![]() |
![]() |
|
|
|
#4
|
||||
|
||||
|
Citat:
Ce putem face, însă, ca să nu mai oscilăm, să ne bucurăm mereu de prezența lui Hristos, să-L simțim, chiar, în viețile și inimile noastre? Cum să procedăm, cum să ne rugăm, cum să trăim? Recent, nu datorită unei revelații personale, ci unei minunate cărți, am aflat că acest lucru este posibil și chiar la îndemână. Cu condiția, bineînțeles, și a unui efort propriu pentru dobândirea harului – lucru, iarăși, binecunoscut de toți creștinii. Este vorba despre Sbornicul – carte de care nu o dată am auzit, dar abia recent, ascultând pe net o convorbire între Părinții Cleopa și Galeriu, am înțeles că ea a fost cel puțin una dintre sursele care au însuflețit mișcarea Rugul Aprins din anii '40-'50 ai secolului trecut și care a făcut posibilă transfigurarea celor care au fost mistuiți de acel foc minunat. Este, bineînțeles, despre rugăciune. Toată rugăciunea, chiar dacă centrată pe chemarea numelui lui Iisus. După numai câteva pagini, vei afla cum să te rogi; și anume, din inimă. Cartea nu se mai găsește la nicio librărie online, doar PDF și, chiar dacă conține multe greșeli de culegere, îndrumarea pe care o oferă este neprețuită, dând răspuns întocmai la întrebarea cum de mai sus.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
|
|