Reprezentari iconografice rare

[Byzantion]

Icoana Sfântului Ierarh Nicolae ‒ Streidas („cu scoică”) este o Icoană făcătoare de minuni ce se află în Mănăstirea Stavronikita din Muntele Athos.

În perioada iconoclastă, călugării din Sfântul Munte obișnuiau să arunce în mare Sfintele Icoane, încredințându-le voii lui Dumnezeu. Ei motivau că măcar în valurile mării Icoanele mai au o șansă de supraviețuire, pe când dacă ajung în mâinile prigonitorilor, vor fi distruse complet.

Odată, când mănăstirea a fost atacată de corsari, pentru a salva o parte din odoarele mănăstirii, călugării au mers și le-au aruncat în mare după vechiul obicei. Printre aceste odoare sfinte s-a aflat și o Icoană rară a Sfântului Ierarh Nicolae.

Icoana este rară nu doar prin vechimea pe care o are, dar și datorită faptului că a fost realizată într-o tehnică foarte veche, mozaic pe lemn.

În anul 1589, Icoana Sfântului Nicolae a fost descoperită în mreje de niște călugări Mănăstirea Stavronikita, ce ieșiseră la pescuit. Ridicând Icoana din mreajă, monahii au constatat că de fruntea Sfântului era prinsă o scoică. Când au desprins scoica din locul unde era prinsă, a început să sângereze, lucru care este încă vizibil pe Sfânta Icoană. În locul scoicii, pe Icoană a rămas o crăpătură de 8 cm.

Învelișul scoicii este păstrat ca mărturie a minunii. O jumătate se află în mănăstire, iar cealaltă jumătate a fost dăruită Patriarhului Iov al Rusiei. Jumătatea de scoică dăruită Patriarhului Iov a fost folosită pentru confecționarea unui engolpion cu Maica Domnului, care se află în prezent în Muzeul Patriarhiei Moscovei.

Se crede că Icoana a fost aruncată în mare în anul 1306, stând în apele mării până în anul 1589, adică vreme de 283 de ani.

[Byzantion]

Icoana Născătoarei de Dumnezeu este principalul obiect de cult din Mănăstirea Rila. Se execută în tipul iconografic Hodigitria. Moaștele a 32 de sfinți creștini ale căror nume sunt scrise pe plăci metalice sunt amplasate în adâncituri speciale din jurul acesteia. În partea de sus se află inscripția „Hodigitria” (Ghid)

Icoana, cel mai probabil, a fost pictată în secolul al XIV-lea din dorința aristocrației bizantine.

Într-un articol dedicat Mănăstirii Rila, Mihail Enev consideră că icoana a fost adusă în mănăstire după cucerirea Belgradului (1521), în secolul al XVI-lea, rămânând probabil o vreme la Constantinopol.

Conform altei ipoteze, icoana a fost o danie către mănăstire, dăruită de Mara Brankovic (cunoscută sub numele de Mara sultana sau Mara Regina, care a adus înapoi la mănăstire moaștele Sfântului Ioan de la Rila de la Veliko Tărnovo), fiind fiica despotului Gheorghe Brancovici al Serbiei. Mara a donat icoana Sfintei Născătoare de Dumnezeu Sfintei Mănăstiri Rila, care a păstrat limba bulgară, cât timp a fost sub turban turcesc.

În istoriografie, există și o versiune bazată pe încredere și interpretări ale datelor din viața Sfântului Cuvios Ioan de la Rila de către Gheorghe Skilitsa, conform căreia icoana a fost un dar pentru mănăstire încă din timpul domniei lui Manuel I Comnen - ca recunoștință pentru vindecarea acestuia primită de la moaștele Sfântului Cuvios Ioan de Rila.