Mărturisire

[Moroco]

În prealabil postat de Pacatosul5687475

M-am născut într-o familie creștin ortodoxă.

Ce mare bucurie, si io.

Am fost învățat de mic copil să îl iubesc pe Dumnezeu, fapt pentru care am avut o viață duhovnicească.

Calea cea stramta, viata cea buna si curata. Ce frumos.

În perioada copilăriei il simțeam pe Dumnezeu în viața mea că mă ocrotește și îmi dorește toate cele bune.

Aveai inima buna lipita de El si simturile iti erau curate, neimbacsite, sincere.
Erai un ales, nu multi au simtit si au crezut asta.

În acest spirit mi-am dorit să continui această relație și să o desăvârșesc, motiv pentru care am dat la seminar apoi la facultatea de teologie ortodoxă.

Câta responsabilitate, ma minunez, putini isi asculta inima si indemnul cel bun, sfatul cel intelept. Iata ai urmat chemarea spre cunoastere si desavarsire. Bravos, felicitari.

Imediat după ce am făcut această alegere, lucrurile au început să evolueze nu diferit, ci opus.

Asa trebuia sa se intample, e o iesire din groapa si un urcus ceea ce ai ales si nu esti singur ci toate fortele intunericului, duhurile rele, oamenii pacatosii, gramaticii, batranii neputinciosi ”binevoitori”, fariseii si saducheii si toti ipocritii comploteaza in ascuns sa te arunce inapoi in fantana fara apa ca pe Iosif si sa-l vanda sclav lumii. Nu trebuie sa cârâi, nu trebuie sa te plangi, sa te demoralizezi si sa-ti slabesti puterile lamentandu-te ca e greu, caci ceea ce ceri sunt pilele si usuratatea, cu cat e mai greu urcusul si calea mai stramta cu atat cununa primita pe pisc din mana Domnului va fi mai stralucitoare.

Am început să cunosc oameni care îmi făceau rău și care m-au făcut să sufăr foarte mult,

Casnicii tai, apropiatii, pai trebuia sa asculti porunca :”iubiti pana si pe vrajmasii vostrii!... ca daca iubiti doar pe cei ce va iubesc pe voi ce rasplata mai asteptati de la Dumnezeu ca pana si paganii (indracitii) se iubesc unii pe altii?

dar cel mai mult m-a durut faptul că Dumnezeu era părtașul lor.

Crezi ca Dumnezeu e complice la rautatile si faradelegile lor?
Inseamna ca-L confuzi pe Hristos-Dumnezeu cu grijania mamonei satapoftana si cu tAtila-biciul lui Dumnezeu. Domnul nu e partasul ipocritilor si mofturosilor plini de pretentii!!! El are pretentie ca sa te lasi facut grau de cea mai buna calitate si nu o neghina amara imbracata in pleava vopsita.

Aveam impresia că eu sunt cel vinovat, iar cei care procedau așa făceau bine și Dumnezeu era de partea lor.

Impresii gresite, iluzii, inchipuiri. Dumnezeu e intotdeauna cu nevinovatul abuzat cu conditia sa fie in ascultare de Credinta si sa rabde inaltarea pe care i-o aplica fraierii ipocriti lovind cu liniaru peste palme, obraji si bagand tzeapa in ranile ”infectate” ca sa iasa ”pîroiu”.

Toată viața am crezut că Dumnezeu îi iubește pe oamenii buni care fac bine, și le îngăduie anumite greutăți și necazuri celor răi nu ca să îi pedepsească, ci ca să îi îndrepte.

Ai crezut bine, io cred la fel. Pentru ce nu mai vrei sa crezi?

Dar cu timpul am constatat că lucrurile nu stau deloc așa.

Pic cu pic ai constat prost. Te-au pacalit, te-ai auto-tzepuit.

De fiecare dată în viața mea când am făcut câte o greșeală sau un păcat oricât de mic, am simțit imediat cum am fost pedepsit pentru aceasta (și am accepat de bunăvoie crezând că este ca un canon), dar în schimb când am făcut fapte bune sau virtuți, nu am simțit nici o răsplată, ba uneori am simțit că aș fi pedepsit.

Ai simtit foarte bine, ma bucur. Rasplata nu o primim aici pe pamant ci in Ceruri din insasi mana Domnului. Pana atunci doar Credinta si rabdare in batjocuri si umilinte si plangere daca ai gresit caci mangairea finala e pentru saracii excrusivizati pentru Hristos de peste tot aici pe pamant asa ca bucura-te la gandul ca saracii in Duh vor rade dupa forumula ”cine rade pe urma si la urma rade mai bine.”

[Moroco]

Nu am înțeles nici până în ziua de astăzi de ce Dumnezeu a ales să se comporte așa cu mine.

Pentru ca te iubeste. Pe cine iubeste Dumnezeu îl duce la inaltimi: credinta, curaj, rabdare, cunoastere... il face voinic, il face intelept, il face demn, bun, drept, curat, minunat, harnic, om de nadejde pentru cei din jur.

Acuma unii or să zică pentru că nu m-am căit pentru păcatele mele.

Te-ai cait ca doar ca ortodox seminarist si teolog sunt convins ca n-ai fost ipocrit ci ai aplicat practic tot ceea ce ai invatat. Dar sa stii ca suferinta, daca apare, e de la sminteala sau de la pacatele si viciile netratate. Alea te chinuie si arunca vina mereu pe Dumnezeu.

Ultimul exemplu concludent când am vrut să mă rog, mi s-a întâmplat o problemă care a durat exact atâta timp cât aveam disponibil să mă rog.

Pai vezi, ai zis ca ori te rogi ori rezolvi problema care apare. Dumnezeu ne invata altfel, sa te rogi in tot ceasul si mai ales atunci cand se ivesc probleme. Te-a incercat si tu ai facut mofturi vazand un fel de ghinion si n-ai trecut incercarea ci ai cazut in barfe, judecati, reprosuri, nemultumiri, cârâială desartă. In suflet puteai sa-ti faci rugaciunile in taina si in acelasi timp sa lucrezi si sa faci fata oricaror probleme care apar. Se poate. Unii sfinti multumesc pentru orice ispita si incercare ramanad cu inima blanda, buna, linistita si cu mintea senina fara sa-si piarda cumpatul daca iar si iar revine cu insistenta ceva care te ataca ca sa te scoata pana si din sarite din minti.

Alții vor spune că mi se întâmplă acestea pentru că nu m-am spovedit. Ultima dată când m-am spovedit eram într-o situașie extrem de tensionată. Trebuia să fac o alegere în viața mea. Eu voiam să urmez o cale, în schimb duhovnicul m-a îndemnat cealaltă cale. Am ales calea lui crezând că ascultarea este o virtute creștină și Dumnezeu îmi va face bine pentru că am ales aceasta. În schimb, acea cale ma dus într-o situație care am avut doar de suferit iar în final ajunsesem în pragul sinuciderii.

Asta e indoiala, necredinta ce te trage spre sinucidere ca pe Iscarioteanul.
Daca ai ascultat Duhovnicul la ultima spovedanie ai facut foarte bine caci de la Dumnezeu te invata si bine te sfatuieste sa alegi. Deci ai ales bine ascultandu-l. Bineinteles ca apoi au venit toti cei rai sa te darame din care tu ai fost cel dintai si iata, de frica ai visat ca te ”salveaza” suicidul. Da, te scapa de lucrul cel bun de la Dumnezeu pentru frati ca sa ajungi ca un fraier autotzepuit in munci unde vei slugarnici in silnicie pentru iadul pacatelor si pentru leprecornitzeii lumii, mari politzisti-militzieni. Nu-ti dai seama ca dupa spovedanie apar incercarile cele mai mari? Ispita sa scuipi, sa hulesti, sa uiti canonul, sa te nemultumesti, sa incepi sa-ti permiti toate si te mai ataca si fortele oculte ale intunericului care conspira sa te piarda. Necredinta si sinuciderea sunt similare, necredinta sinucide sufletul iar spanzurarea sinucide trupul. De ce? Pentru grijile lumii si slava desarta de la oameni care te incanta ca sa cazi in cap.

Am ales să prezint această scurtă poveste a vieții mele, pentru a arăta tuturor că Dumnezeu are și o altă față,

Dumnezeu nu e ftzarnic. Il confunzi cu ipocritii care te-au nenorocit fiind-le slugarnic. Ne-a poruncit sa nu mancam din aluatul lor ca sa nu suferim. Iata ca n-ai ascultat si ai mancat aluat ”bine” lucrat de farisei pana te-ai smintit.

nu doar cea pe care ne-o prezintă teologia potrivit căreia Dumnezeu a creat persoana umană pentru o comuniune inter-personală bazată pe dragoste(Teologia Dogmatică – Dumitru Stăniloae).

Fata aia murdara si rea pe care o vezi tu ca o are El este murdara cu tine, tu esti murdaria de pe fata Lui. Tocmai de aceea sunt fericiti cei curati cu inima ca doar aceia vor vedea pe Dumnezeu si fata lui Curata, caci prin pocainta si despatimirea au reusit sa curete fata lui Dumnezeu de ei insisi pana ce masca, zidul despartitor a cazut si a disparut. Fata Domnului este ca si o Oglinda care nu minte niciodata. Nu fugi ca si Cain de la Fata Domnului ci mai degraba da-ti seama ca mai ai un pic de lucru si dupa pocainta rabda putin si sa vezi ca se va curati daca insisti cu pocainta si curatirea inimii.

Poate sunt și alți oameni cu care Dumnezeu se manifestă în modul acesta și nu au curajul să spună.

Nu te intrista, esti un alintat plin de pile daca ne gandim cat rau le-a facut tuturor celor care nu au vrut sa-L asculte. Lasandu-i in voile lor si-au pierdut mintile si s-au inchinat la zei si la idoli, au facut silnicii si terori si tot gandul, visul si dorirea le-a fost spre rau, s-au dus sa zideasca marele babilon si acolo li s-a incurcat limbile si li s-a amestecat genurile cu toate dobitoacele si persistand in rautati au ajuns ipocriti slugarnici vicleni si desfranati incat s-au socotit pe ei insisi zei sau dumnezei punandu-se pe scaune inalte de judecatori si inchizitori facand in mod discretionar voia lor sustinand ca e voia lui Dumnezeu si asa au trecut la cele vesnice unde se chinuie in focul cel vesnic de unde si de acolo acuza pe Dumnezeu ca nu a facut totul pentru ei ca sa nu piara si sa nu ajunga in munci venind cu rezolvarea minunilor, ca cica n-a trimis inviati din morti ca sa stie ce-i asteapta pe bogatii nemilostivi imbracati in stacojiu vintij si in porfira si vison rosu si roz, ca daca ar fi trimis mesageri mai credibili atunci ar fi ascultat sigur si el si l-ar fi hranit pe saracul Lazar si l-ar fi vindecat de bube. Nu mai tot cere semne si minuni ca sa crezi caci daca nu crezi in Iisus ti se va da doar semnul lui Iona: cine a pescuit atat de minunat ca si el facandu-i pe toti raii ”complici” mantuirii lor?

Un păcătos.

Pai daca in mintea ta Domnul e rau si tu esti victima vrednica inseamna ca zici asa, un pacatos, exact ca un ipocrit mare smintisor.

Daca chiar esti un pacatos atunci sa stii ca pacatosul cere indurare Domnului asa ca talharul de pe Cruce spunand: ”-io, in nemernicia mea, merit sa fiu rastignit si batjocurit de toti caci toata viata am fost un hot si un talhar criminal, vicelan si desfranat plin de pile si privilegii de mic, dar Acesta, Fiul acesta nevinovat s-a lasat rastignit pentru pacatosi de cei carora le-a fost ca un Frate bun si bland, vindecandu-i de orice boala, inviindu-i din morti si redandu-i parintilor lor sau familiilor lor, scotand dracii din sufletul lor, eliberandu-i de griji si de slave desarte, de inchinari la idoli si la zei si de orice fel de slugarnicie la farisei si ipocriti, marturisind mereu adevarul Adevarat... asa ca Doamne, pomaneste-ma si pe mine (pacatosul) cand vei veni intru Imparatia Ta.

-Maine vei fi cu Mine in Rai!”

[Iorest]

În prealabil postat de Pacatosul5687475

În acest spirit mi-am dorit să continui această relație și să o desăvârșesc, motiv pentru care am dat la seminar apoi la facultatea de teologie ortodoxă.
Nu am înțeles nici până în ziua de astăzi de ce Dumnezeu a ales să se comporte așa cu mine.

Tu trebuia să te gândești altfel, în facultatea de teologie, în mănăstire, în parohie, în grupuri studențești de tineret de tipul ASCOR și LTCOR, sau în școli confesionale ortodoxe, fiindcă e mai mult har se vede mai limpede sufletul fiecăruia cu toate părțile lui, acolo se face cercetarea.

E cam cum spune în Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 2 versetul
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.

În prealabil postat de Pacatosul5687475

Trebuia să fac o alegere în viața mea. Eu voiam să urmez o cale, în schimb duhovnicul m-a îndemnat cealaltă cale. Am ales calea lui crezând că ascultarea este o virtute creștină și Dumnezeu îmi va face bine pentru că am ales aceasta. În schimb, acea cale ma dus într-o situație care am avut doar de suferit iar în final ajunsesem în pragul sinuciderii.

Unu la mână teologia și preoția și chiar profesoratul de religie ar trebui să fie pentru cei mai destoinici oameni (măcar ca și putere sufletească), la începuturile creștinismului dintre cine se alegeau preoții, episcopii, diaconii ?
În niciun caz dintre oamenii care n-aveau tărie sufletească.

Preotul vede moartea, poate are sute de înmormântări de când se hirotonește, vede căderea oamenilor, prefăcătoria lor față de el, vede durerile lor la spovedanie, năzuințele lor, evoluția lor, chiar nu poate fi slab și orice ar face trebuie să se spovedească și să se smerească și el că nu poate duce singur.

Preotul poate avea prigoană de la episcop, de la unii credincioși care fac plângeri mincinoase la episcop, de la frații de slujire, de la soție, proprii copii, socri, proprii părinți, colegi de seminar șamd, deci trebuie prin toate să treacă cu bărbăție nu cu deznădejde, de aceea doar prin înmulțirea permanentă a rugăciunii se pot rezolva unele lucruri.

În prealabil postat de Pacatosul5687475

Am ales să prezint această scurtă poveste a vieții mele, pentru a arăta tuturor că Dumnezeu are și o altă față, nu doar cea pe care ne-o prezintă teologia potrivit căreia Dumnezeu a creat persoana umană pentru o comuniune inter-personală bazată pe dragoste(Teologia Dogmatică – Dumitru Stăniloae).
Poate sunt și alți oameni cu care Dumnezeu se manifestă în modul acesta și nu au curajul să spună.

Nicăieri în Teologia ortodoxă nu se propovăduiește o cale fără suferință, ce se poate face e să se propovăduiască dragostea în comunitățile creștine:

Sfânta Evanghelie după Ioan Capitolul 13 verset 35:

35. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.

Cât privește cercetarea care ne vine și prin ispite:
Sfânta Evanghelie după Luca,Capitolul 22 verset 31

31. Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu;

Deci e clar, dacă diavolul cerea de la Dumnezeu aprobarea să cearnă sufletele apostolilor și toți au trecut prin ispite, suferințe, bătăi, asupriri, represiuni nemiloase din partea autorităților, cu atât mai mult crezi că scapă cineva în ziua de astăzi ?

[Pacatosul5687475]

Nicăieri în Teologia ortodoxă nu se propovăduiește o cale fără suferință, ce se poate face e să se propovăduiască dragostea în comunitățile creștine:


Atunci cum explici versetul de la Matei 6:33 „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”?

[Iorest]

În prealabil postat de Pacatosul5687475

Atunci cum explici versetul de la Matei 6:33 „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”?

Din ce văd eu ajutorul Lui Dumnezeu poate veni câteodată mai târziu pentru a nu te crede îndreptățit-entitled, la a primi ceva ca și cum ai porunci unui chelner, dar nu exclude ispitele.

Tu cum îl explici citatul ?
Că nu vor fi deloc ispite, încercări, boală etc ?

Ai găsit tu în viața vreunui sfânt în care să nu fie deloc greutăți, nici măcar una ?

[Iorest]

În prealabil postat de Pacatosul5687475

În acest spirit mi-am dorit să continui această relație și să o desăvârșesc, motiv pentru care am dat la seminar apoi la facultatea de teologie ortodoxă.

Te-ai gândit vreodată că pt creștere aveai nevoie de ispite, adică până la un punct crești fără ispite, iar apoi nu mai poți avansa ?

În prealabil postat de Pacatosul5687475

Imediat după ce am făcut această alegere, lucrurile au început să evolueze nu diferit, ci opus. Am început să cunosc oameni care îmi făceau rău și care m-au făcut să sufăr foarte mult, dar cel mai mult m-a durut faptul că Dumnezeu era părtașul lor.

Lipsa dragostei e o mare problemă în toate cultele, dar pe noi ne interesează în special în Biserica Ortodoxă, din lipsă de dragoste nu mai există asumare, responsabilitate, nu mai merg bine nici căsniciile sau nici nu se mai întemeiază, nu merge nici viața de mănăstire, nu se mai nasc generații noi și în principal țara se prăbușește.

În prealabil postat de Pacatosul5687475

Trebuia să fac o alegere în viața mea. Eu voiam să urmez o cale, în schimb duhovnicul m-a îndemnat cealaltă cale. Am ales calea lui crezând că ascultarea este o virtute creștină și Dumnezeu îmi va face bine pentru că am ales aceasta. În schimb, acea cale ma dus într-o situație care am avut doar de suferit iar în final ajunsesem în pragul sinuciderii.

De obicei pentru alegeri duhovnicul lasă credinciosul să-și aleagă studiile, viitorul profesional, cu cine să se căsătorească, dacă să se călugărească sau să se căsătorească, toate astea pot presupune un risc de eșec și nu vrea să-și asume duhovnicul eșecul, duhovnicul doar poate să aștepte ucenicul la spovedit, indiferent dacă eșuează sau nu într-un punct.

Eșec nu e când pierzi o bătălie ci când te lași demoralizat de greutăți sau copleșit.

La ora asta ești prea sensibil pt preoție dacă ai ajuns la așa deznădejdi și n-ai gustat nici 10% din răutatea vremii, a lumii, a bolilor, dar mai bine te-ai ruga chiar și fără cărți de rugăciune, numai să te rogi tot timpul când ai ispite, căderi, greutăți.
Iar deznădejdea trebuie spovedită ca să nu se acutizeze.

[Seraphim7]

În prealabil postat de Pacatosul5687475

M-am născut într-o familie creștin ortodoxă. Am fost învățat de mic copil să îl iubesc pe Dumnezeu, fapt pentru care am avut o viață duhovnicească. În perioada copilăriei il simțeam pe Dumnezeu în viața mea că mă ocrotește și îmi dorește toate cele bune. În acest spirit mi-am dorit să continui această relație și să o desăvârșesc, motiv pentru care am dat la seminar apoi la facultatea de teologie ortodoxă.
Imediat după ce am făcut această alegere, lucrurile au început să evolueze nu diferit, ci opus. Am început să cunosc oameni care îmi făceau rău și care m-au făcut să sufăr foarte mult, dar cel mai mult m-a durut faptul că Dumnezeu era părtașul lor. Aveam impresia că eu sunt cel vinovat, iar cei care procedau așa făceau bine și Dumnezeu era de partea lor.
Toată viața am crezut că Dumnezeu îi iubește pe oamenii buni care fac bine, și le îngăduie anumite greutăți și necazuri celor răi nu ca să îi pedepsească, ci ca să îi îndrepte. Dar cu timpul am constatat că lucrurile nu stau deloc așa.
De fiecare dată în viața mea când am făcut câte o greșeală sau un păcat oricât de mic, am simțit imediat cum am fost pedepsit pentru aceasta (și am accepat de bunăvoie crezând că este ca un canon), dar în schimb când am făcut fapte bune sau virtuți, nu am simțit nici o răsplată, ba uneori am simțit că aș fi pedepsit.
Nu am înțeles nici până în ziua de astăzi de ce Dumnezeu a ales să se comporte așa cu mine.
Acuma unii or să zică pentru că nu m-am căit pentru păcatele mele. Ultimul exemplu concludent când am vrut să mă rog, mi s-a întâmplat o problemă care a durat exact atâta timp cât aveam disponibil să mă rog.
Alții vor spune că mi se întâmplă acestea pentru că nu m-am spovedit. Ultima dată când m-am spovedit eram într-o situașie extrem de tensionată. Trebuia să fac o alegere în viața mea. Eu voiam să urmez o cale, în schimb duhovnicul m-a îndemnat cealaltă cale. Am ales calea lui crezând că ascultarea este o virtute creștină și Dumnezeu îmi va face bine pentru că am ales aceasta. În schimb, acea cale ma dus într-o situație care am avut doar de suferit iar în final ajunsesem în pragul sinuciderii.
Am ales să prezint această scurtă poveste a vieții mele, pentru a arăta tuturor că Dumnezeu are și o altă față, nu doar cea pe care ne-o prezintă teologia potrivit căreia Dumnezeu a creat persoana umană pentru o comuniune inter-personală bazată pe dragoste(Teologia Dogmatică – Dumitru Stăniloae).
Poate sunt și alți oameni cu care Dumnezeu se manifestă în modul acesta și nu au curajul să spună.


Un păcătos.

Caută-l pe Dumnezeu în sufletul tău nu în cărțile de teologie dogmatică.Nu confunda studiul teoretic al Bibliei,Teologiei și tot ce înveți la facultate cu relația ta personală cu Dumnezeu.Un duhovnic, îndrumător spiritual sau preot are scopul de a te ghida, îndruma, a-ți da sfaturi, însă nu poate decide în locul tău.Asuma-ti alegerile, suportă consecințele și nu da vina pe Dumnezeu și pe duhovnic.

Începe să vorbești cu Dumnezeu să vezi ce vrea de la tine,și hotărăște cam ce ai vrea și tu de la El.Fa-ti o autoanaliza, cunoaște-te, cercetează-te ,începe să sapi in tine sa vezi unde sunt problemele.Te asigur că nici duhovnicul,nici Dumnezeu,și nimeni altcineva nu este de vină.Toate acestea sunt "crucea" ta și ar fi bine sa o accepți,să ți-a asumi și să o tragi după tine cum poți până la final.Nu o arunca,nu o refuza,nu o da altuia.Dumnezeu ți-a dat doar cât poți duce și dacă ți-a dat mai mult și mai greu , crede-mă alții au infinit mai mult,deci nu descuraja.

Cât despre chemarea spre slujire....Ai răbdare... Luptă...

Singurul sfat .. Vorbește cu Dumnezeu!!!

[Iorest]

În prealabil postat de Seraphim7

Caută-l pe Dumnezeu în sufletul tău nu în cărțile de teologie dogmatică.Nu confunda studiul teoretic al Bibliei,Teologiei și tot ce înveți la facultate cu relația ta personală cu Dumnezeu.Un duhovnic, îndrumător spiritual sau preot are scopul de a te ghida, îndruma, a-ți da sfaturi, însă nu poate decide în locul tău.Asuma-ti alegerile, suportă consecințele și nu da vina pe Dumnezeu și pe duhovnic.

Începe să vorbești cu Dumnezeu să vezi ce vrea de la tine,și hotărăște cam ce ai vrea și tu de la El.Fa-ti o autoanaliza, cunoaște-te, cercetează-te ,începe să sapi in tine sa vezi unde sunt problemele.Te asigur că nici duhovnicul,nici Dumnezeu,și nimeni altcineva nu este de vină.Toate acestea sunt "crucea" ta și ar fi bine sa o accepți,să ți-a asumi și să o tragi după tine cum poți până la final.Nu o arunca,nu o refuza,nu o da altuia.Dumnezeu ți-a dat doar cât poți duce și dacă ți-a dat mai mult și mai greu , crede-mă alții au infinit mai mult,deci nu descuraja.

Cât despre chemarea spre slujire....Ai răbdare... Luptă...

Singurul sfat .. Vorbește cu Dumnezeu!!!

Magistral, dacă erai așa dârz și tare tot timpul ca acum, poate te salutam cu sărumâna părinte la ora asta!
O chemare ai avut și tu spre teologie, mare păcat că apar tot felul de sincope pe drumul slujirii care încurcă oamenii.

[Seraphim7]

În prealabil postat de Iorest

Magistral, dacă erai așa dârz și tare tot timpul ca acum, poate te salutam cu sărumâna părinte la ora asta!
O chemare ai avut și tu spre teologie, mare păcat că apar tot felul de sincope pe drumul slujirii care încurcă oamenii.

Satana, mi-am dat seama prea târziu, însă și în ultimul ceas e bine.El este adevărul dușman,îți spun așa cercetat la sânge treaba.Luptati,serios zic....Nu vreau sa fac din mesajul asta o mărturisire și eu,dar numai după lupte și căderi dese îți dai seama cine e dușmanul,mai ales că ne tot repetă Iisus,și apostolii și sfinții...Fie că Duhul Sfânt sa ne curețe pe toți!

[Iorest]

În prealabil postat de Pacatosul5687475

M-am născut într-o familie creștin ortodoxă. Am fost învățat de mic copil să îl iubesc pe Dumnezeu, fapt pentru care am avut o viață duhovnicească.
În perioada copilăriei il simțeam pe Dumnezeu în viața mea că mă ocrotește și îmi dorește toate cele bune. În acest spirit mi-am dorit să continui această relație și să o desăvârșesc, motiv pentru care am dat la seminar apoi la facultatea de teologie ortodoxă.
Imediat după ce am făcut această alegere, lucrurile au început să evolueze nu diferit, ci opus. Am început să cunosc oameni care îmi făceau rău și care m-au făcut să sufăr foarte mult, dar cel mai mult m-a durut faptul că Dumnezeu era părtașul lor. Aveam impresia că eu sunt cel vinovat, iar cei care procedau așa făceau bine și Dumnezeu era de partea lor.

Cât erai prunc ai stat sub Har, deci n-ai simțit, apoi Harul se poate retrage și încep ispitele abia acum se călește caracterul, prin răbdare, rugăciune.

Tu ai fost prea naiv să crezi că diavolul te va lăsa în pace, sau că stai sub un fel de protecție ca într-o oază și vei înainta din slavă-n slavă fără coborâșuri, oricine se apucă de Teologie, de Psaltire, de rugăciune, post, spovedanie curată și completă, de privegheri cu binecuvântare noaptea, începe să aibă o groază de ispite, belele, să vadă chiar oameni nebuni manifestându-se în jur care încep să se manifeste când se întețește rugăciunea.

Oricine își dorește să fie preot sau diacon sau călugăr, sau un om dedicat căsătoriei va avea ispite.

Asta nu înseamnă să ne înfricoșăm pt că o să luăm bătaie și sminteală de la diavol ci și mai mult să ne rugăm, până trece ispita, am văzut la nebunie într-o Biserică în ultima vreme de când cercetez slujbele mai atent, culmea în special acolo se întâmplă pt că acolo sunt moaște, asta înseamnă că există un foc curățitor care pe toți îi vădește, pe cei cu răutatea îi vădește de răutate, pe cei prefăcuți de prefăcătorie, pe cei mânioși de nervozitate, pe lacomi de hrăpăreți șamd și fiecare în parte se poate căi văzând ce are în suflet.

Dacă acum nu putem răbda, ce va fi când ni se va cerceta sufletul la milimetru, nici nu vreau să mă gândesc, sau la înfricoșătoarea judecată când păcatele fiecăruia se vor vădi în fracțiuni de secundă și judecata așișderea va fi rapidă și fiecare va vedea la el și eventual la alții în timp real ce a făcut și unde se duce.