Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

M.C.: Cum ne putem reîntoarce la Hristos?
H.F.: Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepseşte şi împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topeşte tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie şi lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.
Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Dumnezeu. Sunt oameni grăbiţi şi Dumnezeu intervine şi ii învaţă să se oprească şi să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin şi încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viaţa noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Aşa că este nevoie să chemăm pe Dumnezeu în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri ameţitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim şi să mulţumim pentru orice problemă. Rușinea și critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste…
…………
Orice poate deveni rugăciune, moment de contemplare a Creatorului. Te poţi înălţa şi adânci în taina dumnezeirii în orice clipă. Hristos locuieşte în noi şi cu noi.
Dă-ţi voie să simţi, omule! Inima fiecăruia dintre noi este ieslea în care Doamne se naşte mereu… Dar şi mormântul învierii.
Era o întâmplare cu o bunicuţă care a intrat în biserică ţinându-şi nepoţelul de mână. S-a închinat la icoana Maicii Domnului, a îngenuncheat şi a început să se roage. Copilul îşi învârtea privirea de la bunica sa la luminiţa din candelă care, datorită paharului roşu, se vedea roşie. Şi iar se uita la luminiţă şi iar spre bunica sa.
La un moment dat zise:
– Mamaie, când se face verde plecăm, nu-i aşa?
Eu nu aştept în rugăciune să se aprindă beculeţul verde.
…………………
Era un bătrânel care odată a întrebat un tânăr:
-Tu ştii ce înseamnă prietenia?
-Depinde de situaţie.
-Vezi domnul acela care stă la masă? El este prietenul meu cel mai bun. Ne-am născut în 1939 şi am crescut împreună. Am cumpărat amândoi o bucată de pământ şi în fiecare zi veneam în acest bar, beam o bere şi citeam ziarul. De fapt, el îmi citea ziarul pentru că eu nu ştiu să citesc. Eram mereu împreună.
În 1988 ne-am certat, ne-am bătut. De atunci nu am mai vorbit, nici măcar nu ne-am mai salutat. Dar, în ciuda faptelor întâmplate, în fiecare zi venim amândoi aici, la aceeaşi oră. Ne vedem în fiecare zi, nu ne salutăm şi ne aşezăm la mese diferite. Amândoi luăm o bere. În fiecare zi ia ziarul şi citeşte ştirile cu voce tare.
Parintele Hrisostom Filipescu

[cristiboss56]

Pr. Hrisostom Filipescu: ”Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi”
Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi. Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuiri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi. Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frământă bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce. Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura. Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag…
Ai adus ceva frumos și bun pe lume? Ai făcut pe cineva fericit astăzi? Iubești sau urăști? Acționezi sau ești indiferent? Înțelegi fără explicații? Crezi fără să vezi? Auzi fără cuvinte? Vezi cu ochii închiși? Simți fără atingeri? Când te uiţi în oglină ce vezi?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea, încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și, Doamne, ce minune este viața! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine…
Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar, se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.
Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.
Iartă, iubește, binecuvintează! Ești o minune!

[cristiboss56]

Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este metanoia. În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.
Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, şi nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri şi le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se mişte cu grijă, întrucât nu ştia unde se află obstacolele. Dar iată, camera se luminează, el vede totul limpede şi se mişcă liber.
Acelaşi lucru se petrece şi în viaţa duhovnicească. Când suntem cufundaţi în păcate, iar mintea noastră este ocupată numai de grijile lumeşti, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Suntem nepăsători la starea noastră lăuntrică şi mergem neîncetat pe o cale greşită, fără să ne dăm seama de asta. Dar iată, o rază a luminii dumnezeieşti pătrunde în sufletul nostru. Câtă murdărie vom vedea atunci în noi înşine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuiserăm că sunt strălucite! Vom înţelege limpede că mergem pe căi greşite. Şi vom înţelege clar care-i calea cea bună.
(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001, pp. 76-77)

[Demetrius]

În prealabil postat de cristiboss56

...
(Sfântul Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001, pp. 76-77)

Sarbatorit azi, 02 iulie, Sf. Ioan Maximovici, episcop de Shanghai si Los Angeles, alaturi de Sf. Stefan cel Mare si Sfant, domnul Moldovei.

[cristiboss56]

Razbuna-te cu lacrimile. Ajută cu dragostea si cu mila!
,, Un parinte, egumen la un schit, dupa ce a terminat slujba, a fugit dupa mine si m-a ajuns la marginea padurii si a zis: „Stai putin sa-ti spun ceva“. Şi mi-a spus unele necazuri, cu unii frati care nu-l ascultau. Şi m-a intrebat: „Ce sa fac? Cum sa ma razbun asupra lor?“.
Şi i-am zis ca eu am gasit intr-o carte mai veche, nu stiu unde, ca spune asa: „Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor, razbuna-te cu lacrimi“. Şi daca te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant te va ajuta. Pe masura ce te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant ii va mustra, fara ca tu sa-i mustri prin cuvant. Are mare insemnatate, pentru ca porunca lui Dumnezeu este din dragoste: din dragoste sa-l inveti, din dragoste sa-l ajuti pe celalalt.”
Parintele Proclu Nicau

[cristiboss56]

Sf. Apostol Pavel a plans trei ani zi si noapte indreptand lipsurile altora (Fapte 20, 31), iar noi nu plangem nici pentru ale noastre (Sf. Ioan Hrisostom).
Orice placere trupeasca vine dintr-o lenevire de mai inainte. Iar lenevirea se naste din necredinta (Sf. Marcu Ascetul).
De nimeni nu se apropie diavolul asa de lesne ca de cel ce traieste in trandavie si lene (Sf. Tihon).
Odihna si trandavia sunt pierzarea sufletului si pot sa-i faca rau mai mult decat demonii (Sf. Ioan Scararul).
Daca vrei sa birui lenea, fa orice lucru, cat de mic, sau invata si roaga-te fara incetare (Sf. Efrem Sirul).
Lenea este nascatoare de viclenie (Sf. Vasile cel Mare).
Fara lucru sa nu fie nimenea, caci lenea povatuieste la tot raul (Cuviosul Paisie Velicicivski).
Lenea e mama viciilor, pentru ca ea rapeste bunatatile pe care le ai, iar pe cele pe care nu le ai nu ingaduie sa le dobandesti (Sf. Nil Sinaitul).
Nepasatorul s-a vandut multor stapani; asa cum il poarta, asa umbla (Sf. Talasie Libianul).
Lenea schimba duhul in carne, iar carnea in putrezire (Patericul).
Trandavia este moartea sufletului (Fericitul Ieronim).

[cristiboss56]

,,Așa este rânduit de Dumnezeu, ca fiecare om să aibă în viaţa aceasta o cruce, adică o durere sufletească, pe care trebuie s-o poarte cu blândețe, căci din lașitate și nerăbdare nu iese nici un folos. Și, de vreme ce și drepții au avut în viaţa aceasta multe necazuri, noi, păcătoșii, cu atât mai mult trebuie să le răbdăm pe toate."

<<Sf. Antonie cel Mare>>