Pedeapsa pentru pacate

În prealabil postat de georgeval

In concluzie vreau sa spun ca iubirea lui Dumnezeu este nedespartita de dreptate. Dumnezeu judeca drept cu iubire sau iubeste drept.

Am citit undeva, ca sa nu hulim, spunand despre Dumnezeu ca este drept.
Dumnezeu este un Dumnezeu al milei. Abia la judecata va fi drept.
Regret ca nu pot indica unde am citit acest lucru.
Dar oare nu tocmai pentru ca e Dumnezeu al milei, ne permitem sa facem voia noastra, in loc sa facem voia Lui?

[cristiboss56]

În prealabil postat de Anca-Miha

Am citit undeva, ca sa nu hulim, spunand despre Dumnezeu ca este drept.
Dumnezeu este un Dumnezeu al milei. Abia la judecata va fi drept.
Regret ca nu pot indica unde am citit acest lucru.
Dar oare nu tocmai pentru ca e Dumnezeu al milei, ne permitem sa facem voia noastra, in loc sa facem voia Lui?

O mila, pe care ne bazam prea mult , atunci cand pacatuim constient. Si oare ce pacat poate fi mai mare, decat cel premeditat ?

[georgeval]

În prealabil postat de Anca-Miha

Am citit undeva, ca sa nu hulim, spunand despre Dumnezeu ca este drept.
Dumnezeu este un Dumnezeu al milei. Abia la judecata va fi drept.
Regret ca nu pot indica unde am citit acest lucru.
Dar oare nu tocmai pentru ca e Dumnezeu al milei, ne permitem sa facem voia noastra, in loc sa facem voia Lui?

Nu te contrazic, insa conteaza si contextul. Cand am afirmat cele de mai sus am avut in vedere invatatura teologiei rasaritene care a depasit extremele, dreptatea inflexibila a unui Dumnezeu impersonal, sau iubirea oarba care presupune la sfarsitul lumii mantuirea intregii creatii asa cum sustinea Origen prin invatatura sa despre apocatastaza. In Dumnezeu, dreptatea si iubirea se intalnesc, pentru ca El iubeste rational, dar fara masura si judeca iubitor, milostiv.

În prealabil postat de georgeval

Nu te contrazic, insa conteaza si contextul. Cand am afirmat cele de mai sus am avut in vedere invatatura teologiei rasaritene care a depasit extremele, dreptatea inflexibila a unui Dumnezeu impersonal, sau iubirea oarba care presupune la sfarsitul lumii mantuirea intregii creatii asa cum sustinea Origen prin invatatura sa despre apocatastaza. In Dumnezeu, dreptatea si iubirea se intalnesc, pentru ca El iubeste rational, dar fara masura si judeca iubitor, milostiv.

Dumnezeu este Iubire, Adevar si Dreptate. De dreptate insa nu face uz inca, caci ar fi vai de noi daca ne-ar socoti bob cu bob fiecare pacat, noi pacatuind in fiece secunda. Pacatuim pana si cand ne rugam. Ne mai ghideaza pe drumul vietii, oprindu-ne cand vede ca am aduna prea multe pacate, mai multe decat am fi in stare sa ducem, dar o face ca pe o manifestare a dragostei ce ne-o poarta, nu ca pedeapsa. Asta ar fi, transcris cu cuvintele mele, ceea ce cred eu, din cele citite.
Origen probabil ca nu stia ceea ce scrie in orice carte de rugaciuni si anume: ca prea marea incredere in bunatatea lui Dumnezeu, incredere care te face sa savarsesti fara contenire pacate, socotind ca Dumnezeu te va ierta chiar daca nu te indrepti, constituie un pacat impotriva Duhului Sfant si nu se iarta.
Ca la Dumnezeu totul e posibil o stim. Tocmai marea Lui dragoste pentru om este speranta noastra in mantuire.

[cristiboss56]

Sfantul Ioan Gura de Aur, spune :" Si pentru ca imi pare rau de intunecimea gandului oamenilor si de nebunia lor, as vrea sa am o voce atat de puternica, incat sa ajunga pana la marginile pamantului, si dupa ce m-as urca pe cel mai inalt munte de pe pamant, sa strig la toate popoarele si neamurile, la fel ca prorocul David: Fiii oamenilor pana cand grei la inima? (Ps. 4,2). Ma doare si sufar pentru ce a-ti ajuns. Da, plang, pentru ca stiti prea bine ca Dumnezeu este indelung rabdator si va asteapta sa va indreptati, in loc sa va pedepseasca dupa dreptate, si cu toate acestea nu va indreptati."

[georgeval]

În prealabil postat de Anca-Miha

Dumnezeu este Iubire, Adevar si Dreptate. De dreptate insa nu face uz inca, caci ar fi vai de noi daca ne-ar socoti bob cu bob fiecare pacat, noi pacatuind in fiece secunda. Pacatuim pana si cand ne rugam. Ne mai ghideaza pe drumul vietii, oprindu-ne cand vede ca am aduna prea multe pacate, mai multe decat am fi in stare sa ducem, dar o face ca pe o manifestare a dragostei ce ne-o poarta, nu ca pedeapsa. Asta ar fi, transcris cu cuvintele mele, ceea ce cred eu, din cele citite.
Origen probabil ca nu stia ceea ce scrie in orice carte de rugaciuni si anume: ca prea marea incredere in bunatatea lui Dumnezeu, incredere care te face sa savarsesti fara contenire pacate, socotind ca Dumnezeu te va ierta chiar daca nu te indrepti, constituie un pacat impotriva Duhului Sfant si nu se iarta.
Ca la Dumnezeu totul e posibil o stim. Tocmai marea Lui dragoste pentru om este speranta noastra in mantuire.

Origen cunostea foarte bine Scriptura si intreaga imnografie de pana la el. Este corect ceea ce spui de spre nemarginita iubire a lui Dumnezeu, insa repet nu trebuie separata de dreptatea Lui.

În prealabil postat de Anca-Miha

Am citit undeva, ca sa nu hulim, spunand despre Dumnezeu ca este drept.

Este vorba de Sf. Isaac Sirul.

[georgeval]

În prealabil postat de Anca-Miha

Este vorba de Sf. Isaac Sirul.

Stiu Anca la ce te referi. Acelasi Sfant Parinte recomada sa iubim intreaga fatura, sa ne manifestam iubirea chiar si fata de demoni, insa tot el spune ca suferinta pentru cei din iad consta in flacarile iubirii lui Dumnezeu. Deci iubirea lui Dumnezeu manifestata dupa dreptate, pentru ca daca ar fi fost iubirea oarba n-am mai fi vorbit de iad.

Mai aproape de zilele noastre iata, Sfantul Siluan Athonitul ne propune de asemenea o atitudine smerita in fata lui Dumnezeu (,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!") si multa, multa dragoste fata de aproapele.

[cristiboss56]

Sfantul Ioan Gura de Aur, arata atat de intelept si edificator totodata: "Ce lucru curios! Cu totii urmaresc cu sufletul la gura evenimentele trecatoare ale acestei vieti scurte, dar la viata ce va sa fie nici nu le trece prin cap sa se gandeasca. La ospete si prilejuri de indulcire a trupului mereu sunt primii, dar sufletele lor le lasa sa se usuce de foame duhovniceasca. Se ingrijesc de trup si il infruseteaza, insa sufletul le este indiferent. Cand se imbolnaveste trupul , cheama doctorul, cumpara medicamente si cheltuiesc o gramada de bani., pana cand se vindeca. Iar atunci cand sufletul lor se imbolnaveste de boala aducatoare de moarte a pacatului, nu fac nimic. Si cel mai trist este faptul ca, desi il ingrijesc cum nu se poate mai bine, trupul lor moare, iar sufletul este osandit la iadul vesnic. " Poate titlul acestui topic nu ar fi trebuit sa contina cuvantul pedeapsa ci consecintele voii noastre. Toate ce le primim , de fapt sunt raspunsul firesc , al celor gandite, vorbite si faptuite de noi.