![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Un grup format din 39 de copii din regiunea Odesa este găzduit la așezământul Părintelui Tănase de la Valea Plopului.
Părintele Nicolae Tănase, prin cele două case de tip familial nou înființate în cadrul Asociației Pro Vita „Sfântul Brâncoveanu” și, respectiv, în cadrul Asociației Pro Vita „Născuți și nenăscuți”, și-a deschis brațele pentru acești copii, care provin dintr-un orfelinat din apropiere de Odesa. Sprijinul este oferit în strânsă colaborare cu prefectura și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova. Numărul celor care vor ajunge la Valea Plopului ar putea crește în funcție de nevoile de cazare și de spațiul disponibil la așezământ. Deși sunt speriați de ceea ce au lăsat în urmă, copiii au început să se acomodeze. În acest sens îi ajută și prezența multor copii români care locuiesc la așezământ, afirmă Părintele Paroh Nicolae Tănase, citat de Glasul Cetății. Cheltuielile pentru întreținerea copiilor sunt asigurate de Asociația Pro Vita Valea Plopului, însă orice ajutor este binevenit: alimente, bani, produse de igienă, materialele de construcție. Pentru donații în bani destinate copiilor de la așezământ, datele sunt: Parohia Valea Plopului, județul Prahova Cod fiscal:7250 870 Cont IBAN:RO94 RNCB 0211 0118 4771 0001 Banca:BCR Sucursala Vălenii de Munte Numele băncii:Banca Comercială Română Adresa băncii:Str. Berevoiești nr. 6 – Vălenii de Munte, Prahova Codul băncii:53940 Codul Swift:RNCBROBU Detalii plată:Pentru beneficiarii din Centrul Social În regiunea Odesa trăiesc aproximativ 125.000 de etnici români.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
||||
|
||||
![]()
Clericii și credincioșii din Protopopiatul Niculițel al Episcopiei Tulcii au trimis peste graniță marți, 8 martie 2022, un nou transport cu ajutoare. După ce săptămâna trecută un camion cu alimente și produse de primă necesitate a ajuns la un azil de bătrâni din localitatea Satu-Nou de pe malul ucrainean al Dunării, beneficiarii acestei noi acțiuni au fost 110 copii de la un orfelinat din orașul ucrainean Ismail, regiunea Odesa.
O parte consistentă a donațiilor oferite orfelinatului a venit de la Parohia Ceauș Radu din București. Transportul a fost însoțit și de această dată de părintele Ion Onea, parohul Bisericii „Sfânta Parascheva” și „Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip” din Niculițel. Acesta a afirmat că împreună cu șeful Consiliului regional Odesa au pus bazele unui mecanism prin intermediul căruia ajutoarele românilor să ajungă chiar în zonele aflate în prima linie a războiului: „Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, am ajuns la un orfelinat din orașul Ismail în care sunt îngrijiți 110 copii cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani. Aceștia au avut și au în continuare nevoie de alimente, lapte praf, scutece și alte produse. Aici m-am întâlnit și cu șeful Consiliului regional Odesa, Anatol Urbanski, și împreună cu dânsul am analizat posibilitatea creării unei modalități prin care alimentele și celelalte produse pe care le vom dona în continuare, din puținul nostru, să ajungă mai departe la cei de pe frontul din Odesa. Nevoile sunt mari în Ucraina și sunt necesare în special alimente și medicamente, mai puțin haine”. Părintele Ion Onea a fost însoțit la Ismail de părintele Mihai Stegărescu, parohul bisericii din localitatea Hagi Curda Camâșovca, unica parohie românească din regiunea Odesa subordonată Episcopiei Basarabiei de Sud. Acesta a adăugat: „După cum știm cu toții, ne aflăm într-o situație dificilă, în stare de război. Aș dori să mulțumesc în primul rând Patriarhiei Române și eparhiilor care se află la granița cu Ucraina pentru sprijinul și toate darurile acordate creștinilor din Ucraina și refugiaților. Săptămâna trecută am avut bucuria de a primi două transporturi cu produse alimentare și de igienă, haine și medicamente, care au fost împărțite persoanelor din comunitățile româ*nești din sudul Basarabiei. Mulțumesc și Preasfințitului Părinte Visarion, alături de clericii și credincioșii din Episcopia Tulcii, pentru numeroasele daruri oferite atât orfelinatului din Ismail, cât și azilului de bătrâni din Satu-Nou. Cetățenii ucraineni au remarcat, cu siguranță, bunătatea și generozitatea arătate de români în această situație de criză”. Pentru darurile atât de necesare copiilor îngrijiți la orfelinatul din Ismail a mulțumit și Valentina Shulha, medicul din cadrul instituției. Săptămâna viitoare, preoții din Protopopiatul Niculițel vor organiza un nou transport umanitar peste graniță, beneficiarii fiind locuitorii preponderent români din satul Barta, raionul Reni. *
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Miercuri dimineață a plecat din Constanța al șaselea transport umanitar trimis de Arhiepiscopia Tomisului către Ucraina.
„Mulțumesc credincioșilor care au făcut aceste donații. Am mai cumpărat și noi și, iată, avem ofrandă bogată pentru frații noștri care sunt acum cu adevărat întru lipsă, întru durere și noi, ca frați, îi alinăm”, a spus Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului la binecuvântarea transportului. Transportul conține alimente neperisabile, apă, pături, lenjerii, produse igienico-sanitare și haine noi. Autoutilitara a ajuns la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Isaccea. De acolo, ajutoarele vor fi transportate, cu ajutorul Pr. Mihai Stegărescu din Ismail, în regiunea Ismail – Odesa din Ucraina, a explicat Pr. Jean Ion de la Parohia „Sf. Ier. Vasile cel Mare” – Constanța. Primele cinci transporturi au cuprins produse în valoare de 55.000 de lei. Au mai fost oferite și medicamente în valoare de 15.000 lei către Crucea Roșie din vama Isaccea. De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului oferă cazare și masă pentru 66 de refugiați (mame și copii) în centre sociale ce aparțin parohiilor. Alte 100 de locuri sunt disponibile în trei dintre mănăstirile eparhiei. Imediat după începerea conflictului militar în Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a fost alături de refugiații veniți în România și în Republica Moldova oferindu-le hrană și ajutoare materiale, asistență spirituală, servicii de transport și spații de cazare. S-au mobilizat în acest sens eparhii din țară și de peste hotare, alături de ONG-urile Bisericii. Inițiativele de sprijin pentru refugiați sunt coordonate prin platforma „Ajută cu bucurie”, unde se poate oferi ajutor material sau se pot înscrie voluntari.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei împreună cu Fundația „Filantropia” Timișoara și unele parohii din cuprinsul eparhiei au organizat în această perioadă o campanie umanitară de susținere a refugiaților ucraineni, se arată pe mitropolia‑banatului.ro.
Au fost colectate alimente neperisabile, medicamente, produse igienico‑sanitare, pături, pilote în valoare totală de 150.000 de lei. A fost colectată și suma de 55.000 de lei, care va fi donată pentru susținerea cheltuielilor necesare ucrainenilor refugiați. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, comunică permanent cu parohia și comunitatea ucraineană din Timișoara, prin intermediul căreia vor fi donate și alte bunuri aflate în curs de colectare, se arată pe același site.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#5
|
||||
|
||||
![]()
Încă de la începutul conflictului din Ucraina, Episcopia Sloboziei și Călărașilor s‑a alăturat eforturilor depuse în cadrul Patriarhiei Române pentru sprijinirea refugiaților ucraineni. Astfel, în perioada 28 februarie - 8 martie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia a organizat o colectă în cadrul parohiilor din jurisdicția sa canonică, ne‑a transmis Anastasia Pătrașcu, asistent social în cadrul protopopiatului.
În urma acțiunii desfășurate sub coordonarea părintelui protoiereu Laurențiu Ciobanu, au fost colectate, prin implicarea preoților, voluntarilor și enoriașilor, produse alimentare, produse igienico-sanitare, pături, pilote, perne, articole de îmbrăcăminte, jucării, apă, medicamente, produse de hârtie și prosoape în valoare de 221.652 de lei. Miercuri, 9 martie, produsele colectate au fost transportate către Parohia Isaccea I din cadrul Episcopiei Tulcii, pe unde zilnic trec în țara noastră persoane afectate de conflictul militar din țara vecină. În această parohie, unde refugiații sunt asistați, produsele colectate au fost predate preotului paroh Igor Padnevici. Acțiuni similare vor mai avea loc în tot cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor pe toată durata conflictului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Preoții din cele trei protopopiate ale Episcopiei Hușilor, împreună cu angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, asigură în această perioadă asistența socială și medicală în regim nonstop pentru refugiații care vin din Ucraina prin Republica Moldova. Sute de ucraineni ce tranzitează Vama Albița popoesc în corturile ridicate de angajații MAI și primesc ajutor din partea clericilor din Vaslui.
Cu binecuvântarea și la inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și cu implicarea părintelui Vladimir Beregoi, consilierul Sectorului economic și social‑misionar al eparhiei, zeci de preoți și voluntari din județul Vaslui asigură în această perioadă asistența socială și medicală a celor care sosesc din Ucraina, prin Republica Moldova. În autocare sau cu mașinile proprii, sute de refugiați ajung zilnic în Punctul de Trecere a Frontierei Albița pentru a ajunge în România, iar de aici, în drumul lor spre occident. În ciuda temperaturilor scăzute și a zăpezii depuse în ultimul timp, ucrainenii primesc nonstop - prin intermediul voluntarilor - ceai, cafea, mâncare, medicamente și sprijin financiar, în timp ce sunt îngrijiți de personalul medical, acolo unde se solicită. De asemenea, cei care sosesc în țara noastră primesc cazare în corturile ridicate de autorități, în locațiile stabilite de oficialitățile locale, în tabăra pentru refugiați din municipiul Huși, precum și în spațiile amenajate de Centrul eparhial și de așezămintele monahale din Vaslui. Totodată, cei care doresc să ajungă în Iași sau în București și nu au posibilitatea, sunt îndrumați către microbuzele structurilor MAI sau către mijloacele de transport puse la dispoziție de asociațiile umanitare pentru a ajunge la destinație.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#7
|
||||
|
||||
![]()
La îndemnul Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, preoții și credincioșii din eparhie s‑au solidarizat în sprijinirea cetățenilor ucraineni atât de încercați în ultimele zile. Astfel, în săptămâna ce a trecut, în Sălaj au fost pregătite peste 2.000 de sandvișuri ce au fost împărțite refugiaților, la granița de nord a țării, a fost trimis un transport de alimente neperisabile în regiunea Odesa, s‑au identificat 200 de locuri de cazare pentru preluarea celor aflați în pribegie și a fost inițiată o colectă, la nivel de eparhie, pentru cei din Ucraina.
Prin această colectă, au fost adunate, în cadrul celor trei protoierii, peste 14.000 de conserve, 2.000 kilograme de făină, 850 kilograme de orez, 750 litri de ulei, 400 kilograme de zahăr, 100 de pături, haine, produse sanitare și 2.000 litri de apă. Miercuri, 9 martie, Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu a fost alături de elevii voluntari din cadrul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău și alți binevoitori, care au sortat și ambalat produsele adunate în Centrul de colectare din municipiul Zalău, pregătind 23 de paleți cu produse destinate locuitorilor din localitatea Satu-Nou, Ucraina. În acest demers a fost implicat și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj, care asigură transportul pentru aceste produse, precum și alte două transporturi din Șimleu Silvaniei și Jibou, în zilele următoare, pentru cetățenii ucraineni din alte localități. Totodată, ca semn al solidarității cu dramele pe care le trăiesc cei din Ucraina, în prima duminică din Postul Mare, Preafințitul Părinte Episcop Petroniu a transmis preoților și credincioșilor din Episcopia Sălajului îndemnul de participare la campania de donare de sânge.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|