![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Capitolul XVI
1. Privegheați pentru viața voastră; candelele voastre să nu se stingă, ființa voastră să nu slăbească, ci să fiți pregătiți, că nu știți ceasul în care va veni Domnul nostru. 2. Ci să vă adunați împreună adeseori, căutând cele de folos sufletelor voastre; căci tot timpul cât ați avut credință nu vă va folosi dacă în timpul cel din urmă nu veți fi găsiți desăvârșiți. 3. Căci in zilele cele din urmă se vor înmulți profeții falși și cei ce strică, și oile se vor preschimba în lupi iar dragostea se va preschimba în ură. 4. Căci atunci când fărădelegea se va înmulți, ei se vor urî și se vor persecuta și se vor vinde unii pe alții; și atunci va apărea înșelătorul lumii ca Fiu al lui Dumnezeu, și va face semne și minuni, și pământul va fi dat în mâinile lui, și el va face lucruri nelegiuite, care nu s-au făcut niciodată din veac. 5. Și atunci va merge făptura omenească în focul cercării, și mulți se vor sminti și vor pieri; dar cei ce vor rezista în credința lor vor fi salvați chiar de sub acel blestem. 6. Și apoi se vor arăta semnele adevărului: mai întâi semnul deschiderii cerurilor; apoi semnul glasului trâmbiței; și al treilea, învierea morților; 7. Dar nu a tuturora, ci după cum s-a zis: „Va veni Domnul și toți sfinții cu el”. 8. Atunci lumea va vedea pe Domnul venind pe norii cerului.
__________________
MoroncEkUlaș înVaț leppăd∈maiLUMEUjUglu(fivrEhoț-șcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParv∈grozînș∈= pripIS∈xpuUnga+cârâmErid-fugid-logivina-stiEsin∈rEUtU-antisimțidur-lăudobasculaș-trădățol-scopbârf-tUt∈u-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol t∈iasia∈ picUpic n facinatia gogoș∈rporkd∈luvulps sat∈ plâplaci sascapi d T sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa Last edited by Moroco; 14.11.2023 at 16:59:18. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Se pare deci ca avem insamantata in noi samanta de grau, alba (de la Semanatorul) si samanta de negnhina, neagra (de la omul rau, demoni si de la lume), acolo in duhul sufletului mintii din mijlocul pamantului zemos al inimi si din aceste seminte ies doua scopuri diferite, contrare, cu doua cai de urmat si de implinit pentru atingerea lor.
1. Scopul smereniei in adevar si sfintenie pe calea rabdarii intru Credinta in Dumnezeu pana la finalul umilintei care are ca rezultat invierea, unitatea, lumina si fericirea. 2. Scopul trufiei in minciuna si placerile pacatuirii precum si al apararii si idolizarii orgoliului trufiei omului pe calea nemultumirilor si plangerilor de altii ca o vale a deznadejdii cerand mereu razbunare pentru satisfatia mandriei si laudaroseniei in desert avand ca rezultat boala, moartea, dezbinarea, intunericul si chinul vesnic. Deci lupta duhovniceasca in om, razboiul intru Cuvant este intre smerenia eliberatoare care cauta umilinta in adevar-sfintenie si intre trufia care cauta mandrie orgolioasa si impatimita in minciuna si pacat.
__________________
MoroncEkUlaș înVaț leppăd∈maiLUMEUjUglu(fivrEhoț-șcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParv∈grozînș∈= pripIS∈xpuUnga+cârâmErid-fugid-logivina-stiEsin∈rEUtU-antisimțidur-lăudobasculaș-trădățol-scopbârf-tUt∈u-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol t∈iasia∈ picUpic n facinatia gogoș∈rporkd∈luvulps sat∈ plâplaci sascapi d T sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa Last edited by Moroco; 14.12.2023 at 18:01:53. |
|
|