Prima Civilizatie Europeana

[C.tin]

Reintors la Atena marele, dar inca tinarul, filosof alearga imediat la palestra Taurului, una din palestrele cele mai vestite ale Atenei, situata, cum arata cercetarile, chiar in zona sacra (vezi, Charmides, primul alineat: "M-am intors in ajun, asupra serii, din tabara de osti de la Potidea si, cum reveneam dupa un lung rastimp, m-am indreptat bucuros catre locurile unde eram obisnuit sa-mi petrec vremea. Am intrat asadar in palestra lui Taureas, cea din fata templului regal, si am gasit acolo o multime de lume..." ), si nu-si poate ogoi sufletul pina nu le povesteste prietenilor, indirect, desigur, ce a aflat de la acel medic. Folosind prilejul oferit de tinarul Charmides, pe care, cum am aratat "de capo ", tocmai il durea foarte tare capul, Socrate spune, desi cu multa greutate, ca da, el are o buruiana de leac pentru durerile de cap ale lui Charmides, dar ea actioneaza numai impreuna cu un anume descintec (textual: [COLOR="Magenta"]epwdai[/COLOR], termen contestat chiar si de Platon, atunci cind [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]epwdai[/COLOR] era inteles ca descintec magic folosit de medicina mai veche; astfel se lamureste faptul ca in Theaitetos si Menon insusi Platon re-numeste cu acest termen maieutica, (textual: [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]mosirea[/COLOR] ) adica metoda de cercetare a lui Socrate) pe care l-a invatat de la un orecare trac la Potidea. Asa apare, aparent intimplator, pretextul pentru a se relata athenienilor (dar mai ales posteritatii!!!) cunostintele superioare ale acelui medic, cunostinte ce pun limite clare domeniului de manifestare al omului si arata diferenta categorica dintre [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]sofia[/COLOR], proprie oamenilor, si [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]swfrosune[/COLOR], calitate a zeilor (vezi Alkibiade, I, unde se arata ca notiunea de dreptate se formeaza in suflet. Si care parte a sufletului creaza premizele unei viete drepte, intreaba Socrate? Este acea parte sau calitate a sufletului care in dialog este numita cu termenul intraductibil [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]swfrosune[/COLOR]. Ce este [COLOR="rgb(255, 0, 255)"]swfrosune[/COLOR]? Mai intii este cunoastere de sine, spune Socrate, apoi anume acea cunoastere de sine care este cunoasterea divinului din noi , si, al treilea, este principiul cu ajutorul caruia deosebim binele de rau, adica tocmai acea cunoastere care ne permite sa intelegem dreptatea si sa conducem corect oamnii).

[C.tin]

Nu intram aici in detalii (am facut-o in alta parte, vezi Weg und WWW. A Portret of the World with Heidegger, [ II ]), fiindca timpul acestui simpozion ne impune drastic limitele sale de filosofare. Ba si cafeaua, ce abureste acum pe mese, i-si pierde calitatile de agheasma spirituala daca nu e consumata fierbinte. Sa recapitulam in citeva propozitii, pentru a fi degerat mai usor, mesajul medicului lui Zalmoxis, transmis de Socrate atenienilor (nu uitam, pentru a vedea cum au evoluat lucrurile si in domeniul politic in acesti 2400 de ani, ca printre acei atenieni se afla si Critias, viitorul cap al tiraniei ateniene, cit si Charmides, unchiul lui Platon, pe atunci un prefrumos si destept tinar, cum am aratat, care are cumplite dureri de cap si pe care Socrate e hotarit sa i le lecuiasaca cu un mic amanunt, cel al deschiderii sufletului: peste ani Charmides va face parte din grupul celor 30 de tirani, condusi de Critias [vezi in acest sens [ III]. mai ales pentru superbele note ale marelui cercetator rus A. F. Losev]):

1) la Potidea, in anul 432 BC, a avut loc o intilnire "neformala" dintre Socrate si unul din " medicii lui Zalmoxis"; intilnirea l-a coplesit atit de tare pe Socrate, care era inca la virsta cautarilor sale filosofice, incit intorcinduse la Athena, s-a indreptat "bucuros" spre palestra Taurului, poate cea mai vestita la acel timp, ca sa relateze atenienilor anume aceasta intilnire (si mai putin stirile de ultima ora de la razboi);
2) medicul trac ii relateaza lui Socrate ca regele lor, Zalmoxis, care este si zeu (pe noi ne intereseaza aici si micul amanunt al timpului la care se face relatarea - "Zalmoxis, regele nostru, care e zeu", adica este vorba, probabil, de un Zalmoxis care e rege si zeu chiar atunci cind avea loc intilnirea}; ii invata pe ei (pe geto-daci?) ca "nu trebuie sa incercam a vindeca ochii fara sa vindecam capul, ori capul fara sa tinem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi insanatosit fara suflet";
3) "medicii greci... nu se ridica pina la intregul de care ar trebui sa-l ingrijeasca", fiindca ei nu inteleg ca pentru a se lecui partea trebuie sa lecuim mai intii intregul;
4) lecuirea intregului se face mai ales prin ingrijirea sufletului;
5) sufletul se ingrijeste cu anumite descintece si aceste descintece nu sint altceva decit "rostirile frumoase";
6) lecuind sufletul " deschidem calea sanatatii si catre cap, si catre trupul tot" fiindca "Din asemenea rostiri se isca in suflete swfrosune, iar odata cu aceasta iesire la iveala si participare (cum sa nu-ti amintesti aici de DASEIN-ul lui Heidegher? ), calea sanatati se deschide lesne si catre cap, si catre trupul tot":
7) nimeni nu poate fi, insa, lecuit cu aceasta metoda, mai spunea medicul lui Zalmoxis, pina nu-si infatiseaza sufletul, fie el "bogat, frumos, ori de neam ales";
8) Socrate chiar i-a jurat medicului lui Zalmoxis (textual: "...i-am jurat si sint dator sa-i dau ascultare.") sa nu lecuiasca pe nimeni cu acele descintece (deci ele i-au fost transmise lui Socrate!!! - impreuna cu iarba de leac) pina bolnavul nu-si infatiseaza, adica deschide, sufletul ("...nu prea am ce sa fac pentru tine, Charmides, dragule, daca nu-ti infatiseszi sufletul...");
9) Socrate nu-l lecuieste pe Charmides, fiindca este provocat de Critias la alta discutie (cea despre rosturile intelepciunii) care amina mereu infatisarea sufletului lui Charmides.

[C.tin]

Recapitulind sustinem ca Socrate ne demonstreaza in acest mic discurs zalmoxian ca zeii pot intra in domeniul de fiintare al omului mai ales prin suflet, ba chiar ni se arata si conditia in care lucrul acesta se poate realiza - sufletul trebuie sa fie curat, sa fie sanatos, sa se deschida pentru curatenie si sanatate. Anume in acest caz, si numai in acesta, se isca in sufletele omenesti divina swfrosune, care deschide nu numai calea sanatatii fizice a omului, ci si pe cea care ii permite omului sa se cunoasca pe sine, sa cumoasca divinitatea care vrea sa-l ajute ca sa se fereasca de primejdii si sa deosebeasca binele de rau si sa participe astfel la buna rinduire a societatii. Inca si mai importanta este concluzia aparent moderna, dar formulata precis de Socrate, privitoare la relatia dintre structura Intregului si cea a partilor din care intregul se compune. Mai mult decit atit: din relatarea medicului lui Zalmoxis reesa ca Intregul poate sa treaca spontan intr-o calitate net superiora: acea prin care divinul participa la devenirea omului. Din tot ce ne este relatat in acest mic discurs se vede ca divinul, care se manifesta prin swfrosune a fost cunoscut de Socrate si tocmai el era Daimonul care il pazea de suferinte si catastrofe si il povatuia cum sa deosebeasca binele de rau. dar asta inseamna ca Socrate si-a infatisat cuiva sufletul ca sa fie descintat macar cu una din rostirile frumoase ale medicilor lui Zalmoxis... Cui si unde si-a infatisat sufletul filosoful atenian Socrate?

[C.tin]

Ne-am ocupat in alta parte si de provocarea viitorului tiran Critias din Charmides [ II ] de aceea trecem la dezlegarea subiectului propus, revenind la problema "de cap" (sic!) a comunicarii. In baza datelor recente despre civilizatia carpato-dunareana (e vorba mai ales de cele arheologice, vezi [IV, V, VI]) noi sustinem ca Socrate s-a intilnit special la Potidea cu unul din "medicii lui Zalmoxis" fiindca il interesa in mod fundamental alt mic amanunt abea schitat in Charmides, cel care arata in materia in care erau specialisti acei medici, adica nemurirea. Cine ca cine, dar Socrate (cel asemuit de multi exegeti moderni cu Buddha), care era atunci la virsta maturizarii filosofice, care incerca cu desperare sa lamureasca din punct de vedere moral, adica din punctul de vedere al convetuirii reale in societate, problema mortii si a vietii, acel Socrate dinaninte de Potidea, avea toate pinzele curiozitatii sale de geniu umflate pina la limita limitelor pentru a ajunge la acea intilnire si pentru a afla de la cei care cunosteau cu certititudine "mestesugul de a te face nemuritor" taina vietii si a mortii, taina fiintarii omului pe Pamint, taina adevarului cu care zeii l-au "insarcinat" pe om. Cele aflate l-au influentat atit de categoric pe Socrate incit de aici, adica de la Potidea (si sa remarcam un amanunt de exceptie, Platon la acea vreme inca nu se nascuse!), incolo, adica pina la anul 399 BC (adica aprox. 33 de ani, Platon avea atunci 28 de ani), el nu se mai teme categoric de moarte, lucru pe care l-a si repetat tot timpul, surizind, in luna de dupa condamnare, imbarbatindu-si prietenii in acea luna intr-un mod cum n-a mai vazut Athena. Ba chiar mai mult: felul cum s-a purtat la proces, cum a provocat procesul, cum a refuzat sa evadeze (desi chiar si cei care i-au cerut moartea ar fi inchis ochii) demonstreaza ca el nu numai ca nu se temea de moarte, ci chiar si-o dorea cu toata puterea. Mai corect ar fi chiar sa spunem ca el isi dorea moartea anume la 399 BC, si-o dorea cu toata puterea sufleteasca de care era capabil. De ce spunem acest " anume" vom arata in alta parte, si la timpul potrivit, vorba lui Timaios [VII], acum avind mai multe prioritati anul 432 BC.

[C.tin]

Mai mult: analiza atenta a dialogurilor socratice (adica timpurii) ale lui Platon arata ca Socrate si-a construit discursurile sale morale mai ales in baza tezelor aflate de la medicul lui Zalmoxis: relatia divinului cu omul si a omului cu divinul, participarea divinului la devenirea omului, rostul omului in structura divinului, iscarea paradoxala a swfrosune-i in suflet, curatenia sufletului, drumul spre intelepciune si spre iubire, cale spre sanatate fizica si spirituala, deosebirea binelui de rau, binefacerea, rugaciunea, pietatea, virtutea, dreptatea, descintecele de tip epwdeV, adica cuvintele sigure, bune sau rostirile frumoase si, in fine, drumul spre nemurire. Iata ce constituie baza majoritatii rationamentelor lui Socrate din dialogurile de tinerete ale lui Platon. Fara sa negam importanta colosola a mediului cultural athenian la formarea si devenirea lui Socrate trebuie acum sa recunoastem ca aceasta devenire a fost orientata spre punctele chee ale filosofiei lui anume la Potidea si tocmai de acel misterios "medic al lui Zalmoxis", caruia, probabil, Socrate i-a si infatisat sufletul pentru intra in "contact neformal" cu divinitatea, cu Zeul care era mereu impreuna cu el si pentru credinta in care a fost condamnat la moarte.

Ca sa dezlegam mai lesne nodul cercetarii noastre, trebuie sa amintim aici, cum bine se vede, si cele trei capete de acuzare in baza carora atenienii (cei drept, cu o majoritate de numai 60 de voturi din vre-o 500) au votat condamnarea la moarte a lui Socrate. Unul din cei mai mari ginditori ai tuturor timpurilor era vinovat in fata cetatii fiindca:

a) nu cinstea zeii cetatii;
b) nascocea alti zei (el sustinea ca are un daimon ocrotitor ce nu se desparte de el niciodata si care il opreste intotdeauna cind era pe punctul de a face un rau);
c) corupea tineretul.

Daca ne lamurim cu atentie in toate aceste trei celebre capete de acuzare, (devenite in 2400 de ani curat mitice) se vede bine ca poporul Atenei avea destule motive ca sa-l judece pe marele Socrate, ba chiar sa-l condamne la moarte. Mai intii: fiindca necinstind zeii cetatii el darima cu autoritatea lui urieseasca referintele istorico-religioase si mitice ale cetatii si provoca astfel decaderea morala a cetatenilor si, ca urmare, caderea Athenei. Al doilea: fiindca nascocind alti zei crea o situatie religioasa tensionata in polis si astfel se creau premisele pentru a ruina Athena. Si, in fine, al treilea, fiindca in modul cel mai serios el ii cauta pe cei mai buni tineri ai polisului, le descoperea adevarurile cu care au fost "insarcinati" de zei si ii "corupea" astfel pentru o altfel de vietuire morala, provocind un posibil razboi civil intre tinerii si batrinii polisului.

Iarasi, nu este aici locul sa lamurim anume problema acestor "capete". Faptul la care vrem sa atragem atentia Domniilor Voastre in mod deosebit este ca Socrate cu adevarat credea in alt Zeu, altul decit zeii Athenei. Si cum Athena avea sute de zeitati se pune cu seriozitate intrebarea ce fel de "alt zeu" era acest "daimon" al lui Socrate, daca nu facea parte din uriasul Panteon al grecilor (cit era ca Socrate sa spuna la proces ca povatuirea i-o face zeita Athena sau Apollon?). De cind acest Zeu sau Daimon l-a "insarcinat" pe Socrate cu "persoana" sa divina? Si de ce grecii erau suparati atit de tare pe acest nou zeu?

[C.tin]

Raspunsul, se pare, este (sic!!!) unul: fiindca daimonul acesta nu era un simplu zeu nou al Athenei, ci un zeu strain, ba chiar unul urit cu inversunare de Athena. Faptul ca nu este numit de insusi Socrate, ca nu i-a ramas numele in marturiile anticilor sau in dialogurile lui Platon, se explica tot prin aceasta inversunare, dar si prin discursul lui Socrate din palestra Taurului. Mai intii, cel care i-a vorbit lui Socrate de un nou Zeu (mai corect de felul cum acest zeu se manifesta intr-un suflet curat prin swfrosune) ce cunoaste taina nemuririi era "medicul lui Zalmoxis"; dar acel medic sustinea ca stie mai multe decit grecii in materie de cunoastrere (stia a lecui partea prin lecuirea intregului, felul cum divinul poarte participa la insanatosirea fizica si spirituala a omului si mai cunostea mestesugul de a te face nemuritor, si asta, fiti de acord, e stiinta cea mai rivnita de catre om chiar din clipa aparitiei sale pe pamint) si cum putea un barbar sa fie mai presus decit grecii? Apoi: Socrate a jurat acelui medic (nu se mai cunoaste alt caz de juramint al lui Socrate!) si era "dator" (nu se mai cunoaste alt caz de indatorire spirituala a lui Socrate!) sa-si tina juramintul. De ce ii era dator cuiva Socrate, marele intelept al tuturor timpurilor? Cui ii era dator? Cui i-a jurat? Pe ce a jurat, in ce conditii si de ce a mers la compromisul acesta care ii limita drastic si felul de a convetui cu atenienii, dar si pe cel de a-si naste in libertate "insarcinarile"? Parca-l auzim chiar si pe Platon pufnind: "Socrate a jurat unui trac? Unui barbar care-i socoate pe greci mai inferiori decit tracii? Nu se poate una ca asta!"

[C.tin]

Sa intram si noi acum in pielea unui grec infumurat si sa intrebam: ce adevar, sau blestem, sau descintec a pus acel trac peste sufletul lui Socrate ca el s-a lepadat atit de radical si de zeii Atenei, si de libertatea sa proverbila? Putea oare barbarul caruia i-a jurat Socrate sa fie mai prejos decit Socrate in virtutile filosofiei? Nu cumva tocmai prin virtutile sale superioare, medicul lui Zalmoxis i-a aratat lui Socrate alte dimensiuni ale Universului, dimensiuni care delimitau clar domeniul Zeului si cel al omului (in fond doua dommenii paralele, care nu se pot intersecta), dar si secanta prin care si omul putea ajunge pe domeniile zeilor, si zeii puteau sa pogoare in oameni? Or, daca Socrate are meritele pe care i le recunoaste si cinsteste intreaga umanitate, se pune cu seriozitate intrebarea si despre "medicul lui Zalmoxis", care l-a influentat atit de categoric.

Pentru a raspunde onorabil si la aceasta intrebare trebuie sa revenim la Potidea, in anul 432 BC. Ce s-a mai intimplat acolo? Anticii povestesc, mai intii, despre o meditatie neobisnuina (pentru lumea greaca!) a filosofului: a stat o noapte intreaga fara sa miste macar un deget, iar dimineata s-a inchinat si a multumit Soarelui. Ce urmarea Socrate prin nemiscarea ceea? Cerul instelat? Sau, poate, medita nimicul, ca Buddha, de care nu-l desparteau prea multi ani? Ce urmarea Socrate prin inchinarea pagina in fata Soarelui? Al doilea: la Potidea filosoful Socrate a mers cu picoarele desculte pe gheata (acest mic amanunt arunca o lumina deosebita si asupra meditatiei neobisnuite a lui Socrate: faptul ca a stat nemiscat o intrega noapte de iarna, cind apa era inghetata, vorbeste despre o infruntare anahoretica, initiatica a conditiilor extremale). De ce trebuia sa faca lucrul acesta? Pentru fala in fata grecilor? Categoric, nu, fiindca nu pomeneste personal despre acest mers descult pe gheata; nimic despre aceste fapte neobisnuite si provocatoare; ba chiar, si acesta e al treilea amanunt important intimplat la Potidea, si in lupte Socrate a fost deosebit de viteaz, adica a infruntat curajos moartea, nu i-a fost frica de moarte, doamnelor si domnilor, a si fost decorat pentru vitegie, dar a cedat decoratia lui Alkibiade.