![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Mai puțină lume a aflat, și probabil că „operațiunea” nici nu a fost destinată neapărat „marelui public”, că între cele două tururi ale alegerilor din acest an au apărut multe mărturii discreditante despre G. Simion de la mai mulți foști colaboratori de-ai lui (din ambele genuri) din zona civică (patriotică, unionistă), oameni care și-au dat seama, care au ajuns în timp la propriile lor concluzii cu privire la șarlatania lui Simion, inclusiv pe baza experiențelor avute și a dezamăgirilor pe care mereu șarlatanul pervers, de un egoism rapace, G. Simion le-a lăsat în urmă, le-a provocat celor care au avut naivitatea și idealismul să „meargă pe mâna lui” și indirect să fie exploatați de către grupările oculte care au stat în spatele lui Simion, grupări care cel mai probabil l-au „racolat”, formal sau măcar informal, încă din perioada liceului.
Una dintre mărturii este a unui anume Constantin Niculae, fost colaborator al lui Simion la campania așa-zisă unionistă „Acțiunea 2012”, însă nu este singura mărturie de acest fel, mulți care au fost manipulați și exploatați „în orb” de Simion și de patronii lui din umbră au ajuns să conștientizeze că scopurile reale, ascunse, ale așa-ziselor campanii ale lui Simion au fost cu totul altele decât cele declarate. (La fel s-a întîmplat și se întîmplă și cu așa-zisul „partid democratic” AUR...) Citat:
Citat:
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Tu evident ești un slujbaș al sistemului care se perpetuează, nu zici nimic de legendarea nerușinată a lui Nicușor care are multe lacune și umbre în CV.
Cum crezi tu că odată format un partid politic și fiind imaginea unui partid cum e Simion mai se putea implica și-ntr-un ONG, fără să fie acuzația că acel ONG va fi politizat și ar mai fi avut și timp să conducă un ONG. Evident că în USR e modă să se facă din legendare onegistică rampă pt carieră politică, Simion nu a mai fost lăsat nici în Republica Moldova de către sistem, deci cum putea face acțiunea cunoaște-ți țara spre Chișinău, cum era proiectul inițial. Plus de asta nu se știe calitatea morală a acelor așaziși colaboratori și ce au urmărit ei de fapt, unii poate sunt roși de ură că nu sunt ei în locul lui Simion și atât, e vorba doar de orgoliu lichelist stil Claudiu Târziu.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Se tot vehiculeaza ideea ca Simion ne-ar fi adus in Epoca de Aur...
Nici daca ar vrea nu ar putea ca n-ar avea fonduri. Pentru a reveni la Ceausism si industrializare trebuie sa ti-o aprobe bancile. Nimeni nu-ti mai aproba nici o industrializare. Vorbeste lumea doar ca sa se afle in treaba.
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
Ceea ce dovedește ce spuneam de mult, foarte mulți nu au capacitatea de lucru a lui Simion, nu merg atâta prin țară, nu au chef să lucreze 10 ore pe zi minim, ei vor să stea la plajă și să li se aștearnă, nu au știința să atragă oameni noi, nu știu să comunice nici măcar cât el. Am văzut ce s-a ales de toți care au dat în AUR și au fost cândva prin preajma lor POT și SOS record la dezintegrare parlamentară după 1990, Claudiu Târziu are un grupuscul minor de oameni cu care nici nu ar putea umple listele să candideze dar se visa ideologul AUR, Terheș nu mai trece de 50.000 de voturi e rebut politic. Alți foști parlamentari nu mai văd parlamentul sau vreun loc de consilier local or județean pe cont propriu, dar sigur că da în sinea lor ei erau motorul, oamenii cu merite prisositoare și Simion era profitorul.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
|
|