Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfinţii Cuvioşi Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit
Aceşti părinţi au trăit pe la anul 800, pe când la Constantinopol împărăţeau Constantin şi maica sa Irina (780-802), pe vremea când cetatea Ierusalimului era sub stăpânirea arabilor. Adunaţi din mai multe locuri, părinţii pomeniţi astăzi vieţuiau în vestita mănăstire a Sfântului Sava, slujind toţi lui Dumnezeu, ziua şi noaptea, după rânduiala monahicească. Liniştea lor era adesea tulburată de păgâni, care crezând că în mănăstire se află averi mari, dădeau năvală şi o jefuiau. Aşa s-a întâmplat odată că, în Postul Mare, în timp ce călugării erau adunaţi la rugăciune, o ceată de 60 de jefuitori au făcut un măcel cumplit, dând foc chiliilor, dar când să dea foc şi bisericii, li s-a părut că văd o oaste mare ce vine în ajutorul monahilor şi speriindu-se au fugit. În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, jefuitorii au năvălit din nou în mănăstire şi, pentru că nu au găsit nimic, i-au omorât pe toţi călugării din ea. Unora le-au tăiat capetele, pe alţii i-au tăiat bucăţi, iar pe alţii i-au înjunghiat cu cuţitele. Atunci, o parte din ei s-au ascuns cu odoarele mănăstirii într-o peşteră din munte, dar aflându-i acolo, păgânii au pus foc la gura peşterii, iar monahii au murit sufocaţi de fum. Şi aşa au primit cununa muceniciei Ioan, Serghie şi Patrichie şi toţi cei împreună cu dânşii, care nu aveau arme şi zale, ci numai arme duhovniceşti: platoşa nădejdii, pavăza credinţei şi coiful mântuirii.

[cristiboss56]

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul – s-a retras în sihăstrie încă de când era tânăr și intrând în monahism, trăia în rugăciune și postire. A fost hirotonit episcop, iar în timpul iconoclasmului a fost obligat să se retragă din scaun episcopal, deoarece s-a împotrivit iconoclasmului, fiind întemnițat de nenumărate ori.
În cele din urmă a trecut la Domnul după multe suferințe pe care le-a îndurat.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Cuviosul Serapion.

[cristiboss56]

Astăzi este Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri către Stăpâna noastră şi pururea Fecioară Maria. Vestea cea bună a Arhanghelului, că în sfatul cel tainic, Făcătorul lumii a ales-o pe Fecioara Maria să fie mama lui Hristos, Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut Om pentru mântuirea lumii. Să ne adunăm, aşadar, în biserică şi să ne sârguim la fapte bune şi la rugăciune, încă şi mai mult în aceste zile sfinte. Căci acestea sunt zile de Dumnezeu aşezate, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor şi nu se cade ca să le cheltuim în lenevire şi în fapte rele. Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Artemon, Episcopul Seleuciei. Acest sfânt a avut patrie în Seleucia, cetate din Pisidia, în care fiind născut şi crescut, viaţă cinstită ducea, în zilele Sfinţilor Apostoli care luminau lumea cu vestirea lui Hristos Mântuitorul. Aşadar, Sfântul Apostol Pavel mergând în Seleucia, l-a aflat pe Artemon ca pe un luminător, strălucind cu fapte bune între toţi cetăţenii şi care nu se cădea să stea ascuns sub obroc. Astfel, Apostolul Neamurilor aflându-l pe acesta întărit în credinţa în Hristos şi plin de dumnezeiasca înţelepciune l-a pus păstor şi învăţător al poporului, hirotonindu-l pe el episcop în Seleucia Pisidiei. Iar Sfântul Artemon, bine păstorind turma încredinţată lui, a fost tuturor liman de mântuire, purtător de grijă văduvelor, doctor sufletelor şi trupurilor, precum şi făcător de minuni. Şi astfel, în toate zilele sale ostenindu-se în chip plăcut lui Dumnezeu, şi-a sfârşit viaţa la adânci bătrâneţi.

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou (sec. IX) s-a călugărit din tinereţe la Mănăstirea Pelichit de lângă Helespont, Asia Mică.Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit de darul preoţiei şi apoi a fost ales stareţ al acelei Mănăstiri.
Era un om chibzuit, înţelept şi povăţuia pe fiecare cu blândeţe. La bunătatea şi desăvârşirea lui sufletească Dumnezeu i-a adăugat puterea facerii de minuni. El a trăit în timpul împăratului Leon Armeanul (813-820) care începuse în acele vremuri o prigoană împotriva sfintelor icoane. Această prigoană a ajuns şi în Pelechit.
Un grup de ostaşi au pătruns în Mănăstirea Pelechit şi au chinuit pe monahi, chiar până la moarte pe unii dintre ei. Cuviosul Ilarion şi alţi 42 monahi au fost torturaţi apoi exilaţi în Efes.
Cuviosul Ştefan, făcătorul de minuni (sec. IX) a fost stareţ la Mănăstirea Triglia, lângă Constantinopol, în vremea împăratului Leon Armeanul (813-820).
Acesta îl forţa să renunţe la închinarea sfintelor icoane şi să semneze apostazia sa. Cuviosul s-a împotrivit şi pe împărat l-a mustrat, numindu-l păgân şi străin de adevărata credinţă. Pentru aceasta a fost supus la chinuri. În anul 1815, fiind exilat, a trecut la cele veşnice.

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul s-a născut în Palestina şi a trăit între anii 578 şi 649. Iscusit la minte şi aplecat spre învăţătură, fericitul Ioan s-a îndeletnicit cu cartea, încă din copilărie, înainte de a intra în monahism. La vârsta de 16 ani a plecat în muntele Sinai pentru a-i sluji Domnului Hristos, iar la vârsta de 20 de ani a fost tuns în călugărie, încredinţat fiind unui cuvios, anume Martirie. Sfântul Cuvios Ioan s-a nevoit 20 de ani sub povăţuirea acestui Avvă în obştea mănăstirii, apoi, alţi 21 de ani s-a nevoit în pustia Tola. Deci, stăruind 40 de ani în focul dragostei dumnezeieşti, fericitul Ioan s-a făcut un desăvârşit învăţat, în toată înţelepciunea, şi dascăl al ştiinţelor cereşti, încât i s-a dat şi numele de Scolasticul, adică Învăţatul. Auzind el că este învinuit de unii oameni că-şi pierde vremea în cuvântări deşarte în duminici şi sărbători, şi că este preocupat mai mult de slava şi de lauda lumii decât de viaţa curată şi smerită, Sfântul Ioan n-a mai vorbit nici un cuvânt timp de un an. Trecând anul, încredinţaţi de smerenia sfântului, învinuitorii şi fraţii l-au rugat cu lacrimi să le ierte nedreapta învinuire şi să le predice din nou cuvintele vieţii veşnice. Ajungând el în vârful faptelor bune şi toţi fraţii fiind uimiţi de iscusinţa lui în toate împrejurările, l-au ridicat la dregătoria de egumen al călugărilor din Sinai. De la el avem minunata şi plina de înţelepciune carte nemuritoare a dumnezeieştilor suişuri duhovniceşti, ce se cheamă Scara. Datorită acestei scrieri minunate, Sfântul a primit supranumele de Scărarul.

[cristiboss56]

Sfântul Ipatie, Episcopul Gangrei din Paflagonia, a fost unul din cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, osândind rătăcirea lui Arie şi întărind credinţa cea adevărată în Sfânta Treime. Sfântul Ipatie a trăit până pe vremea lui Constanţiu, fiul împăratului Constantin cel Mare. Înarmat din tinereţe cu înţelepciunea Sfintelor Scripturi, fericitul Ipatie se îndeletnicea cu faptele bune plăcute lui Dumnezeu şi propovăduia neîncetat cuvântul Evangheliei lui Hristos, făcându-se vestit prin minunile pe care le săvârşea Dumnezeu prin el, ca unul ce era plin de Duhul Sfânt. Pentru aceasta însuşi împăratul Constanţiu îl cinstea şi-l preţuia, ca unul ce avusese mult folos de la el. Odată, pe când se întorcea fericitul Ipatie de la Constantinopol la cetatea sa, Gangra, o ceată de eretici novaţieni l-au prins şi i-au străpuns trupul cu suliţe, umplându-l de răni, apoi l-au aruncat într-o prăpastie, pradă păsărilor şi fiarelor sălbatice. Pe când se chinuia, Cuviosul Ipatie se ruga lui Dumnezeu, ca oarecând Sfântul Arhidiacon Ştefan, spre iertarea ucigaşilor lui. Însă o femeie care ţinea de eresul lui Arie, luând o piatră ascuţită, i-a zdrobit capul, lăsându-l mort. Creştinii din Gangra aflând aceste au venit şi i-au ridicat trupul, apoi l-au îngropat cu mare cinste. La scurt timp, cu harul lui Hristos, minuni şi tămăduiri multe s-au arătat oamenilor care veneau cu credinţă la mormântul Sfântului Mucenic Ipatie.

[cristiboss56]

SFANTUL IERARH CALINIC DE LA CERNICA :
Acest fericit părinte Calinic s-a născut la București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români, temători de Dumnezeu, primind la Sfântul Botez numele Constantin. La vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, și-a îndreptat pașii spre Mănăstirea Cernica, unde a fost primit de starețul Timotei, care era ucenicul Sfântului Gheorghe de la Cernica şi care l-a învăţat Rugăciunea lui Iisus şi ascultarea. După un an de ascultare duhovnicească a fost tuns în monahism, primind numele Calinic, apoi a fost hirotonit ierodiacon. A viețuit la Mănăstirea Cernica mulţi ani, nevoindu-se zi și noapte în post și rugăciune. După cinci ani de slujire în treapta diaconiei a fost hirotonit preot, iar după alți cinci ani a fost ales stareț al mănăstirii. În anul 1850, Sfântul Calinic a fost sfințit Episcop al Râmnicului, unde a săvârșit timp de 16 ani mari fapte plăcute Domnului. A zidit o mănăstire la Frăsinei, unde monahii dornici să petreacă o viață sihăstrească trăiesc și astăzi după rânduielile din Muntele Athos. Fiind bătrân și bolnav, Sfântul Calinic s-a retras la Mănăstirea Cernica, unde s-a mutat în pace la Domnul în ziua de 11 aprilie 1868.