![]() |
![]() |
|
#111
|
||||
|
||||
![]()
Se poate implica Biserica în viața politică?
Să se implice Biserica în politică? Să se implice, dacă nu are încotro. Bine ar fi …dacă nu ar fi cazul. Biserica, în calitate de organizare a clerului și credincioșilor, nu este o instituție atemporală și aspațială, ci se inserează într‑un timp și într‑un loc istoricește determinate. Ea este o formă specifică de aducere a divinității într‑un spațiu imanent, o modalitate contextualizată de asumare a sacrului, o prezență vie ce trebuie să intre în contact și să se implice în problemele vremii și ale lumii (în sensul că trebuie să‑și spună cuvântul, să ratifice, să valideze valoric fapte și oameni). Întotdeauna a fost așa, și tot așa se cere a fi în continuare. O Biserică neutră, pasivă, neimplicată este de neconceput și de nedorit. Nu problema angajării, ci aceea a oportunității, ponderii și formelor de implicare rămâne și pare a fi dilema cea mai mare. În ceea ce privește oportunitatea, credem că sunt momente când vocea Bisericii în cetate trebuie să se manifeste destul de pregnant. În momente de criză, de debusolare, de instabilitate a corpusului social, Biserica ar putea polariza energiile înspre valori credibile, ar putea cultiva speranțele și ar reuși o perpetuare sau dezvoltare comunitară în parametri cât de cât normali. Este cazul contextului socio‑politic actual, când comandamentele politice, datorită unor insuccese vizibile, au pierdut din atributele și din eficiența cu care erau creditate. Nu pledăm pentru un stat teocratic, dar când instanțele abilitate devin inerte, impotente sau ineficiente, este de dorit ca unele atribute (simbolice, valorice, chiar acționale) să fie complementate, în modalități particulare, de către Biserică (se știe că în sondajele de opinie Biserica se bucură de încrederea cea mai mare din partea populației; această realitate nu‑i conferă drepturi sau îndatoriri în plus?). Biserica poate aduce adevărul, poate impune o ștachetă etică, poate face educație și ne poate responsabiliza. În momente de criză socială (și nu numai), aportul socio‑politic al Bisericii este de dorit. Valorile promovate de Biserică nu sunt vulnerabile sau erodabile în timp ca și cele emanate de instanțele laice. În același timp, Biserica trebuie să‑și asume propria autogestiune și funcționare și să nu mai aștepte (sau să nu mai pretindă) asistența unui stat anemic, incapabil sau duplicitar în ceea ce privește rezolvarea problemelor specifice. Nu Biserica trebuie să fie luată la întrebări de ce face politică, ci instanțele laice care nu își duc la capăt menirea sau nu sunt destul de atente cu ea. Într‑un stat normal de drept, Biserica poate sta deoparte (cu toate că, până și în cele mai redutabile democrații, Biserica joacă un discret rol politic). Este dureros că Biserica este pusă în situația de a face (și) politică. Sunt (sau se impun) timpuri când Biserica trebuie să‑și facă propria ei „politică”, în chip autonom sau în contrasens cu cea oficială. Cât privește ponderea acestei implicări, lucrurile devin destul de complicate. Nu s‑ar putea statua a priori și pentru toate situațiile dimensiunile implicării politice. Totul va depinde de cazuri și circumstanțe. Va exista, mai întâi, o implicare individuală, personală a unor reprezentanți ai clerului. Ca și restul cetățenilor, membrii clerului au aceleași drepturi și îndatoriri în cetate. Nu este bine, oare, ca oamenii Bisericii să‑și exprime deschis opțiunile politice? De ce unii dintre ei să nu facă politică activă? De ce să nu aibă acces în parlament? Această pătură nu are drepturi de reprezentativitate precum toți ceilalți? Ca inițiative particulare și ca excepții, viața partidelor și cea parlamentară trebuie să fie permeabilă și inițiativelor unor preoți sau ierarhi. Totul e ca această situație să nu se transforme într‑o regulă. Nu i‑ar sta bine unui parlament să fie format cu preponderență din preoți, prelați, predicatori, trăitori ai mănăstirilor... Ar fi o rușine și o dramă pentru societatea civilă. Și nici slujitorilor Bisericii, să‑și modifice prioritățile de acțiune. Este însă obligatoriu ca cei care aspiră la această demnitate să aibă chemarea și competența necesară. Va mai exista, în al doilea rând, o implicare oficială a Bisericii ca instituție în viața politică. Acum lucrurile devin foarte complicate. Susținerea fățișă, programatică de către Biserică a partidelor sau persoanelor, ca și realizarea de mezalianțe politice de circumstanță devin riscante. Căderea în istorie și alunecarea în lumesc i‑ar compromite menirea și chemarea – de fel – mult mai înalte. Dacă Biserica va fi pusă în situația de a face politică, aceasta nu se cere a fi realizată în Biserică, din altar sau amvon. Ne repugnă ideea ca preotul să indice cum și ce să votăm. Credincioșii nu mai sunt o masă amorfă incultă, care are nevoie de astfel de sfaturi, ele însele discutabile, relative. Aceasta ar fi forma cea mai primitivă și cea mai ineficientă, și credem că nu la acest aspect s‑au gândit înalții ierarhi când au sugerat necesitatea unei angajări. De ce Biserica să instrumenteze politic partide sau persoane, să cauționeze valoric nume sau activități care, în timp, i‑ar putea prejudicia imaginea și prestigiul? De ce să‑și lege „pietre de moară” care, la o adică, o pot înfunda în mlaștinile existențiale? Față de astfel de incitări, Biserica ar trebui să afișeze o atitudine mai degrabă seniorială, aristocratică, condescendentă, de detașare față de precaritățile imediate, imprevizibile, deseori mizere ale politicului. În fond, de ce să susții un om sau un partid, când nu știi cu precizie cum vor evolua? Să nu se aibă prea multă încredere în oamenii politici; aceștia sunt alunecoși, nu se țin de cuvânt, devin... necredincioși! Considerăm că intervenția Bisericii se poate realiza fără riscuri la nivel principial, atitudinal, prin promovarea sau susținerea unor platforme morale, deontologice și valorice, care să ghideze sau să structureze viața politică. Ar fi vorba mai mult de o susținere ideatică de ordin general, și mai puțin de ordin punctual. Așadar, să se susțină teorii, programe, principii politice și nu oameni, grupări, partide politice. Dacă cele din urmă, susținute de Biserică, se vor eroda în timp, și Biserica va avea de pătimit. În legătură cu formele concrete de implicare politică a Bisericii, este de dorit ca acestea să fie cele mai onorabile și mai eficiente. Sugerăm forme indirecte și discrete (care, fie vorba între noi, au existat și până acum), și nu modalități declarative, afișarde, zgomotoase, care mai mult ar întărâta și irita firile mai suspicioase. Ar fi hazliu să asistăm la adunări bisericești cu iz electoral, la marșuri politice deschise de prapuri și cruci, la dezlănțuiri mediatice ale oamenilor în sutană. Ce‑ar fi ca și școala, cu profesorii ei, să procedeze la fel? Politica realizată în (de) biserică va fi o formă completivă, observativă, ratificatoare a politicii lumești și trebuie să se înscrie în limitele echilibrului și cumpătării smerite dar eficiente, în numele unor valori fundamentale. Trebuie multă onestitate, chibzuință și inteligență pentru așa ceva. Problema rămâne următoarea: cum să ții dreapta măsură și cum să discerni un prag al implicării peste care nu ar fi bine să treci. Nu apare, la un moment dat, riscul „trădării” lui Dumnezeu, printr‑o prea mare grijă pentru lume? Este suficient pregătit clerul și pentru aceste lucruri? Să nu se uite că o dată demarat procesul implicării politice a Bisericii s‑ar putea ajunge la politici ale bisericilor, căci fiecare cult sau confesiune ar putea să se dedea la astfel de activități. Nu se ivește pericolul declanșării unei concurențe politice între acestea sau la imprevizibile fracționări? În ce măsură am mai avea nevoie de o „linie” politică paralelă sau redundantă cu cea oficială, „clasică”? Rămâne deci să se mediteze și la eventualele repercusiuni negative, care se cer a fi asumate încă din start. Așadar, să se implice Biserica în politică? Să se implice, dacă nu are încotro. Bine ar fi …dacă nu ar fi cazul. Dar dacă o va face – din chemare slujitoare, din disperare, din obligație – s‑o facă circumspect, cu multă măsură și adâncă inspirație. Și să fie atentă la consecințe. Și la consecințele... consecințelor!
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#112
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Asa e de cand lumea. De ce crezi ca s-ar putea mai mult ? Am vazut preoti recomandind un anumit primar si nu pe celalalt,imediat dupa predica de la Liturghie ,sau chiar in cadrul ei. Scopul era bun,dorinta de a termina zidirea bisericii. Dar chiar nu au inteles ca toti oamenii sunt mincinosi,si ca trebuie sa lase grija aceasta in seama lui Dumnezeu ,si se vor gasi solutii.... Chiar zidurile au ajuns mai importante decat increderea? |
#113
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Ai grija de tine si de ai tai ! O saptamana binecuvantata !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#114
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Adica tu faci doar copy paste sa inteleg,nu iti asumi ce se spune,nu ai probleme,nu ai intrebari ? Esti o simpla retransmitere de informatii ? Eu am crezut mai mult ,si de aia ma gandeam sa intram in dialog. Ma fascineaza cat de usor te joci cu adjectivele la adresa celorlalti ,dar ma intreb de ce nu te pui putin in locul celuilalt inainte de a emite judecati. Ma gandeam la o metoda pt tine ,intreaba-l intai in privat:'ce ai vrut sa zici?' ,da-i o sansa ,si abia apoi,pe public,sa emiti astfel de judecati tari. Oricum ,mie imi convine atitudinea ta ,ca macar asa ne putem corecta unul pe altul ,si ne implinim si latura de socializare :) |
#115
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#116
|
|||
|
|||
![]()
Ceea ce văd că nu vede nimeni este aceea că Biserica nu doar că trebuie să se implice în politică, dar ar trebui să aibă chiar ea o politică și o doctrină politică și socială așa cum au dezvoltat romano-catolicii. Biserica nu trebuie sî aștepte atât de mult de la forțele politice existente ci trebuie ea însăși să fie factor catalizator pentru apariția unei forțe politice, chiar și minoritare, care să prezinte și să reprezinte politica inspirată de creștinism, să apere interesele autentice ale creștinilor ortodocși precum și să promoveze și să propună legi, hotărâri legislative pentru ortodocși și ortodoxie.
|
#117
|
||||
|
||||
![]()
...așa cum de altfel ne povățuiește și Mântuitorul și Sfinții Părinți...
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#118
|
|||
|
|||
![]()
Sper să nu se înțeleagă că ar fi vorba despre vreun egoism. Biserica ar trebui în primul rând să își promoveze propriile interese spirituale și materiale în societate și în politică, dar în același timp trebuie cu înțelepciune să știe să promoveze și buna dezvoltare a întregii societăți.
Dar nu am înțeles ce doreați să sugerați, DragoșP? |
#119
|
|||
|
|||
![]() |
#120
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Mesajul dumneavoastra e asemanator pentru mine cu ceea ce au cerut cei doi apostoli - unul sa stea de-a dreapta si celalalt de-a stanga. Si stim ca Mantuitorul nu le-a indeplinit cererea. Iertare, nu au vazut Sfintii Parinti importanta prezentei unei politici, nici macar marii duhovnici si o gasiti dumneavoastra? Ca asta inteleg din cuvintele - "nu vede nimeni". |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
ciocolota ROM si noul ei aspect | Delirul | Generalitati | 45 | 06.10.2010 05:25:01 |
Pseudo-gene care nu sunt deloc pseudo | flying | Teologie si Stiinta | 0 | 17.07.2010 08:09:32 |
De ce toate acele activități grotești... ca aspect | Bunl | Despre Biserica Ortodoxa in general | 8 | 10.01.2010 18:26:35 |
Implicarea sociala a Bisericii | iosif | Despre Biserica Ortodoxa in general | 52 | 05.03.2008 18:10:19 |
politica | nicoletajuravle | Generalitati | 76 | 20.05.2007 18:00:26 |
|