Este bataia rupta din rai?

[anna21]

În prealabil postat de Iubirea

Multe din postari au fost interesante, dar subscriu intru totul la ceea ce a scris Calyio, mi-a placut foarte mult cum a pus problema cu o singura exceptie: ideea cu "sa il invete semnificatia lui NU: ex. sa nu arunce jucaria pe jos..."
De ce sa nu arunce jucaria? de ce sa nu se murdareasca? de ce sa nu se manifeste liber? Eu cred ca parintele in aceasta situatie trebuie sa fie un bun observator, ghid si mai ales exemplu pentru copil si niciodata sa nu-i spuna ca nu are voie sa faca ceva anume....NU trebuie sa existe in discutie si in educatie cuvantul NU...asta inoculeaza copilului din primele clipe de viata raul si negativul pe care si-l va dezvolta pe parcurul vietii in functie de conjunctura.
Educatia noastra in general este una inchistata pentru ca parintele nu are timpul necesar pentru a se ocupa de educatia copilului care in realitate nu e o joaca. Din acest motiv e usor sa spui: nu ai voie...nu face asta....nu trebuie....nu te duce acolo... deci primul cuvant care apare in educatia noastra este NU (asta inseamna negativ, rau, urat, intuneric...comparativ cu DA care este lumina, pozitiv, bine, frumos...)

Cand eram gravida si nici unul dintre prietenii mei nu avea copii, am fost des sfatuita cum spui tu (educatia fara NU). Si mi s-a parut o idee grozava si m-am gandit mult cum sa o pun in practica.. chia am incercat din greu sa fac asa...
Si obtii un copil care crede ca relatiile parinti copii sunt de egalitate, ca drepturile sunt aceleasi (de ex. spune: este randul meu sa stau la calculator, tu ai stat destul!.. sau "este alegerea mea sa ma culc tarziu" asta la 5 ani!).. In nici un caz nu va iesi un copil recunoscator sau respectuos fata de parinti. Nu.. totul i se cuvine.

Dar daca tu vei aplica educatia fara NU.. iti doresc mult succes.

Acum cand cel mare are 6 ani, parerea mea este ca doar cei care nu-si iubesc copiii nu ii pedepsesc!
Acum sunt o mama destul de dura (nu bat, dar pedepsesc cu mare usurinta) si deja aud lucruri incredibile, cum ar fi: multumesc, mami, ca am fost in parc.

@Sophia
Ai dreptate in aceasta privinta.. interdictiile continua la maturitate. Dar acesta nu este un lucru negativ. Un adult trebuie sa fie capabil sa-si stapaneasca trupul, sa nu fie supus patimilor si dorintelor de tot felul.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anna21

Acum cand cel mare are 6 ani, parerea mea este ca doar cei care nu-si iubesc copiii nu ii pedepsesc!

Eu cred că marea majoritate a părinţilor îşi iubesc copii: şi cei care aplică pedeapsa corporală, şi cei care nu o fac. Motivele care l-ar putea face pe un părinte care îşi iubeşte copilul să nu aplice pedeapsa corporală sunt felurite. Iată câteva posibile:
-din slăbiciune omenească: e greu să aplici o palmă unei fiinţe plăpânde, chiar bineştiind cât de mult contribuie pedeapsa la buna educaţie. Rezultatele bune ale pedepsei corporale se văd în ani, deocamdată vedem un copil care plânge.
-din aderenţă la modele lumii. Aşa cum avem o nouă credinţă (New Age), tot aşa avem şi o nouă psihologie. Potrivit acesteia, care are la bază o greşită înţelegere a conceptului de libertate, trebuie să laşi copilul să îşi dezlănţuie personalitatea. Rezultatele dezastruase ale unei asemenea anti-pedagogii deja încep să se arate prin familii şi şcoli. Ceea ce vedem este efectul neaplicării corecţiilor la timpul lor optim.
-din puţinul timp alocat educaţiei. În modelul familial care a durat secole, unul dintre părinţi, (mama) nu era nevoit să lucreze în afara familiei. Şi tatăl avea lungi perioade în care era alături de femeia sa şi copiii săi (în afara campaniilor agricole, iarna, la căderea serii). Dar, din cauza deteriorării continue a puterii de cumpărare, în prezent ambii părinţi trebuie să lucreaze, şi anume un număr tot mai mare de ore, în vreme ce de educaţie se ocupă ba bonele, ba internatele, ba televizorul, iar în cazurile fericite bunicii. Ei bine, în asemena condiţii, în care nici nu mai ai timp să vorbeşti cu copilul tău, nu prea ai cum să aplici o adevărată corecţie corporală cu pretenţii educative. Ca să-l pălmuieşti pe copil că nu şi-a făcut tema, trebuie mai întâi să fii "în temă". Din acest motiv, părinţii fie nu-şi mai bat copiii că nici de asta nu au timp, fie exact pentru asta îşi găsesc timp (că nu durează mult), dar pedeapsa în astfel de condiţii rămâne sterilă şi neaducătoare de rod. Ce poate să înţeleagă un copil când constată că îşi vede tatăl la trei zile şi atunci îl pocneşte ? Pentru ca avva să îşi folosească bastonul spre folosul ucenicului, mai întâi avva trebuie să petreacă timp oarecare cu ucenicul, să-i arate, să-l îndrume, să-l întărească în drumul lui.

[Iubirea]

În prealabil postat de caliyo

In momentul in care am scris faza cu ,,NU...´´mi-am dat seama ca exista riscul sa fiu inteleasa gresit pt. ca nu am explicat in totalitate ceea ce vreau sa spun. Mea culpa. Vin acum cu completari: Intr-adevar, un copil trebuie sa si experimenteze, sa vada ce se intampla cu un obiect cazut, sa se murdareasca etc. Problema intervine atunci cand nu stie ce inseamna o limita si ,,acum sau acolo NU SE POATE´´ si ,,gata! ...´´In afara de libertate, copiii trebuie invatati si cu anumite reguli si limite. Te joci, o ora-zece, dar, bun , la un moment dat , strange copile jucariile si aranjeaza-le. Copilul trebuie sa inteleaga ca nu poate culege si baga in gura toate mizeriile de pe jos. Desenele animate trebuie sa aiba si ele o limita. Daca lasi la latitudinea copilului, el nu o sa se desprinda din fata TV decat cand o sa ii pice ochii de somn, altfel iti sta Non Stop, nici nu ii mai trebuie mancare.
Si in alimentatie trebuie sa existe o ingradire, pt. ca daca intrebi orice copil care e mancarea preferata o sa iti raspunda : ,,ciocolata´´. Ii dai sa manance numai ce are el chef: ciocolata, guma, bomboane, cartofi prajiti...?!
Stiti ce am observat eu la parintii care nu pun limite copiilor si le permit orice? Ajung la o anumita varsta de 3, 4, 5 ani in care nu mai asculta deloc de parinti, iar parintii neputinciosi au cea mai simpla solutie la indemana: bataia. In afara de parintii violenti din fire sau alcoolici, cei care recurg la bataie sunt cei care si-au rasfatat prea mult copiii. In loc sa aplice strategia pe termen lung cu aplicarea de pedepse necorporale( de tip restrictiv: nu mai iesi afara azi, nu iti mai cumpar o jucarie, nu te mai uiti la desene etc.)e mai usor sa se descarce pe loc( cu o palma trasa copilului) dar din pacate problema ramane nerezolvata.

Corect draga mea Calyo...acum am inteles si sunt intru totul de acord cu tine...totul depinde de parinti si de atmosfera in care copilul se dezvolta.
De asemeni sunt de acord si cu Pandion.

Pentru Anna22
Absolut in totul trebuie sa existe un program si o dreapta socoteala. Copilul niciodata nu trebuie sa devina egalul parintelui iar eu din contra nu am spus ca unui copil nu trebuie sa i se aplice pedeapsa, ideea este ca tu ca parinte si ca adult trebuie sa descoperi dinainte slabiciunea copilului tau si atunci cand nu esti ascultat acolo sa il pedepsesti, insa daca se poate niciodata pedeapsa fizica...
Vreau sa stiti ca eu am fost un copil pedepsit si batut de parinti atunci cand greseam in situatii grele, nu ca am spart o farfurie. Mama mea era foarte severa...deci stiu cum se facea educatie inainte si chiar si acum la noi la romani se mai aplica genul asta de educatie...insa am vazut ca de cele mai multe ori se poate si fara bataie daca tu ca parinte te dedici educatiei copilului tau si asta inseamna ca ai timp sa observi si sa supraveghezi totul.
Tu ai procedat perfect cat ai avut copilul in pantece dar pe urma? Trecerea lui din lumea din care a venit in lumea noastra a facut-o cu un ajutor exagerat poate din partea parintilor si asa copilul s-a obisnuit intr-un fel, motiv pentru care apoi i s-a parut absurd sa fie altfel (adica s-a obisnuit sa aibe totul si sa fie egalul parintilor iar cand parintii nu i-au mai permis deja era surprinzator pentru el, sau depinde si cum nu i-au mai permis...daca spui nu e voie la calculator in loc sa-i spui ca acum este timpul pentru culcare sau masa sau plimbare...etc, atunci e normal ca acel copil sa reactioneze violent)...de aceea spun, copilul trebuie sa fie invatat efectiv cu un program de cand se naste...iar odata cu trecerea timpului programul se diversifica si se schimba tocmai ca sa vina in ajutorul dezvoltarii normale din toate punctele de vedere pentru copil. In primii ani de viata copilul este exact ca un robotel, repeta tot ce vede si aude la parinti, acestia sunt modelul absolut pentru el...si asta pana ia contact cu societatea, adica atunci cand e dus la gradinita si cand parintii trebuie sa schimbe tactica educatiei...in fine sunt multe de spus despre psihologia si educatia copilului.

[anna21]

În prealabil postat de Iubirea

Tu ai procedat perfect cat ai avut copilul in pantece dar pe urma? Trecerea lui din lumea din care a venit in lumea noastra a facut-o cu un ajutor exagerat poate din partea parintilor si asa copilul s-a obisnuit intr-un fel, motiv pentru care apoi i s-a parut absurd sa fie altfel (adica s-a obisnuit sa aibe totul si sa fie egalul parintilor iar cand parintii nu i-au mai permis deja era surprinzator pentru el, sau depinde si cum nu i-au mai permis...daca spui nu e voie la calculator in loc sa-i spui ca acum este timpul pentru culcare sau masa sau plimbare...etc, atunci e normal ca acel copil sa reactioneze violent)...de aceea spun, copilul trebuie sa fie invatat efectiv cu un program de cand se naste...iar odata cu trecerea timpului programul se diversifica si se schimba tocmai ca sa vina in ajutorul dezvoltarii normale din toate punctele de vedere pentru copil. In primii ani de viata copilul este exact ca un robotel, repeta tot ce vede si aude la parinti, acestia sunt modelul absolut pentru el...si asta pana ia contact cu societatea, adica atunci cand e dus la gradinita si cand parintii trebuie sa schimbe tactica educatiei...in fine sunt multe de spus despre psihologia si educatia copilului.

Nu te supara, dar sunt intotdeauna uimita de usurinta cu care dau sfaturi cei fara copii. Sau chiar cei cu copii, dar care nu i-au crescu, ci i-au lasat in grija altora.
Copilul NU este robotel.
El exploreaza in permanenta si "forteaza" in permanenta limitele care ii sunt stabilite.
Copiii mei au avut program, desigur. Dar fiecare, cam pe la un 1 jumate a devenit constient de existenta programului! Si l-au respins fara motiv.
De ex.. il culc la 12 la pranz? Intr-o zi nu mai vrea pur si simplu sa mearga in pat. Il pacalesc cumva (cu o jucarie, biscuite..). A doua zi va sti ca a fost pacalit si refuza si jucaria.. Daca este capos, va refuza si paharul de lapte de dinaintea orei de culcare.. adica tot ceea ce tine de ritualul somnului. Etc. Poate peste o luna va accepta din nou programul, dar pentru ca asa vrea el.. deci o diferenta.
Sau tot din seria copilul-robotel si educatia fara NU.
Copiii mici (sub 2 ani) au scopuri care le urmaresc persistent. Scopurile celui mic: sa se joace cu apa la chiuveta in baie (isi duce scaun, se catara.. pana la urma ajunge, are metode), sa scoata tot ce am in frigider si sa intre el acolo (nu a pus in practica, desigur, dar asta este evident ca vrea sa faca, dupa ce a exersat aceeasi schema cu bufetul, camara, dulapul cu haine..). Deci? Cum il educi fara NU?
Ii propui sa faceti altceva? Nu este prost, stie ca il pacalesti, isi tine planurile in minte si tot le urmareste, cu alta ocazie.
Un copil mic este si viclean.. de ex. stie ca nu poate deschide singur frigiderul, dar cand il deschid eu, vine fuga fuguta si depune in usa o jucarie care va impiedica inchiderea completa a usii.. ca apoi sa vina el cand nu sunt atenta si sa exploreze in voie frigiderul (sa tragaafara oala cu ciorba).
Educatia fara NU spune: ok, lasa-l sa exploreze.. Sunt rabdatoare, l-am lasat sa scoata iaurturi (pe care le-a desfacut ulterior pe covor), sa observe legumele... Dar tu nu ai copii si nu intelegi: NU au limita (iar daca gasesc una, vor incerca prin diverse metode sa o forteze).

Dar dincolo de libertatea care se ofera copilului (in anumite limite, desigur), democratia in familie nu-l va invata niciodata respectul.
De ex. poti sa-i explici ca nu este voie sa intrerupa un adult care vorbeste (stii probabil ca lor le place enorm sa tot intrerupa, asa isi afirma ei egoul..). Dupa ce cu greu si-a insusit regula, copilul meu imi tot punea intrebari sa treaca vremea.. iar un domn l-a intrebat ce varsta are. Copilul meu a fost f indignat : cum si-a permis acel domn sa-l intrerupa?! Si i-a explicat domnului ca a intrerupe pe cineva este semn de proasta crestere!
(sau alt exemplu: ultima data cand am fost cu copilul meu la restaurant, el a comandat pentru mine in locul meu.. am ramas masca! M-am ridicat si am plecat.. din moment ce este pe cont propriu si deschide el gura sa comande, evident ca se descurca si sa plateasca, nu?) Nu cer sfaturi. Sunt doar exemple concrete ca un copil crescut in relatii "democratice" habar nu are ce este acela respect!
Respect? Sa fim seriosi. Doar reguli poate sa-si insuseasca un copil cu educatie liberala.
Reguli, care tocmai prin natura lor sunt supuse mai tarziu intrebarilor si contestarii.. si duc la noi generatii de copii razvratiti (in sensul ca nu vor accepta decat ceea ce apare ca lege scrisa, dar nu si legile "bunului simt" de care nu vor avea habar)

(off topic:
Traiesc intr-o tara in care copiii sunt lasati sa se manifeste liber.. Crize de isterie am vazut cu nemiluita (in situatii absolut normale: parasirea locului de joaca, refuzul de a cumpara copilului ceva etc.. nu as putea sa spun ca sunt parintii duri din senin, cum se afirma aici), lovirea parintilor, reprosuri.. la copii de gradinita.)

[Iubirea]

:))
Ai fost draguta foc cu exemplele pe care mi le-ai dat si stiu ca asa este...dar, repet nimic nu este litera de lege in ceea ce noi discutam aici...unii din experienta de viata, altii din studii, altii din pareri personale mai mult sau mai putin fondate.
OK!
Una este ca la tot cuvantul sa spui copilului nu ai voie...nu trebuie...nu pune mana...nu...nu ...nu...apoi bataie si tipete si restul atitudinii agresive din care copilul nu va intelege pe moment nimic iar pe viitor intelege ca trebuie sa fie la fel, ca doar asa izbandeste in viata, cu violenta....si alta este tu ca parinte sa urmezi un program de educatie cat poti de corect si in functie de personalitatea copilului, de ceea ce observi ca el aduce nou in comportament tu sa intervii cu cate o corectie sau inclusiv cu acest NU.
Sincer eu nu te acuz, din contra...chiar te inteleg mai ales daca ai norocul sa ai un copil energic si cu personalitate puternica. Dar repet, tu ca parinte si ca adult daca ii urmaresti permanent comportamentul nu ai cum sa nu sesizezi schimbarile si traseul pe care el incepe sa-l urmeze in viata si astfel sa intervii inteligent daca este cazul. Una e sa intervii cu parul si cu NU ca e mai comod pentru oricine si alta este sa te ocupi indeaproape...dar pana la urma fiecare este liber sa-si educe copilul cum doreste, asa cum il educa din pantece incepand asa il are pana moare...si sa nu ne mai miram de copii care isi bat, violeaza sau omoara familia...
Am mai spus ca sunt multe de spus despre educatia, comportamentul si psihologia copilului. Sunt n situatii pentru ca fiecare identitate este unica chiar daca se poate incadra in anumite tipologii stabilite de stiinta.

P.S. Eu cand spun "tu ca parinte" nu ma refer in mod special la tine Anna...ci la parinti in general.

MĂMICA oferă, MAMA cere

Un părinte are două dimensiuni: o dimensiune de mamă şi o dimensiune de mămică; o dimensiune de tată şi o dimensiune de tătic. Dimensiunea de mămică este cea care îi oferă copilului; îi oferă dragoste, îi oferă timp, îi oferă mângâiere. Iar dimensiunea de mamă este cea care îi cere şi impune anumite reguli.

Şi atunci (pare amuzant, dar vă ajută mult!) vă puteţi face un ecuson pe care să îl puneţi la gât, cu un şnur. Şi pe o parte să scrieţi MAMĂ, iar pe cealaltă MĂMICĂ. Vorbiţi cu copilul şi îi explicaţi: eu sunt şi mămica ta, dar sunt şi mama ta.

Atunci când sunt MĂMICĂ te mângâi, te iubesc, îţi acord timp, iar când sunt MAMĂ îţi cer anumite lucruri, pentru că eu sunt responsabilă pentru creşterea ta. Dar nu înseamnă că te iubesc mai puţin când sunt MAMĂ. Fiindcă ei de obicei leagă dimensiunea de mamă de neiubire: atunci când eşti mamă nu mă iubeşti! Vorbiţi cu copilul de la început şi îi explicaţi lucrurile astea.

Şi când intraţi în relaţie cu el folosiţi ecusonul. De exemplu, vreţi să meargă la culcare. El de obicei nu vrea să meargă la culcare când vreţi. Şi atunci puneţi ecusonul de MAMĂ (sau de TATĂ) şi îi spuneţi:
„Uite acum ÎŢI CER să mergi la culcare, pentru că eu sunt mama şi sunt responsabilă pentru asta.” Dacă îi cereţi, copilul face. Dar să spuneţi ÎŢI CER, acesta este cuvântul. Îţi cer, pentru că eu sunt părinte, eu hotărăsc asta.
Ei s-ar putea să fie şmecheri, să întoarcă ecusonul şi să vă vrea ca mămică, să zică: „Nu, nu, mai stau puţin!”. „Nu, nu! Mergem la culcare!” Şi merge. Nu-i place, pleacă supărat, dar merge. Asta ajută mult în astfel de cazuri!

Nu certaţi copilul la masă!
Nu fiţi niciodată MAMĂ în timpul mesei. În timpul mesei sunteţi MĂMICĂ. Niciodată nu certaţi copilul la masă! Sunt copii care nu mănâncă, fiindcă de obicei cearta o primesc la masă. Atunci e momentul, pentru că stă locului şi eu îl cert. Nu certaţi copilul la masă!
Fiţi întotdeauna MĂMICĂ când copilul pleacă de acasă şi când vă reîntâlniţi cu el. Întotdeauna sărutaţi-l, îmbrăţişaţi-l, nu vă despărţiţi niciodată de copil în dimensiunea de MAMĂ sau de TATĂ.

Gelozia la naşterea unui frăţior
Ajută mult să folosiţi ecusoanele când aveţi un copilaş şi se naşte al doilea copilaş. Primul copilaş va fi gelos şi invidios de naşterea frăţiorului celui mic, pentru că îi ia locul. Explicaţi-i cum este cu ecusonul (dacă nu ştie să citească puteţi desena o figură mai zâmbitoare care să fie MĂMICA şi o figură mai serioasă să fie MAMA.

De fiecare dată când sunteţi MĂMICĂ cu el puneţi ecusonul, ca el să vadă că nu şi-a pierdut mămica, fiindcă sunt atâtea momente când sunteţi mămică cu copilul! Dar pentru că nu mai este numai el în totalitate în braţe şi nu mai este el în centrul atenţiei, el vă simte numai ca MAMĂ: „Nu pune mâna!”, „Lasă-l pe cel mic!” etc.

Şi atunci nu mai vede decât dimensiunea de MAMĂ, care cere. Deci, de fiecare dată când sunteţi mămică, întoarceţi ecusonul, ca să vadă că el nu-şi pierde MĂMICA. Iar atunci relaţia lui cu frăţiorul va fi mult mai bună şi nu va mai suferi atât.

Maica Sofronia Rădulescu Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil”

[anna21]

Mi se par complet aiurea sfaturile cu mama si mamica (nu o lua personal)
Sunt de un pragmatism sec.. cum facem copilul sa faca voia noastra si sa fie multumit?
Intrebarea este ce invatatam noi pe copil cand ne punem eticheta in piept?

1. Pentru ca implica ideea unui schimb.. eu te rasfat, tu faci ce iti cer..
Eu ma lupt cu copilul sa inteleaga ca este dator sa asculte parintii si atat. Nu in asteptarea unei recompense.
Stiu ca nu s-a vorbit de aceasta in articol, dar este rezultatul firesc: copilul va incerca sa interactioneze cu mama in modul "mamica". Ceea ce ne duce cu gandul mai departe la ideea de manipulare a celorlalti etc...

2. Sugereaza ideea jucarii unor roluri. Or eu nu joc roluri de mama. Eu incerc sa fiu unitara in tot ceea ce fac. Si vreau ca al meu copil sa inteleaga ca sunt aceeasi si cand pedepsesc si cand il mangai. Nu doua ipostaze sau (mai rau) roluri.
Mai mult copilul poate prinde ideea generala de sciziune a persoanei in functie de situatie si obiective.. mi se pare o idee bolnava.

Eu am descurajat jocul de rol la copii.
Nu din principiu, ci pentru simplu motiv ca il invat "Dumnezeu a facut fiecare om special" (el traieste intr-un mediu multicultural). Si daca fiecare om este special, ca asa l-a creat Dumnezeu, nu pot accepta jocul de rol nici la el nici la altii (iar eu cu etichetele mama si mamica tocmai asta sugerez: doua roluri).. ci doar asumarea identitatii speciale harazite de Dumnezeu.

În prealabil postat de anna21

Mi se par complet aiurea sfaturile cu mama si mamica (nu o lua personal)

Nu ma supar Ana! De ce sa ma supar? Fiecare om este unic si are capacitatea sa proprie si personala de a intelege lucrurile si a le rezolva. Poate tie nu ti se potriveste acest joc de-a mama si mamica, dar poate altul se foloseste de el.

Eu una consider metoda buna. Pentru ca astfel, ajuti copilul sa devina responsabil si sa inteleaga (prin exemplu practic) vorba aceea "joaca e joaca iar cand e munca e munca". Eu nu vad o dubla personalitate ci o frumoasa imbinare a Inimii cu Ratiunea.
ASta e parerea mea. daca tie nu ti se potriveste, nu-i bai! Nu m-am suparat!

[LapetiteMoc]

Jocurile au un efect psihologic extraordinar asupra copilului. Indiferent de varsta.

Sunt tentata sa relatez mereu din experientele mele cu copiii pentru ca mi-am luat meseria in serios. Sunt in fata lor pentru a-i ajuta si sprijini sa inteleaga ceea ce am de transmis, iar priceperea vine in urma unei relationari sanatoase fundamentate pe intelegerea celui slab si empatizarea cu el.

Eram diriginta unei clase eterogene. Era acolo un baiat care batea pe toata lumea, cum prindea pe cineva il lua la pumni. El era batut acasa si refula in felul acesta la scoala. Mereu primeam reclamatii de la colegii mei din cancelarie ca e rau, agitat si sare la bataie in timpul orelor la colegi. Ascultam colegul pana la capat si-i spuneam sec: "Daca nu stii sa strunesti clasa, nu e vina copilului. El face ce-i dicteaza instinctul." Dincolo de aceasta replica taioasa pentru colegul meu, ma gandeam cum sa fac sa-l ajut pe copil. La dirigentie am creat o atmosfera relaxata, reconfortanta si usurel am adus in discutie subiectul "bataie". Intuiam in acel baiat si un complex de inferioritate peste toate celelalte frustrari ale lui si in niciun caz nu vroiam sa-l lezez cumva. Toti au inceput sa se planga de el ca e bataus etc. "Minunat", spun eu, "minunat, de cand astept asa o ocazie. De mult am chef sa ma bat cu cineva priceput la asa ceva si nu stiam cu cine. Cand ai chef de bataie, cand ti se incordeaza pumnii si nu stii ce sa faci cu ei, vino repede la mine si-ai sa vezi ce amuzant va fi!" Toata clasa a inceput sa rada, iar el ma privea atat de atent si de serios. Numai Dumnezeu Bunul stie ce s-a intamplat atunci in mintea lui. In pauza urmatoare a venit la mine sa-si ceara iertare promitandu-mi ca se va controla. In ultima pauza a aceleiasi zile m-a cautat la cancelarie si m-a intrebat razand "Cum adica, doamna diriginta, sa ma bat cu dumneavoastra? Chiar asa de rau ma credeti?" - "Nu te cred deloc rau, dragul meu, dimpotriva, ai multe calitati pe care nici tu nu ti le cunosti. Incearca sa ti le vezi (si i-am enumerat cateva reale, fara a minti si nici a exagera). Dar fa un efort si in momentul in care iti vine chef de bataie gandeste-te ca te bati cu mine. Cand lovesti pe oricine, gandeste-te ca in mine lovesti."

Acum este student, munceste in acelasi timp si-si vede calm de viata lui.

[Radu32]

intrand in tempul ierusalimului,si vazand ca e plin de bisnitari,Isus insusi a pus mana pe un bici,rasturnand cu indreptatita manie tarabele negutatorilor,si gonindu-i afara...

aceasta intamplare bibilica foarte reala, in care insusi Mantuitorul,ne arata,punand mana pe bici, ca exista si trebuie sa existe si o alta postura a crestinului,alta decat intoarcerea obrazului ,una mai eficienta si mai directa !