Purtatorul de cuvant al Patriarhiei

[Iorest]

În prealabil postat de ALARIC

A publicat o carte de dialoguri impreuna cu Monica Pillat (bazata tot pe emisinile de la Trinitas), Poteci catre Dumnezeu. Lucru bun, avand in vedere tracul pe care il are scriitoarea in fata camerei TV. "Suna" mai bine pe hartie.
Scuze, acum am vazut ca articolul ala (scris de V. Roncea - in care isi bate joc de Banescu) nu e citat de tine, era in postul lui Demetrius.

E puţin oricum, la un moment dat îl persifla pe Constantin Barbu, un om cu aliură reală de academician şi care chiar a făcut muncă de cercetare pe motivul reactivării mitropoliei Tomisului.

Oricum emisiunile acelea nu sunt chiar misionariat, e plătit nu ştim cu ce grilă, e plătit şi pt activitatea de purtător de cuvânt şi pt că e realizator de emisiuni, e 2 în 1 sau ia două contracte ?

[Moroco]

1. "Pelerinii,
oameni cumințiți de credință, locuiți de încrederea acordată celor mai frumoși moral semeni ai lor: sfinții.

Aceștia, curați cu inima, lipsiți de răutate, cu suflete naive de copii și minți lucide, luminate prin despătimire, încrezători în bunătatea latentă din fiecare om, ajunși pe treapta cea mai de sus a bunătății, de unde nu le pot refuza nimic celor ce se încred la rândul lor în ei, ascultă, mijlocesc, dăruiesc.

Credința-încredere în asemenea oameni pe care Dumnezeu însuși îi ascultă, lucrând haric prin ei, îi scutește/ ocrotește pe cuminții, hotărâții, imperturbabilii pelerini de sentimentul dezolant al zădărniciei.

Nu sunt singuri și aproape totul, inclusiv persiflarea lor, capătă sens."

2. "Antisemitism, terorism, anticreștinism

Dumnezeu întrupat în persoana istorică a lui Iisus Hristos s-a născut în Betleem, a trăit în Israel, având mamă evreică și, necontrazicând logica, a fost El Însuși ca om, în mod asumat, evreu.

Ucenicii, apostolii Săi, primul martir (Ștefan), „apostolul neamurilor” (Pavel), primii creștini, primii sfinți au fost evrei.

Scripturile sfinte care L-au prevestit pe Hristos, pe care El Însuși le-a citit și tâlcuit în mijlocul poporului evreu, pe care Biserica le-a preluat firesc și le-a alăturat simbiotic celor creștine, sunt ebraice. Pentru că „Noul Testament în cel Vechi a stat ascuns, iar cel Vechi în cel Nou s-a descoperit”. În spațiul geografic, cultural și religios evreiesc.

Cultura și spiritualitatea creștine au puternice rădăcini iudaice.

Poporul evreu, se pare că nici altele, chiar nici cel român, nu e compus exclusiv din oameni simpatici, ireproșabili, perfecți.

Antisemitismul, terorismul sunt și anticreștinism.

Firește, în creștinism „nu mai este iudeu, nici elin...”, dar dincolo de orice granițe văzute și nevăzute se întinde umanitatea. Iar dincolo de ea, omenia.
...
„Trebuie numiți antisemiți cei care, evrei sau creștini, cred și afirmă că există o problemă evreiască și îi caută soluția… Antisemitismul ia forme exacerbate în momentul cel mai acut al decadenței unui popor…” Nicolae Steinhardt"

3. "Orbirea ideologic-religioasă, gândirea capturată de ură și susținătorii lor

Implozia sensului în nihilismul exprimat prin terorism este totală. O extincție morală opusă radical Vieții, Adevărului și Căii care curge limpede spre ele.
Când glasului măsurat al rațiunii i se opune urletul bestial al furiei și urii criminale, diavolul jubilează în rânjetul sinistru ivit pe chipurile celor ce violează, torturează și ucid. Direct sau indirect.
Cine nu distinge nici acum (după neagra revelație a ultimilor doi ani și cea a ultimelor săptămâni) victima de călău, copilul înfricoșat de monstrul înarmat, agresiunea de reacția la ea, cine nu vede sau refuză cinic să-i vadă pe cei câțiva, mereu aceiași, ce iau partea terorismului și totalitarismului (uniți de ura față de Europa, față de creștinism, libertate și gândire liberă, singurele care care conferă responsabilitate morală), cine alege să tacă când pietrele strigă sau chiar să pledeze sofistic pentru crima originară și „gândirea captivă”, totalitară, acela justifică ticălos orbirea, abdicând de la statutul de om căruia Dumnezeu îi cere să-și țină ochii deschiși, nu închiși. „Ochi de văzut” clar binele și răul.
Cu ce ochi privește oare Hristos la fanaticii sau doar mercenarii susținători ai orbirii, la propagandiștii urii ? Ar putea fi El cumva de partea lor? Excluzând imediat și cutremurați asta, ce rațiune din lume mai rămâne pentru a justifica preferarea sau sprijinirea lor, a profanatorilor darului dumnezeiesc al vieții ?
Niciodată și nicăieri Hristos nu a spus că Răul trebuie acceptat, sprijinit, tolerat, ci a reacționat neechivoc și ferm: poruncind-i să plece în deșertul lipsit de sens din care obraznic s-a ivit, să iasă din omul posedat, să se întoarcă în întunericul care înghite tot ce se surpă prin absurdul refuz al binelui.
Între cea mai mare şi cea dintâi poruncă, aceea de a-L respecta și iubi pe Dumnezeu ca Părinte al tuturor și cea de a doua, aceea de a-l iubi și respecta pe aproapele ca pe sine însuși, nu irațional siropos, ci lucid, este cuprinsă întreaga responsabilitate a omului de ieri și de azi. Nefiind loc pentru ură, minciună și crimă."

4. "Poticnirea de Sfinți și de cinstirea lor. Neajunsul necredinței
A invoca Sfânta Scriptură pentru a demonstra ceva mai „doct”, cu armele adversarului, că o parte din cultul Bisericii este impostură și pentru a-L „apăra” pe Hristos, Dumnezeul în care spui că nu crezi, dovedește doar că nu cunoști aproape deloc Scriptura, că o citești ca pe un roman SF și că, oricât de feroce inteligent ai fi, acest dar nu e niciodată suficient pentru a putea cunoaște real ceea ce aprioric disprețuiești și dezonorant detești.
A crede că realitatea se epuizează în „cele văzute”, că tot ce nu pipăi nu este, că tot ce nu e menționat „expressis verbis” în cărțile care compun Biblia o transformă pe aceasta în opusul rudimentar al tratatelor de știință modernă care, chipurile, ar contrazice-o, a nu ști că dincolo de Scriptură - care, logic, nu a consemnat decât parțial cuvintele lui Hristos, ale apostolilor și conlocutorilor Săi - dar cu rădăcinile înfipte în miezul ei, a crescut Tradiția ca parte decisivă a memoriei comunității Bisericii universale rămase fidelă Adevărului, toate acestea indică doar un minus de cunoaștere. Nu o „minus cunoaștere”.
Dacă existența oamenilor sfinți - ajunși pe treptele cele mai de sus ale bunătății, ale curăției sufletești și trupești prin despătimirea care oferă maximă raționalitate și libertate, pe treapta clarității morale prin dobândirea discernământului - nu poate fi contestată de nicio minte rațională, sănătos analitică și moral teafără, dacă după moarte trupurile curate ale acestor persoane sfinte nu au putrezit duhnind, ca ale aproape tuturor oamenilor, ci s-au păstrat în mod minunat intacte și înmiresmate, asta nu e o culpă a Bisericii care respectă cu venerație sfințenia ca autentic ideal al omului (abia a nu o respecta e compromițător), nici vina celor ce-i cinstesc pe sfinți ca persoane integral formate din suflet și trup deopotrivă sfințite prin har (noțiune absolut „cool” care trebuie aprofundată în context), cinstind în ei și în moaștele lor pe Hristos Însuși care e „minunat întru sfinții Săi”, nu împotriva lor, și care lucrează în mod evident prin ei inclusiv în secolul 21, întrucât El „e același ieri și azi și în veci”."

[ALARIC]

În prealabil postat de Iorest

E puţin oricum, la un moment dat îl persifla pe Constantin Barbu, un om cu aliură reală de academician şi care chiar a făcut muncă de cercetare pe motivul reactivării mitropoliei Tomisului.

E chiar interesant ce spune profesorul, de altfel Dobrogea actuala e si primul spatiu crestin din Romania de azi, fiind provincie romana (inainte de restul Daciei) in perioada apostolica (Sf. Andrei). Nu ma mira ca a avut reprezentant la Niceea. E de studiat aici si profesorul se vede ca e bine documentat.

[Iorest]

În prealabil postat de ALARIC

E chiar interesant ce spune profesorul, de altfel Dobrogea actuala e si primul spatiu crestin din Romania de azi, fiind provincie romana (inainte de restul Daciei) in perioada apostolica (Sf. Andrei). Nu ma mira ca a avut reprezentant la Niceea. E de studiat aici si profesorul se vede ca e bine documentat.

Cum persifla Sile Bănescu pe Constantin Barbu şi adevărul istoric cu privire la reactivarea Mitropoliei Tomisului.

„În probleme cu adevărat importante de istorie/ istoriografie românească, inclusiv paleocreştină, singura instituţie îndrituită să se pronunţe cu reală autoritate este Academia Română, nu pseudo-academii ce abuzează de venerabila rezonanţă platonică a termenului, improvizate pentru a evidenţia cu emfază şi festivism importanţa unui anume punct pe harta lumii”, susţine Bănescu.

[stefan florin]

În prealabil postat de Iorest

Cum persifla Sile Bănescu pe Constantin Barbu şi adevărul istoric cu privire la reactivarea Mitropoliei Tomisului.

„În probleme cu adevărat importante de istorie/ istoriografie românească, inclusiv paleocreştină, singura instituţie îndrituită să se pronunţe cu reală autoritate este Academia Română, nu pseudo-academii ce abuzează de venerabila rezonanţă platonică a termenului, improvizate pentru a evidenţia cu emfază şi festivism importanţa unui anume punct pe harta lumii”, susţine Bănescu.

mda...raspuns de intelectual rasat. TOTAL IDIOT...raspunsul, bineinteles! Pana la Constantin Barbu, ce a facut Academia Romana? Sunt cam 100 de manuscrise in care este pomenit mitropolitul Marcus al Tomisului. Este Academia Romana m-ai presus de aceste documente vechi de peste 1500 ani? Sa se pronunte LA CE? La existenta lui Marcus sau a vechii Mitropolii a Tomisului? Doar mintea unuia ca Banescu (prin care bat alizeele) poate spune o asemenea ineptie. Sa negi o istorie crestina a unei provincii romanesti de aproape 1800 ani, o prezenta la Primul Sinod Ecumenic, doar pentru ca vor muschii acestui Banescu (si nu numai), e aberant si trist in acelasi timp.
ps: in legatura cu Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, s-a pronuntat cu reala autoritate Academia Romana?

[Moroco]

Ma mir ca unii isi permit sa vorbeasca urat de d-l Banescu. Mie mi se pare o eminenta cenusie crestin-ortodoxa. Sunt pro Banescu inclusiv in problema ridicarii la rang de mitropolie a Tomisului. Unii nu vad barna din pricina paielor sau padurea din cauza copacilor asa ca vor s-o dea pe mana lui Swaitzhopfer!

Nu vă pierdeți vremea încercând să aflați dacă vă iubiți aproapele. Purtați-vă ca și cum ar fi adevărat!
C.S.Lewis, Treburi cerești
Un îndemn care fulgeră în bezna prejudecăților noastre legate de „aproapele” și cine este el, a dubiilor sterile referitoare la ce anume și mai ales când am putea face ceva pentru cei pe care ne prefacem că nu-i vedem. Pentru absolut oricine ne intersectează rugător privirea.
O privire posibil în agonie, pe care, cum spune Emily Dickinson, să nu o lăsăm să se-ntunece și să cadă:
Fără a dezvălui ce anume
Ar fi fost fericită să vadă.
Un gând care ar trebui să ne pună fertil pe gânduri. Apoi pe fapte.
Evanghelia nu e un text pentru lectura de „loisir” (timpul nu trebuie omorât, ci trăit). E un „cod” de intrare pe teritoriul bunătății, milei care nu rănește, generozității nebunești, iertării și împăcării care lasă totdeauna de la sine.
Toate compunând gestul (auto)salvator al arcuirii - ca încordare a atenției -, al aplecării binevoitoare spre celălalt.
De ce am ignora acest „cod” livrat de Cel despre care cei ce-L auzeau vorbind, simțeau intens că „nu vorbește ca un om” ?
De ce l-am rata, ratând-ne definitiv ?

Cum observa o minte sclipitor creștină ca cea a lui Nicolás Gómez Dávila, „cea mai mare greșeală modernă nu constă în a anunța [prostește] că Dumnezeu a murit, ci în a crede [naiv] că diavolul e mort”.
Pe măsură ce ne afundăm în epoca post-adevărului, fiica nevrotică a epocii post-totalitarismelor criminale în serie, care au ridicat la cotă industrială distrugerea persoanei umane, inclusiv prin monstruoasa ei pervertire, și au stârnit ireversibil ura de sine/ ura față de rădăcinile iudeo-creștine ale Europei, diavolul mereu vivace poartă cu predilecție masca terorismului/ războiului justificat religios și ideologic (islamist sau ortodoxist în cazul „Russkiy Mir”, antioccidental și anticreștin), răspândind ceața otrăvită a ideii că oamenii sunt simple mijloace și că Omul prometeic, răzvrătit (nu Dumnezeu-Omul smerit) ar fi de fapt scopul, idealul.
Omul amnezic cultural și moral rupt de trecut, omul apostat sau fanatizat, deci rupt paradoxal de Dumnezeu, omul transumanist, ajuns departe de Sens în stare gravă de ebrietate ideologică. În comă ontologică.
Omul orbit de patimă care face din Dumnezeu un pretext pentru a-i ucide pe alții în numele unor cauze mundane și murdare, sau doar un punct de reper pasager pentru întemeierea unei jalnice critici a moralei (creștine) sau a încă unei hidoase religii politice fondate pe apologia crimei.
Atât terorismul sălbatic, sângeros, cât și cel rafinat, intelectual, răstălmăcesc sau neagă Revelația, urăsc Tradiția genuină (care se manifestă prin a face cu sens exact ceea ce trebuie făcut pentru menținerea sensului), refuză adevărul valorii veșnice și inestimabile a persoanei umane, disprețuiesc aprig viața și contrazic tembel realitatea elocventă.
A-i împușca sau înjunghia pe oameni în casele lor sau pe stradă, a doborî avioane cât mai pline sau a bombarda teatre, spitale și maternități cu entuziasmul scelerat al distrugerii în masă, strigând din toți rărunchii, întrucât mintea e blocată, „Dumnezeu e mare!”, iată un număr de prestidigitație perfect reușit din spectacolul Ororii regizat chiar de diavol.
Nu, nu doar Dumnezeu, dar nici el n-a murit.

Să ai încă exaltate aderențe la totalitarism și terorism în 2023, după ce două gigantice totalitarisme demonice au desfigurat inclusiv moral fața Europei și parțial a lumii în secolul 20, punând Binele într-o criză fără precedent și Răul în avantaj major, să găsești scuze și să debitezi explicații pentru terorism și uciderea inocenților, invocând „rațiuni istorice”, să urăști atât de mult Occidentul în care altfel vii și te lăfăi hedonist cu bani mânjiți de sânge, extorcați în țări unde drepturile omului sunt tratate cu gloanțe în ceafă, lapidare publică, spânzurare sau tortură, iată ce pot secreta mințile monomane pervertite de fanatism și de ideologii criminale ale celor ce invocă perfid „imparțialitatea” sau celebrează public amenințarea cu „reacții de amploare” ale unui rău încă mai hidos, încă mai mare.
Așa cum observa cineva important, „răul ajunge să triumfe acolo unde binele devine searbăd”.
Cum starea binelui depinde de șansele ce i se oferă, prima fiind libertatea, acesta va fi afectat de orice formă de totalitarism, diluat de relativism și anulat de crimă. Reversibil doar prin improbabila, deși posibila căință.
Rădăcinile binelui crescând mereu în sus, niciodată în jos, raportarea adecvată la realitatea „celor nevăzute”, înalte, transcendente, care compun ceea ce e adânc în om și decid ceea ce contează cu adevărat în viața sa, rămâne condiția morală a existenței și cultivării lui. Spiritualitatea educată.
Opusul exact al misticismelor de ocazie, al fanatizării oarbe, al bestializării și îndrăcirii obsedate de putere (politică), de îmbogățire (criminogenă) și de manipulare (internațională) întru dobândirea lor.

Faptul multimilenar probat că în etică și morală nu se pot face descoperiri ar trebui să fie un loc comun, subînțeles.
Din păcate, nu este.
Mereu cedăm în fața unei perfide inventivități, a ispitei autojustificării celor mai josnice fapte, a trădărilor, calomniilor și sarabandei înregimentărilor în slujba parvenirii cu orice preț.
Ignorând cinic Legea morală universală, sfidând trufaș Decalogul, altfel oportunist invocat, manipulând retoric Fericirile, altfel solemn recitate.
Firește, întregul demers autojustificator, deci autoincriminator, sfârșește previzibil în sugrumarea și suprimarea vieții noastre lăuntrice, singura formă reală și indestructibilă de aristocrație.
În anularea celei mai importante șanse de salvare a noastră: bunătatea.

Creștinismul - diferit de creștinătatea devenită impură prin „cezarizare” și ostentativă prin afirmare, în care se lăfăie zgomotos cei ce Îl „cinstesc pe Dumnezeu doar cu buzele, inima fiindu-le de El departe” - este o inepuizabilă sursă de onestitate, realism, decență, discreție, noblețe.
Accentul creștin necăzând niciodată pe sine, pe pofta de a fi primul. Creștinismul răsturnând logica omenescului egocentric și reașezând ierarhia valorilor în registrul relației cu ceilalți („Cei din urmă vor fi cei dintâi”; „Dacă cineva vrea să fie cel dintâi, să fie cel din urmă şi slujitorul tuturor”; „Cine se înalţă se va smeri, iar cel ce se smereşte se va înălţa”).
De aceea, creștinul străin de duhul trufiei, cu-minte situat în sfera străbătută de sensul cuvintelor lui Hristos, Oaspetele tăcerii noastre binefăcătoare, nu al vorbăriei sforăitoare, este opusul perfect al populistului guraliv, arivist, contorsionist, cățărător ca o iederă care sufocă prin potop de minciuni și cuvinte deșarte atenția celor pe care-i minte sfruntat pentru a se îndreptăți pe sine sau pentru a-i calomnia pe alții.
Pe taraba oricărui populist cu vocația reală a mercenariatului mocnește tăcut jarul extremismului, ca ultimă expresie a revoltei ratării și a imposturii morale, mai devreme sau mai târziu deconspirate. Atunci cade și masca uzată de atâta purtare.
Biserica are, printre atâtea altele, și responsabilitatea de a păstra și apăra conținutul curat al credinței de orice formă de instrumentalizare, parazitare și manipulare. Datoria de a rămâne fidelă „Duhului Celui care L-a înviat pe Iisus din morţi”.
O datorie a fiecăruia dintre cei ce credem și mărturisim că facem parte din ea.

Toate textele d-lui Banescu sunt niste marturisiri minunate si inflacarate, entuziasmante in care poti sa crezi linistit, fara-ndoiala.

Pentru ce sa vrei sa carai si sa acuzi cu viclenie aruncand cu castane fierbinti? Stiti cat e suta de grame? 20ron adica vreo 2 lei bucata. Nu pun botul la castanele otravite ale celor ce nu pot si nu vor sa vada adevarul, ce nu vor sa simta si cu al 7-lea simt, nedeslusind ei in d-l Banescu o adevarata somitate in materie religioasa: crestinism, crestin-ortodoxie, morala! Ce posteaza pe FB e superb, maret! Seamana cu textele domnului CTP insa mesajele d-lui Banescu sunt mai adevarat-crestine, mantuitoare, intelepte, educationale, moralizatoare, constientizante.

[RappY]

Învățăm de la Preotul Prof. Dr. Mircea Păcurariu că în scrisoarea guvernatorului Sciției Mici, Iunius Soranus cu reședința în metropola Tomis, din 373-374 către Sfântul Vasile, se referă la Dobrogea (Sciția Mică sau Schythia Minor) ca „΄Ρωμανια” adică Romania. De acolo s-au trimis moaștele Sfântului Mucenic Sava de la Buzău către Capadocia prin acordul episcopului din Tomis Vetranion (Bretanio).

Nu am urmărit cearta clovnului Bănescu cu ÎPS Teodosie, dar trebuie mare atenție când te apuci să dai în Tomis public, că Dobrogea era nucleul creștin al României din primul mileniu, nu un simplu „punct pe harta lumii”.

[Moroco]

D-l Banescu un clown?
Oare e posibil sa vorbeasca si sa scrie un clown astfel?

Marii îngrijorați de „eviscerarea” Bisericii,
eviscerare operată prin situarea ei fermă față de obraznice tentative de parazitare politică și nerușinată vampirizare simbolică, dar și față de evenimente tragice cu impact internațional, precum un monstruos război de agresiune blasfemic justificat religios, prin adecvarea ei multiplă, progresivă (nu progresistă!) la realitatea imediată care ne solicită permanent atenția morală (interpelarea publică a vocii unei Biserici vii, capabile să dialogheze, implicarea ei socială derivată din credința roditoare în fapte, nu stearpă, deci moartă, înnoirea rațională a limbajului îmbogățit constant prin lectură, pentru a nu se confunda secolul și rata necesara comunicare în el, articularea comunicării instituționale etc), prin desprinderea ei de paseism, etnofiletism, superstiții, credințe magice și alte nenumite erezii cultivate sinucigaș de cei ce confundă bigot Tradiția cu tradiționalismul, Ortodoxia cu ortodoxismul, Creștinismul viu cu ritualismul mort, oameni profund ne-liberi, întrucât înregimentați, care vituperează modernitatea, ignorînd ce înseamnă ea cu tot cu noi și Biserică, adică prezența noastră ca moderni în lumea de azi, nu de ieri, acești sofiști prolicși care mimează cabotin gândirea liberă și susțin cinic neutralitatea morală, retori logoreici care vorbesc cripto-politicianist despre Logos, iubire creștină și alte virtuți niciodată practicate, întrucât ele presupun libertate, nu înrobire în goana după like-uri, parvenire și arginți, acești cameleonici contorsioniști în lupta cu realitatea, furibunzi pe claritatea morală numită și discernământ, propagandiști perfizi, în numele anti-propagandei, ai neutralității anticreștine în fața binelui și răului, acești mari copleșiți de grija altuia, recte a Bisericii despre care perorează din exterior, nu ar sufla o vorbă despre cei care chiar compromit zgomotos Biserica, insultând inteligența, cultura, buna educație, bunul-simț, Evanghelia însăși sau memoria celor peste 100 de milioane de oameni uciși de comunism, atunci când fac apologia celor ce-l mai adoră încă pe Lenin și îl pictează în biserici pe Stalin, doi călăi antihristici ai umanității.
A crede că viitorul ar putea aparține unora care cred că au îndreptățirea să posede Biserica prin autoritarism lipsit de orice autoritate morală și intelectuală, nu să o slujească inteligent și smerit cu gândul la Hristos și la cei de lângă ei, a-i menaja și cultiva exact pe cei ce slujesc la cel puțin doi domni, a pleda perfid pentru izolarea fals “conservatoare” a Bisericii într-un trecut idealizat care ar putea fi resuscitat ideologic, a submina astfel Biserica vie care călătorește prin timp (traversând mereu un prezent) ca o imensă navă purtată de curenții adânci ai Tradiției, nu ca o epavă eșuată pe reciful trecutului, iată cum arată „credința” limbută, nu mărturisitoare, a celor care își trâmbițează pe Facebook marea, sfâșietoarea lor îngrijorare pentru Biserică, cocoțați pe culmile ridicolului și ale disperării, adică ale „bolii de moarte” pentru ea.
Din fericire, Biserica aparține doar Celui ale cărui cuvinte nu vor trece, nu se vor învechi, nu vor muri niciodată. Celui care ne spune de pe crucea pe care îl ținem încă țintuit prin trădările noastre:
„Bucurați-vă!”

sau astfel?

A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”,
muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale,
iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului și a non-Ortodoxiei, expresie întunecată chiar de umbra aruncată de diavol peste zona credinței reduse la o zgomotoasă ideologie religioasă.
Una care poate compromite grav Biserica, chiar dacă, desigur, nu o reprezintă.
Tăcerea în fața acestei toxice ideologii religioase numită „ortodoxism”, ideologie care parazitează lacom Ortodoxia și care e promovată de figuri descompuse de ura neputincioasă față de imensa cultură creștină care a rodit Europa, devine o tăcere complice, vinovată în mod direct proporțional cu înălțimea înțelegerii martorilor muți din interiorul comunității Bisericii.
Unul dintre lucrurile esențiale care ne onorează în calitatea noastră de creștini este împlinirea inteligentă a datoriei de a mărturisi fidel Adevărul, nu complicitatea la muzeificarea Lui în numele luat în deșert al Domnului.
A uita sau ignora că orice ideologie, deci inclusiv ortodoxismul filetist, se situează totdeauna eretic la polul opus adevărului și în total răspăr cu realitatea, este în sine un păcat, deci o foarte costisitoare și adesea fatală ratare.
Adevărul este ne-uitare, manifestată prin fidelitate memorială față de rostirile lui temporale, iar Adevărul întrupat este Hristos, „ieri şi azi şi în veci acelaşi”.
Cel al cărui chip desăvârșit de frumos este urâțit de „credincioși” închipuiți, de hirsuți guralivi care bat câmpii și nu numai, de spilcuiți logoreici gesticulând profitabil în jurul Logosului, de autozăvorâți în certitudini, de mercenari în slujba propagandei și fanatici de toate confesiunile, mustind de ura față de cultură, furioși chiar pe Scriptură când aceasta, nu rar, îi contrazice.
Din fericire, Cuvântul va avea ultimul cuvânt.

Oare ce-i uneste pe toti ortodocsii mai mult mortodocsi decat crestin-ortodocsi in a-l ridiculiza pe dreptul domn Banescu?

Ce-i unește?
Impostura prost camuflată,
gregarismul zgomotos,
autoritarismul viril dictatorial, intens admirat pentru gesturi „ctitoricești”,
filototalitarismul mărturisit sau nu,
filetismul nedreptcredincios,
antioccidentalismul angajat, grosolan și incult,
neutralitatea morală și alergia severă la claritate,
ignoranța funciară ca fundament indestructibil al prostirii în față,
populismul degenerat în mesianism,
șmecheria și aflarea în treabă,
parazitarea marilor simboluri ajunse bijuterii sau insigne,
vampirizarea postumității realelor personalități afișate ca fotografii de profil sau capturate în onctuoase panegirice menite să valideze haznaua unor publicații ca altar,
credința de tip magic, căldicică, festivistă,
pietismul de ocazie și conspiraționismul neostoit,
patetismul lăcrămos,
uzurparea Ortodoxiei prin ortodoxism, a surâsului prin bruxism, a patriotismului prin naționalism,
colaboraționismul și înregimentarea mai vechi sau mai noi,
confuzia între gesticulația goală, bogat înveșmântată, și reala slujire a Bisericii și a țării,
pasiunea pentru distincții, niciodată pentru distincție,
detestarea elitelor denunțate ca arogante doar pentru că stau drept unde le e locul,
văruirea statornică a mormintelor pline doldora de necurăție,
familiarismul de codru frate cu mitocănia,
mândria de a fi etnic,
pseudo-știința curtată și incultura fardată omniprezente la microfon,
șarlatania care ține conferințe scumpe, inclusiv despre Dumnezeu,
hidoasa dezordine morală nimicitoare de vieți, nedreptățită în „cea mai frumoasă perioadă a vieții sale”, grijuliu și grabnic însă grațiată.
Strâns uniți, pregătiți să sfâșie pe oricine le denunță minciuna și dezvăluie otrava servită ca leac, sunt gata oricând să-L învețe pe Dumnezeu însuși cum să-și facă treaba cu adevărat, neiertându-i niciodată de fapt existența stingheritoare.
Marele Inchizitor este de partea lor.
Hristos, neînțeles sau nerecunoscut, de partea tuturor.

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de stefan florin

Sunt cam 100 de manuscrise in care este pomenit mitropolitul Marcus al Tomisului.

Bine, aceste manuscrise sunt sublime și io îmi doresc din tot sufletul ca ele să nu lipsească cu desăvârșire dar mă întreb totuși: tu cunoști vreunul dintr-o sută?

Că tot ce am citit io este despre Marcos de Tomeon, de Qoumeon, de Komeon itoi Kavaris Komeon itoi Kavaris. Dar poate tu ai niște izvoare istorice la care au acces doar inițiații.

[stefan florin]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Bine, aceste manuscrise sunt sublime și io îmi doresc din tot sufletul ca ele să nu lipsească cu desăvârșire dar mă întreb totuși: tu cunoști vreunul dintr-o sută?

Că tot ce am citit io este despre Marcos de Tomeon, de Qoumeon, de Komeon itoi Kavaris Komeon itoi Kavaris. Dar poate tu ai niște izvoare istorice la care au acces doar inițiații.

Collectio Dionysiana Hadriana-doar unul dintre manuscrise. Alte manuscrise se gasesc in arhivele de la Vatican, Paris, Oxford, Köln, Kassel, St. Gallen. Acces la ele nu au doar initiatii.