"Adevarata stiinta duce la credinta"

Cred ca memoria voluntara si memoria logica sunt cumva incluse in tot rationamentul insa intrebare:cand vom sta la Judecata ne vom aminti noi totul sau ne va fi amintit totul?Daca este vorba de memoria divina atunci eu continui sa insist pe solutia lui Isaia :) Am citit intr-un studiu medical ca lobii temporali mediani contin o structura numita hipocampus si regiuni adiacente si toate impreuna transforma perceptiile in amintiri pe termen lung.Insa ele ar fi de fapt stocate in neocortex insa daca hipocampusul nu functioneaza atunci esti pe sistem ,,vad dar nu retin nimic".La polul opus:Kim Peek,savantul care a inspirat filmul ,,Rain Man"memorase aprox 12000 de carti citind o pagina in max.10 secunde.Sunt lucruri inexplicabile puse in structura noastra.

Trebuie să fie și o memorie a inimii. Mă gândesc că asta ar face parte din memoria lui Dumnezeu de care vorbește Pelerinul.

Mă întrebam cu ce rămânem după moarte, văzând cum, îmbătrânind, mintea (și memoria ei) se poate altera, poate ajunge să nu-și mai amintească nici măcar pe cei pe care i-a avut mereu aproape. Și m-am gândit că trebuie să rămânem cu tot ceea ce am iubit de-a lungul vieții.

Și dacă L-am iubit pe Dumnezeu vom fi cu El, căci inima noastră Îl va recunoaște dacă a rămas vie, și îi vom recunoaște și pe cei pe care de-a lungul vieții i-am primit în casa inimii noastre.
Acolo, în adâncul din noi, sunt lăcașuri veșnice.
De aceea și marea grijă pe care trebuie s-o acordăm inimii și curăției ei. Vai de noi dacă o vom „mobila” cu deșertăciuni. Căci vom rămâne pustii.

Cu scuzele de rigoare sar de la o idee la alta si deschid mai multe linii de discutie pt ca sunt putin pe graba si ma intereseaza cum vedeti problema mai ales ca raspundeti frumos.Nu sunt specialist dar tot in sfera aceasta:am vazut o conferinta cu privire la Leonardo si sa va spun ceva:asemenea oameni nu se nasc intimplator,sunt diferiti de restul,primesc ceva in plus pe anumite aspecte pt a implini voia lui Dumnezeu acolo unde noi nici macar nu putem intui.Este imposibil ca un om atat de in fata in raport de timpul sau,un asemenea vizionar limitat doar de putinul tehnic al epocii sale,sa fie un accident,nici vorba.Cum functiona oare creierul lui,cum putea anticipa,imagina,conexa informatii,ce anume avea in plus.Asemenea oameni nu sunt un accident,ei modeleaza lumea intr-un fel unic,au o capacitate in plus fata de noi intr-un scop precis.Cine sunt acesti oameni pana la urma,dintre noi dar nu ca noi?Sunt alesi,sunt doar o ciudatenie genetica,sunt un fenomen inexplicabil?

Va las pana mai pe seara,multumesc pt interes :)

[cezar_ioan]

Nu ştiu cum era cu Leonardo (şi mai putem adăuga alţi oameni minunaţi, de pildă chiar pe Magnificul prieten florentin al lui da Vinci...), însă mă gândesc că uităm alte memorii care au rostul de a ne aminti voia lui Dumnezeu:
- Scriptura
- Sfânta Tradiţie
- viaţa liturgică, cu toate conţinuturile ei
- Mângâietorul, Care ne aduce aminte ...

Şi am mai constatat ceva: după Spovedanie, după Maslu, după Vecernie, după Liturghie etc. parcă memoria mea funcţionează altfel.
Ba, lucru şi mai straşnic, cu adevărat memoria mea e însufleţită în moduri anume, tocmai în timpul Spovedaniei, tocmai în timpul Maslului, în timpul Vecerniei, în timpul Utreniei, în timpul/Timpul Liturghiei etc....

Curioase sunt memoriile omului!......:)

Eu cred ca putem sa ne apropiem de produsul mintii unui geniu,sa beneficiem de el dar nu-i putem intelege mecanismul intern,sunt procese dincolo de limita detectabilului.Pur si simplu sparg barierele limitelor noastre si nu cred in teoria unui asa-numit bagaj genetic care,la un anumit moment,complet aleatoriu,ar produce asa ceva.Ar fi cel mai straniu si irational univers imaginabil.Acest oameni parca privesc o imagine sparta in milioane de cioburi dar care in fata ochilor mintii lor se reintregeste intr-o splendida pictura,iar ei,dincolo de noi,vad intreaga imagine.Neurostiinta,cred eu,este punctul de referinta al viitorului.Cineva spunea sa nu ne grabim sa incadram lumea intr-un tipar impus de noi,sa asteptam pana cand tiparul profund ajunge sa se contureze.Mintea unui asemenea om pare a fi ca o prelungire a ceva din infinitul care ne-a creat,o continuare a lui in lumea noastra,infinit cu care aceea minte se impleteste si conlucreaza ca intr-o simfonie spatiala,stranie,cutremuratoare,unica.Ideile influenteaza profund istoria lumii pe care am cateodata sentimentul ca o percep ca pe un organism cumva viu,pe care o putem influenta sau ne influenteaza,grea limita de separare,facem parte din ea dar unii o transced,spiritual sau intelectual sau ambele.Cred ca fie si o transcedere intelctuala,fiind un copil al spiritului uman in esenta,are si un fel de componenta spirituala,pentru ca,spunea un filosof parca,sentimentului miraculosului este o simtire ce a devenit constienta de spiritualul universului.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Mă întrebam cu ce rămânem după moarte, văzând cum, îmbătrânind, mintea (și memoria ei) se poate altera, poate ajunge să nu-și mai amintească nici măcar pe cei pe care i-a avut mereu aproape. Și m-am gândit că trebuie să rămânem cu tot ceea ce am iubit de-a lungul vieții.

Curios lucru, deşi uită de la mână pân la gură, bătrânii deţin în stare de bună funcţionare o memorie pe care am uitat să o menţionez în listă: "memoria evenimentelor".
Cu ea îşi cam petrec tot timpul: "rumegă", evocă, parcă nu se mai satură să tot cântărească amintirile, faptele, întâmplările... Retrăiesc, cumva, scene din copilărie, din adolescenţă, din tinereţe. Îşi amintesc detalii extrem de precise, surprinzător.
Să fie oare o "încălzire", aici în trup, dinaintea Judecăţii? Ultim prilej de pocăinţă înainte de marea trecere?

Şi, da, cred că această memorie este printre ultimele în stare bună de funcţionare tocmai pentru că ea "locuieşte" în cartierele dintâi ale persoanei, în cămările inimii, unde amprenta primelor impresii şi fapte a fost mai pregnantă, mai puţin complicată de concepte şi idei impersonale, generale şi seci.

Bunica, de pildă, îşi amintea cum i-a trecut frica de soldaţii nemţi (se ascunsese în şură dar au găsit-o soldaţii) când unul a scos o poză din buzunar, i-a arătat o fetiţă la fel de bălaie ca bunica şi, plîngînd, neamţul i-a oferit fetiţei românce o bomboană şi o mângâiere pe creştet.

Bunica era născută în 1914 şi îmi povestea acest episod anul trecut, înainte să treacă la Domnul... Dar nu mai ştia bine cine sunt eu, mă confunda cu tatăl meu care i-a fost fiu.

În prealabil postat de N.Priceputu

Trebuie să fie și o memorie a inimii. Mă gândesc că asta ar face parte din memoria lui Dumnezeu de care vorbește Pelerinul.Mă întrebam cu ce rămânem după moarte, văzând cum, îmbătrânind, mintea (și memoria ei) se poate altera, poate ajunge să nu-și mai amintească nici măcar pe cei pe care i-a avut mereu aproape. Și m-am gândit că trebuie să rămânem cu tot ceea ce am iubit de-a lungul vieții.Și dacă L-am iubit pe Dumnezeu vom fi cu El, căci inima noastră Îl va recunoaște dacă a rămas vie, și îi vom recunoaște și pe cei pe care de-a lungul vieții i-am primit în casa inimii noastre. Acolo, în adâncul din noi, sunt lăcașuri veșnice.De aceea și marea grijă pe care trebuie s-o acordăm inimii și curăției ei. Vai de noi dacă o vom „mobila” cu deșertăciuni. Căci vom rămâne pustii.

Nu,nu asta am vrut sa afirm,imi pare rau daca te voi dezamagi dar nu am nici cea mai vaga intentie sa explic absolut orice aspect fiziologic sau istoric din perspectiva unei viziuni supranaturale.In caz contrar nu stiu cu ce as fi diferit de oamenii inceputurilor care isi desenau temerile si sperantele pe peretii unor pesteri precum cea de la Lascaux si pe care orice fenomen natural,banal explicabil astazi,ii ingrozea sau ii determina sa vada totul drept o actiune a unor zeitati capricioase si necunoscute.Doresc sa cred ca dimensiunea sacrului crestin nu batjocoreste ratiunea si legile naturale,ci le ridica deasupra posibilitatilor lor nu printr-o religiozitate absurda si contradictorie,primitiva,ci prin punerea lor,in mod natural,pe fagasul cel mai potrivit pentru a primi implinirea menirii lor,reflectarea Celui care le-a creat.Am mai spus asta,adevaratul spirit al omenirii recunoaste si pretuieste aceste elemente,nu fumega si erupe,nu le pedepseste prin superstitie,unde legile interne naturale sunt negate,si unde nu mai lucreaza discret,prin antiteze,ci sunt brutal anulate.Superstitia,care nu este un copil al credintei,ci o bastarda,le insulta,le desfiinteaza,le neaga orice drept la analiza si concluzie,le arunca intr-o falsa si oribila mascarada bigota,cerand sa afirmi altceva decat evidenta doar din frica de a nu-si arata goliciunea si falsitatea.

Daca privesti din aceasta perspectiva spusele mele atunci da,ma refer la ce spui tu,intr-un alt registru si un alt limbaj.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Nu,nu asta am vrut sa afirm,imi pare rau daca te voi dezamagi dar nu am nici cea mai vaga intentie sa explic absolut orice aspect fiziologic sau istoric din perspectiva unei viziuni supranaturale.In caz contrar nu stiu cu ce as fi diferit de oamenii inceputurilor care isi desenau temerile si sperantele pe peretii unor pesteri precum cea de la Lascaux si pe care orice fenomen natural,banal explicabil astazi,ii ingrozea sau ii determina sa vada totul drept o actiune a unor zeitati capricioase si necunoscute.Doresc sa cred ca dimensiunea sacrului crestin nu batjocoreste ratiunea si legile naturale,ci le ridica deasupra posibilitatilor lor nu printr-o religiozitate absurda si contradictorie,primitiva,ci prin punerea lor,in mod natural,pe fagasul cel mai potrivit pentru a primi implinirea menirii lor,reflectarea Celui care le-a creat.Am mai spus asta,adevaratul spirit al omenirii recunoaste si pretuieste aceste elemente,nu fumega si erupe,nu le pedepseste prin superstitie,unde legile interne naturale sunt negate,si unde nu mai lucreaza discret,prin antiteze,ci sunt brutal anulate.Superstitia,care nu este un copil al credintei,ci o bastarda,le insulta,le desfiinteaza,le neaga orice drept la analiza si concluzie,le arunca intr-o falsa si oribila mascarada bigota,cerand sa afirmi altceva decat evidenta doar din frica de a nu-si arata goliciunea si falsitatea.

Daca privesti din aceasta perspectiva spusele mele atunci da,ma refer la ce spui tu,intr-un alt registru si un alt limbaj.

Ce am subliniat: splendid, frate!

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Doresc sa cred ca dimensiunea sacrului crestin nu batjocoreste ratiunea si legile naturale,ci le ridica deasupra posibilitatilor lor nu printr-o religiozitate absurda si contradictorie,primitiva,ci prin punerea lor,in mod natural,pe fagasul cel mai potrivit pentru a primi implinirea menirii lor,reflectarea Celui care le-a creat.

Întru totul de acord. Restaurarea omului, în și prin Hristos, nu-i anulează facultățile firești, ci le transfigurează, ridicându-le la adevărata lor menire. Asceții pentru asta se nevoiesc, în conlucrare cu harul dumnezeiesc. Îmi amintesc niște postări foarte frumoase ale Deliei, exprimând mult mai bine aspectele acestea.
Dar nu la asta făceam referire; nu la ceea ce este fiziologic, întipărit în carnea noastră. Mărturiseam intuiția unei alte memorii, mai adânci, a sufletului, care rămâne și atunci când trupul începe să se descompună. Mintea este o facultate a sufletului în primul rând, având ca suport fiziologic creierul numai atâta vreme cât suntem în trup.
Observația mea a fost mai curând o divagație, nu un răspuns la întrebarea ta (pe care nu-l am), care viza Judecata, la care vom fi cu trupurile înviate.

În prealabil postat de N.Priceputu

Întru totul de acord. Restaurarea omului, în și prin Hristos, nu-i anulează facultățile firești, ci le transfigurează, ridicându-le la adevărata lor menire. Asceții pentru asta se nevoiesc, în conlucrare cu harul dumnezeiesc. Îmi amintesc niște postări foarte frumoase ale Deliei, exprimând mult mai bine aspectele acestea.
Dar nu la asta făceam referire; nu la ceea ce este fiziologic, întipărit în carnea noastră. Mărturiseam intuiția unei alte memorii, mai adânci, a sufletului, care rămâne și atunci când trupul începe să se descompună. Mintea este o facultate a sufletului în primul rând, având ca suport fiziologic creierul numai atâta vreme cât suntem în trup.
Observația mea a fost mai curând o divagație, nu un răspuns la întrebarea ta (pe care nu-l am), care viza Judecata, la care vom fi cu trupurile înviate.

Da. Akasha va fi prezenta in fiecare din noi, si vom sti totul despre oricine si orice, si se va sti totul despre noi, de catre toata lumea. Akasha = memoria universala.