice în care nu se þinea nici un cont de sensul tradiþional al Scripturilor. În primele secole, Pãrinþii Bisericii netemându-se de abuzul ce s-ar face mai târziu de operele lor, dau sfântului Petru laudele ce meritau credinþa ºi zelul sãu; ei îl numeau cel dintâi dintre apostoli; observau cã Iisus Hristos avusese pentru el un fel de preferinþã în mai multe ocazii; comentau, într-un mod oratoriu, unele texte evanghelice în care cel dintâi dintre apostoli pãrea onorat într-un mod excepþional. Se gãsesc texte de felul acesta în Origene34, Tertullian35, Sfântul Ciprian, Sfântul Vasile al Cesariei (cel Mare)36, Sfântul Gregorie de Nazianz37, Sfântul Ilariu de Poitiers (Pictavianul), Sfântul Gregoriu de Nyssa38, Sfântul Ambrosiu39, Sfântul Ioan Chrysostomu40, sfinþitul Augustin, Sfântul Leon ºi alþi Pãrinþi. Dar aceºti venerabili scriitori, exaltând pe sfântul Petru, nu se gândeau cã laudele lor vor fi întoarse de la subiectul ce aveau în vedere ºi aplicate Episcopului Romei. Trebui opera teologilor romani, începând din secolul al nouãlea, sã vinã ºi sã facã cuvintelor lor aceastã transformare, sub influenþa ºi direcþiunea episcopilor Romei. Prin ce mijloace ajunserã ei la acest scop? afirmând cã episcopul Romei era succesorul sfântului Petru, care fondând Biserica romanã, i-ar fi fost primul (ei) episcop, ºi ar fi transmis prerogativele sale primului pãstor al acestei Biserici. Se presupune dar mai întâi cã sfântul Petru fusese episcop al Romei. Se grãbirã de a aduna toate probele cã primul apostolilor venise la Roma. De unde se conchise cã el fusese episcop al acestui oraº. Deducþia nu era riguroasã; dar a fost primitã, ºi numaidecât se primi de asemenea fãrã dificultate episcopatul de 25 de ani, în ciuda chiar a sfintei Scripturi ºi în ciuda monumentelor istorice celor mai sigure. Ignoranþa de istoria ecleziasticã, lipsa absolutã de criticã, miºcarea ce Biserica Romei imprima Occidentului, totul favoriza dezvoltarea acestor douã mari erori care au fost baza papalitãþii: 1. Sfântul Petru, întâiul apostolilor, a fost episcopul Romei; 2. El lasã succesorului sãu prerogativele excepþionale cu care fusese investit de Iisus Hristos. Astfel: exagerarea în sensul prerogativelor sfântului Petru ºi în textele Scripturilor ºi ale Pãrinþilor care le-au menþionat; Eroarea istoricã care face din sfântul Petru primul episcop al Romei; 34 Origen (cca. 185 – 254 sau 255) 35 Tertulian (cca. 160 – 240). 36 Sf. Vasile cel Mare (330 - 379). 37 Sf. Grigorie de Nazianz (329 sau 330 – 389 sau 390). 38 Sf. Grigorie de Nyssa (cca. 335 – 394 sau 395) 39 Sf. Ambrozie al Milanului (339 - 397). 40 Sf. Ioan Gura de Aur (Hrisostom) (cca. 354 - 407). WLADIMIR GUETTÉE, Papalitatea eretica 22 Sofismul în virtutea cãruia se face, din laudele adresate persoanei sfântului Petru, prerogative care trebuiau sã treacã la altele (persoane) ca o succesiune. Atari sunt bazele fragile ce episcopul Romei putu face sã se primeascã ca probe în sprijinul autoritãþii sale universale, adãugând la dânsele, precum am zis, fabricarea de false documente ºi falsificarea textelor. Se fãcu, chiar în plin ev mediu, protest contra operei papale, în Occident, fãrã a socoti marele ºi constantul protest al Orientului creºtin; dar protestãrile occidentale au fost absorbite în opinia admisã aproape universal; ºi când, la aurora renaºterii, câþiva bãrbaþi instruiþi se aflarã în faþa marii erori papale, ei nu îndrãznirã sã o atace de-a dreptul; ei se alipirã pe lângã un sistem intermediar pe care îl considerau cã va putea da satisfacþie ºtiinþei fãrã a lovi prea mult prejudiciul în genere primit. Va urma cu: Cel dintâi care formulã acest sistem într-un mod explicit a fost cardinalul de Cusa, în cartea sa Despre Concordanþa catolicã.
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
#1868
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
În schimb în Biblia pe care o am eu scrie altceva: "Zidiți fiind pe temelia apostolilor și a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos." (Efeseni 2:20) "Iar zidul cetății avea douăsprezece pietre de temelie și în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului." (Apocalipsa 21:14) Prin urmare sfântul Petru este doar una dintre pietrele de temelie ale Bisericii lui Hristos, existând și alte pietre de temelie a Bisericii, adică ceilalți apostoli, care mărturiseau credința cea mântuitoare, credință care nu era exclusiv a sfântului Petru. |
#1869
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Ce "ciudat" si in a mea , scrie la fel!!! Ce sa fie oare?!? |
#1870
|
||||
|
||||
![]()
Deci, "NUMAI pe tine voi zidi Biserica Mea" este altceva decât "pe tine voi zidi Biserica Mea" ? Să fi adăugat cineva un "numai" din burtă, care schimbă complet sensul învățăturii ?
Interesant. Exact același lucru îl susținem și noi. "Duhul Sfânt de la Tatăl purcede" nu este același lucru cu "Duhul Sfânt NUMAI de la Tatăl purcede". Vă mulțumim că, încercând să limpezim o controversă ecleziologică, am reușit să limpezim una teologică.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|