copilarie, floare pretioasa

[cretu]

hmmm ... nu-i mai bine sa privesti inainte??

adica bine, toate-s bune si frumoase cand esti, da noa...

[Carine]

În prealabil postat de cretu

hmmm ... nu-i mai bine sa privesti inainte??

adica bine, toate-s bune si frumoase cand esti, da noa...

Cel ce priveste inainte dar nu tine cont de trecut, risca anumite lucruri...Si in plus aici aveti ocazia sa scrieti exact ceea ce ganditi, fara a risca sa zicem ceva nepotrivit, cum e atunci cand dam un sfat, ca tot se zice ca dam prea multe citate. De ce sa nu ne punem un pic creierasul in functiune, ca nu-i asa greu.

[cretu]

În prealabil postat de Carine

Cel ce priveste inainte dar nu tine cont de trecut, risca anumite lucruri...Si in plus aici aveti ocazia sa scrieti exact ceea ce ganditi, fara a risca sa zicem ceva nepotrivit, cum e atunci cand dam un sfat, ca tot se zice ca dam prea multe citate. De ce sa nu ne punem un pic creierasul in functiune, ca nu-i asa greu.

ma refeream totusi de dorul de copilarie, nu sa uiti copilaria, dar acuma nu oi plange dupa viata la 12 ani.

[Carine]

În prealabil postat de cretu

ma refeream totusi de dorul de copilarie, nu sa uiti copilaria, dar acuma nu oi plange dupa viata la 12 ani.

Pai de ce ai inteles ca trebuie sa plangem, putem sa ne amintim, atata tot. Eu de exemplu, aveam zile in care eram coplesita de ganduri negative, o chestie care se intampla multora poate, si trecand prin biblioteca, am vazut o carte de basme, si brusc mi-am adus aminte de momentele din copilarie cand invatam literele citindu-i tatalui meu basme...Parca mi-a luminat tot restul zilei, imi aduc aminte ca primele notiuni de moralitate si intelepciune, si cele care mi-a ramas ce mai bine in minte, de acolo au fost luate.

PS: am imprumutat cartea, si o rasfoiesc acum cu placere...

Oricat am fi de aproape sau de departe de copilarie, Mantuitorul ne indeamna sa avem un suflet de prunc pentru a intra in Imparatia Cerurilor. Asa ca putem privi inapoi sau...inainte! Inainte, pentru a redobandi puritatea morala specifica pruncilor.

[Carine]

În prealabil postat de antoniap

Oricat am fi de aproape sau de departe de copilarie, Mantuitorul ne indeamna sa avem un suflet de prunc pentru a intra in Imparatia Cerurilor. Asa ca putem privi inapoi sau...inainte! Inainte, pentru a redobandi puritatea morala specifica pruncilor.

Si totusi nimeni nu povesteste nimic, de parca am fi avut experiente traumatizante in copilarie. Sper ca n ue cazul...

[costel]

Da, si eu spun ca e dureros ca nu s-a postat.

E si la mine o tristete. Sunt locuri pe care le treceam de fiecare data prin fuga, zburdam. Acum pasesc incet. Sunt persoane cu care petreceam in joc toata ziua, ba chiar si o parte din noapte (pana ce parintii veneau dupa noi din ingrijorare - ce s-o fi intamplat de nu au venit acasa?), acum daca ma mai salut cu ei. Jocurile mele sunt uitate.

Uneori citesc cartile pe care le citeam cand eram copil, insa, acum imi vorbesc altfel. A imbatranit copilul din mine.

Iau de mana copii si ii invit la joc. Dar ei nu vad in mine un copil.

Incerc sa-mi fac o jucarie folosindu-ma de un cutit si de un lemn. Observ ca imi iese foarte bine si fara sa ma tai. E semn ca nu-i de mine.

Imi mai doresc o zi de copil. Vreau sa mai vin acasa murdar de la joc. A venit uitarea. Off, imbatranesc in batran si nu in copil.

[podolski_2]

Imi e de noptile de revelion cand jucam cu fratii poker, wist si rent(viata mea) iar eu plangeam de parca se sfarsea pamantul pt ca pierdeam,
imi e dor ca ei sa rada de mine,
imi e dor sa ma enervez ca atunci,
imi e dor de masa din care ma infruntam pana nu ma mai puteam misca din cauza burtii,
imi e dor de mama si de tata si de caldura sobei,
si mai imi e dor de patura albastra pe care stateam sub masa de craciun.



imi e dor de prietenul meu cel mai bun cu care ma jucam toate,
de campionatele de belminton, tenis de picior si meciuri de fotbal cu fetele,
mie dor de clipa cand am cazut in namol la fotbal (stiam de atunci ca am s-o tin minte toate viata)

si de multe alte lucruri.

[Tia]

Salutare! Eu am crescut la sat, deci am avut o mare libertate de "miscare" ca sa zic asa. Imi aduc aminte cu placere de toamnele cand mergeam cu bunicii sa strangem recoltele de pe camp, soarele ne incalzea jucaus, cartofii miroseau a crud,din drumul de tara ieseau aburi cand il incalzea soarele, mirosea a tarana uda, strugurii isi imprastiau aromele afara din curtile oamenilor, cojile de nuci umpleau drumul care iesea din sat spre ogoare, padurea isi schimba haina, era ceva sublim; mirosea a toamna, a aer curat si racoros. Desi mai merg la camp,desi se mai vad si azi cele relatate, pot doar sa imi amintesc ce placere ma cuprindea odinioara;rareori ma mai trece cate un fior cand imi amintesc. Apoi venea iarna, cu zapada multa, se apropiau sarbatorile, venea Nasterea Domnului, Craciunul, Mos Craciun, care imi aducea multe daruri ca eram o fetita cuminte. Imi amintesc de bucuria ce imi umplea sufletul aproape de sarbatori. Era ceva magic, de nedescris, aproape sufocant. Imi venea sa strig de bucurie. Imi amintesc de diminetile friguroase, cand afara ningea si in casa mirosea a cartofi copti, pe care ii mancam cu bunicii. Imi amintesc de mieluseii de care ma ingrijeam cu cea mai mare constiinciozitate, desi nici nu aveam 7 ani. Nu mai zic de "campionatul "de dat cu sania si saritura la trambulina pe care in organizam cu copiii. Apoi,de Pasti, asteptam cu nerabdare sa vopsim oua, sa facem prajituri. La fel ma cuprindea un val de bucurie si fericire, in sufletul meu de copil, nepatat de patimi si griji. Clasele I_IV le-am facut la scoala din sat, de unde ma leaga f. multe amintiri placute. In Joia Mare mergeam sa ne spovedim si sa ne impartasim la biserica, de Sfantul Nicolae mergeam la biserica, ne spovedeam si ne impartaseam. imi placea sa merg la biserica. mi placea sa aud pricesnele si Sfanta Liturghie cantata nu de tenori si de un cor profesionuist, ci de oamenii din satul meu. Imi amintesc de desenele de la TV si de filmele bune, speciale pentru copii, care nu aveau atata violenta, de "Sailor Moon, de SandY Bell, de Fifi, de Toate panzele sus."
stiti cum se zice,"nu stii ce pierzi pana nu mai ai". Acum as mai vrea sa fiu o data copil, sa ma mai bucur o data de toate astea. Sa mai simt bucuria sarbatorilor si bucuria din sufletul unui copil. Privesc in urma si ma icearca un mic regret. o lacrima se formeaza in coltul ochilor. Da, recunosc, mi-e dor sa mai fiu o data copil, sa nu mai am atatea griji si necazuri pe cap, sa ma bucur de viata. Imi e dor de copilaria mea frumoasa, de prietenii mei, de activitatile intreprinse atunci, imi e dor de cartile lui Sadoveanu care mi-au marcat copilaria cu povestile lor frumoase si de basmele romanesti si de legendele despre eroi si domnitori. imi e dor de orele de scoala cand imi terminam exercitile si ascultam la domnul invatator cum povestea celor dintr-a IV adespre vitejia lui Decebal, al lui Mihai, Stefan, Brancoveanu, despre metoda inedita a lui Tepes de a pedepsi. Toate acestea s-au dus, nui se mai intorc, a ramas doar amintirea lor. Totusi regret faptul ca atunci cand eram mica imi doream sa "fiu mare", sa am responsabilitati. Totusi , copilul din mine nu a murit de tot: inca imi mai place sa ma joc cu animalele, inca ma fascineaza povestirile istorice si inca ma mai uit la DESENE ANIMATE.

[ortodox4life]

În prealabil postat de Carine

Cel ce priveste inainte dar nu tine cont de trecut, risca anumite lucruri...Si in plus aici aveti ocazia sa scrieti exact ceea ce ganditi, fara a risca sa zicem ceva nepotrivit, cum e atunci cand dam un sfat, ca tot se zice ca dam prea multe citate. De ce sa nu ne punem un pic creierasul in functiune, ca nu-i asa greu.

Copilaria a fost pentru mine perioada in care am aflat prima oara de existenta Lui Dumnezeu,de aceea nu voi putea sa uit niciodata copilaria.De cand eram copil am simtit ca Dumnezeu exista dar numai ca nu puteam sa-L inteleg.Imi aduc aminte parca pe la vreo 12 ani sau 13 numai stiu exact eram in vizita cu parintii la niste rude.Ma jucam impreuna cu copilul lor si odata mi-a venit sa-i fur una din jucarii.Atunci mi-a venit in minte un gand:oare nu se va supara Dumnezeu daca iau pe ascuns ce nu e al meu.Desi vroiam atat de multa ca acea jucarie sa fie a mea,totusi nu am luat-o.De mic am copilarit cu filme de actiune si indrageam foarte mult pe uni actori ca:Van Damme,Arnold,Bruce Lee,Stalone,etc.Imi amintesc ca odata dupa ce am vizionat un film,m-am intristat si am zis in sine:Oare ce se va intampla dupa ce ei vor muri?Daca mie imi sunt atat de dragi acesti actori,cand ma voi face mare,ei vor fi batrani si nu vor mai putea juca in filme,oare cine ii va putea inlocui,eu tot pe ei as vrea sa-i vad,nu pe altii!Atunci mi-a venit in minte un raspuns vag,parca de undeva de departe ca viata este mai mult decat ceva trecator si ca oamenii nu pot muri,altminteri nimic nu ar mai avea sens,nici filmelesi nici actorii.Eu m-am jucat cu jucariile pana pe la vreo 14 ani si credeam ca nu voi renunta a ma juca cat voi trai.Chair am zis mamei mele:eu ma voi juca si cand voi fi batran,nu pot concepe viata fara jucarii!Nu mi-au placut niciodata adultii,ii consideram plictisitori,inspaiamantatori si greu de inteles,vroiam sa raman mereu copil.Simteam cum inaintarea in varsta imi putea compromite simtamantul de copil,nu vroiam sa cresc,vroaim sa raman cat mai aproape de varsta copilariei.Apoi au inceput sa intre in mine felurite pacate de moarte,care mai apoi s-au transformat in patimi si incet incet constiinta a inceput sa se acopere cu negriciunea faptelor urate si pacatose.Raul a fost in mine inca de mic copil,mostenirea pacatelor parintesti care mai apoi s-au transformat in patimi.Sufletul meu cauta fericirea in lumea asta si nu o gasea.Stiam ca Dumnezeu exista(doar ma cercetase candva)dar nu puteam sa-L inteleg.Eu am fost crescut in mare parte de bunici iar cand ma rentorceam la oras,la scoala,tare ma intristam,nu simteam dragostea celor din jur asa cum o simteam pe a bunicilor.Chiar ma intrebam adesea,oare voi putea sa plang cand nu vor mai fi langa mine?Nu am simtit nicodata sa fac rau cu adevarat unui om,desi judecam pe oameni nu tinea mult si imi trecea orice suparare.Ma atasam sufleteste de multi oameni pe care ii intalneam si ma intristam cand ma gandeam ca poate nu ii voi mai vedea niciodata.Uneori ma intrebam ce se va intampla cu ei si daca ii voi mai revedea vrodata.Iata mila si dragostea Lui Dumnezeu,cand eram mic m-a cercetat dar numai ca eu nu L-am putut intelege si nici cunoaste,caci nimeni nu mi-a vorbit despre El atat cat ar fi trebuit,dar El nu ma lasat ci mai apoi prin suferinta prin care am trecut am ajuns sa-L cunosc din nou,de data aceasta sa-L si inteleg.Numai ca din cauza indiferentei mele si a multelor pacate L-am peirdut din nou iar acum dupa ce mi-a dat cel mai frumos dar(pe Sfintii Pariniti)sper sa Il pot gasi din nou!Copilaria nu o voi uita niciodata pentru ca atunci am simtit pentru prima oara prezenta vie a Domnului Iisus Hristos in sufletul meu!Doamne ajuta!