Urmarea lui Hristos

[vsovi]

poi e simplu,

chiar daca autorul le zice foarte bine in citatele prezentate, ca pricepe lucrurile semnificative shi deosabeshte poate prea corect, problema inshelarii pare ca vine din transformarea scripturii intr-un indemn moralizator rupt de Hristos, scos din biserica, un percept moral ce te atrage spre parerea inshelatoare de sine... spre insingurarea shi suficientza de sine ce o imprima in om credintza in morala shtiintzei personale, a felului sau propri de a intzelege lucrurile, tragandul spre mandria de a sfatui shi a invatza shi pe altul, mandria invatzatorului ce a priceput ce ar trebui sa faca altul, ca el doar da lectii, ca neparticipand la viatza intru Hristos, toata cunoshtiintza il impinge spre a-i cere altuia ce ar fi trbuit sa faca el insushi... deci este o cadere spre aparenta pocaintza, spre aparenta ascultare caci in realitate el, sarmanul autor, fiind prizonierul ratzionalismului, al moralei fara Dumnezeu, nu realizeaza faptul ca Hristos lumineaza la fel sau chiar mai mult in fiecare din sfintzii Sai, shi aceshtia, ca nishte fratzi ai Lui, nu sunt cu nimic mai prejos fatza de Domnul, shi deci la fel de importantzi in a fi crezutzi shi ascultatzi, pe cand autorul ne arata ca Hristos a luminat doar atunci, shi plecat fiind spre ceruri, sfinzti Lui nu sunt alceva decat nishte auto moralishti mai mult sau mai putzin capabili sa shtie sa-l urmeze pe Hristos... deci fireshte ca este vorba de caderea in protestantism, in sectarism shi alte forme de insingurare platonica...

"Caci daca bobul de grau, cazand pe pamant, nu va putrezi, el se va insingura, iar daca va putrezi atunci multa roada va aduce"

[vsovi]

În prealabil postat de vsovi

poi e simplu,

chiar daca autorul le zice foarte bine in citatele prezentate, ca pricepe lucrurile semnificative shi deosabeshte poate prea corect, problema inshelarii pare ca vine din transformarea scripturii intr-un indemn moralizator rupt de Hristos, scos din biserica, un percept moral ce te atrage spre parerea inshelatoare de sine... spre insingurarea shi suficientza de sine ce o imprima in om credintza in morala shtiintzei personale, a felului sau propriu de a intzelege lucrurile, tragandu-l spre mandria de a sfatui shi a invatza shi pe altul, mandria invatzatorului ce a priceput ce ar trebui sa faca altul, ca el doar da lectii, ca neparticipand la viatza intru Hristos, toata cunoshtiintza il impinge spre a-i cere altuia ce ar fi trebuit sa faca el insushi... deci este o cadere spre aparenta pocaintza, spre aparenta ascultare caci in realitate el, sarmanul autor, fiind prizonierul ratzionalismului, al moralei fara Dumnezeu, nu realizeaza faptul ca Hristos lumineaza la fel sau chiar mai mult in fiecare din sfintzii Sai, shi aceshtia, ca nishte fratzi ai Lui, nu sunt cu nimic mai prejos fatza de Domnul, shi deci la fel de importantzi in a fi crezutzi shi ascultatzi, pe cand autorul ne arata/lasa sa subintzelegem ca Hristos a luminat doar atunci, shi plecat fiind spre ceruri, sfinzti Lui nu sunt alceva decat nishte auto didactzi moralishti mai mult sau mai putzin capabili sa shtie sa-l urmeze pe Hristos, dar care i-a parasit, fiind prea mare pentru a fi cu ei ... deci fireshte ca este vorba de caderea in protestantism, in sectarism shi alte forme de insingurare platonica...

"Caci daca bobul de grau, cazand pe pamant, nu va putrezi, el se va insingura, iar daca va putrezi atunci multa roada va aduce"

am corectat oleaca pentru ca n-am rezistat nervos la atatea gresheli pe care le-am facut, in textul "dupa ureche" pe care l-am scris, iar citatul din Hristos e dupa memoria mea cea dusa cu pluta ori cu sorcova... vesela...

[Florin-Ionut]

Maestre Vsovi,

Citeaza-mi din carte te rog, pentru a sustine cele ce comentezi mai sus. Eu am vazut ca autorul axeaza toata cartea pe Hristos, care nu este departe in ceruri, ci prezent in inima omului... Chestiunile "moral-religioase" sunt prezente in multe scrieri ortodoxe si nu-i cum altfel, nu? Si de unde tot o scoateti voi ca el se crede singurul sfant de pe Pamant de la ora aia?... Sau ca nu face ceea ce povatuieste...

Nu vreau impresii si comentarii vagi, ci sa-mi aratati concret unde greseste Kempis, cu ghilimele.

Cheers.