![]() |
![]() |
|
|
|
#29
|
||||
|
||||
|
Cu prilejul sfințirii centrului social al parohiei prahovene Gheaba, dedicat Sfinților Brâncoveni, Episcopul Timotei Prahoveanul a creionat din cuvinte portretul sfântului domnitor martir despre care a spus că „reprezintă una dintre cele mai frumoase lecții de istorie, evlavie și demnitate românească”.
El l-a numit pe Sf. Constantin „unul dintre cei mai mari domni pe care i-a avut pământul românesc”. „Am avut mulți voievozi importanți, ctitori de biserici și mănăstiri, oameni care au împărțit dreptatea sau care au făcut bine, dar niciunul nu a plătit cu propriul lui sânge și ai celor patru fii dragostea față de Dumnezeu și față de țara lui”, a semnalat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor în omilia rostită joi, 16 august 2018, la parohia prahoveană. Preasfinția Sa a evocat principalele virtuți ale sfântului Constantin Brâncoveanu și a apreciat că, în timpul domniei sale, Țara Românească a cunoscut o dezvoltare impresionantă. „Era iubitor al artelor și al școlii. A adus în Țara Românească mari profesori de la Constantinopol, din Occident îndrumându-i pe fiii țării să învețe carte”. „A înființat școli de cel mai înalt nivel atât în București cât și în țară, a tipărit cărți în limba română, dar și în alte limbi, unele dintre ele destinate creștinilor din Orient care sufereau și ei din pricina turcilor”, a evidențiat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|