Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Dragostea se manifestă tocmai prin aceea că văzând şi ştiind neputinţele şi defectele omului drag, să le rabzi cu nădejdea de a le îndrepta prin propria ta sensibilitate şi înţelegere. Este important să învăţăm să păstrăm familia, pentru că cel rău atacă cel mai mult familiile care au ca temelie harul dumnezeiesc şi iubirea. Mai întâi de toate, el încearcă să-l despartă pe om de Dumnezeu, să-l facă să încalce porunca: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”, iar odată cu ea şi pe cea de-a doua: „Să iubeşti pe aproapele tău”. Una dintre nevoinţele cele mai mari într-o căsnicie este aceea de a păstra familia în pofida tuturor relelor. Chiar şi înţelepciunea populară spune: „Prin răbdare ajungi să iubeşti”. Se are în vedere următorul lucru: înainte de a învăţa să iubim, vom învăţa să suportăm neputinţele aproapelui şi prin aceasta să împlinim legea lui Hristos.Trebuie să învăţăm ce înseamnă răbdarea, smerenia, cum să păstrăm pacea. Acestea formează temelia unei familii. Pentru aceasta e nevoie de multă smerenie, răbdare şi iertare. Familia trebuie acceptată ca un mare dar, pe care Dumnezeu ni l-a făcut. Îndoielile să fie excluse, pentru că Sfânta Scriptură spune: „Ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”.
Pr. Evgheni Şestun

[cristiboss56]

Căutaţi dragostea. Cereţi în fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Împreună cu dragostea vine tot binele şi toate virtuţile. Iubiţi, ca şi voi să fiţi iubiţi de ceilalţi. Daţi-I lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste. „Cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16).
Aveţi datoria să fiţi cu multă luare aminte la relaţiile dintre voi, să vă cinstiţi unul pe altul ca pe nişte chipuri sfinte, ca icoane ale lui Dumnezeu. Să nu căutaţi niciodată la trup şi la frumuseţea lui, ci la suflet. Luaţi aminte la simţământul dragostei, căci atunci când inima nu este încălzită de rugăciune curată, dragostea este în primejdie de a deveni trupească şi nefirească, este în primejdie să întunece mintea şi să ardă inima.
Trebuie să cercetăm în fiecare zi dacă nu cumva dragostea noastră nu izvorăşte din plinătatea dragostei noastre pentru Hristos. Cel care priveghează ca să-şi păstreze curată dragostea, va fi păzit de cursele vicleanului, care încearcă încet-încet să prefacă dragostea creştinească în dragoste lumească.
Sfântul Nectarie al Pentapolei

[cristiboss56]

SFÂNTA CRUCE, calea spre LUMINA NEÎNSERATA-VIAȚA VESNICĂ

"Să fie în faţa noastră mereu semnul Crucii lui Hristos!

Să nu fie printre voi nimeni care să nu poarte la gât cruce!

Ştiu că nu toţi aveţi la gât crucea lui Hristos, văd la voi mărgele şi medalioane, dar puţini dintre voi poarta cruce. Nu vă apăraţi cu motivul că nu aveţi de unde să cumpăraţi cruce, fiindcă dacă aţi iubi crucea, aţi găsi-o, aţi tăia-o din lemn şi aţi purta-o la gât. Amintiţi-vă despre aceasta şi puneţi-vă la gât crucea lui Hristos, întipăriţi-o în inima voastră!

Şi să vă mântuiască ea şi să vă ducă la viaţa veşnică!"

Sfântul Luca al Crimeei <3 <3

[cristiboss56]

Îl vom iubi pe celălalt atunci când ne rugăm pentru el. Pentru a înțelege
ceea ce îl preocupă pe celălalt trebuie să ne rugăm din inimă pentru el. Atunci vedem nevoile pe care le are și ne îngrijim de rezolvarea lor.
Arhimandritul Sofronie Saharov

[cristiboss56]

De toate ne îngrijim, numai de îmbisericirea copiilor noștri nu

Pentru a primi o educație lumească și pentru a sluji în armată ne îngrijim, dăm și bani, și prieteni rugăm, și alergăm în toate părțile, iar pentru a se apropia de Împăratul Îngerilor, nu facem absolut nimic. Desigur, și la priveliști le îngăduim să meargă, însă niciodată nu-i îndemnăm să meargă la biserică. Iar dacă va veni o dată sau de două ori, va veni fără scop, accidental și pentru divertisment.
Noi, părinții, trebuie să-i ducem pe copii la biserică. Nu trebuie să facem asta cu nepăsare, ci precum atunci când îi trimitem la școală și le cerem responsabilitate pentru lecții, tot astfel să facem și atunci când îi trimitem la biserică sau, mai bine zis, când îi ducem noi la ea. Pentru că nu trebuie să-i lăsăm pe copiii noștri să fie duși de alții la biserică, ci noi să-i ținem și să-i ducem la biserică, pretinzând de la ei să țină minte cele pe care le-au auzit și învățat aici. Deoarece numai așa ne va deveni lesnicioasă îndreptarea copiilor. Dacă acasă vă vor auzi mereu discutând despre evlavia creștină și-i veți sfătui corect, iar împreună cu acestea li se vor adăuga și cele auzite la biserică, vom dobândi repede din aceste semințe bune rod, și încă unul bogat.
Mai îndrăznești să te mai numești părinte?
Însă nimic din toate acestea nu facem, ci cele absolut necesare sunt considerate de noi hobby. Și dacă ne sfătuiește cineva spre aceasta, le considerăm pricină de râs. De aceea toate s-au răsturnat, iar cei pe care nu-i pedepsesc părinții, îi pedepsesc legile statului.
Spune-mi, nu te rușinezi și nu roșești când judecătorul îl pedepsește pe fiul tău și-l cumințește și ajunge până acolo, încât să fie îndreptat de lume, deși dintru început a trăit împreună cu tine atâta vreme? Nu te ascunzi și nu intri în pământ de rușine?
Spune-mi, mai îndrăznești să te mai numești părinte, de vreme ce l-ai trădat astfel pe fiul tău și nu i-ai oferit ajutorul absolut necesar, ci l-ai lăsat să fie stricat de răutate?

Sursa: marturieathonita.ro

[cristiboss56]

Batranii obisnuiau sa spuna ca “familia care se roaga impreuna, ramane impreuna”. Rugaciunea savarsita in familie se bazeaza pe iubirea dintre parinti si copii, precum si pe iubirea acestora pentru Dumnezeu. Rugaciunea parintilor pentru copiii lor incepe inca de la zamislirea lor, in pantecele mamei, continuand mai apoi toata viata. De asemenea, odata nascuti si crescuti, copiii sunt datori sa se roage pentru parintii lor toata viata. Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru parinti, iar parintii sunt darul lui Dumnezeu pentru copii.

Parintii vor constitui intotdeuna un model pentru copii, drept pentru care, de cele mai multe ori, copiii vor urma faptelor parintilor lor intr-un mod firesc. Intr-o familie crestina, atat parintii, cat si copiii, se bucura cu adevarat, numai ducand o viata duhovniceasca, fiecare slujind din toata inima celorlalti. Doar asa se poate birui mandria, egoismul si celelalte patimi dezbinatoare. Pentru aceasta insa, este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, fara de care nu putem face nimic.

Sederea impreuna a mai multor persoane, in acelasi loc, pe termen lung, poate naste adesea neintelegeri, nici o patima nemaiputand ramane tainuita. Pentru aceasta, rugaciunea fiecarei persoane din familie, precum si rugaciunea in comun a intregii familii, sunt singurele cai prin care casa poate ramane un loc odihnitor si intaritor sufleteste pentru fiecare membru al familiei.

Teodor Danalache – “Rugaciunea in familia crestina”

[cristiboss56]

Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia pentru dragoste - ca oamenii să se completeze şi să se iubească unul pe celălalt.

Fără dragoste, omul nu poate fi fericit.
Dragostea nu se transmite genetic, de la înaintaşi, ca frumuseţea, culoarea ochilor, forţa fizică şi talentele. Ea nu poate fi moştenită ca averea unchiului bogat. Nu poate fi cumpărată cu bani - dimpotrivă, bogăţia este o mare piedică în calea ei, fiindcă adesea cel bogat nu e iubit cu sinceritate, ci îi sunt iubite bogăţia şi influenţa lui. Pentru bani, pentru bunuri materiale, nimeni nu va iubi pe nimeni. Dragostea se obţine doar prin efortul şi nevoinţa noastră personală. Ea poate fi, desigur, dată ca dar - însă, şi atunci, dacă nu vom aprecia acest dar, dacă nu-l vom păzi şi sprijini, el ne va fi luat nu după multă vreme.
Dragostea este singura valoare adevărată - toate celelalte vin pentru o vreme. „Iubirii îi sunt supuse toate vârstele”: într-adevăr, iubesc şi copiii, şi oamenii maturi, şi bătrânii, şi aceasta le dă tuturor fericirea adevărată. Şi credinţa, şi nădejdea sunt manifestări ale dragostei. ÎI credem pe Dumnezeu fiindcă ÎI iubim, îl credem pe omul iubit şi nădăjduim că şi el ne iubeşte la rândul său.
Fără dragoste, nici cel mai bogat om nu va fi fericit pe acest pământ. Chiar dacă, la un moment dat, se simte foarte confortabil, e mulţumit şi se gândeşte că o să trăiască şi fără dragoste, tot vine, mai devreme sau mai târziu, momentul când înţelege că e sărac şi nefericit, întrucât nu îl iubeşte nimeni. Banii, fabricile şi aşa mai departe nu le va lua cu el în veşnicie, pe când dragostea rămâne cu omul întotdeauna.
Scriitorul englez James Herriot, care a fost medic veterinar, descrie un fermier de condiţie materială modestă, care stătea în mica sa bucătărie, înconjurat de soţie şi de copii, într-o atmosferă plină de dragoste, şi spunea: „Ştiţi, acum sunt mai fericit decât orice rege!”. Iată fericirea adevărată: să iubeşti şi să fii iubit!
Pr. Pavel Gumerov