![]() |
![]() |
|
|
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Cazul preotului Dumitrean este cu atât mai uimitor cu cât nu cu multă vreme în urmă, mai exact în duminica înfricoșătoarei judecăți din februarie 2023, preotul Dumitrean a realizat o înregistrare publicată și pe internet (de ex. pe YT și FB), în care chestiona cu privire la o presupusă campanie de discreditare a preoților (și în special a celor din Sibiu (ciudat, nu?)), mai mult folosind aceeași retorică „ditirambică” auzită și în videoul menționat mai sus la adresa „înalt preasfințitului nostru mitropolit” a cărui turburare probabil se dorea a fi menționată în legătură cu presupusa campanie, din nefericire preotul Dumitrean avînd și alte derapaje, a căror sursă poate fi intuită (adică cine l-ar fi pus sau ar fi insistat să vorbească așa), anume expresii de genul „persoane probabil cu niște suferințe”, „justițiari ai Duhului Sfînt”, „trimiși ai lui Hristos mesianici”, „personalități întrebătoare” și altele de genul. „🔴 Există o campanie de compromitere a slujitorilor Sfântului Altar? Cum îi apărăm pe preoții noștri? - Pr. Catalin Dumitrean, 19 februarie 2023, duminica înfricoșătoarei judecăți” https://youtu.be/o64XiaWXY_g?si=nSetn44qQoRaTRx0&t=348 sau https://www.youtube.com/watch?v=o64XiaWXY_g&t=348s Ceea ce am observat recent este că un soi de campanie pare să fi fost dusă chiar împotriva preotului Dumitrean, o campanie în care într-un mod extrem de ciudat ar fi apărut date din dosarele sau anexele plângerilor care ar fi fost înaintate pe masa „înalt preasfințitului nostru mitropolit”, fără să fi văzut care ar fi fost legătura între acele anexe și calea pe care au ajuns în presă, mai mult, așa cum am menționat mai sus, o dată din acea campanie a fost chiar 25 martie 2024, știindu-se probabil despre diverse icoane ale Maicii Domnului aduse la Sibiu de preotul respectiv, dar probabil și de anumite propovăduiri și marșuri pentru viață și împotriva avorturilor ținute de preotul respectiv, alături probabil de alți preoți și de diverse mulțimi de credincioși (însă la care bănuiesc că „domnu Streza” nu a participat niciodată, îi lăsa probabil pe „amărâți” să își „facă de cap”); or se cam știe ce profiluri de personaje pot inspira, să zicem așa, că nu știm dacă există coincidere cu executanții, astfel de „ritualuri pe invers” sau „execuții ritualice” (a se vedea și data de 25 decembrie 1989 a împușcării Ceaușeștilor la Tîrgoviște... și cine sînt cei care au fost în spatele condamnării la moarte și împușcării acelora în mod ostentativ în acea dată), ceea ce din nou ridică semne de întrebare referitor la acțiuni sau non-acțiuni ale așa-zisului „chiriarh” STREZA.
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
E foarte simplu ce s-a întâmplat, cei care au mers cu plângeri la episcopie, s-au dus și la presă, mare scofală. Sunt poze făcute de apropiați, oameni care umblau prin subsol, intrau prin altar la pomelnice, care aveau acces la contabilitate șamd, e limpede că ai lui i-au făcut-o și el în primul rând și-a făcut-o. Contabilitate dublă la încasări pt pictura catapetesmei, pomelnice necitite și care nici măcar nu au fost arse, pelerinaj cu icoane unde se lăsa impresia că sunt originale pt care se solicitau pomelnice de 50 de lei, sticluțe cu ulei vândute ca și cum ar fi de la candelă, promovarea unui minunism teatral legat de Arsenie Boca, aducerea unei femei și conferirea unei prea mari influențe în conducerea parohiei, cultul personalității prin căni tipărite cu imaginea sa, festivitate necanonică în spațiul eclesial. Deja e prea mult oricum ai da-o, toate astea având și divorțuri în spate și fiind deja într-un fel de avertisment. Apropo de icoane în multe prezentări dădea impresia că icoanele respective ar fi originaluri nu copii și nu spunea răspicat pe ce filieră sunt împrumutate. Eu nu am nimic cu sfinția sa, sunt sigur că are și multe calități, dar parcă s-au adunat prea multe.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 03.09.2024 at 00:47:23. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Pe de altă parte, trezește suspiciuni apariția unor așa-zise informații despre preotul respectiv, în presă, și locală și apoi centrală, la câteva luni după sancționarea preotului respectiv, punîndu-se problema raportării acelor personaje la pretinsa autoritate bisericească privitor la încercarea de diseminare prin presă a unor astfel de așa-zise informații. Adică ăia își fac așa de cap acolo, fără niciun fel de control din partea autorității bisericește la care ei inițial s-au și plâns și de la care au „obținut înlăturarea” preotului Dumitrean? Ăsta ar fi un scenariu destul de necredibil; încât pare mult mai credibil că Streza sau unii acoliți de-ai lui, cu aprobarea sau directiva lui, ar fi insistat ei, mai mult sau mai puțin indirect, pentru încercarea diseminării acelor așa-zise informații prin presă, poate spre exemplu ca o „operațiune de „căpăcire”” a preotului Dumitrean pentru acel interviu video de la „ziuaonline” publicat pe canalul YT al acelui văr de-al lui și eventual și pentru afirmații chiar ale acelui văr făcute într-o înregistrare video tot publicată pe YT, de exemplu de genul că i-ar putea „face o biserică” preotului respectiv în altă zonă din Sibiu sau adiacentă Sibiului, așa fără vreo raportare strictă canonică la ierarhia, administrația conduse de Streza. Pentru că este cunoscută „apăsarea irepresibilă” a lui Streza de a „căpăci” pe oricare dintre „supușii lui” care „deschide gura” să „comenteze”; nu cred că o astfel de raportare și-ar permite cu privire la unii dintre „arhonții” cu care „împarte prada”, indiferent dacă sînt sau nu membri ai BOR, în schimb „supușii” trebuie să fie supuși, să nu cumva să „tulbure” „pacea și liniștea”, a se vedea că Streza, așa cum am demonstrat la pagina despre „editorialul” din 1987, are preocupări și convingeri vechi legate de „facerea de pace și liniște” printre credincioșii ortodocși, de „punerea batistei pe țambal” prin BOR, că doar nu este „țambalul” unor „turbulenți”, al unor „răzvrătiți” sau „rebeli”. Mai mult, ceea ce întărește o astfel de ipoteză, este apariția unui editorial într-o foaie zisă distribuită gratuit la nivelul municipiului Sibiu, inclusiv în varianta tipărită a foii, în care preotul Dumitrean este criticat și cel puțin ironizat, ca să nu zic batjocorit, în public, chiar dacă pe marginea unui alt subiect, de un apropiat al unui „mare” consilier al lui Streza, al așa-zisului „Părinte” Neculă, ceea ce poate să indice o „binecuvîntare de sus” sau cel puțin o agreere tacită, din zona conducerii administrative a Episcopiei, pentru acel articol, articol care a survenit după âncă vreo patru luni după articolele din jurul datei de 25 martie 2024. Citat:
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Nu am cum să mă amestec în această speță, să nu fiu înțeles greșit, însă unele fapte sesizate de mine referitoare la Streza, spre exemplu dezastrul cu valențe și religioase și naționale din învățămîntul din cuprinsul Arhiepiscopiei Sibiului, apoi asocierea lui Streza prin acordarea crucii șaguniene unui personaj care este și trebuia și trebuie să fie considerat o amenințare la adresa securității naționale a românilor și a României, avînd în vedere afirmații publice ale aceluia privitoare la intenția acordării (sub masca „retrocedării”) cetățeniei României unui număr de 800.000 de cetățeni STRĂINI, ai unui alt stat și nu oricare („Izreel”), ceea ce evident că ar facilita posibilitatea „invaziei”, „strămutării” acelei populații străine pe teritoriul României, teritoriu care a cam fost parțial depopulat (de etnici români, chiar dacă nu doar de etnici români) prin zeci de milioane de avorturi (începînd din 1957) și alte milioane de cetățeni „izgoniți” din România sub o formă sau alta, preponderent economic, după așa-zisa „revoluție” din 1989, deci astfel de fapte sînt mult mai grave (și pentru care Streza ar fi trebuit și ar trebui să fie caterisit „instantaneu”, nu „suspendat”) decât acele presupuse fapte ale acelui preot Dumitrean.
__________________
„În casa lui David cele înfricoșate se lucrează, că acolo e focul, care arde toată mintea cea întinată.” (din antifonul al treilea al glasului al cincilea) |
|