![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Uite că avem extremă dreaptă la noi,și tocmai vreau să-ți descoasem puțin acest auriu al tău să înțeleagă tot omul ce înseamnă el din punct de vedere ideologic….
Hai să enumerăm câteva curente și pe urmă vedem dacă știm ce înseamnă. Iredentism Neo legionarism Euroscepticism Unionism Populism (de dreapta logic) Anti-imigrationism Și nu în ultimul rând Naționalism,da nu de oricare,ci de trei feluri, cel puțin Revoluționar, românesc (bineînțeles) eco-nationalism și ultranaționalism. Plus cireașa de pe tort Pro-rusofilie,dar fiind în același timp anticomunist. Avem ditamai bagajul ideologic,nu glumă. Deci nu-i de mirare că au avut priză la public fiindcă au devenit o sectă politică cu idei radicale și extrem de periculoase dacă vor ajunge in poziția de a le da curs. Ei vor dori recuperarea teritoriilor românești,apoi unirea tuturor românilor, după care limitarea plecării românilor din acest teritoriu unit românesc, după care independenta energetica, economică,resurese etc, adică auto susținerea din toate punctele de vedere. Desigur aici intervine și ortodoxia ca devenind religia de stat,sau creștinismul că fiind singura opțiune viabilă. Apoi e excludere din teritoriul românesc a tuturor etniilor,mai ales minoritățile care ne-au invadat sau cel puțin o reducere din drepturi și libertăți. După care delimitarea și auto excluderea din actualul “sistem” european și probabil o colaborare mai strânsă cu Rusia. Și nu în ultimul rând o atitudine revoluționară pentru a putea fi în poziția de a implementa ideile de mai sus care ni vor putea fi niciodată impuse decât prin revoluție, lovitură de stat , război civil sau VOT Așa că dacă va doriți unele dintre aspectele de mai sus,și transformarea noastră în Coreea de Nord…. Votați Aur:))
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
Legionarism - care ar fi legătura, cultul sfinților închisorilor pt care și recent a cerut Patriarhul României dreptul la neamestec în procedura de canonizare. În opinia ta dacă s-au făcut niște ticăloșii sovietice unora în anii 40-60, acuma să se continue pe aceeași intoxicare, damnare a memoriei și să fie bătuți a doua oară pt că așa cere ideologia. Vezi că AUR are și oameni ca Murad și alții nu e atât de exclusivist precum prezinți tu, iar la nivel de Rusia de fapt e rusofobie promovată de Simion, eu nu am auzit nicio declarație de la el sau Tarziu pro moscali, de fapt presa îi zugrăvește așa. Primele interdicții ale lui Simion în Rep Moldova au fost dictate de președinți pro-ruși Iar industrializarea, independența energetică sunt implementate și de Polonia, Ungaria șamd, ambele țări sunt tot cu profil agrar. În opinia ta să cumpărăm de pe bursă energie din străinătate cu comisioane și tarife mascate în loc să o producem la preț de producător și să o redăm populației și industriei. Tu vrei preț mai mare în virtutea unei false integrări internaționale, nici prostănacul de Geoană nu cred că ar gândi așa. Tu ești de fapt extremistul - de la extrema grosieră de manifestare a USR-ului în epoca Dragnea, ai ajuns să susții o candidatură a unui individ cu pedigree socialist care are conexiuni istorice cu spațiul sovietic și care a fost și pe la Moskva.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 15.10.2024 at 09:41:19. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Vrei să-ți mai dau încă un exemplu despre ce înseamnă "extrema dreapta" politică și cam de unde a pornit inclusiv legionarismul și sămânța lui voalată de astăzi prin acest AUR ?
NSDAP-Partidul Muncitoresc Național "Socialist" German Devenind în ce din urmă Partidul Nazist Acesta este extrema dreaptă "pură",nu va lăsați duși în eroare de acel "socialist" întrucât are legătură doar cu partea naționalistă, devenit oarecum un socialism de dreapta, orientat exclusiv spre anumite categorii sociale(doar pentru germani). Adică și Hitler voia unirea tuturor teritoriilor germane,și independența Germaniei și purificarea etnică și multe altele de le știți și voi. Cum poți să spui că Aur poate face așa ceva pașnic? Da tu crezi că i le da cineva așa de bunăvoie? Fiți cuminți măi și băgați-vă mințile în cap,nu visați la chestii care au distrus.... Așa pe foaie sună bine pentru o categorie de oameni,dar aceleiași categorie nu va ezita sa devină radicală daca cineva îi bagă în cap că trebuie să schimbăm atitudinea și abordarea problemei. Și automat aceste idei duc la conflict, violențe și chiar război... Dacă voi vreți asta, pentru un ideal stupid și cu urmări doar sortite eșecului in varianta Hitler și izolare varinta Coreea de Nord. Ne îndreptăm spre Globalism vreți nu vreți.... Izolarea nu-i o soluție Punct. Dar nu are rost să aduc în discuție nazismul întrucât toată lumea îl știe. Doar vreau sa atrag atenția asupra acestor teme din planul și direcția politică și ideologică a acestor formațiuni radicale de extremă dreaptă. Măi cel puțin socialismul oferă în teorie cel puțin egalitate tuturor indiferent de etnie, poziție socială,religie,gen sau altele diferențe. Însă aceste curente naționaliste aduc pe masă automat discriminare, rasism, conflict etnic și religios și alte forme "neonaziste". Iar pe reprezentanții acestor drepte radicale de la, noi îi văd mereu puși pe ceartă și mai degrabă ne aruncă ăștia in niște conflicte interne și externe decât un Geoană care caută soluții reale sau chiar ăștia actuali care măcar fac jocul politic cât de cât.
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) Last edited by Seraphim7; 15.10.2024 at 09:49:54. |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
Unirea pașnică se face dacă Parlamentele de la București și Chișinău ratifică un contract de unificare administrativă și eventual se face un referendum bine pregătit cu câțiva ani de zile înainte.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Era clar că ești un adept al globalismului.
Citat:
Extremism în gândirea mainstream media e orice nu e liberal, laxist sexual, laxist cultural, ateist, orice nu e socialist sau liberal e extremist fiindcă iese din paradigma lor de gândire. Citat:
Ce e culmea că guverne socialiste au distrus industria românească în care erau oamenii muncii, acum asistăm la un socialism fără obiectul filosofiei - omul muncii, vor dezindustrializare pe motive de încălzism global. Fabricile distruse nu au fost înlocuite de infuzie de capital din alte țări, nu la nivelul la care s-a distrus, nu în toate Unitățile Administrativ Teritoriale în care s-a tăiat și aruncat la fier vechi. Geoană doar produce chifteluțe și minciunele, care e adevărat pe unii îi gâdilă în ureche.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 15.10.2024 at 10:30:59. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
În socialism am avut o forma prietenoasa, lucrativa, pașnică numita patrie, patriotism care aduna, nu risipeă poporul, îl ținea cit de cât unit. Toti participau la propășirea tarii indiferent de etnie, orientare, etc. Vorba aia am avut ministri țigani, patrioti, si f bine pregătiți profesional. Asta de la muncitori, maiștri, Ingineri.Acum? În capitalism ciclic, in forma corupta infracțională, naționalismul este VESNIC IN ISTORIE băgat pe gat de către imperialismul vestic si neocolonialism( care însă paradoxal este pe ducă prin Harakiri din lipsa de resurse energetice) Naționalismul colonial este o varianta permanenta în arsenalul lor cu aplicație în tarile amărâte, pline de gura casca umiliți și păcăliți.
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» Last edited by cozia; 15.10.2024 at 11:40:49. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
Citat:
Deci doar socialiști și liberali, iar CDR - a lui Constantinescu a prelungit agonia și a îngropat PNȚCD-ul care după s-a spart în celelalte 2 partide mamut PSD-PNL.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 15.10.2024 at 12:48:27. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
Pai dacă începea ceva la noi cu maghiarii din Transilvania în timpul lui nea Nicu, la fel ai fi zis și despre el, prin analogie, deși tot poporul știa ca este vestitorul Păcii și prosperității în lumea a treia, Africa, Asia, chiar si asa bătut în cap si împrumutat din băncile vestice cum era Iorest, deși pari a fi un om cunoscător și instruit, alegi sa prezinți situația în felul în care o faci, strâmb. Păcatul insa iti aparține... Este treaba ta și alegerea ta. Bănuiesc ca dacă te am cunoaște personal am știi SI DE CE o faci.
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» |
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Slobod...C5%A1evi%C4%87 Partidul Socialist Sârb (în sârbă:оцијалистичка партија Србије, СПС / Socijalistièka partija Srbije, SPS) este un partid din Serbia. Acesta a fost întemeiat în 1990 prin unirea Ligii Comuniștilor din Serbia, condusă de Slobodan Miločeviæ si a Aliantei Socialiste a Muncitorilor din Serbia, condusă de Radmila Anđelkoviæ. Deci socialismul nu e garantul păcii și prosperității, socialismul or întreține războaie prin interpuși în Africa pt resurse Franța în special dar nu numai, or face războaie directe, socialism e și în Rusia și s-au invadat Afganistanul în 1989, Georgia, Ukr șamd. Nu mai spun că Barrack Obama a distrus Siria în 2014 și Partidul Demo(no)crat are o doctrină socialistă a ajutoarelor sociale. Citat:
Da îmi place istoria și cred că avem șansa noastră de a ne ridica din locul marginal în care am fost retrogradați, dacă vom crede până la capăt în victorie.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
|
#10
|
|||
|
|||
|
De când ne am debarasat de forma sinistra, absolut îngrozitoare de naționalism ai anilor 40', bunul Dumnezeu ne a ferit de alte " instalatii" externe ale acestei forme de gândire nimicitoare și distrugătoare de nații culturi și popoare.
India cu Pakistan, acelasi popor.. Coreele, oameni deosebiți de muncitori, divizați cu cruzime Urss ul făcut praf... inraiti și turbati unii cu ceilalti. Nu mai menționez punctual Asia și Africa, macelurile organizate.
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» |
|
|