Sunt recomandate discutiile in credinta ortodoxa?

[Iorest]

În prealabil postat de cozia

Erau discuții despre:

* duhovnici care făcea exorcizări la care unii pasageri și au dus rude, de regulă copii cu probleme grave de comportament. Este cu totul altceva s le auzi firsthand, live.

* Preoți vindecători prin Regat unde lumea se adună noaptea la slujbe culcându se pe podele, după care trecea preotul și i călca pe locul bolnav

* povestiri despre preoți care găseau la cererea oamenilor persoane dispărute sau bani ascunși de cei decedați prin tot felul de metode de rugăciune și înainte vedere.

* aventuri în păduri noaptea de Sânziene, trasarea cercurilor de siguranță cu praf de cretă, complementare de rugăciunii, după care participanții așteaptă să vadă cine îi va vizita în toiul nopții, toate făcute în jurul a mănăstirilor unde aceștia trăgeau….foarte interesant și palpitant ce povestesc bătrânii.

Rămâi profund impresionat de bogăția actuală a folclorului creștin popular de tradiție orală din jurul nostru.

* Alt capitol foarte discutat de pelerini este MoARTEA, …cazuistica de familii, cazuri speciale..de asemenea f interesant.

Din ce spui ești foarte prins de scris, însă ff mulți povestitori continua tradiția povestirii orale ca acum sute de ani. Atunci nimeni nu scria și nici nu aveau pe ce.
Oriunde mergi, nu numai la biserici, trebuie să ciulești bine urechile deoarece Duhul Sfânt te poate pune față n față cu oameni extraordinari care au ceva special să ți transmită.

Eu de exemplu am dat de un mare povestitor cat așteptam pe șosea la barieră.

E interesant ce spui și totuși unele sunt basme populare, superstiții, nu ne putem lua nici după ele.

[iustin_dumitru]

[quote=CristianR;684357]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Ideea e că, dacă motivul pentru care vreau să mă exprim, să scriu, să discut, este propria mea persoană, respectiv afirmarea de sine, atunci nu merită.

Dar dacă discuțiile online înseamnă răspunsuri pentru cei care le caută, ori propria mea lămurire, atunci merită.
.

Si eu simt ca a vorbi de la tine si despre tine ascunde pericole.
Dar crezi ca orice incercare de a zice ceva din tine, de a exprima ceva personal, e asa?
sau doar cele prin care incerci sa te pui peste altii ?
Sau poate obsesia eului propriu e rea, ca nu mai lasa loc si altor lucrui?

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de Iorest

Cei care aveau cont prin 2007 nu erau genul de fanatici ai it-ului să fie conectați pe toate platformele, erau mai degrabă creștini care printre altele mai și scriau, dar nu era scopul vieții lor să-și irosească timpul în digital și aparatură sofisticată.

Nu cred că va mai crește vreodată, mai degrabă va descrește, interesant e când postează 20 de oameni în juma de lună și fiecare aduce ceva nou.

Chiar au fost ani de aur ai comunicării pe tematică spiritual creștină și după 2014 a căzut în gol.

Nimeni nu vrea sa traiasca in digital, e doar un mod de comunicare ,cum erau scrisorile in vechime.
Tema e esentiala.

Daca tratezi teme teoretice sau practice din credinta ortodoxa si din viata , atunci ceilalti sunt provocati , cum erau inainte cenaclurile literare , sau poate chiar dezateri de idei crestine.

Daca parchezi subiectul pe o tema secundara, care doar pe tine te intereseaza, sau intr-un mod care doar tu il intelegi, atunci celalalt nu se imnplica, ca nu se regaseste acolo.

Daca noi 4-5 care suntem aici am gasi un numitor comun , de interes si pentru cei care intra si se mai uita, atunci sigur ar face si ei efortul sa se logheze si sa intrebe ceva, sau sa povesteasca ceva, caci ar fi interesant pt ei.

Eu stiu un live care are sute de ascultatori ortodocsi , si nu fac decat sa vorbeasca intre ei 2-3 persoane de baza ,nici macar preoti nu cred ca sunt, cu subiecte obvisnuite ,o povestiore,o parere.

Si oamenii asculta si comenteaza scris.

Deci e posibil sa comunici cu credinciosi si pe net, trebuie doar sa fie un mediu care ii stimuleaza sa se exprime cumva, fie si cu un Doamne ajuta sau o postare de rugaciune.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de cozia

Erau discuții despre:

* duhovnici care făcea exorcizări la care unii pasageri și au dus rude, de regulă copii cu probleme grave de comportament. Este cu totul altceva s le auzi firsthand, live.

* Preoți vindecători prin Regat unde lumea se adună noaptea la slujbe culcându se pe podele, după care trecea preotul și i călca pe locul bolnav

* povestiri despre preoți care găseau la cererea oamenilor persoane dispărute sau bani ascunși de cei decedați prin tot felul de metode de rugăciune și înainte vedere.

* aventuri în păduri noaptea de Sânziene, trasarea cercurilor de siguranță cu praf de cretă, complementare de rugăciunii, după care participanții așteaptă să vadă cine îi va vizita în toiul nopții, toate făcute în jurul a mănăstirilor unde aceștia trăgeau….foarte interesant și palpitant ce povestesc bătrânii.

Rămâi profund impresionat de bogăția actuală a folclorului creștin popular de tradiție orală din jurul nostru.

* Alt capitol foarte discutat de pelerini este MoARTEA, …cazuistica de familii, cazuri speciale..de asemenea f interesant.

Din ce spui ești foarte prins de scris, însă ff mulți povestitori continua tradiția povestirii orale ca acum sute de ani. Atunci nimeni nu scria și nici nu aveau pe ce.
Oriunde mergi, nu numai la biserici, trebuie să ciulești bine urechile deoarece Duhul Sfânt te poate pune față n față cu oameni extraordinari care au ceva special să ți transmită.

Eu de exemplu am dat de un mare povestitor cat așteptam pe șosea la barieră.

Multumesc , acum inteleg si eu ce fel de discutii asteapta lumea

Si nu as zice ca e superficialitate si ignoranta, e credinta simpla, si care include in ea fantasticul ca pe ceva firesc . E ca si credinta simpla a omului de la tara, as zice, desi si acolo am intalnit persoane care nu erau naive dpdv religios,si cunosteau unele invataturi.

Cel putin ultimul subiect cu moartea e chiar profund, nimeni din noi nu stie ce va fi dincolo, si probabil restul de subiecte erau de incalzire

[Iorest]

În prealabil postat de cozia

* povestiri despre preoți care găseau la cererea oamenilor persoane dispărute sau bani ascunși de cei decedați prin tot felul de metode de rugăciune și înainte vedere.

Asta mi se pare interesantă și inedită.

[iustin_dumitru]

Nu există cugetare mai potrivită oricât de trist și departe de Dumnezeu te-ai simți decât cugetarea la relația ta cu ceilalți. Atât de importantă este această relație, încât Dumnezeu a pus-o ca și criteriu de judecată, chiar mai presus decât credința, așa cum se vede în pilda judecății de apoi, prin separarea celor binecuvântați și a celor blestemați.

Criteriul nu a fost cât am crezut în El, deci nu credința, nici măcar rugăciunea noastră, nici cunoașterea, nici nimic legat de El, ci au fost faptele față de aproapele: „Am fost bolnav și ați trecut pe la mine, am fost singur și m-ați primit.”
Însăși întrebarea mirată a celor care sunt judecați laudativ astfel arată că aceasta se referă chiar și la cei care nu știu conștient — de exemplu, nu au credință suficienta — că îndeplinesc voia Domnului: „Doamne, dar când Ți-am făcut noi Ție acestea?”

Și de abia aici se arată legătura faptelor bune față de ceilalți cu cunoașterea lui Dumnezeu. Pentru că El zice: „De câte ori le-ați făcut acestora mai mici, Mie Mi le-ați făcut.”

Deci iată cine este Dumnezeu: cel de lângă tine, chiar și cel mai necăjit și care pare mai departe de El, Dumnezeu îl prețuiește ca pe întâiul credincios.
Dar dacă astfel îl prețuiește pe cel de lângă tine, nu înseamnă asta și că la fel de mult te prețuiește și pe tine? Nu înseamnă oare că te identifici cu Dumnezeu nu doar în postura celui care i se face bine fără să aibă vreun merit — de exemplu celui înfometat — ci cu atât mai mult în postura celui care îi dă să mănânce, adică tu?

Și mai spune in plus aceasta: că de fapt amândoi sunteți Dumnezeu — și cel ce dă, și cel ce primește — dar cel ce dă Îl face cunoscut pe El celui ce primește.

Banalele relații dintre oameni ascund de fapt un șir nesfârșit de concluzii: între cât de egali suntem unii cu alții, cum ar trebui să ținem la celălalt ca la noi înșine, și cum se descoperă Dumnezeu prin aceste relații. Nu prin studiu, nu doar prin enunțarea cuvintelor, ci prin meditarea și aplicarea lor. Nu singur, nu pentru sporirea cunoasterii tale , ci prin ajutorul Duhului, pentru descoperirea Fiului lui Dumnezeu în viața noastră.

[cozia]

În prealabil postat de Iorest

Asta mi se pare interesantă și inedită.

Am uitat niște detalii cruciale din povestirea cu banii ascunși de decedat.
Preotul din Moldova de care vă ziceam, avea ca ajutoare prin biserică pe câțiva copilasi cu care lucra pe linie duhovniceasca. Pe ei i a rugat să i povestească ce văd în vasul mare de botez pe care l a folosit ca poarta spre elucidarea dilemei. Aceștia din ce am auzit s au așezat in jurul vasului privind la luciul apei din el după care preotul le a pus epitrahilul peste căpșoare și a așteptat îndrumându-i verbal cu încurajări și cu răbdare ca aceștia să descrie locul ascunzătorii.

Copiii au început să deslușească o încăpere, iar el îi tot încuraja să descrie detalii, lucruri, etichete scrise dacă erau, pentru a stabili camera unde au fost ascunși.
Și tot așa încet încet , cu familia pățită, au reușit să identifice casa, camera și chiar și locul, copiii văzându-l pe cel dus la Domnul cum ascundea CEVA într-un ungher.

Din astea auzi în pelerinaje dacă ești norocos:))

[iustin_dumitru]

Ma intreb ce e de fapt comunicarea pe net ,si cat de aproape e de comunicarea reala?

Unde expui doar idei , gen acest forum pare mai clara definitia:

Fiecare spune un subiect care il preocupa , deci e o descriere a gandurilor tale care te preocupa mai mult. Aici putem asocia cu scriitorii de literatura din vechime.

Apoi ceilalti citesc, iau cunostinta de gandul altuia ca dintr-o carte , si raspund cu propria lor opinie, dar construita pe baza a ce au inteles ei din mesajul originar,nu neaparat de ce a vrut celalalt sa zica|

Partea asta de raspuns, cam lipsea inainte, ca nu oricine raspundea la niste idei dintr-o carte.
Rar se scria o carte de raspuns la alta.
Deci inainte nu era dialog de idei acuma e.

E oare acesta un dialog real, ca si cum ai fi intr-o camera?

Dar mai e si dialogul instant ,real-time , in care unul zice o idee mai mica si celalalt ii raspunde imediat.

Aceasta seamana cu dialogul real, dar inainte nu exista. Nu se putea raspunde asa rapid, scrisorile faceau mult timp.

Practic fiecare vorbeste referitor la ce a inteles el insusi din ce a spus celalt, nu la ideea concreta. Sunt un fel de monologuri paralele.

Daca comparam cu realitatea vorbirii cu voce , acolo viteza de vorbire e mai mare, si poti clarifica mai repede neintelegerile, si sa fii pe aceeasi idee cu interlocutoruil

Si inca un lucru, in realitate nu iti permiti sa judeci sau jignesti pentru ca iti e rusine de celalalt