Urmarea lui Hristos

[MarinaAlca]

În prealabil postat de PLMA

D-le FLORIN-IONUT, VA DORESC IN CONTINUARE...DRUM DREPT, LUMINA, IUBIRE, INTELEPCIUNE, VOINTA, FORTA, DIVINA! AMIN! Sincere...Felicitari!

D-le(d-na) PLMA vorbesti de parca ai fi doamna Urania !!!!!!!!!!!!!

Daca dumneata nu practici(sau ai practicat ) chestii de genul yoga, radiestezie sau alte prototiptilizari de genul asta , inseamna ca eu sunt the Queen of Sheeba

[cristiboss56]

În prealabil postat de MarinaAlca

D-le(d-na) PLMA vorbesti de parca ai fi doamna Urania !!!!!!!!!!!!!

Daca dumneata nu practici(sau ai practicat ) chestii de genul yoga, radiestezie sau alte prototiptilizari de genul asta , inseamna ca eu sunt the Queen of Sheeba

Bine ai venit pe forum , Queen of Sheeba !

[Florin-Ionut]

Uite ce frumos ne raspunde autorul in aceste doua capitole, parca ar fi asistat la discutia noastra de mai sus:

Capitolul IV
BUNA CHIBZUINTA A FAPTELOR NOASTRE

1. Nu te pripi sa dai crezare oricarei vorbe si porniri, ci mai înainte de orice, cumpaneste si chibzuieste temeinic orice fapta în fata lui Dumnezeu. Caci iata, vai, de cele mai multe ori, atunci cînd vine vorba de altii, dam crezare mai curînd lucrurilor rele decît celor bune, atîta sîntem de subrezi. Dar cel desavîrsit nu ia drept buna orice vorba, caci îsi da seama care sînt metehnele firii, tragînd omul la rau, mai ales pe alunecusurile limbutiei.
2. Mare întelepciune e sa nu te pripesti niciodata si sa nu tii cu încapatînare la parerile tale. Aceeasi trasatura te fereste de a te încrede în cuvîntul orisicui; si, de asemenea, de a purta vorba de colo-colo, de îndata ce vreun zvon ti-a ajuns la urechi. De aceea, sfatuieste-te, pe cît se poate, cu un om întelept si constiincios, cautînd mai curînd sa dobîndesti învatatura de minte, decît sa urmezi orbeste nazaririle tale. Viata chibzuita, potrivita vointei lui Dumnezeu, face omul întelept si încercat în multe. Cu cît va fi mai smerit în fata constiintei sale si mai supus înaintea lui Dumnezeu, cu atît, în toate privintele, el va fi mai întelept si se va bucura de mai multa pace.

Capitolul V
DESPRE CITIREA SFINTEI SCRIPTURI

1. Nu rostirea frumoasa, ci Adevarul e ceea ce trebuie cautat în Sfintele Scripturi. Întreaga Scriptura se cere astfel citita, în duhul în care a fost scrisa. Nu iscusinta cuvîntarii, ci folosul învataturii e de cautat cu precadere. Tocmai de aceea, cu aceeasi placere se cade sa citim cartile evlavioase si simple, precum cele înalte si adînci. Nu te poticni de numele si faima scriitorului, nu te gîndi la cît de mare sau de mic a fost socotit; la citire sa te traga un singur lucru - dragostea de adevar. N-are rost sa te întrebi cine a zis cutare lucru, ci urmareste cu sîrguinta ce s-a spus.
2. Oamenii sînt trecatori, dar adevarul Domnului ramîne neclintit în vesnicie. Dumnezeu vorbeste în noi în cele mai felurite chipuri fara a tine seama de crainic. Ne stînjeneste adesea, în citirea Sfintelor Scripturi, dorinta de iscodire nemasurata, atunci, de pilda, cînd am vrea sa cernem prin ciur si sa deslusim lucruri asupra carora, de fapt, trebuie trecut mai departe. Daca tii sa-ti priasca citirea, citeste cu duhul drept si cinstit al smereniei si nu urmari sa capeti faima de învatat. Nu te sfii sa pui întrebari si asculta în tacere raspunsurile sfintilor: nu dispretui pildele batrînilor; nu fara rost au fost si-ti sînt împartasite.

[sofiaiuga]

CONCLUZIA MEA: eo carte f.f.frumoasa si utila ,decit sa o criticam mai bine am cauta macar in patre sa facem cum scrie acolo!

[sherlock_holmes]

Inchipuirea lucreaza cu multa putere in cei amagiti prin “parere”, insa lucreaza numai si numai pe taramul imaginarului. Ea nu se indeletniceste defel (sau se indeletniceste foarte rar) cu zugravirea in inchipuire a
raiului, a salasuirilor si camarilor de sus, a luminii si bunei-miresme ceresti, a lui Hristos, a ingerilor si a sfintilor; ea alcatuieste intotdeauna parute stari duhovnicesti, stransa prietenie cu Iisus (”Urmarea lui Hristos”
a lui Thoma de Kempis, cartea 2, cap.8), launtrica impreuna-vorbire cu El (”Urmarea”, cartea 3, cap.1), descoperiri tainice (”Urmarea”, cartea 3, cap. 13), glasuri, desfatari; zideste pe temelia lor o intelegere mincinoasa despre sine si despre nevointa crestina, zideste îndeobste, un fel mincinos de a gândi si o întocmire mincinoasa a inimii, duce la betia de sine, ba la înfierbântare si extaz.

Aceste simtiri felurite apar prin lucrarea subtire a slavei desarte si a patimii dulcetii: in urma acestei lucrari, sangele capata o miscare pacatoasa, amagitoare, ce se infatiseaza ca desfatare a harului, iar slava desarta si
patima dulcetii sunt starnite de cugetarea semeata, acest tovaras nedespartit al “parerii”.
....
http://saraca.orthodoxphotos.com/bib...e_inselare.htm

Cautati la Partea 2 unde ucenicul intreaba:

Ucenicul: Este vreo legatura intre primul fel de inselare si cel de-al doilea ?

...desi ar fi bine de citit cit mai mult,dupa putinta.

sau

In capiste e inaltat un idol: "parerea" smereniei. "Parerea smereniei" este cel mai cumplit fel de trufie. Anevoie se goneste trufia si cand omul si-o recu­noaste, dar cum s-o izgonesti atunci cand i se pare ca este smerenie ? !
...
Smerenia mincinoasa orbeste omul in asa hal, ca il sileste nu numai sa creada ca e smerit si sa dea de inteles celorlalti ca este astfel, ci sa o spuna deschis, propavaduind-o cu mare glas. ("Urmarea lui Hristos", cartea III, cap.2).
Amarnic isi bate joc de noi minciuna atunci cand, amagit fiind de ea, o recunoaste drept adevar.
Smerenia cea din har este nevazuta, asa cum neva­zut este si Daruitorul ei - Dumnezeu. Ea este acoperita de tacere, simplitate, nefatarnicie, lipsa de sfortare, libertate.
Smerenia cea mincinoasa poarta intotdeauna un chip prefacut; prin aceasta ea se face cunoscuta lumii. Smerenia cea mincinoasa iubeste scenele: prin aceasta ea amageste si se amageste. Smerenia lui Hristos este imbracata in haina si camasa (Ioan 19, 24), in vesmantul cel mai nemestesugit: acoperita de acest vesmant, ea nu se face cunoscuta si
nu este bagata in seama de oameni.
Smerenia este o chezasie in inima, o insusire sfanta si fara de nume a acesteia, o deprindere Dumneze­iasca ce se naste in suflet, pe nesimtite, din plinirea poruncilor evanghelice. (Preacuviosul Avva Dorotei, Invatatura a 2-a).

[vsovi]

În prealabil postat de sherlock_holmes

Inchipuirea lucreaza cu multa putere in cei amagiti prin “parere”, insa lucreaza numai si numai pe taramul imaginarului. Ea nu se indeletniceste defel (sau se indeletniceste foarte rar) cu zugravirea in inchipuire a
raiului, a salasuirilor si camarilor de sus, a luminii si bunei-miresme ceresti, a lui Hristos, a ingerilor si a sfintilor; ea alcatuieste intotdeauna parute stari duhovnicesti, stransa prietenie cu Iisus (”Urmarea lui Hristos”
a lui Thoma de Kempis, cartea 2, cap.8), launtrica impreuna-vorbire cu El (”Urmarea”, cartea 3, cap.1), descoperiri tainice (”Urmarea”, cartea 3, cap. 13), glasuri, desfatari; zideste pe temelia lor o intelegere mincinoasa despre sine si despre nevointa crestina, zideste îndeobste, un fel mincinos de a gândi si o întocmire mincinoasa a inimii, duce la betia de sine, ba la înfierbântare si extaz.

Aceste simtiri felurite apar prin lucrarea subtire a slavei desarte si a patimii dulcetii: in urma acestei lucrari, sangele capata o miscare pacatoasa, amagitoare, ce se infatiseaza ca desfatare a harului, iar slava desarta si
patima dulcetii sunt starnite de cugetarea semeata, acest tovaras nedespartit al “parerii”.
....
http://saraca.orthodoxphotos.com/bib...e_inselare.htm

Cautati la Partea 2 unde ucenicul intreaba:

Ucenicul: Este vreo legatura intre primul fel de inselare si cel de-al doilea ?

...desi ar fi bine de citit cit mai mult,dupa putinta.

sau

In capiste e inaltat un idol: "parerea" smereniei. "Parerea smereniei" este cel mai cumplit fel de trufie. Anevoie se goneste trufia si cand omul si-o recu­noaste, dar cum s-o izgonesti atunci cand i se pare ca este smerenie ? !
...
Smerenia mincinoasa orbeste omul in asa hal, ca il sileste nu numai sa creada ca e smerit si sa dea de inteles celorlalti ca este astfel, ci sa o spuna deschis, propavaduind-o cu mare glas. ("Urmarea lui Hristos", cartea III, cap.2).
Amarnic isi bate joc de noi minciuna atunci cand, amagit fiind de ea, o recunoaste drept adevar.
Smerenia cea din har este nevazuta, asa cum neva­zut este si Daruitorul ei - Dumnezeu. Ea este acoperita de tacere, simplitate, nefatarnicie, lipsa de sfortare, libertate.
Smerenia cea mincinoasa poarta intotdeauna un chip prefacut; prin aceasta ea se face cunoscuta lumii. Smerenia cea mincinoasa iubeste scenele: prin aceasta ea amageste si se amageste. Smerenia lui Hristos este imbracata in haina si camasa (Ioan 19, 24), in vesmantul cel mai nemestesugit: acoperita de acest vesmant, ea nu se face cunoscuta si
nu este bagata in seama de oameni.
Smerenia este o chezasie in inima, o insusire sfanta si fara de nume a acesteia, o deprindere Dumneze­iasca ce se naste in suflet, pe nesimtite, din plinirea poruncilor evanghelice. (Preacuviosul Avva Dorotei, Invatatura a 2-a).

poi da domnule, de data asta l-ai prins pe infiltratul infractor,

in capishtea respectiva este smerenia trufashe din parere ce imi pare ca vine pentru slava prozelita de la oameni... ca altfel cum?

cam asha cum itzi vine plispidorul de ... cafea: ca sa juNalucifarizarizeze in mod serios shi sa scoata shi ceva avere din asta...

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de sherlock_holmes

Inchipuirea lucreaza cu multa putere in cei amagiti prin “parere”, ... ea alcatuieste intotdeauna parute stari duhovnicesti, stransa prietenie cu Iisus (”Urmarea lui Hristos”
a lui Thoma de Kempis, cartea 2, cap.8), launtrica impreuna-vorbire cu El (”Urmarea”, cartea 3, cap.1), descoperiri tainice (”Urmarea”, cartea 3, cap. 13), glasuri, desfatari; zideste pe temelia lor o intelegere mincinoasa despre sine si despre nevointa crestina, zideste îndeobste, un fel mincinos de a gândi si o întocmire mincinoasa a inimii, duce la betia de sine, ba la înfierbântare si extaz.
...
Smerenia mincinoasa orbeste omul in asa hal, ca il sileste nu numai sa creada ca e smerit si sa dea de inteles celorlalti ca este astfel, ci sa o spuna deschis, propavaduind-o cu mare glas. ("Urmarea lui Hristos", cartea III, cap.2).

Haideti sa analizam capitolele cele mai periculoase mentionate mai sus. Pentru ca eu nu gasesc gresite invataturile de mai jos si nu consider ca autorul se face vinovat de acea subtire parere de sine, falsa smerenie si cum ii mai ziceti voi. S-ar putea ca voi sa contraziceti un Sfant al lui Dumnezeu si asta n-ar fi bine.

Eu cred ca unii oameni pot sa raspunda sincer si afirmativ la intrebarea: Il urmezi tu pe Hristos? Pasesti tu pe calea lui? Raspunsul poate fi dat fara pic de mandrie, de parere de sine, ci simplu si smerit: Da, incerc sa ma mentin pe linia de plutire, urmand Invatatorului, cu ajutorul harului Sau. Deci, daca autorul pare ca se lauda pe sine, nu-i neaparat sa fie asa. Daca da sfaturi, sa dea, ca si altii au dat. E plina literatura de Sfinti Parinti, dar pe ei nu-i criticati... Este foarte interesant cu cata usurinta judecati astfel un om care s-ar putea sa va priveasca din Cer in momentul asta!

Astept sublinierile voastre (va rog sa nu dati reply la tot textul, ci sa copiati doar fragmentele "ratacitoare") si le vom comenta impreuna.

Cartea II, cap. 8:

Capitolul VIII
BUNATATEA PRIETENIEI LUI ISUS

1. Cînd Isus e lînga tine, totu-i bine, nimic nu pare prea greu; cînd Isus lipseste, totul devine dusmanos. Cînd glasul lui Isus nu rasuna în suflet, orice mîngîiere e nalucire; cînd Isus rosteste chiar si numai un singur cuvînt, sufletul simte o mare alinare. Nu oare de aceea Maria Magdalena s-a sculat în picioare din locul unde statea si plîngea, de îndata ce Marta a vestit-o: Învatatorul e aici si te cheama (In 11, 28)? Fericita clipa cînd Isus soseste sa cheme sufletul omului de la lacrimi la bucurie! Cît de searbad si amar e totul cînd Isus e departe! Ce nebunie si ce zadarnicie sa-ti doresti orice în afara lui Isus! Într-adevar, paguba mai mare n-ar fi, chiar daca ai pierde întreaga lume.
2. Caci ce-ar putea, la urma urmei, sa-ti aduca în dar lumea aceasta, în lipsa lui Isus? A fi fara Isus e chin de iad; a fi cu Isus împreuna e un dulce paradis. Cît timp Isus este cu tine, nici un potrivnic nu va putea sa-ti aduca nici cea mai mica atingere. Cel ce gaseste pe Isus, afla o comoara minunata, mai mult chiar: lucrul cel mai de pret de pe lume; cel ce pierde pe Isus, pierde nemasurat de mult, mai mult, de netagaduit, decît lumea întreaga. În cea mai lucie dintre saracii se afla sufletul strain de Isus; cel mai bogat om de pe lume e cel care se bucura de Isus în toate zilele vietii sale.
3. Mare destoinicie sa stii sa-l ai mereu pe Isus aproape, mare întelepciune sa stii sa nu-l înstrainezi de la tine. Fii smerit si iubitor de pace si Isus va fi mereu cu tine. Fii evlavios si blînd si Isus va sta vesnic alaturi de tine. Usor poti alunga pe Isus si, astfel facînd, sa-i pierzi harul, atunci cînd inima te împinge spre lunecusul lucrurilor din afara. Dar, te întreb, daca Isus va fi înstrainat de tine si îl vei pierde, la cine oare vei alerga, la ce prieten vei putea cauta si afla întelegere? Fara caldura unei prietenii, nimeni nu se poate bucura de multumire în viata; dar daca nu Isus va fi pentru tine prietenul cel mai bun, vei fi cuprins pîna la urma de alean si de amaraciune. Ar fi, asadar, nesabuit sa te încrezi în altcineva, în orice alta faptura sa-ti cauti fericirea. Mai curînd lumea întreaga sa ti-o pui împotriva, decît sa aduci jignire Domnului Isus. Din toti cei ce îti sînt dragi, Isus sa fie asadar cel mai drag, singurul si cel mai scump inimii tale.
4. Iubeste pe toti oamenii pentru Isus; pe Isus, însa, iubeste-l pentru sine. Isus singur se cuvine iubit într-un chip aparte, caci e singurul bun si credincios, mai presus decît tot ce ti-ar putea darui vreo alta prietenie. Pentru Isus si în Isus sa-ti fie dragi nu numai toti ceilalti prieteni, dar si dusmanii; pentru toti roaga-te, ca toti oamenii sa-l poata cunoaste si iubi la rîndul lor. Nu tînji sa fii drag oamenilor si încondeiat cu vorbele lor de lauda: iubirea si lauda se cuvin lui Dumnezeu, si nimeni nu i se poate asemana în vreun fel în aceasta privinta. Nu dori sa fii cel dintîi în inima nimanui, nici nu da în inima ta întîietate nimanui; Isus mai presus de orice sa fie stapînul inimii tale, ca si al inimii tuturor oamenilor de bine.
5. Fii curat si liber în sufletul tau, scutura orice piedica din partea fapturilor. Se cuvine sa te lepezi de toate si, cu inima curata, sa te daruiesti lui Dumnezeu, daca doresti cu adevarat sa gusti cît de bun este Domnul (Ps 33, 9). Dar nu vei ajunge niciodata aici, daca nu te vei lasa calauzit în voie de harul dumnezeiesc, parasind si lepadînd totul, ca, de unul singur, sa te poti uni cu Dumnezeu singur. În clipa cînd harul lui Dumnezeu coboara asupra sufletului, omul devine puternic în toate privintele; dimpotriva, cînd harul înceteaza sa-l obladuiasca, omul devine subred si sarman si, astfel, cade prada usoara tuturor urgisirilor. În astfel de împrejurare nu deznadajdui însa si nu-ti pierde cumpatul, ci îmbratiseaza cu seninatate vointa lui Dumnezeu înfruntînd clipele amaraciunii, pentru marirea lui Isus Hristos; caci dupa viforul iernii vine vara, dupa noapte, lumina zilei si dupa furtuna, vreme buna.

Cartea III, cap. 1, 2 si 13

Cartea III: Despre mîngîierea launtrica

Capitolul I
CUVÎNTUL DOMNULUI VORBESTE ÎN SOAPTA SUFLETULUI CREDINCIOS

1. Auzi-voi ce va grai întru mine Domnul Dumnezeu (Ps 84, 8). Ferice de sufletul care aude glasul Domnului rasunînd într-însul, si care soarbe cuvintele mîngîierii de pe buzele Domnului. Ferice de urechile pururi deschise soaptelor lui Dumnezeu, ferice de cei ce stiu sa nu se sinchiseasca de susotelile lumii. Fericiti, de asemenea, cei care nu-si apleaca urechea la rostirile ce rasuna în afara si care, dimpotriva, iau aminte la glasul ce povatuieste sufletul. Ferice de ochii care-si închid pleoapele pentru cele din afara, ca sa-si atinteasca mai bine privirile asupra celor din launtru. Ferice de cei care patrund lucrurile dinauntru si care se straduiesc zi de zi, prin îndelunga pregatire, sa înteleaga tot mai bine tainele ceresti. Ferice de cei ce-si consfintesc faptele si gîndurile Domnului, lepadîndu-se de toate lucrurile si piedicile lumii. Ia seama la toate acestea, suflete al meu, si pune zavor simturilor din afara, ca sa poti auzi cuvîntul Domnului si Dumnezeului tau rasunînd întru tine.
2. Iata ce zice Acela care te iubeste: Eu sînt mîntuirea ta (Ps 34, 3), Eu sînt linistea si viata ta. Fii alaturi de mine mereu si ai sa te bucuri de pace. Leapada-te de tot ceea ce este trecator si cauta lucrurile care nu pier. Ce altceva sînt toate lucrurile si fapturile lumii acesteia, daca nu o nalucire amagitoare? Si la ce ti-ar putea folosi toate fapturile lumii, daca tu, suflete al meu, ai ajunge sa fii parasit de Parintele si Creatorul tau? Prin urmare, leapada-te de toate, ca sa te faci placut, în credinta, Domnului si Ziditorului tau, si astfel sa poti ajunge la o fericire neînselatoare.


Urmeaza si celelalte capitole:

[Florin-Ionut]

Capitolul II
GLASUL ADEVARULUI RASUNA ÎN ASCUNZISURILE SUFLETULUI FARA LARMA DE CUVINTE

1. Vorbeste, Doamne, sluga ta asculta (2 Regi 3, 10). Sluga ta sînt eu; fa-ma întelept si voi cunoaste marturiile tale (Ps 118, 125). Pleaca inima mea spre cuvintele buzelor tale si rostirea ta sa coboare precum roua asupra inimii mele. În vechime, fiii lui Israel se rugau de Moise: Vorbeste-ne tu si te vom asculta; sa nu ne vorbeasca noua Domnul, ca nu cumva sa murim (Ex 20, 19). Nu în acest fel ma rog eu tie, Doamne, ci mai curînd împreuna cu profetul Samuel, plin de dor si umilinta: Vorbeste Doamne, sluga ta asculta (2 Regi 3, 10). Mie sa nu-mi vorbeasca Moise sau vreun altul dintre proroci, ci tu însuti, Domnul si Dumnezeul meu, lumina cea vie, spiritul însusi care i-a însufletit pe toti prorocii: tu singur, fara ei, îmi esti de ajuns si ma poti umple cu învatatura pîna la desavîrsire; ei însa, fara tine, ramîn neputinciosi.
2. Pot, desigur, sa rasune în urechi cuvintele; dar, prin ele însele, n-au cum sa împartaseasca darul spiritului. Pot suna frumos, însa daca tu, Doamne, pastrezi tacerea, nu au cum sa înflacareze inima. Litere zareste ochiul, tu însa tîlcul ascuns îl dezvalui. Pot vorbi despre mistere, dar cheia întelegerii lor e la tine. Se cuprind în ele porunci, dar tu singur ajuti la împlinirea lor. Arata calea, tu însa dai puterea de-a pasi pe ea. Cuvintele ne înrîuresc doar pe dinafara; tu însa dai învatatura si lumina inimilor. Ele mîngîie cu roua din afara; tu, dimpotriva, din launtru. Ca vorbe razbat pîna la urechile noastre; tu însa dai auzului întelegerea din adîncuri.
3. Asadar, nu Moise sa-mi vorbeasca, ci tu, Domnul si Dumnezeul meu, adevarul vesnic: altminteri m-as usca si m-as vesteji fara nici un rod, lasat în voia povetelor din afara, vaduvit de înflacararea launtrica; sa nu-mi fie mie spre osînda cuvîntul auzit si lasat fara urmare; cuvîntul cunoscut si nepretuit; cuvîntul crezut dar neadus la îndeplinire. Vorbeste, asadar, Doamne, sluga ta asculta (2 Regi 3, 10); tu ai cuvintele vietii vesnice (In 6, 69). Vorbeste, Doamne, ca sufletul meu sa se mîngîie, ca viata mea sa se poata îndrepta cu totul, iar tie sa-ti pot aduce prinos de lauda si preamarire fara de sfîrsit.

Capitolul XIII
ASCULTAREA SMERITA A CELUI CE URMEAZA CU SUPUNERE PILDA LUI ISUS Hristos

1. Fiul meu, cel care încearca sa fuga de ascultare fuge singur de har; iar cel ce umbla dupa lucruri aparte le pierde pe cele obstesti. Cel care nu se supune de bunavoie si cu placere mai marilor sai da semn ca nu si-a supus înca cu desavîrsire propriul trup, mocnind înca de cîrtire si razvratire. Învata, prin urmare, sa te supui fara preget mai marelui tau, daca doresti ca trupul, la rîndul lui, sa stea cuminte sub jug. Într-adevar, vrajmasul din afara va fi mai usor biruit, daca înlauntrul sufletului nu va fi ravaseala. Nici un dusman nu-i mai de temut, mai vatamator pentru suflet, decît omul însusi fata de sinea sa, daca trupul nu sta ascultator sub veghea barbateasca a spiritului. Trebuie neaparat sa-ti însusesti un adevarat dispret fata de tine însuti, daca doresti sa fii mai puternic decît trupul si sîngele. Pregeti sa te supui vointei altora, pentru ca înca te mai iubesti pe tine însuti cu nesabuinta.
2. Sa fie mare lucru oare, daca - praf si nimica fiind - te supui altui om, din dragoste pentru Dumnezeu, atunci cînd Eu însumi, Atotputernicul si Preaînaltul, care pe toate le-am zidit din nimic, m-am supus cu umilinta altor oameni, pentru tine? M-am facut cel mai smerit si cel mai mic, ca, prin umilinta mea, sa-ti poti înfrînge trufia. Învata, farîma de praf, ce este ascultarea. Învata sa te smeresti, chip de lut si de tarîna, fii gata sa te asterni sub calcîiele tuturora. Învata sa-ti pui sub jug bunul plac si propria voie, supune-te tuturora.
3. Fa-te foc si para, aprinde-te împotriva ta de dreapta mînie, nu îngadui sa creasca umflatura acestei bube în sufletul tau; supune-te si fa-te mic, ca toti si unul fiecare sa te poata calca în picioare; asterne-te sub calcîie, precum tina batatorita a drumului mare. Ai oare vreo pricina ca sa te vaiti, fiinta de prisos? Cum ai putea oare raspunde celor ce ti se ridica împotriva, fiinta bicisnica si întinata, care de atîtea ori ai adus jignire lui Dumnezeu, facîndu-te vrednic de osînda iadului? Dar ochiul meu te-a crutat, caci sufletul tau a fost si este scump privirii mele: ca sa-mi cunosti iubirea si sa fii pururi recunoscator pentru binefacerile mele; ca sa nu contenesti sa te smeresti în deplina supunere si sa duci fara cîrtire jugul dispretului omenesc.

[vsovi]

Cartea II, cap. 8:

Capitolul VIII
BUNATATEA PRIETENIEI LUI ISUS

1. imi pare ok, deshi sunt voci shi apropieri de draci care le potzi primi ca pe Domnul, cu atat mai mult cu cat se shtie ca se bat pe hainele Lui, shi ale tale...
2. ok, daca ar fi shi macar un cuvant despre fratzii shi copii Lui Iisus shi fratzii tai dealtfel, dar nu e.
3. Frumos cu prietenia, da, Iisus este Cel mai bun prieten al tau, dar tu nu cumva te crezi un foarte bun prieten al lui fara sa-i fi defapt cu adevarat? ci doar un prieten inchipuit sa-i fi tu? neasemanandu-te cu El in nimic?
4. "Iubeste pe toti oamenii pentru Isus; pe Isus, însa, iubeste-l pentru sine...." frumos shi aici cu conditzia sa fi conshtient ca in Sine era Duhul Sfant care din Tatal purcede, ca altfel e un fel de slujire a mandriei ca lingaul sangelui shi al carnii, caci nu vezi Dumnezeirea shi firea omului transfigurata ci il iubeshti inchinandu-i-te Lui ca unui om plin de mandrie, unui pilioqqqszoofagEa.

5. Aici nu-s de acord aproape deloc deoarece este propovaduita o mantuire prin insingurare, cand Hristos ne mantuie prin Biserica Sa, prin povatza, prin incredere unii in altzii, in cei pe care ni i-a trims ori i-a pus peste noi, shi nicidecum sa te apuci la experientze fara binecuvantare, asha de capul tau... experientzele pacatuirii ca sa ajungi la cunoshtintza pacatelor ca sa te mandreshti cum o patzesc paganii shi fiii pierzarii cei razvratitzi care cauta sa-i "sfintzeasca" dracul.

Cartea III, cap. 1, 2 si 13

Cartea III: Despre mîngîierea launtrica

Capitolul I
CUVÎNTUL DOMNULUI VORBESTE ÎN SOAPTA SUFLETULUI CREDINCIOS

1. foarte frumos daca nu ar fi cautare de cugetare shi filozofie doar ca sa shtii fara sa faci, caci daca e doar spre shtiintza far plinire atunci cazi in ratacire shi itzi zideshti nisipul mishcator in loc sa-tzi faci casa pe stanca
2. e ok, un fel de lepadare de gLume...


Urmeaza si celelalte capitole:[/quote]