Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

- Care este începutul fericirii?

- Să nu-ţi mai doreşti nimic! Caci atunci când ai şi mai vrei nu te bucuri niciodată, nu poți fi fericit, ăsta este începutul fericirii!

- Când ai sănătate, când ai unde să locuiești, când ai ce să mănânci şi ai ce-ţi trebuie şi nu ai alergat din greu pentru ele, este dar de la Dumnezeu !

- Pentru că omenii cârtesc şi mai auzi pe câte unul când zice: "Părinte, am băgat bani cu sacul în copii! Am dorit să-mi fac copilul om! Şi totuși el este în puşcărie, se droghează, nu lucrează și-a ratat viitorul!"
- Alteori mai auzi:
"Părinte i-am luat casă, i-am făcut zestre, i-am luat maşină i-am dat tot ce-i trebuie, numai să aibă o fată să se însoare, dar el joacă totul la jocuri de noroc şi pierde tot!"

- Lasă-l să sufere puţin greul, să simtă o lipsă, să simtă de două ori şi abia atunci preţuieşte pruncul, munca părinților primită de a gata!
https://www.youtube.com/watch?v=fL7zLUjZBbs

[cristiboss56]

Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, cuv. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 40, pp. 142-143.
„(...) A fericit cuvântul dumnezeiesc pe Petru, verhovnicul Apostolilor. Căci (...) Petru, părăsind părerile copilărești și necuvenite ale mulțimilor, a declarat cu mare înțelepciune și știință, zicând: «Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu». De aceea a primit cu mult înainte răsplata arătată înțelegerii lui. Căci Hristos i-a spus: «Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge i-au descoperit ție, ci Tatăl Meu cel din ceruri. Și Eu îți voi spune ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui pe ea» (Matei 16, 17-18). Ceea ce numește «piatră», printr-o asemănare de nume, socotesc că nu e nimic altceva decât credința neclătinată și foarte puternică a ucenicului pe care s-a rezemat și fixat, cu neputință de-a cădea, Biserica lui Hristos, rămânând nedărâmată de porțile iadului. Iar credința lui Petru se adresează Fiului, nu printr-o improvizare nereflectată și răsărită din gânduri omenești, ci dintr-o tainică inspirație de sus Dumnezeu Tatăl arătându-L clar pe Fiul Său și sădind siguranța referitoare la El în sufletele celor credincioși. Căci n-a mințit Hristos spunând: «Trup și sânge nu ți-a descoperit ție, ci Tatăl Meu cel din ceruri».”
Origen, Despre rugăciune, XXXI, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, pp. 286-287
„Despre puterea Domnului, lucrătoare prin Biserică, Pavel spune: adunându-vă voi și duhul meu, cu puterea Domnului Hristos, ceea ce înseamnă că puterea Domnului nu este numai la efeseni, ci și la corinteni. Și dacă, pe când era încă îmbrăcat în trup, Pavel credea că poate să lucreze cu duhul și în Corint, atunci nu trebuie pierdută nădejdea că și cei fericiți, după ce au ieșit din trupurile lor, se grăbesc, cu duhul, la adunările Bisericii, mai degrabă decât unul care este încă în trup. De aceea nu trebuie să se atribuie prea puțină însemnătate rugăciunilor din aceste biserici, fiindcă ele cuprind ceva excepțional pentru cel care vine acolo în mod cu*viincios.”

[cristiboss56]

Domnul nostru Iisus Hristos ne vorbea: „Umblați în lumină, până când este lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul”. Până când ne luminează în această viață lumina lui Hristos, până când auziți sfintele cuvinte ale Evangheliei și poruncilor lui Hristos, până când v-a învrednicit Domnul să frecventați sfânta biserică, umblați în această lumină. Pentru că lumina aceasta se va stinge pentru voi când va veni ceasul morții, și după mormânt nu mai există pocăință, și veți primi răsplătirea pe care o meritați.
Așadar, umblați în lumină atâta timp cât este lumină, ca să nu se stingă pentru voi și să nu vă cuprindă întunericul veșnic, de moarte. Sfântul Apostol Pavel spune: „Astăzi este timpul bineplăcut, astăzi este zi de mântuire”. Iată, acum, până când suntem vii, este pentru noi timpul bineplăcut, timpul mântuirii! Acum trebuie să ne gândim la mântuirea noastră și să ne pregătim de viața veșnică. Așa se pregătesc toți creștinii, toți cei care-L iubesc pe Hristos.
(Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, București, 2010, pp. 328-329)

[cristiboss56]

Origen, Din omiliile Evangheliei de la Luca, Omilia a XXI-a, V-VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 7, pp. 109-110
„Dumnezeu vrea să găsească în voi o cale pentru a putea intra în sufletele voastre și a rămâne acolo; pregătiți-I o cărare, precum este scris: Drepte faceți cărările Lui. Glasul celui ce strigă în pustie. Un glas strigă: Gătiți calea. Glasul începe și ajunge la urechi, apoi, după glas sau mai bine-zis deodată cu el, cuvântul intră în auz. În acest înțeles a propovăduit Ioan pe Hristos. Să vedem, acum, ce anunță glasul despre Cuvânt: Pregătiți calea Domnului. Ce fel de cale trebuie să pregătim noi Domnului? Este vorba despre o cale trupească? Cuvântul Domnului poate, oare, străbate o atare cale? Sau trebuie pregătită Domnului o cale lăuntrică și rânduită, în inima noastră, ca pe niște piste drepte legate între ele? Aceasta este calea pe care a intrat Cuvântul lui Dumnezeu, Care se așază în inima omenească, în stare să o cucerească.
Mare este inima omului și cuprinzătoare! Câtă putere cuprinde ea când este curată! Vrei să cu*noști mărimea și lărgimea ei? Ia aminte la îndrumarea dumnezeiască ce învață, căci El este Cel care zice: El mi-a dat cunoștința cea adevărată despre cele ce sunt, ca să știu întocmirea lumii și lucrarea stihiilor.”

[cristiboss56]

Rugăciunea este păzitoarea întregii înţelepciuni, pedepsitoare a mâniei, împilare a îngâmfării, curăţire a pomenirilor de rău, surpare a pizmei şi îndreptarea păgânătăţii la vieţuirea creştinească pe calea vieţii. Rugăciunea este virtutea trupurilor, ocârmuire a casei, bună aşezare a cetăţii, tăria împărăţiei, biruinţă în războaie asupra vrăjmaşilor, întemeiere a păcii.
Rugăciunea este pecetea fecioriei, credinţa bună a celor însoţiţi prin nuntă, armă călătorilor, apărătoarea celor ce dorm, îndrăzneala celor ce priveghează, bună aducere de roadă îmbelşugată a credincioşilor lucrători de pământ şi mântuire a celor ce înoată pe ape.
Rugăciunea este ajutătoare celor ce se judecă, a celor legaţi slăbire, eliberare, inimă bună a celor scârbiţi, dulceaţă celor ce se bucură, mângâiere celor ce plâng, praznic naşterilor, cunună celor însoţiţi şi înmormântare cuviincioasă celor ce adorm în Domnul. Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea în toată viaţa oamenilor. De aceasta niciodată să nu vă despărţiţi sau să vă depărtaţi.
(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 55)

[cristiboss56]

- "CE AR DA OMUL ÎN SCHIMB PENTRU SUFLETUL SĂU, DACĂ LUMEA AR CÂȘTIGA ȘI SUFLETUL L-AR PIERDE"?

- "Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri" (Marcu 8, 38).

"Cel ce se lepăda de Mine înaintea oamenilor"...

- Cum înțelegem aceast mesaj hristologic?
..adică noi flirtăm favorabil curentelor moderne ale momentului în detrimentul atenției față de suflet și față de Hristos.

- Alegem viața mondenă și plină de provocări, apoi încercăm tot felul de experimente orientale, de la Dalai Lama cu învățătura tibetană, la expermimentele yoga ori radiestezie; şi toate gândirile acestea cu rădăcină asiatică care au în ele tot felul de goliri de sine, nirvană şi lucrări karmice;

-Curentele orientale, sunt mici încercari de impresie personală prin care îi demonstrăm lui Dumnezeu că nu-L cunoştem suficient ca și Creator a toate.

- Daca noi ne lepadăm de El înaintea omenilor şi El se va leapăda de noi înaintea Tatălui. Deci, când am murit, ne oprim din nou la acelaşi fenomen interesant.
Tradiţia populară Ortodoxa, a ceea ce înseamnă parcurgera drumului celui trecut în veşnicie de la casa lui personal, sau de la capela mortuară, până la momentul în care s-a acoperit în groapa la cimitir.

- Toatea acelea, dacă am adormit în nădejdea Învierii şi vieţii veşnice, sunt balsam pentru suflet, iar dacă am adormit în necredinţă şi în nemărturisire de Dumnezeu, prin propriile noastre fapte, ne osândim.

- Un om care nu s-a împărtăşit niciodată timp de un an, un om care nu se roagă, care nu se închină, care nu posteşte niciodată, nu intră în biserică, nu îi folosesc nici aceste ritualuri tradiţionale creştineşti cu absolut nimic, pentru că ele rămân simple regii şi dramaturgii nefolositoare- (pot folosi doar celor din nemul lor care au adormit și mai înainte).

- Doar suspinul, părerea de rău, milostenia, faptele bune, lacrimile, slujbele, pomenirea, numărul de metanii, numărul de rugăciuni pot ajuta celui răposat.

- Când ai adormit neîmpărtăşit şi nepregătit şi neîmpacat cu Dumnezeu, nu-ţi ajută nici un fel de lucrare liturgică a bisericii.
- Dar dacă eşti omul lui Dumnezeu şi te rogi, totul trece de la sine, luând iertare de la Dum ezeu, intră în normalitatea lucrurilor cu legile cerului și mântuirea.

https://www.youtube.com/watch?v=8Mlm...ature=youtu.be

[cristiboss56]

Fățărnicia
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 392-393
„Socotesc că patima invidiei și a fățărniciei e cu mult mai grea decât cea amintită (mânia); cu cât ceea ce e ascuns e mai rău decât ceea ce se vede. De fapt, dintre câini, ne temem mai mult de aceia care nu-și vestesc mânia prin lătrat și n-au înfățișare iscoditoare, ci întăresc neprevederea și negrija noastră printr-o înfățișare blândă și liniștită. Așa este patima invidiei și a fățărniciei celor care, înăuntru, în adâncul inimii, întrețin ura ca pe un foc ascuns, iar la vedere își dau cu fățărnicie înfățișarea prieteniei. (...)
De ce te împodobești cu masca prieteniei și a unei bunăvoințe prefăcute? De ce îl feliciți cu cuvinte de laudă, spunându-i să se bucure și să fie sănătos, dorindu-i cele potrivnice prin cele ascunse în suflet? Așa a făcut Cain care, înfuriat de bunul nume al lui Abel, plănuia din invidie omorârea lui, iar prefăcătoria s-a făcut călău; căci luând masca prieteniei și a vorbirii frumoase, îl duce la câmp, departe de ocrotirea părinților, apoi își descoperă invidia prin ucidere.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, partea II, cap. XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 185
„…psalmistul spune că cel mai greu păcat este prefăcătoria, îmbrăcată în haina nepăsării și a iubirii de sine, dar care ascunde viclenia sub un pretext cinstit. De aceea pe cei vrednici dintre acești locuitori dreptul Judecător îi alungă ca pe niște străini. Să vină, dar moartea peste ei și să se pogoare la iad de vii (Psalmi 54, 16) ne spune psalmistul.”