Poezii din temnițele comuniste

[RappY]

Și apropo de Ianolide, am făcut o pagină pe OrthodoxWiki despre Experimentul Pitești cu text aproape exclusiv luat din cartea lui: https://ro.orthodoxwiki.org/Experimentul_Pite%C8%99ti

[Iorest]

În prealabil postat de RappY

Și apropo de Ianolide, am făcut o pagină pe OrthodoxWiki despre Experimentul Pitești cu text aproape exclusiv luat din cartea lui: https://ro.orthodoxwiki.org/Experimentul_Pite%C8%99ti

E de bine, să-ţi răsplătească Dumnezeu osteneala!

[RappY]

O poezie de-a lui Gafencu introdusă și tâlcuită de bunul său prieten din Aiud, Pitești, și Târgu-Ocna - Ioan Ianolide.

În ultima parte a vieţii, Valeriu a compus câteva poezii auto-biografice şi testamentare. Nu a avut nici hârtie, nici creion, ci le-a alcătuit în minte, memorându-le. Apoi au fost învăţate de prieteni şi transmise mai departe.

Exigenţele estetice pot fi justificate, dar valoarea adevărată a acestor versuri stă în duhul care le-a dat viaţă. Ne-a spus-o însuşi Valeriu, înainte de a muri: „Aici, în Târgu-Ocna, am scris şaisprezece poezii ca un testament, ca o reală mărturisire pentru cei ce vor veni şi rog să nu fie interpretată ca o figură poetică, căci ea este duh arzător şi viu“.

Dar
de Valeriu Gafencu

Frate dragă, din grădină
Îţi trimit în dar un crin,
Să-ţi mângâie blând privirea
Cu veşmântul lui virgin.

Floare dalbă, floare albă,
Cât de mult aş da şi eu,
Îmbrăcat în haina-ţi albă,
Să mă duc la Dumnezeu.

Răsădit acolo sus,
În grădina minunată,
Să-mi simt viaţa-mbălsămată
Cu iubirea lui Iisus.

Plâng înăbuşit în noapte
Şi suspin cu glasul stins:
Dă-mi veşmântul alb de Nuntă,
Cu crini minunaţi încins!

Încă din titlu poezia îşi vădeşte semnificaţiile ei profunde. „Darul” este mai mult decât o floare: este un prilej de cugetare la Dumnezeu şi de apropiere de El prin rugăciune. Prin urmare Iisus însuşi este dăruit prietenului sub forma crinului, într-un gest de mare dragoste şi gingăşie.

Simbolul crinului este frecvent la Valeriu şi aici el închipuie neprihănirea, desăvârşirea, fericirea, stări pe care autorul le râvneşte, căci scria într-o vreme în care suferinţa sa era mare şi epuizantă.

Deşi lasă să răzbată sentimentul uşurării şi al fericirii trecerii în veşnicie prin Nuntă, el nu dispreţuieşte condiţia în care se află, ci doreşte numai transfigurarea ei prin înnoirea duhovnicească.

Pagină OrthodoxWiki despre Valeriu Gafencu făcută din mărturiile lui Ioan Ioanalide: https://ro.orthodoxwiki.org/Valeriu_Gafencu

[RappY]

Profesorul Zamfiroiu (mai târziu, Părintele Grigore) este preocupat în permanenţă de problemele spirituale şi religioase. A suferit şi el mult în viaţă: prizonierat, închisoare, prigoniri…

Compune poezii. Are un minunat “Marş al închisorilor”, pe care l-am învăţat pe când eram la mină, de la cei care veniseră de la Canal. Şi melodia este la înălţimea versurilor. Refrenul este ca o previziune pentru misiunea noastră în România de mâine:

“Se întorc din hăul închisorii
Bărbaţii albi, cărunţi feciorii,
Năvala vieţii sfinte vine
Din temniţi, lagăre şi mine.”

(Liviu Brânzaș, Raza din catacombă. Jurnal din închisoare, Editura Scara, București, 2001, pp. 295-296)

De pe https://fericiticeiprigoniti.net/pro...si-religioase/

[RappY]

Trinitas TV a anunțat o nouă rubrică de poezii chiar azi:

Am pregătit pentru dumneavoastră o rubrică nouă intitulată „Poesis”, o rubrică de poezie creștină.

Pentru mai multe astfel de postări, abonați-vă la canalul oficial de Telegram al TRINITAS TV.

Link abonare gratuită: t.me/trinitas_tv

Poate o să mai pun aici când or să mai fie de la Sfinții Închisorilor.

[RappY]

Părintele Iustin Pârvu despre Sfinții Închisorilor:

Aceşti sfinţi ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreaţă şi frumoasă coroană pentru împodobirea ţării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluţia grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea sfântului mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieţii lor. Acesta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinţii români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colţurile lumii – mesajul este să le urmăm viaţa, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea.

Mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că sfinţii izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici, că au ajuns să fie slăviţi peste hotare mai degrabă decât în ţara lor.

Ţara noastră este ţară sfântă, ţara Maicii Domnului aşa cum este şi pentru celelalte ţări ortodoxe, dar îndeosebi pentru noi în aceste vremuri, pentru că aici s-au născut, au crescut mulţime de tineri şi de oameni care stau mărturie adevărului împotriva fiarei roşii de la Răsărit: Aiud, Gherla, Piteşti, unde se pot vedea osemintele lor binecuvântate, harul Duhului Sfânt şi o mărturie a dreptăţii noastre în lumea ortodoxă.

În închisoare sufereai o strivire, o descompunere şi sufletească şi trupească pentru că cei mai mulţi din cei arestaţi cu condamnările mici, au murit, săracii. S-au dus degrabă. Pe când celălalt mereu trăia viaţa, trăia cu orice preţ ca să fie afară. Singurătatea era arma de descompunere cea mai grea. Însă, în această singurătate, a început Duhul lui Dumnezeu să lucreze în fiinţa umană. A început să coboare mai adânc în sufletul lui şi să înceapă rugăciunea, care a fost salvarea tuturor. Era ca la mănăstire citirea Psaltirii din oră în oră. În colţul celulei începea acatistul, paraclisul din memorie, fără cărţi.

Dar şi secolul acesta al XX-lea, care a rodit aceşti tineri ce au luat drumul crucii şi s-au jertfit, şi-au măcinat tinereţile lor în celulele puşcăriilor, dovedeşte că bunul Dumnezeu mai este încă alături de Ortodoxia românească şi totodată este şi un îndemn pentru noi, cei de astăzi, să urmăm nevoinţelor şi martirajului lor. Şi dacă nu ne-a binecuvântat Dumnezeu prin suferinţele lor, măcar să aducem la lumină sfinţenia lor şi să ne închinăm lor ca unor sfinţi, care se roagă pentru noi. Cu cât noi vom avea mai mulţi sfinţi, oficial şi neoficial, cu atât şi mila lui Dumnezeu va fi peste noi şi vom putea avea îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, prin sfinţii şi martirii noştri.

Preluat din cartea: Din învățaturile si minunile Părintelui Justin din online

[RappY]

Nichifor Crainic:

Cele câteva poezii pe care le voi spune fac parte dintr-un ciclu, care alcătuieşte un volum, nescrise de mine, ci compuse în gând în 15 ani de constrângere în care nu se putea avea niciun chibrit în mână, necum un condei. Nu e nevoie să spun mai mult pentru că se poate înţelege despre ce e vorba. Vă voi citi întâi o poezie în care este vorba despre cei care au dispărut, fiindcă era un loc în care mai mult se dispărea decât se trăia. Poezia se intitulează Unde sunt cei care nu mai sunt?

Recitată de Nichifor Crainic: https://www.youtube.com/watch?v=DzVVcnQq_B0

Unde sunt cei care nu mai sunt?
de Nichifor Crainic

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina Celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele neprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

Sursă: https://www.marturisitorii.ro/2016/0...e-nu-mai-sunt/