Prima Civilizatie Europeana

[C.tin]

Recapitulind sustinem ca Socrate ne demonstreaza in acest mic discurs zalmoxian ca zeii pot intra in domeniul de fiintare al omului mai ales prin suflet, ba chiar ni se arata si conditia in care lucrul acesta se poate realiza - sufletul trebuie sa fie curat, sa fie sanatos, sa se deschida pentru curatenie si sanatate. Anume in acest caz, si numai in acesta, se isca in sufletele omenesti divina swfrosune, care deschide nu numai calea sanatatii fizice a omului, ci si pe cea care ii permite omului sa se cunoasca pe sine, sa cumoasca divinitatea care vrea sa-l ajute ca sa se fereasca de primejdii si sa deosebeasca binele de rau si sa participe astfel la buna rinduire a societatii. Inca si mai importanta este concluzia aparent moderna, dar formulata precis de Socrate, privitoare la relatia dintre structura Intregului si cea a partilor din care intregul se compune. Mai mult decit atit: din relatarea medicului lui Zalmoxis reesa ca Intregul poate sa treaca spontan intr-o calitate net superiora: acea prin care divinul participa la devenirea omului. Din tot ce ne este relatat in acest mic discurs se vede ca divinul, care se manifesta prin swfrosune a fost cunoscut de Socrate si tocmai el era Daimonul care il pazea de suferinte si catastrofe si il povatuia cum sa deosebeasca binele de rau. dar asta inseamna ca Socrate si-a infatisat cuiva sufletul ca sa fie descintat macar cu una din rostirile frumoase ale medicilor lui Zalmoxis... Cui si unde si-a infatisat sufletul filosoful atenian Socrate?

[C.tin]

Ne-am ocupat in alta parte si de provocarea viitorului tiran Critias din Charmides [ II ] de aceea trecem la dezlegarea subiectului propus, revenind la problema "de cap" (sic!) a comunicarii. In baza datelor recente despre civilizatia carpato-dunareana (e vorba mai ales de cele arheologice, vezi [IV, V, VI]) noi sustinem ca Socrate s-a intilnit special la Potidea cu unul din "medicii lui Zalmoxis" fiindca il interesa in mod fundamental alt mic amanunt abea schitat in Charmides, cel care arata in materia in care erau specialisti acei medici, adica nemurirea. Cine ca cine, dar Socrate (cel asemuit de multi exegeti moderni cu Buddha), care era atunci la virsta maturizarii filosofice, care incerca cu desperare sa lamureasca din punct de vedere moral, adica din punctul de vedere al convetuirii reale in societate, problema mortii si a vietii, acel Socrate dinaninte de Potidea, avea toate pinzele curiozitatii sale de geniu umflate pina la limita limitelor pentru a ajunge la acea intilnire si pentru a afla de la cei care cunosteau cu certititudine "mestesugul de a te face nemuritor" taina vietii si a mortii, taina fiintarii omului pe Pamint, taina adevarului cu care zeii l-au "insarcinat" pe om. Cele aflate l-au influentat atit de categoric pe Socrate incit de aici, adica de la Potidea (si sa remarcam un amanunt de exceptie, Platon la acea vreme inca nu se nascuse!), incolo, adica pina la anul 399 BC (adica aprox. 33 de ani, Platon avea atunci 28 de ani), el nu se mai teme categoric de moarte, lucru pe care l-a si repetat tot timpul, surizind, in luna de dupa condamnare, imbarbatindu-si prietenii in acea luna intr-un mod cum n-a mai vazut Athena. Ba chiar mai mult: felul cum s-a purtat la proces, cum a provocat procesul, cum a refuzat sa evadeze (desi chiar si cei care i-au cerut moartea ar fi inchis ochii) demonstreaza ca el nu numai ca nu se temea de moarte, ci chiar si-o dorea cu toata puterea. Mai corect ar fi chiar sa spunem ca el isi dorea moartea anume la 399 BC, si-o dorea cu toata puterea sufleteasca de care era capabil. De ce spunem acest " anume" vom arata in alta parte, si la timpul potrivit, vorba lui Timaios [VII], acum avind mai multe prioritati anul 432 BC.

[C.tin]

Mai mult: analiza atenta a dialogurilor socratice (adica timpurii) ale lui Platon arata ca Socrate si-a construit discursurile sale morale mai ales in baza tezelor aflate de la medicul lui Zalmoxis: relatia divinului cu omul si a omului cu divinul, participarea divinului la devenirea omului, rostul omului in structura divinului, iscarea paradoxala a swfrosune-i in suflet, curatenia sufletului, drumul spre intelepciune si spre iubire, cale spre sanatate fizica si spirituala, deosebirea binelui de rau, binefacerea, rugaciunea, pietatea, virtutea, dreptatea, descintecele de tip epwdeV, adica cuvintele sigure, bune sau rostirile frumoase si, in fine, drumul spre nemurire. Iata ce constituie baza majoritatii rationamentelor lui Socrate din dialogurile de tinerete ale lui Platon. Fara sa negam importanta colosola a mediului cultural athenian la formarea si devenirea lui Socrate trebuie acum sa recunoastem ca aceasta devenire a fost orientata spre punctele chee ale filosofiei lui anume la Potidea si tocmai de acel misterios "medic al lui Zalmoxis", caruia, probabil, Socrate i-a si infatisat sufletul pentru intra in "contact neformal" cu divinitatea, cu Zeul care era mereu impreuna cu el si pentru credinta in care a fost condamnat la moarte.

Ca sa dezlegam mai lesne nodul cercetarii noastre, trebuie sa amintim aici, cum bine se vede, si cele trei capete de acuzare in baza carora atenienii (cei drept, cu o majoritate de numai 60 de voturi din vre-o 500) au votat condamnarea la moarte a lui Socrate. Unul din cei mai mari ginditori ai tuturor timpurilor era vinovat in fata cetatii fiindca:

a) nu cinstea zeii cetatii;
b) nascocea alti zei (el sustinea ca are un daimon ocrotitor ce nu se desparte de el niciodata si care il opreste intotdeauna cind era pe punctul de a face un rau);
c) corupea tineretul.

Daca ne lamurim cu atentie in toate aceste trei celebre capete de acuzare, (devenite in 2400 de ani curat mitice) se vede bine ca poporul Atenei avea destule motive ca sa-l judece pe marele Socrate, ba chiar sa-l condamne la moarte. Mai intii: fiindca necinstind zeii cetatii el darima cu autoritatea lui urieseasca referintele istorico-religioase si mitice ale cetatii si provoca astfel decaderea morala a cetatenilor si, ca urmare, caderea Athenei. Al doilea: fiindca nascocind alti zei crea o situatie religioasa tensionata in polis si astfel se creau premisele pentru a ruina Athena. Si, in fine, al treilea, fiindca in modul cel mai serios el ii cauta pe cei mai buni tineri ai polisului, le descoperea adevarurile cu care au fost "insarcinati" de zei si ii "corupea" astfel pentru o altfel de vietuire morala, provocind un posibil razboi civil intre tinerii si batrinii polisului.

Iarasi, nu este aici locul sa lamurim anume problema acestor "capete". Faptul la care vrem sa atragem atentia Domniilor Voastre in mod deosebit este ca Socrate cu adevarat credea in alt Zeu, altul decit zeii Athenei. Si cum Athena avea sute de zeitati se pune cu seriozitate intrebarea ce fel de "alt zeu" era acest "daimon" al lui Socrate, daca nu facea parte din uriasul Panteon al grecilor (cit era ca Socrate sa spuna la proces ca povatuirea i-o face zeita Athena sau Apollon?). De cind acest Zeu sau Daimon l-a "insarcinat" pe Socrate cu "persoana" sa divina? Si de ce grecii erau suparati atit de tare pe acest nou zeu?

[C.tin]

Raspunsul, se pare, este (sic!!!) unul: fiindca daimonul acesta nu era un simplu zeu nou al Athenei, ci un zeu strain, ba chiar unul urit cu inversunare de Athena. Faptul ca nu este numit de insusi Socrate, ca nu i-a ramas numele in marturiile anticilor sau in dialogurile lui Platon, se explica tot prin aceasta inversunare, dar si prin discursul lui Socrate din palestra Taurului. Mai intii, cel care i-a vorbit lui Socrate de un nou Zeu (mai corect de felul cum acest zeu se manifesta intr-un suflet curat prin swfrosune) ce cunoaste taina nemuririi era "medicul lui Zalmoxis"; dar acel medic sustinea ca stie mai multe decit grecii in materie de cunoastrere (stia a lecui partea prin lecuirea intregului, felul cum divinul poarte participa la insanatosirea fizica si spirituala a omului si mai cunostea mestesugul de a te face nemuritor, si asta, fiti de acord, e stiinta cea mai rivnita de catre om chiar din clipa aparitiei sale pe pamint) si cum putea un barbar sa fie mai presus decit grecii? Apoi: Socrate a jurat acelui medic (nu se mai cunoaste alt caz de juramint al lui Socrate!) si era "dator" (nu se mai cunoaste alt caz de indatorire spirituala a lui Socrate!) sa-si tina juramintul. De ce ii era dator cuiva Socrate, marele intelept al tuturor timpurilor? Cui ii era dator? Cui i-a jurat? Pe ce a jurat, in ce conditii si de ce a mers la compromisul acesta care ii limita drastic si felul de a convetui cu atenienii, dar si pe cel de a-si naste in libertate "insarcinarile"? Parca-l auzim chiar si pe Platon pufnind: "Socrate a jurat unui trac? Unui barbar care-i socoate pe greci mai inferiori decit tracii? Nu se poate una ca asta!"

[C.tin]

Sa intram si noi acum in pielea unui grec infumurat si sa intrebam: ce adevar, sau blestem, sau descintec a pus acel trac peste sufletul lui Socrate ca el s-a lepadat atit de radical si de zeii Atenei, si de libertatea sa proverbila? Putea oare barbarul caruia i-a jurat Socrate sa fie mai prejos decit Socrate in virtutile filosofiei? Nu cumva tocmai prin virtutile sale superioare, medicul lui Zalmoxis i-a aratat lui Socrate alte dimensiuni ale Universului, dimensiuni care delimitau clar domeniul Zeului si cel al omului (in fond doua dommenii paralele, care nu se pot intersecta), dar si secanta prin care si omul putea ajunge pe domeniile zeilor, si zeii puteau sa pogoare in oameni? Or, daca Socrate are meritele pe care i le recunoaste si cinsteste intreaga umanitate, se pune cu seriozitate intrebarea si despre "medicul lui Zalmoxis", care l-a influentat atit de categoric.

Pentru a raspunde onorabil si la aceasta intrebare trebuie sa revenim la Potidea, in anul 432 BC. Ce s-a mai intimplat acolo? Anticii povestesc, mai intii, despre o meditatie neobisnuina (pentru lumea greaca!) a filosofului: a stat o noapte intreaga fara sa miste macar un deget, iar dimineata s-a inchinat si a multumit Soarelui. Ce urmarea Socrate prin nemiscarea ceea? Cerul instelat? Sau, poate, medita nimicul, ca Buddha, de care nu-l desparteau prea multi ani? Ce urmarea Socrate prin inchinarea pagina in fata Soarelui? Al doilea: la Potidea filosoful Socrate a mers cu picoarele desculte pe gheata (acest mic amanunt arunca o lumina deosebita si asupra meditatiei neobisnuite a lui Socrate: faptul ca a stat nemiscat o intrega noapte de iarna, cind apa era inghetata, vorbeste despre o infruntare anahoretica, initiatica a conditiilor extremale). De ce trebuia sa faca lucrul acesta? Pentru fala in fata grecilor? Categoric, nu, fiindca nu pomeneste personal despre acest mers descult pe gheata; nimic despre aceste fapte neobisnuite si provocatoare; ba chiar, si acesta e al treilea amanunt important intimplat la Potidea, si in lupte Socrate a fost deosebit de viteaz, adica a infruntat curajos moartea, nu i-a fost frica de moarte, doamnelor si domnilor, a si fost decorat pentru vitegie, dar a cedat decoratia lui Alkibiade.

[C.tin]

Acum, la trecerea atitor ani (2400 cum ne povatuieste categoric denumirea simpozionului nostru), se vede cu usurinta ca aceste trei praguri pe care le-a trecut Socrate la Potidea fac parte mai repede dintr-un ritual de initiere, decit dintr-un simplu moft al unui filosof athenian, fie el si genial. Dar initiere in ce? Prezenta medicului lui Zalmoxis la Potidea, faptul ca Socrate i-a jurat si ca era dator sa respecte juramintul, demonstreaza influenta categorica pe care a avut-o acel medic asupra destinului de mai departe al filosofului athenian, ne da chiar si raspunsul la intrebarile acestei cercetari, cit de provocator si aparent imposibil ar fi el: la Potidea unul din cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor, cel asemuit astazi cu Budda, adica atenianul Socrate, a fost initiat in zalmoxism.

Totul demonstreaza ca la palestra Taurului nu mai vorbea cu atenienii tinarul filosof atenian ce plecase la razboi ca sa-si faca datoria fata de patrie, ci... un adevarat medic de al lui Zalmoxis. Totul arata ca Socrate aflase la Potidea "mestesugul de a te face nemuritor", dar si regulile pe care trebuia sa le respecte cu strasnicie daca dorea ca acest mestesug sa fie viabil.
...adica, fara SPOVEDANIE nu se puteau face RUGACIUNILE DE DEZLEGARE!!

Lucrul acesta era posibil (adica intrarea in nemurire), si mai este posibil si acum, atita timp cit nemurirea ne intereseaza si astazi la fel de tare ca si atunci, si, fiindca nemurirea e mai dulce, dar, asta e!, drumul spre ea se obtine numai si numai prin aparitia miraculoasa a divinului in sufletul omenesc, minune care se intimpla prin lecuirea intregului ce lecuieste de la sine partea, prin lecuirea sufletului cu anumite "rostiri frumoase" pe care Socrate le cunostea, dar pe care nu le-a mai spus atenienilor (fiindca Charmides nu si-a deschis sufletul lui Socrate, iar fara deschiderea asta, cum am aratat, Socrate nu putea spune "rostirea frumoasa" pe care a invatat-o de la trac). Si nu o putea face pentru ca a jurat si, in virtutea acelui juramint strasnic, chiar si Socrate, repetam, cel asemuit cu Buddha, era obligat sa taca.

Lui Socrate nu-i placea sa calatoreasca. Cutreera tihnit Athena in cautarea cetatenilor care vroiau sa nasca adevarurile cu care au fost "insarcinati"... Participarea la luptele de la Potidea reprezinta probabil unica lui calatorie dincolo de zidurile Athenei, o calatorie foarte mare pentru acele timpuri, fiind vorba de aprox. 300 de chilometri, facuti inca pe mare. Cit n-ar fi de justificate metafizic fugile de condamarile la moarte ale lui Platon sau Aristotel, la baza lor sta motivarea cea mai simpla si cea mai omenesca: frica de moarte. Iata ca Socrate demonstrteaza la anul 399 BC ca frica de moarte poate fi invinsa fiindca exista nemurirea in lacasul Zeului, exista drumul real spre nemurire si el constituie una din treptele cele mai importante si ale cunosterii, si ale devenirii, si ale mintuirii. Dar pentru a realiza acest lucru, pentru a intra pe drumul care te duce spre nemurire, trebuie sa te lecuiesti prin infatisarea sufletului, prin deschiderea lui totala facuta unui medic de al lui Zalmoxis. Mai mult decit atit, sintagma provocatoare de la finele discursului lui Socrate de la proces (vezi Platon, Apararea lui Socrate", [ I ], p. 44) demonstreaza ca filosoful era constient de faptul ca moartea este o bucurie, iar nasterea este ce? Nu cumva o plingere?

[C.tin]

...asa cum mai tarziu printre aceeasi pagani, Sf.Pavel a propovaduit pe "Zeul cel Necunoscut"

Citam din Platon, care-l citeaza pe Socrate: "Dar acum e timpul sa plecam: eu sa mor, iar voi sa traiti. Care dintre noi se indreapta spre un bine mai mare, nu stie nimeni altcineva decit Zeul". Care Zeu? Un Zeu athenian? Categoric, nu! Dar care altul? Ipoteza noastra este ca acest Zeu misterios pentru care Socrate a fost condamnat la moarte si pentru care moare cu bucurie in anul 399 BV, nu este altcineva decit Zalmoxis. Realizind tot ce a putut realiza aici, pe pamint, in al 72-le an, Socrate a plecat luminos si bucuros (asa cum a si re-venit in Athena de la Potidea) la Zeul sau, acolo unde va trai vesnic, acolo unde va fi nemuritor. El a facut cu bucurie pasul acesta, imbarbatindu-i pe cei apropiati intr-un mod care straluceste, iata, de 2400 ani: refuzind sa fuga din inchisoare; el a realizat asta fiindca insusi Socrate era unul din "medicii lui Zalmoxis", fiindca jurase credinta acestui Zeu si fiindca numai moartea prin sacrificiu, odata la cinci ani (vezi, in Istorii, relatarea lui Herodot despre credinta in nemurire a getilor si depsre felul cum ei plecau la zeul lor, la Zalmoxis) duce un sufelt curat si sanatos pe domeniile Zeului. Faptul ca nu a last nimic scris in plina epoca de cucerire a lumii de catre Athena anume prin scris, este inca un mic amanunt "dacic", deosebit de important, al ipotezei noastre (daca ar fi scris tratatele sale, spun unii exgeti, ar fi fost mai usor sa-si organizeze apararea).

Socrate, fiul sculptorului Sophroniskos si al Phaineratei, moasa ateniana, a fost primul filosof din lume, spune Diogene Laertis [VIII], care a inceput sa vorbeasca deschis despre modul de viata al oamenilor si este primul filosof condamanat la moarte prin judecata. Nu-i placea sa calatoreasca, continua istoricul, ci ratacea toata ziua prin Atena cautind sa discute cu cineva, dar nu pentru al convinge sau pentru a-i dovedi ceva, ci pentru a ajunge prin discutie la adevar, pentru a-i arata omului adevarurile cu care a fost "insarcinat" si a-i ajuta sa le nasca (de unde si numele metodei de cercetare a lui Socrate, maeutica, de la verbul a mosi).

Faptul ca Socrate nu ne spune deschis ca s-a interesat pe la 432 BC de nemurire, ca a practicat meditatia la Potidea, ca s-a inchinat rasaritului de Soarte, ca a mers pe gheata cu picoarele desculte, ca a infruntat cu vitegie moartea in razboi, ca cerea deschiderea sufletului pentru lecuire, ca a fost invinuit de cinstirea unui Zeu strain Athenei, ca a corupt tineretul pentru o altfel de viata comunitara, bazata mai ales pe principiile atotputernice ale iubirii (in care, cum se vede din motto el era cel mai mare specialsr al lumii!) demonstreaza (provocam si noi cit mai modest opinia publica din lumea metafizicii) ca Socrate era un "medic al lui Zalmoxis" . Anume in acest caz polisul avea toate motivele sa voteze ce a votat, fiindca "coruperea" in zalmoxism a tinerilor din Atena de o autoritate atit de mare ca Socrate, inseamna realizarea unei revolutii spirituale, crearea unei noi Athene, asemenatoare, poate, cu misteriosul regat daco-getic al lui Zalmoxis, unde acesta era la 432 BC "rege si zeu". Si cine stie, poate chiar acel misterios rege care era si zeu (sa nu uitam ca la 432 trecuse abea vre-o 60 de ani de la presupusa moarte a lui Pytagoras, cu Zalmoxis pe undeva prin preajma) avuse mai multe pricini sa incerce anume prin Socrates sa schimbe ordinea sociala din Athena, care se indrepta in acele timpuri cu pasi uriasi spre sfirsitul epocii sale de aur?