Psalmii nepotilor lui David.

[Moroco]

Locuiesti in doua pâlnii unite in care lichidul curgator plin de ochiuri face vortex, una e cu teava in sus, alta in jos, si pe teava de sus sta o poarta a iadului ca o a treia palnie ce-ti toarna vrajmasie si apartenenta de norăul babiloancei lumii iar sufletul tau din tine e ca o a patra palnie cu teava in sus conectata la teava din vortex. Vartejul, spinul, shurubul strans cu levierul ca o parghie la care se adauga tot electromagnetismul si sistemul vaselor comunicante pare greu de invins, de intors, stii stiintific ca e imposibil, deci te lasi invartit, corupt, cedezi spunand ca e greu de luptat si de invins si intrebi deznadajduit complice si justificativ dand sa te supui cu intelepciune anti-nesabuinta facandu-i pe plac necuratului tupesit ce bazaie si insista: ”Cine se poate lupta cu fiara, cine poate sa-i dea chin si vrajmasie, tanguire indoita prin palnii babiloancei egoiste ce-si intinde umbra bogoilor mitomaomniacuzaci ca sa poata sa urce muntele sfant in contra spinului de titirez ce concentreaza in varf de ac toata greutatea, cine poate sa urce biruind, acuzand neintors fix pe acolo, prin palnii raul cel vrajmas Dumnezeirii, adica vrajmas omului, ca insfarsit sa poti si tu sa spui celui rau ceea ce e drept de spus fix lui si nu altora, ducand lupta cea buna, ca sa invingi si distorsiunile si erorile si sa urci in muntele sfant asa ca somonii pana la izvor limpede si curat infruntand fara sa cedezi: scurgere, shuvoi, ochiuri, invarteala, cascade, ursi, ereti, vulturi, cucuvele, vulpi si lupi, tzapi, pantere, pume ce stau la panda pe traseu ascunsi printre stanci?”

In vortexul patimii din palnii te comporti simplu, deznadajduind cu trufie si sarcasm iti place placia patimii s-o consumi, sa stai si sa nu faci nimic nimic, sa stai si sa dainui ca inteleptii, sa ai atributul (furat) si sa profiti fara sa faci nimic motaind, tanjind sa stai cat mai mult fara sa faci nimic decat sa ”dainui” pilit si profitand cu trufie ca lumea... iar daca incearca cineva sa te scoata din pierzarea asta biruitoare ca scop de copil tampit, devi brusc vames terorist foarte suparat si agresiv si te razbuni aparandu-ti raiadul de Dumnezeu, lovind cu furie suparata pe frica neasteptata, de frica disperata, ambalata spre distrugere, urand confuziv si vrand sa te lepezi definitiv, cautand asocierea mitomamoniaca cu alte iaduri vrajmase Lui, defapt vrajmase omului, lovind pragmatic impreuna impreunati, formand binomul ”invincibil” si ”infailibil”, binomul tampitilor, deasupra duhul rau stapanul-maestru-blestem la capatul de sus al palniilor iar tu executant slugarnic naiv la capatul de jos, intarindu-va in lene agresiva ca sa loviti fara crutare doar in Dumnezeul omului, doar in Dumnezeul adevarat.

Decat un pacatos impatimit ce te preschimbi in vamesh distrugator... daca te misca..viata, asta esti... motaind ca ni-micul ce are scopul sa dainuie in umbra mamonei, o mama ”buna” care te intzarca pe sfinvers... te rogi si te ceri la umbra ei comod in necredinta ca-n raiad si daca cineva viu te misca sa te trezesca pentru lucru, suparat si furios vrei sa te lepezi de tot tradand si distrugand, dorind sa scapi, culmea, inapoi in patima, in turnaciuninunea din turnaciune cerand babiloancei maimaimaxim in placia si urand maimaiiarul de facut... invierea.

Esti atat de simplu si de pripit-nesabuit dupa ce ai simplificat la maxim, gresit, lepadand Cartea si Credinta incat acuma esti un distrugator ratat! N-ai Carte, n-ai parte!.. si te dai cult, carturar. Nu faci altceva decat de frica distrugi si distrugi si iar distrugi ce distrugi ca distrugi... mai intai sfintenia si divinitatea careia le-ai facut mult rau si le faci tot mai mult rau si de aia vrei sa scapi de ele ca de un rau... iar apoi distrugi tot, tototot, raul cu bine cu tot sau numai binele, ca nu-ti mai pasa si ai pofta ”mare si tare” sa te razbuni... mereu... cu atat mai crud, mai rau, mai nebun, mai mult, mai furios, mai viclean, mai ispititor, desfranat si pacatos cu cat te dai si te crezi vfrictima vrerednica... un ”intelept” foarte ”puternic” care nu mai poti decat sa distrugi ceea ce distrugi si nu era de distrus... ca pus pe auto-aparare si auto-distrugere.

Decat un distrugator ratat..

[Moroco]

Ar fi fost bine sa distrugi ce era de distrus, era bine sa lupti sa distrugi duhul rau care ai devenit, duhul uitarii tale, duhul neascultarii si nepasarii tale, duhul pacatuirii tale peste masura, duhul necredintei, mandriei, semetiei, trufiei, duhurile lumesti viclene bantuitoare, ispititoare ale desfranarii, duhul bogaicios al bogaintei lumesti ce te curata de lucrarile de mare talc de facut extrase din pilzi dandu-ti lucrarea cea neagra de bogainta ca lumea, de avantul prabusirea, de victoria pierzarii, de ipocrism pălăvrajitor, de deznadejde, sarcasm, acuzari, suparari, de caile serpilor precauti un pas inainte doi inapoi... si atunci erai un distrugator bun, serios care stia ce distruge si ce e de distrus, stia cine ii sunt vrajmasii, demonii, dracii, diavolii, spiritele rele si cu timpul tot distrugand deveneai un distrugator competent, duceai lupta cea buna urcand fara sa silnicesti pe nimeni si prin crestinismul curat aplicat cu maxima responsabilitate, folosind cu pricepere tot ce ti-a daruit Dumnezeu in folosul dainuirii tale pozitive ajungeai de faceai ceva bun cu dorinta fireasca-instinctuala de a distruge ca fiarele si balaurii distrugatori pe nedrept inhaitat cu placia cruzimii egoismului. Fiind insa un fricos-suparat ce caraie acuzand si-si intretine supararea mergi pe spate si ajungi un distrugator ratat care distruge din reflex iritat aprins de furia acida a reactionarlui trufash-calau ceea ce nu era de distrus si strici fix sfintenia Duhului, cuvantul curat al gurii si dumnezeirea pe caile gresite ale distrugerii gresite ratandu-ti viitorul fericit, unitatea cu Hristos, mangaierea, sfintenia, deminitatea, desavarsirea. Cu naivitate prosteasca de fraier nepasator ce acuza iti distrugi pana si iubirea, curatenia si binele din viitor, distrugi tot ce nu era de distrus in loc sa distrugi tot ce era de distrus, toate formele ascunse de parvenire si ipocrism fatarnic si labordelator, iubitor de sine, de sinegurism laudaros bogoic-bogaitor ca bogaitii ce-ti baga mortu-n casa cu tot bogoiu bagabonzilor, care sunt sursa oricarui rau de care ar trebui sa scapi cu adevarat cat mai rapid... fara sa te autodistrugi.

[cozia]

În prealabil postat de Moroco

Ar fi fost bine sa distrugi ce era de distrus, era bine sa lupti sa distrugi duhul rau care ai devenit, duhul uitarii tale, duhul neascultarii si nepasarii tale, duhul pacatuirii tale peste masura, duhul necredintei, mandriei, semetiei, trufiei, duhurile lumesti viclene bantuitoare, ispititoare ale desfranarii, duhul bogaicios al bogaintei lumesti ce te curata de lucrarile de mare talc de facut extrase din pilzi dandu-ti lucrarea cea neagra de bogainta ca lumea, de avantul prabusirea, de victoria pierzarii, de ipocrism pălăvrajitor, de deznadejde, sarcasm, acuzari, suparari, de caile serpilor precauti un pas inainte doi inapoi... si atunci erai un distrugator bun, serios care stia ce distruge si ce e de distrus, stia cine ii sunt vrajmasii, demonii, dracii, diavolii, spiritele rele si cu timpul tot distrugand deveneai un distrugator competent, duceai lupta cea buna urcand fara sa silnicesti pe nimeni si prin crestinismul curat aplicat cu maxima responsabilitate, folosind cu pricepere tot ce ti-a daruit Dumnezeu in folosul dainuirii tale pozitive ajungeai de faceai ceva bun cu dorinta fireasca-instinctuala de a distruge ca fiarele si balaurii distrugatori pe nedrept inhaitat cu placia cruzimii egoismului. Fiind insa un fricos-suparat ce caraie acuzand si-si intretine supararea mergi pe spate si ajungi un distrugator ratat care distruge din reflex iritat aprins de furia acida a reactionarlui trufash-calau ceea ce nu era de distrus si strici fix sfintenia Duhului, cuvantul curat al gurii si dumnezeirea pe caile gresite ale distrugerii gresite ratandu-ti viitorul fericit, unitatea cu Hristos, mangaierea, sfintenia, deminitatea, desavarsirea. Cu naivitate prosteasca de fraier nepasator ce acuza iti distrugi pana si iubirea, curatenia si binele din viitor, distrugi tot ce nu era de distrus in loc sa distrugi tot ce era de distrus, toate formele ascunse de parvenire si ipocrism fatarnic si labordelator, iubitor de sine, de sinegurism laudaros bogoic-bogaitor ca bogaitii ce-ti baga mortu-n casa cu tot bogoiu bagabonzilor, care sunt sursa oricarui rau de care ar trebui sa scapi cu adevarat cat mai rapid... fara sa te autodistrugi.

In paragraful asta ai nimerit-o perfect! Mi se pare foarte profund imbibat de o perceptie corecta a realitatii si a fricii din fiecare om deseori mascate prin prisma careia care ne manifestam.
Genial!
Bravo!
Tine-o tot asa.