Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

De ce nu e bine să amânăm Spovedania?
Nu e bine s-o amânăm pentru că, de obicei, pocăinţa nu se amână. În Pateric se spune că îi ziceau gândurile unui părinte: „Lasă azi! Te vei pocăi mâine”. Iar el spunea: „Ba nu, ci mă voi pocăi astăzi, iar mâine să fie voia lui Dumnezeu”. N-are rost să tragi păcatele după tine vreme îndelungată. Dacă ai posibilitatea să termini cu ele, e foarte bine.
Dar unii le trag după ei câte un an de zile, căci numai în Postul Mare se mărturisesc. Vine câte unul la mine şi-l întreb:
- „Când te-ai spovedit ultima dată?”
- Iar el îmi răspunde: „În Postul Paştelui, anul trecut”.
- Întreb eu: „Dar numai în Postul Mare te spovedeşti?”
- „Da, părinte - răspunde el. Dacă aşa ne-am pomenit?”
- Iar eu îi spun: „Dar, dacă într-un an n-ar mai fi Postul Paştilor?”.
(Arhimandrit Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 71-72)

[cristiboss56]

Harul lui Dumnezeu, într-adevăr, lucrează. Pe toţi, chiar şi pe cei mai bolnavi, Dumnezeu poate să-i lecuiască de orice boală, într-o singură clipită. Pe cei şchiopi poate să-i îndrepte. Celor orbi poate să le redea vederea. Pe cei nebuni, să-i facă normali, fără doar şi poate. Însă de ce Dumnezeu nu vrea să facă una ca aceasta? Iată, eşti şchiop şi vei şchiopăta toată viaţa. Pentru ce? Pentru căDomnul te smereşte astfel; această cruce ți-a fost aşezată de către El. Dar poate că şi singur ţi-ai ales această cruce cândva. Este pe deplin posibil.
Trebuie să ne smerim. Iată pentru ce ţie nu ţi-a fost dat să vezi cu amândoi ochii, ci doar cu unul singur.
Tu poate eşti surd..., dar toţi suntem într-un fel: surzi, saşii, orbi, schilozi, şi fiecare dintre noi trebuie să-şi poarte crucea sa. În acelaşi mod, şi bolnavul psihic trebuie să-şi poarte crucea lui.
Eu am tensiunea arterială ridicată; trebuie să iau pastile. Domnul poate să mă tămăduiască, să am o tensiune normală. Însă El socoteşte că trebuie să iau pastile, şi nu să primesc vindecare în chip minunat. Nu sunt vrednic pentru o asemenea minune.Este de neapărată trebuinţă să ne smerim şi să ne recunoaştem în fiecare zi neputinţa şi limitele, să purtăm acest jug şi să fim răbdători în suferinţa noastră.
Aşa se întâmplă cu orice altă boală, aşa e şi cu boala psihică. Domnul poate să te tămăduiască, numai că, pentru o vreme ori poate chiar pentru întreaga ta viaţă, El doreşte ca tu să iei pastile. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să te împărtăşeşti şi că medicamentele vor înlocui împărtăşania. Eu însumi mă împărtăşesc, trăiesc cu harul lui Dumnezeu, însă una ca aceasta nu înseamnă că nu trebuie să iau medicamente pentru tensiunea arterială ridicată. Sunt necesare. Domnul poate să mă vindece, însă nu mă vindecă.
(Protoiereu Vladimir Vorobiev, Duhovnicul și ucenicul, Editura Sophia, București, 2009, pp. 99-101)

[cristiboss56]

Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, p. 465
„Când ne rugăm, vorba și ruga noastră să fie cu smerenie, în liniște și cuviință, gândindu-ne că ne aflăm în fața lui Dumnezeu. Trebuie să plăcem ochilor divini și prin ținuta corpului și prin felul vocii. Căci după cum cel care vorbește tare dovedește lipsă de cuviință, la fel cel ce se roagă trebuie să arate respect și modestie. În învățătura Sa Domnul ne-a recomandat să ne rugăm pe ascuns, în locuri retrase și ferite, în camerele noastre de culcare, așa cum stă mai bine credinței (Matei 6, 6), fiindcă știm că Dumnezeu este pretutindeni prezent, că vede și aude pe toți, că în plenitudinea majestății Sale pătrunde în orice colțișor oricât de izolat.”
Origen, Despre rugăciune, VIII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 7, p. 216
„Nu se poate obține ceva dacă nu te rogi într-un anumit mod, cu o anumită credință și mai ales dacă nu te transpui într-o anumită stare sufletească în timpul rugăciunii.
Nu trebuie rostite multe vorbe, nu trebuie cerute lucruri neînsemnate și nici să ne rugăm pentru lucruri pământești, ori să venim la rugăciune în stare de mânie ori de tulburare lăuntrică, după cum tot așa nu trebuie să fim râvnitori la rugăciune înainte de a ne fi curățit sufletește, căci nimeni din cei ce se roagă așa nu poate dobândi iertarea păcatelor, dacă nu iartă din inimă fratelui său care l-a supărat și care se roagă de iertare.
Cred, însă, că dacă rugăciunea se face cât mai cuviincios și cât mai bine cu putință, atunci multe sunt foloasele ei. Și cel dintâi folos este să-ți creezi o stare sufletească prielnică rugăciunii, gândindu-te că te afli în fața lui Dumnezeu, că vorbești cu Dânsul ca și cu Cineva care ne vede și ne aude.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvinte despre rugăciune, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 34, p. 299
„Se cuvine ca acela care se dedică rugăciunii să procedeze cu bărbăție, să arate zel, trezie, răbdare, luptă spirituală și osteneală trupească; să nu se moleșească și să nu cedeze cugetelor ce se abat de la calea (cea dreaptă), somnului mult, toropelii și confuziei; să nu scoată țipete tulburătoare și necuviincioase; să nu permită minții să (fie preocupată) de vreun lucru de acest fel, ci să aibă cugetul, odată cu înclinarea genunchilor, departe de orice lucru care îl poate duce la rătăcire.”

[cristiboss56]

Câte zile de post trebuie să ţinem înainte de a merge la spovedanie?
Dacă mergeţi în a 40-a zi de post, 40 de zile. Dacă mergeţi în prima zi, o zi de post şi, în următoarele 39 de zile, continuaţi postul. Cu alte cuvinte, când e de postit, e de postit! Ideea aceasta cu spovedania şi postul de dinainte de spovedanie este una dintre ‒ iertaţi-mi cuvântul prost ‒ idolatrizările legate de Ortodoxia noastră, una dintre falsele rigorisme pe care le-am impus, pentru că sunteţi ‒ şi aici zic şi eu, ca fiul meu, piua, că v-am prins ‒ de foarte multe ori tentaţi să ziceţi: „nu mă duc la spovedit, pentru că am mâncat azi după-masă nu ştiu ce. Nu fac aia, că...”.
Dacă e să fim sinceri, trebuie să recunoaştem că uneori ne mai şi ascundem după rigorile astea, în încercarea de a sta cât mai departe de ceea ce trebuie să facem. Postul trebuie să te apropie de spovedit, iar spovedania trebuie să te apropie de post. N-ai postit până te-ai spovedit? Posteşti după ce te-ai spovedit! N-ai postit până te-ai împărtăşit? Te împărtăşeşti şi posteşti! Sunt unele lucruri cu adevărat recuperabile în Biserică şi ‒ Slavă Domnului! ‒ postul este unul dintre ele.
(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, p. 219)

[cristiboss56]

Cele trei duminici ale Triodului ne-au pus înainte trei perechi de fapte: trei primejdii, care ne pândesc pe calea mântuirii și trei fapte bune, care ne scapă de ele și fără de care nu se poate porni la lucrarea de lăuntrică înnoire.
Prima pereche: mândria – smerenia. Mândria, începutul și izvorul a toată răutatea, împotrivire lui Dumnezeu și cădere împreună cu Lucifer; smerenia – tămăduire a răului și început a toată virtutea, pogorâre de sine și înălțare împreună cu Hristos.
A doua pereche: deznădejdea – încrederea în milostivirea dumnezeiască. Experiența neputinței proprii în fața răului din noi poate duce la deznădejde; omul singur nu poate birui. Dar omul nu este singur. Mântuitorul ne încredințează că este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20).
A treia pereche: nepăsarea – râvna de mântuire. Încrederea nesăbuită în milostivirea lui Dumnezeu duce la nepăsare, care este una din proptelele tuturor păcatelor. Stăpânul a încredințat slugilor talanții nu numai ca să se folosească de ei, ci ca să-i valorifice și să-i înmulțească. „Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila și numai silitorii o capătă”. Sfințenia vieții și faptele dragostei de aproapele sunt datoriile cele mai de seamă ale omului.
(Protosinghel Petroniu Tănase)

[cristiboss56]

Impărtăşirea este „piscul cel mai înalt al vieţii duhovniceşti”, după cum ne spune Nicolae Cabasila în tratatul său Despre viața în Hristos. De aceea, se pot împărtăşi numai credincioşii pregătiţi şi vrednici de a primi Trupul şi Sângele Domnului, verificaţi ca atare de către duhovnic, prin spovedanie. „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănance din pâine şi să bea din pahar, căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, îşi mănâncă şi îşi bea osândă, nesocotind trupul Domnului”, porunceşte Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 11, 28-29).
Povăţuirile din Liturghier precizează că „toţi creştinii cei ce sunt de o credinţă, de o Biserică, care n-au asupra lor îndepărtare ori blestem şi îşi aduc prin mărturisire pocăinţă curată, care trăiesc în dreapta credinţă şi de duhovnicul lor nu sunt opriţi pe o vreme, aceia să se împărtăşească cu Trupul lui Hristos şi cu Sângele Lui, cu cuvenita cinste. Asemenea şi copilaşii cei ce sunt mai în vârstă, care pot fi primiţi la mărturisire, şi pruncii cei mici, după obiceiul Bisericii, se cade pentru credinţa celor ce-i aduc pe dânşii, să se învrednicească de Sfintele Taine întru sfinţirea sufletelor lor şi întru primirea harului Domnului”.
Povăţuirile îi enumeră mai departe şi pe aceia care nu pot fi împărtăşiţi, şi anume, cei care au asupra lor blestem de la episcop, sau care sunt opriţi fie de părinţi, fie de duhovnic, pentru vreo pricină oarecare, desfrânaţii, concubinii, cămătarii, fermecătorii şi vrăjitorii, ghicitorii şi descântătorii, cei care fură cele sfinte, jucătorii de cărţi, hulitorii şi cei ce grăiesc cuvinte de ocară, provocatorii de neorânduială şi de scandal (beţivii, scandalagii). În general, toţi cei cu păcate grave (ucigaşii, hoţii) nu pot fi primiţi la împărtăşire decât după un răstimp mai lung sau mai scurt de pocăinţă şi curăţire.
Durata opririi de la împărtăşire pentru fiecare păcat de acest fel ne-o arată Molitfelnicul, la învăţătura pentru canoane (aşezată după Rânduiala Mărturisirii), dar ea poate fi scurtată după socotinţa duhovnicului, de la caz la caz. De exemplu, păcătoşii aflaţi pe patul de moarte, după ce se vor mărturisi pot fi însă împărtăşiţi, dacă cer aceasta, fără împlinirea canonului, sau chiar fără spovedanie şi fără ajunare.
Nu se poate da Sfânta Împărtăşanie alienaţilor sau celor ieşiţi din minte, atâta vreme cât sunt în stare de nebunie, precum nici celor care nu au capacitatea fizică de a primi şi reţine Sfânta Împărtăşanie. Cei îndrăciţi pot fi împărtăşiţi în momentele de luciditate, dacă nu hulesc Sfintele Taine.
Neofiţii însă, adică cei de curând botezaţi, indiferent de vârsta lor, inclusiv pruncii, vor fi admişi la împărtăşire îndată după botez, fără nici o excepţie, aşa cum a fost practica unanimă a Bisericii universale până în secolele XII-XIII.
(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 319-320)

[cristiboss56]

Certificatul de naștere !
Cat de veche este credinta ortodoxă?
Dacă sunteți romano catolic, este bine sa știți că, până în anul 1054, Biserica Catolica a fost una cu cea Ortodoxă. În acel an, Papa de la Roma s-a desparțit de cele patru Patriarhate apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim) și a început să facă schimbări dogmatice. Astfel, Biserica Catolica este veche de 1 000 de ani.
Dacă sunteţi luteran, religia dumneavoastră a fost întemeiată de către Martin Luther, un fost călugăr din Biserica Catolică, în anul 1517.
Dacă aparţineţi Bisericii Anglicane, religia dumneavoastră a fost întemeiată de către regele Henric al VIII în anul 1534, deoarece Papa nu i-a acordat dreptul de a divorța și a se recăsători.
Dacă sunteţi prezbiterian, religia dumneavoastră a fost înființata de John Knox în Scoţia, în anul 1560.
Dacă sunteţi congregaționist, religia dumneavoastră a fost iniţiată de către Robert Brown, în Olanda în anul 1582.
Dacă sunteţi protestant episcopal, religia dumneavoastră a fost o ramură a Bisericii Anglicane, înfiinţată de către Samuel Senbury în coloniile americane, în secolul 17.
Dacă sunteţi baptist, îi datorati principiile religiei dumneavoastră lui John Smyth, care a lansat-o la Amsterdam în anul 1606.
Dacă apartineti Bisericii Daneze Reformate, îl recunoaşteţi ca fondator pe Michelis Jones, deoarece religia dumneavoastră își are originile în New York, în anul 1628.
Dacă sunteţi metodist, religia dumneavoastră a fost fondată de către John şi Charles Wesley în Anglia, în anul 1774.
Dacă sunteţi mormon, bazele religiei dumneavoastre au fost puse de catre Joseph Smith în Palmyra, New York, în anul 1829.
Dacă sunteti membru al Bisericii Armata Salvării, secta dumneavoastră a fost inițiată de catre William Booth, în Londra, în anul 1865.
Dacă sunteti membru al Bisericii Scientologice, anul în care aceasta religie s-a născut este 1879, iar cea care a fondat-o este Mary Baker Eddy.
Daca apartineti uneia dintre organizatiile religioase cunoscute sub numele „Biserica Nazarineanului”, „Evanghelia Penticostala,” „Biserica Sfânta” sau „Martorii lui Iehova”, religia dvs este una dintre sutele de noi secte fondate de oameni în ultima sută de ani.
Dacă sunteti Creştin Ortodox, religia dumneavoastră a fost fondată în anul 33 de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu s-a mai schimbat din acel moment.
Biserica noastră are acum 2 000 de ani vechime şi, din acest motiv, Ortodoxia, Biserica Apostolilor şi a Sfinților Părinţi, este considerata cu adevărat „Una Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică”.
Aceasta este cea mai importanta moștenire pe care putem să o transmitem tinerilor acestui nou mileniu.

Pr. Dr. Mitiades Efthimi