Despre parapsihologie......si alte fenomene ,,energetice''

[dobrin7m]

""Ideea unui Dumnezeu atotputernic este limitată de neajunsurile lucrului prefabricat. Răul devine un fel de umbră care sporeşte lumina, un inevabil defect al creaţiei pe care Dumnezeu îl tolerează, fără a Se recunoaşte responsabil…
Pericopa din Filipeni (2, 6-11) este cheia de boltă în ceea ce priveşte adevărata înstrăinare a lui Dumnezeu faţă de El însuşi: “Ci S-a deşertat pe Sine chip de rob luând… ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce”. Omnipotenţa divină se “deşartă” de bună voie, renunţă la orice putere, dar mai ales la voinţa de putere. “Am venit ca să vă slujesc” exprimă o alteritate radicală în raport cu concepţiile omeneşti. Dumnezeu este cu mult mai mult decît Adevărul, pentru că prin întrupare El devine altul, golindu-Se de Sine. Omnipotenţa acelui manikos eros – “nebuneasca iubire” a lui Dumnezeu nu ajunge doar să distrugă răul şi moartea ci, mai mult, le asumă: “cu moartea pre moarte călcînd”. Lumina Sa ţîşneşte dintr-un Adevăr răstignit şi înviat.

Faţă de suferinţa nevinovaţilor, a copiilor anormali, a accidentelor absurde, acesta este contextul în care lui Dumnezeu I se poate aplica super-paradoxala noţiune a unei slăbiciuni de neînvins. Singurul răspuns adecvat este acela de a spune că “Dumnezeu este slab”, că El nu poate decât să sufere împreună cu noi şi că suferinţa este “pîinea pe care Dumnezeu o împarte cu oamenii”. Slab, desigur, dar nu în sensul omnipotenţei Sale formale, ci în acela al Iubirii de dragul căreia renunţă în mod liber la puterea Lui: această slăbiciune exprimă, pentru Nicolae Cabasilas, “iubirea nebună a lui Dumnezeu pentru om”.

Dumnezeul redutabil şi impasibil al unor teologi rătăciţi printre noţiunile Vechiului Testament se dovedeşte a fi Tatăl care suferă: “Tatăl este Dragostea care răstigneşte, Fiul este Dragostea răstignită, Sfântul Duh este puterea de neânvins a Crucii”. Mister al Dragostei răstignite îmbăiat de lumina dimineţii de Paşti, “slăbiciune” care triumfă asupra morţii şi a iadului.
Paul Evdochimov - Iubirea nebuna alui Dumnezeu

Evreii nu au dreptate. Pentru ca refuza Dragostea rastignita si puterea de neinvins a Crucii, ramanand astfel la un dumnezeu redutabil si impasibil. Incremeniti in timpurile Vechiului Testament au ramas la nivelul omului Vechiului Testament, tare de cerbice.

[Moroco]

În prealabil postat de dobrin7m

....

Evreii nu au dreptate. Pentru ca refuza Dragostea rastignita si puterea de neinvins a Crucii, ramanand astfel la un dumnezeu redutabil si impasibil. Incremeniti in timpurile Vechiului Testament au ramas la nivelul omului Vechiului Testament, tare de cerbice.

Nu e vorba de evrei, de negri, de tigani, de romani, chineji sau ameridieni ci de oamenii lui Dumnezeu e vorba, credinciosii care nu au vrut sa vada Adevarul propovaduit de Hristos-Cuvantul lui Dumnezeu marturisit ca proorocie si implinit.

Sunt deci putin care L-au primit si urmat si foarte multi care nu L-au primit si destui care desi L-au primit apoi L-au lepadat tragandu-se la casele si familiile lor si la sefii lor lumesti.

Nu doar evreii nu au dreptate ci toti acestia care si-au ales sa slujeasca mandria-deznadejdea si lumea, voia lor libera, a lumeurilor care-i face sa se creada stapani, sefi, puternici cand defapt toti sunt sclavi pacatului si ”sfinteniei” satanice cu care e plin aluatul cel moale si dulce al fariseilor ipocriti si neputinciosi.