”Harul” Duhului Sfant

[Moroco]

În prealabil postat de RappY

O descriere frumoasa.

As adauga in special ca tot harul incepe si se alimenteaza prin viata sacramentala traita in Biserica. Altfel, omul nu o sa poata sa discearna ce e har si ce e inraurire demonica. Harul sfintitor primit la Botez porneste toata lucrarea de innoire a omului in Hristos, iar apoi primim darurile Duhului Sfant prin Taina Mirungerii: darul intelepciunii, al intelegerii, al sfatului, al puterii, al cunostintei, al bunei credinte, si al fricii de Dumnezeu. Toate acestea ne servesc sa crestem in iubire de Dumnezeu. Daca avem aceasta fundatie stabila, hranita de Sfanta Impartasanie si indrumare duhovniceasca, suntem pe drumul bun.

Pe de alta parte exista de la Dumnezeu o perioada a Harului, o perioada de gratie, un pogoramant de 1, 3, 7 ani (sau mai mult, dupa caz) cand copilul, ucenicul sau pacatosul revenit la Dumnezeu prin pocainta este tolerat, este asteptat sa invete, sa inteleaga si sa inceapa sa respecte toate cerintele si pretentiile Domnului. In perioada de Har i se iarta din oficiu, nu i se iau in seama si nu i se socotesc neascultarile si pacatele deloc, oricat ar fi de mari, asa ca la copiii inconstienti si iresponsabili care n-au implinit varsta de 7 sau 14 ani. Odata cu trecerea acestei perioade a Harului, daca credinciosul a lasat-o pe tanjala si vrajeala, daca nu-i pasa si uita de implinire atunci Domnul va incepe sa-l mustre sau il cearta ca pe potrivnici si vrajmasi dar cu Duhul Blandetii Luminoase si daca credinciosul luand aminte nu se va conforma ci va da curs ispitelor de la lume si de la draci atunci vor veni asupra lui de la pacat si patimi pedepse si dureri, rele, grele, dar chinurile simtite si traite vor fi ca niste ingeri calauzitori pentru a se intari asupra lui frica de Dumnezeu care este maica intelepciunii, pentru ca de frica Lui omul sa creada, sa asculte si sa nu mai pacatuiasca, biruind lumea si toate patimile sale ucigatoare de suflet si de fericire vesnica lucrandu-si rabdarea-mantuirea impreuna cu Hristos-Cuvantul si in unitate cu Biserica.

"Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.
Fericit bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase.
Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus,
Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte.
Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi bărbatul care a dobândit pricepere,
Fericit bărbatul care n-a alunecat cu gura sa şi nu se răneşte cu amărăciunea păcatului.
Fericit bărbatul care întru înţelepciune se va sfârşi şi care va vorbi cu pricepere;
Fericit este bărbatul femeii celei bune şi numărul anilor lui îndoit este.
Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul.
Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El."

[RappY]

În prealabil postat de Moroco

Pe de alta parte exista de la Dumnezeu o perioada a Harului, o perioada de gratie, un pogoramant de 1, 3, 7 ani cand copilul, ucenicul sau pacatosul revenit la Dumnezeu prin pocainta este tolerat, este asteptat sa invete, sa inteleaga si sa inceapa sa respecte toate cerintele si pretentiile Domnului. In perioada de Har i se iarta din oficiu, nu i se iau in seama si nu i se socotesc neascultarile si pacatele deloc, oricat ar fi de mari, asa ca la copiii inconstienti si iresponsabili care n-au implinit varsta de 7 sau 14 ani. Odata cu trecerea acestei perioade a Harului, daca credinciosul a lasat-o pe tanjala si vrajeala, daca nu-i pasa si uita de implinire atunci Domnul va incepe sa-l mustre sau il certa ca pe potrivnici si vrajmasi dar cu Duhul Blandetii si daca credinciosul luand aminte nu se va conforma atunci vor veni asupra lui pedepse si dureri, rele, grele pentru a se intari asupra lui frica de Dumnezeu care este maica intelepciunii, pentru ca de frica Lui omul sa creada, sa asculte si sa nu mai pacatuiasca, biruind lumea si toate patimile sale ucigatoare de suflet si de fericire vesnica lucrandu-si rabdarea-mantuirea impreuna cu Hristos-Cuvantul si in unitate cu Biserica.

Da, asa mi se pare mie. In cazul copiilor, as mai adauga ca nu e doar vina copilului: aici se fac vinovati si parintii si nasii (parintii duhovnicesti care garanteaza pentru credinta noului nascut). Daca se pierde copilul, parintii si nasii trebuie sa se roage sa se intoarca la credinta. Dar de multe ori e posibil sa fi facut ei greseli in cresterea copilului: nu e destul sa le zica, trebuie ca ei insisi sa traiasca credinta fiindca copilul se uita in jur si invata din exemplu nu din teorii. Aici e o mare problema, in educatia copilului in credinta, de aia se pierd atati credinciosi. "Se maturizeaza" adica resping harul de multe ori si nu mai vor sa fie copiii luminii si fiii Lui Dumnezeu. E o vina comuna a tuturor dar e mare pacat ca multi copii sunt crescuti de internet ci nu de biserica.

Iar despre adultii care revin la credinta, da, stim pilda talantilor. Daca nu inmultesti darurile care ti se dau, le risipesti si iti bati joc.