![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Creștinism pur nu ai sa găsești...
Asa ca o paranteză,actualul teritoriu românesc a fost "alfabetizat" de către iezuiti și Calvini, Coresi deși era diacon ortodox, a publicat sub influenta calvinilor, dacă era după ortodocși, tot în slavona auzeai liturghia.La fel și în cazul catolicilor, care tot la intervenția lui Luther s-au gândit sa scoată latina și să-i lase pe oameni sa înțeleagă ce vorbesc ei acolo. Asa, deci dacă îmi arăți dogma pura creștină... Sa vedem puțin arealul geografic, practic primii care au rafinat creștinismul au fost filosofii, în timpul de apariție al creștinismului Platon, sau influenta lui, ca era mort, făcea legea încă. Practic tradiția patristica reprezintă o continuare în special a platonismului, și a altor curente filosofice, sub eticheta creștinismului, sau cum prefera ei sa spună ca acestea au deschis calea creștinismului... Practic bisericile s-au construit pe ruinele templelor și dogmele pe cărțile filosofilor... Deci,catolicismul și teologia, gândirea catolica asta sunt, Augustin, Toma de Aguino și ceilalți mai relevanți s-au înfruptat din filosofia greaca întâi și după au transformat-o în teologie creștină. Te duci într-o biserica catolica arhitectura, statui, arta, muzica, sărbători și etc toate reprezinta o reinterpretare a antichității și religiei greco - romane... În zona de orient, deși încă sub influenta romana, a pătruns curentul religiilor orientale, misticism, ascetism, pictura specifica cu aureola sfinților, mătănii etc... Acestea toate duc în zona de hinduism, budism... Dacă vorbim despre persecuțiile creștinilor, și martiriul lor, hai sa vorbim și despre persecuțiile creștinilor asupra celorlați după ce au devenit religie oficiala, sau cum au dat foc bibliotecii din Alexandria, cea mai mare din lume... Sau persecuțiile dintre creștini, sau inchiziția sau cruciadele etc... Deci, care mai e poporul lui Dumnezeu? PS Ziceai ca, m-am făcut de râs ca am zis ca am zis ca nu există dascăli ai bisericii, zicând ca Hristos este singurul... Pai tocmai ți-am explicat mai sus, toți s-au inspirat din filosofia greaca, în special din Platon și Aristotel... Deci singurii învățători ai bisericii ar fi Platon și Aristotel, care apropo sunt pictați pe unele mănăstiri.. Întrebare, dacă aceștia doi erai deajuns, ca s-au născut înainte de Hristos... De ce s-a mai întrupat Fiul Lui Dumnezeu?
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) Last edited by Seraphim7; 05.10.2021 at 00:28:39. |
|
#2
|
|||||||
|
|||||||
|
Citat:
Depinde de care țări române vorbim, în Țara Românească și Moldova se vorbea slavonă, există letopisețe rămase scrise cu caractere chirilice, așa am înțeles că și unele elemente din Liturghia Ortodoxă Greacă sunt în Vetero Greacă care nu se mai vorbește tocmai pentru a se arăta că se păstrează o limbă originară contemporană cu încreștinarea apostolilor, căci Apostolul Pavel vorbea vetero greacă nu neo-greacă și toată cultura Septuagintei a fost scrisă în vetero-greacă. O parte din stratul limbii române e slavon, a existat element slavon în etnogeneza poporului român, nu era dominant dar a existat și Dragoș și Bogdan nume de domnitori descălecători din Ardeal în Moldova sunt slavone. Doar nu credeți că năvălirile slavilor în Europa n-au lăsat urme genetic și lingvistic, mai ales că sunt mai multe ramuri slavii vestici cehi, slovaci,sloveni,croați, slavii sudici sârbi, bulgari,macedonieni, slavii nordici ruși. Nu există un purism anti-slavon cum exagerau corifeii din școala ardeleană, dar școala ardeleană și uniația au fost o treabă politică împotriva maghiarizării forțate și a lipsei oricărui drept pentru locuitorii români majoritari, s-a considerat că latina e o limbă mai veche și mai nobilă decât maghiara sau germana și nici șovinii germano-maghiari care țineau țăranii români în mizerie nu aveau ce să facă fiindcă Roma le era superioară. Citat:
Citat:
Citat:
În apocalipsă apar cununi de aur, deci reprezentarea cu nimb nu e luată din alte culturi ci din ultima carte canonică lăsată cronologic. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul Cap. 4 4. Și douăzeci și patru de scaune înconjurau tronul și pe scaune douăzeci și patru de bătrâni, șezând, îmbrăcați în haine albe și purtând pe capetele lor cununi de aur. Despre metanii există și în Noul Testament oameni care au căzut la picioarele Mântuitorului: Sfânta Evanghelie după Matei Cap. 28 9. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Sfânta Evanghelie după Luca 41. Și iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui. Sfânta Evanghelie după Luca Capitolul 17 15. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. 16. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Și acela era samarinean. Citat:
Ce scrie în Faptele Sfinților Apostoli că s-au ars cărți de 50.000 de arginți deci multe (probabil biblioteci): Cap. 19 19. Iar mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorie, aducând cărțile, le ardeau în fața tuturor. Și au socotit prețul lor și au găsit cincizeci de mii de arginți. Citat:
Oricum bizantinii au fost jefuiți de către catolici la Cruciada a IV-a : https://ro.wikipedia.org/wiki/Crucia...tantinopolului Citat:
Oricum teologia face distincție între simpli scriitori Bisericești care au emis și păreri ce nu au fost receptate și preluate de Biserică și dascăli întru Hristos care nu au călcat în afara consensului patristic - Patrum Consensus. Cine a zis că singurii învățători ar fi... cum formulezi, păi așa l-ar da afară și pe Hristos dacă folosim termenul singurii învățători, greșit, există și învățători în Hristos, dascăli în Hristos, Apostolul Pavel a fost unul dintre ei cum el mărturisea, Sfântul Vasile cel Mare e considerat un dascăl și ierarh al Bisericii dar întru Hristos nu în numele lui personal. Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel Cap. 2 7. Spre aceasta am fost pus propovăduitor și apostol (adevăr grăiesc în Hristos, nu mint) - învățător neamurilor, în credință și adevăr. Epistola a doua către Timotei Sfântului Apostol Pavel Cap. 1 11. Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor și apostol și învățător al neamurilor.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 05.10.2021 at 12:24:37. |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Vad ca voi va contraziceti pentru a apara marimea lumeasca a functiilor bisericesti.
Cum ramane atunci cu porunca: ”Cine vrea sa fie mai mare intre voi (patriarh, mitropolit, arhiereu, episcop, preot, presbiter, diacon) sa fie mai micul vostru si slujitorul tuturor”????? Voi asa aparati ortodoxia? Inaltati scaunele si functiile si puterile teroriste ca sa-i faceti pe slujitorii lui Hristos mai marii regi si imparati si judecatori ai lumii peste care stapanesc? N-ati priceput nbimic din ortodoxie. In crestinismul ortodox, exista ierarhie dar ca marime si putere terorista este inversata. In imparatia cerurilor cel mai mic este mai marele tuturor asa cum marturiseste Domnul despre ingerul Sau care a fost trimis inaintea Sa pentru a pregati Calea Domnului. Este cel mai mare nascut din femeie dar cel mai mic din imparatia Cerurilor este mai mai mare decat el (sf. proor. Ioan B.) Voi aparati puterea terorista si totalitara a ortodoxiei in loc sa aparati Calea cea stramta, Calea Ortodoxa fara pic de silnicie si fara terorism pe ea si fara niciun pacat. Calea Ortodoxa (IH-CD) aia duce la viata si nicidecum terorismul si puterea totalitara discretionara cu toata ierarhia regala si imparateasca a lumii. Daca respectivul ierarh nu e un sfant, nu asculta de Dumnezeu, nu face voia lui Dumnezeu prin Hristos atunci poate sa-i acorde lumea si toate organizatiile armate toata puterea lor caci nu va putea face nimic exact ca fariseii ipocriti suiti pe cele mai inalte scaune. Voi chiar n-ati priceput nimic din scripturi si din ortodoxie?
__________________
MoroncEkUlaș înVaț leppăd∈maiLUMEUjUglu(fivrEhoț-șcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParv∈grozînș∈= pripIS∈xpuUnga+cârâmErid-fugid-logivina-stiEsin∈rEUtU-antisimțidur-lăudobasculaș-trădățol-scopbârf-tUt∈u-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol t∈iasia∈ picUpic n facinatia gogoș∈rporkd∈luvulps sat∈ plâplaci sascapi d T sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa Last edited by Moroco; 07.10.2021 at 16:23:00. |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Citat:
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel Cap. 13 7. Dați deci tuturor cele ce sunteți datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste. Citat:
Episcopul le slujește și prin faptul că-i hirotonisește și pe preot și pe diacon, prin episcop se face chemarea la preoție și diaconie, există cazuri când și patriarhul poate cere unui mirean să accepte preoția. Citat:
Tu scoți doar răul în față. Citat:
Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel Cap. 13 7. Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința. Există atâția ierarhi sfinți, sfântul Luca al Crimeei, sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Ierarh Nicolae, Nectarie din Eghina, Spiridon, Calinic de la Cernica, Varlaam, Antim Ivireanu. Mă uit în calendar doar pe luna Ianuarie 1.Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiep. Cezareei Capadociei și mama sa Sf. Emilia 2.Sfântul Ierarh Silvestru ep Romei 3.Sf. Ier. Petru, ep. Sevastiei 4.Sf. Ier. Grigorie, ep. Nyssei 5.Sf. Ier. Dometian, ep. Melitenei; 6.Sf. Ier. Iacob, ep. din Nisibe; 7.Sf. Ier. Atanasie și Chiril, arhiep. Alexandriei 8.Sf. Ier. Marcu, mitr. Efesului; 9.Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiep. Constantinopolului; 10.† Sf. Ier. Bretanion, ep. Tomisului 11.† Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, mitr. Moldovei 12.† Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur în Februarie 13. Sf. Ier. Vucol, ep. Smirnei și Fotie, patr. Constantinopolului 14. Sf. Ier. Partenie, ep. Lampsacului; 15.Sf. Ier. Meletie, arhiep. Antiohiei celei Mari 16.Sf. Ier. Evloghie, patr. Alexandriei 17.Sf. Ier. Flavian, arhiep. Constantinopolului 18.Sf. Ier. Leon cel Mare, ep. Romei 19.Sf. Ier. Leon, ep. Cataniei 20.Sf. Ier. Eustatie, arhiep. Antiohiei 21.Sf. Ier. Tarasie, patr. Constantinopolului 22. Sf. Ier. Porfirie, ep. Gazei; Sunt circa 100 sau puțin peste de mențiuni de comemorări ale unor ierarhi în calendarul ortodox.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 05.10.2021 at 21:09:23. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Interesant e că în N.T. apostolii se referă cu privire la patru ucenici ca fiind Fii (evident duhovnicești nu biologici), deci e o relație „fiu-părinte” :
Cazul 1 - Timotei numit fiu de către Apostolul Pavel Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel Cap. 1 2. Lui Timotei, adevărat fiu în credință: Har, milă, pace, de la Dumnezeu-Tatăl și de la Hristos Iisus, Domnul nostru. 18. Această poruncă îți încredințez, fiule Timotei, ca potrivit proorociilor făcute mai înainte asupra ta, să te lupți lupta cea bună, după cuvântul lor, Cap. 4 17. Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăț eu pretutindeni în toată Biserica. Epistola a doua către Timotei Sfântului Apostol Pavel Cap. 1 2. Lui Timotei, iubitului fiu: Har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Hristos Iisus, Domnul nostru! Cine era Timotei, clar nu era fiul natural al Apostolului Pavel: Faptele Sfinților Apostoli Capitolul 16 1. Și a sosit la Derbe și la Listra. Și iată era acolo un ucenic cu numele Timotei, fiul unei femei iudee credincioase, și al unui tată elin, Cazul 2- Apostolul Pavel îl numește fiu pe Tit: Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel Cap. 1 4. Lui Tit, adevăratul fiu după credința cea de obște: Har, milă și pace, de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Cazul 3. Apostolul Pavel îl numește fiu pe Onisim: Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 1 9. Pentru dragoste, îți fac mai degrabă o rugăminte. Așa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân, iar acum și pus în lanțuri pentru Iisus Hristos, 10. Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim, Cazul 4. Apostolul Petru îl numește fiu pe Marcu: Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru Cap. 5 13. Biserica cea aleasă din Babilon și Marcu, fiul meu, vă îmbrățișează. Adresarea cu fiule vine în continuarea acestui verset: https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=4#15 Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Cap. 4 15. Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci exista o înrudire spirituală Părinte-Fiu duhovnicesc prin lumina Evangheliei încă din vremuri apostolice, nu e greșită adresarea de părinte, dar părinții duhovnicești care au rol formativ sunt rari și sunt diferiți de învățători duhovnicești cf. ap Pavel. Pot fi mii de învățători, dar părinte duhovnicesc e unul.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 08.10.2021 at 21:40:45. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Un Singur Părinte, Creatorul.... Un Singur Mijlocitor, Iisus Hristos.... Conform Evangheliei...
Înțeleg punctul tău de vedere, este relevant....Dar Pavel și-a, făcut treaba, apostolii la fel... Misiunea lor este îndeplinită, completă... Evanghelia este răspândită peste tot în lume... Acum, tot conform Evangheliei vine sfârșitul, se apropie.... Nu avem altceva de făcut decât sa așteptăm Ziua, și pe Judecător....
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) Last edited by Seraphim7; 08.10.2021 at 22:46:49. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
Tot apostolul Pavel a făcut de două ori referire la ideea de născut prin Evanghelie în Iisus Hristos și a făcut distincția între părinți care sunt puțini și învățători în Hristos care pot fi zeci de mii. Cât privește ierarhia - Tâlcuire din Ne Vorbește Părintele Cleopa care indică și ce spune Sfântul Vasile cel Mare: DESPRE APOSTOLI ȘI IERARHIA BISERICII „În trei ani și jumătate, Domnul i-a învățat pe Apostoli toate minunile cele mari, pe care le-a făcut în fața lor. Pe urmă, la înălțarea Lui la cer, le-a poruncit: Voi stați în Ierusalim până vă veți îmbrăca cu putere de sus. N-a fost de ajuns numai că au văzut Apostolii minunile Lui, nu numai că le-a deschis mintea să înțeleagă Scripturile, ci le-a zis: Stați că vă îmbrac cu altă putere, adică cu Duhul Sfânt; că mai de folos este să Mă duc Eu, că dacă nu mă duc Eu, nu vine la voi Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede . Și a trimis în chip de limbi de foc pe Duhul Sfânt: Când va veni Acela, va mărturisi despre Mine toate, și vă va spune toate. Apostolii aveau să uite învățăturile Mântuitorului dacă nu venea Duhul Sfânt peste ei. Dar le-a trimis pe Duhul Sfânt. Iar după ce i-a îmbrăcat cu putere de sus, le-a spus: Mergând, învățați toate popoarele. Propovăduiți Evanghelia la toată zidirea, botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Duhul Sfânt. Și pe urmă le spune: Intru numele Meu draci veți scoate, în limbi noi veți vorbi, de veți bea ceva de moarte nu vă va vătăma, veți sta cu aspide, cu scorpii și balauri și nu vă vor vătăma; morți veți învia... Le-a dat putere întreită: de a face minuni, de a boteza și de a predica. Astfel, pe cei aleși i-a îmbrăcat cu puterile necesare de a duce cuvântul lui Dumnezeu în toată lumea. Dar nu pe toți i-a îmbrăcat, nici pe toți i-a ales. Că dacă i-ar fi ales pe toți, unde mai era alegerea cea dintâi? A ales numai pe cei doisprezece Apostoli, și a mai trimis încă șaptezeci de ucenici, câte doi înaintea feței Sale, de ajutor celor doisprezece. Vezi că Apostolul Petru l-a pus pe Filolog, pe Matia, pe Cleopa, l-a pus pe Timotei și pe Hermes. Cei doisprezece Apostoli pe toți cei șaptezeci i-au făcut episcopi și i-au trimis în diferite părți să vestească Evanghelia mântuirii. Până aveau să se facă alți ucenici, i-a pus pe cei șaptezeci de Apostoli să păstorească Biserica lui Hristos. Iată, pe Timotei 1-a pus Sfântul Petru episcop în Efes și pe Tit 1-a pus în Creta. Aceștia n-au fost din numărul celor 12, ci au fost din cei 70, ca să arate că ierarhia Bisericii începe din cei doisprezece și se continuă cu cei șaptezeci de Apostoli. Cei doisprezece Apostoli au lăsat în locul lor pe episcopii de astăzi, iar cei șaptezeci au fost urmați de preoți. Așa arată Sfântul Vasile: „Preoții țin locul celor șaptezeci, iar episcopii țin locul celor doisprezece Apostoli, până la sfârșitul lumii, așa cum Hristos a pus ierarhia de la început”.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 08.10.2021 at 23:55:20. |
|
#8
|
||||
|
||||
|
Citat:
Crezi?
__________________
MoroncEkUlaș înVaț leppăd∈maiLUMEUjUglu(fivrEhoț-șcaUsLEUz∈u=sminț∈E-=nEbUParv∈grozînș∈= pripIS∈xpuUnga+cârâmErid-fugid-logivina-stiEsin∈rEUtU-antisimțidur-lăudobasculaș-trădățol-scopbârf-tUt∈u-trufhus=altvisgrij-strescapoSS-f∈ciUkUxklacUj-ghinorokkciospădosdă-ter∈sUșefhUț-fant∈zis-progr∈xit=victiviclUadicdol t∈iasia∈ picUpic n facinatia gogoș∈rporkd∈luvulps sat∈ plâplaci sascapi d T sal∈faci tlaba mudara poftarmorE-pliktisU c@luatu-droghipocrițU-fakE) sascult iubimca ucemici CuvânteuL si FataTa Last edited by Moroco; 11.10.2021 at 16:35:03. |
|
|