![]() |
![]() |
|
#33
|
||||
|
||||
![]()
Strigăt
de Constantin Oprișan Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării; În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării. V-ați pervertit ființa trăind cu artificii, Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre; Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre. Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba; Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate Telalii cugetării dau marfa pe degeaba: Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate. Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită; Pe clarități banale, cartezian vă poartă; Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită, Minciună din știință, narcotice din artă. Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere; Minciunile comode sunt vălul diafan, Satana-i o legendă, iar spiritul părere, Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran. Fugiți de adevăruri prin cotituri savante, Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul, Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante, O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul! Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită, Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde; De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită, Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde. La rădăcina vieții, sobolul se ascunde, Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină, Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde, Să prăbușească totul în groază și-n ruină. S-aveți armura gata când ceasul greu va bate, Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul; Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate, Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul. A început în spirit o cruntă încleștare: Armate nevăzute stau aspre față-n față, Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare, Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață! ________________________________________ Interpretată de Cedry2k: https://www.youtube.com/watch?v=x4HxsnbDTxE Pagină OrthodoxWiki despre Constantin Oprișan: https://ro.orthodoxwiki.org/Constantin_Oprișan
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa |
|