Remember

[cristiboss56]

93 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române.
În data de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod, întrunit la Bucureşti, hotăra înfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Române. Însă, procesul care a dus la această ridicare în rang a Bisericii noastre a început imediat după Marea Unire din anul 1918.
Această idee a fost formulată pentru prima dată de Gheorghe Ciuhandu în cadrul Congresului preoţimii ardelene de la Sibiu, în 1919. După aceea, alte personalităţi de marcă ale culturii româneşti, istorici precum Nicolae Iorga sau Ioan Lupaş, în frunte cu mitropolitul primat Miron Cristea, ales la sfârşitul anului 1919, dar şi Regele Ferdinand au continuat să prezinte această necesitate ca un fapt firesc, a declarat pentru Trinitas Tv Pr. Florin Șerbănescu de la Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române.
La sfârşitul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei a redactat propunerea ca Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul mitropolitan la Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie. În acest fel, Mitropolitul primat urma să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naţionale Române. Documentul a fost semnat de Mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului şi de Episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradiei, Nicolae al Clujului şi Ilarie al Constanţei.
Propunerea a fost inclusă pe Ordinea de zi a Sfântului Sinod, în şedinţa din 4 februarie 1925 condusă de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului.
În urma tuturor luărilor de cuvânt, Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a prezentat „Actul de înfiinţare al Patriarhatului românesc“. Cu acest prilej s-a amintit de rolul important al Ortodoxiei româneşti de-a lungul timpului.
În încheierea istoricei întruniri sinodale a luat cuvântul Mitropolitul primat Miron, care a adresat mulţumiri tuturor celor ce pregătiseră înfiinţarea Patriarhiei. De asemenea, a prezentat câteva gânduri ce urmau să constituie un adevărat program al anilor de patriarhat. Printre aceste dorinţe se număra şi aceea de a înălţare a unei Catedrale, în concordanţă cu rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.
Să nu uităm că, printre altele, în cuvântul rostit de Patriarhul Miron Cristea îndată după înscăunare a vorbit răspicat şi despre necesitatea înfiinţării unei catedrale a mântuirii neamului, a relatat pr. Cons. Florin Șerbănescu.
Apoi, înfiinţarea Patriarhiei Române a fost recunoscută şi aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat şi Camera Deputaţilor. La 23 februarie 1925, legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.
În data de 12 martie 1925, Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate, printr-o scrisoare irenică, de cele împlinite.
Într-un cadru solemn, înscăunarea ca prim Patriarh al României a Mitropolitului Miron Cristea a avut loc la 1 noiembrie, în acelaşi an.

[cristiboss56]

În anul 1937 arhiereul Ilarion Mircea Băcăoanul hirotonea în treapta de ierodiacon pe monahul Teoctist, în Biserica Precista Mare din Roman, pe seama Mănăstirii Bistrița, a amintit IPS Ioachim în cadrul slujbei de pomenire oficiate miercuri în Catedrala din Roman, la 103 ani de la nașterea Patriarhului Teoctist.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți împreună cu Patriarhul Teoctist toți ierarhii Bisericii Ortodoxe Române trecuți în odihna veșnică, notează site-ul oficial al Eparhiei.
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a evidențiat activitatea pastorală și misionară a celui de-al cincilea patriarh al României și a rememorat perioada în care a îndeplinit misiunea de secretar al său în cadrul Cancelariei mitropolitane din Iași.
IPS Ioachim a vorbit și despre perioadele din istorie în care atât ierarhii cât și credincioșii români au fost greu încercați.
„Poporul român a fost înviat din calea răutăților de câte ori a fost răstignit. Având credință în Dumnezeu, poporul nostru a biruit pe vrăjmași și și-a statornicit identitatea. Sperăm ca Biserica, cea care este mama poporului român, să dăinuiască până la sfârșitul veacurilor”, a spus ierarhul.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Blănaru Florin a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Caraclău, județul Bacău, iar teologul Baciu Bogdan Ionuț a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Berești-Tazlău, Protopopiatul Moinești.

[cristiboss56]

Acum 117 ani, în data de 22 februarie 1901, s-a născut vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina, în satul Suiești din județul Vâlcea.
Al treilea Patriarh al României a avut o activitate importantă în apărarea și afirmarea ortodoxiei românești în vremuri grele. Anul trecut a fost declarat Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Ioan Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suieşti, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori, buni creştini, de la care a moștenit educația creștină și calitățile de bun administrator.
Preoţia mea – mărturisea el – a fost visul sfânt al mamei mele şi primii paşi pe drumul înţelegerii slujirii lui Dumnezeu printre oameni i-am făcut sub călăuzirea ei curată şi evlavioasă. Am avut privilegiul să respir în casa părinţilor mei duhul unui creştinism autentic, întemeiat pe faptele iubirii lui Dumnezeu şi aproapele. Mireasma acestui duh din căminul copilăriei mele, moştenit de la bunicii, moşii şi strămoşii mei, vrednici slujitori ai Bisericii şi ai ţării, pomeniţi întotdeauna la mari praznice de credincioasa mea mamă, cu evocări despre trecutul lor religios şi patriotic, nu s-a dezlipit de mine niciodată (Almanah Bisericesc 2001)
Preotul și învățătorul Ioan Marina
În perioada 1915 – 1923 a studiat la Seminarul teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, apoi a urmat cursurile la Facultatății de Teologie din București, devenind licențiat în teologie în anul 1929.
În perioada 1923 – 1926 a fost învățător la sat, în județul Vâlcea; în 1924 s-a căsătorit cu Lucreția Popescu și a devenit preot în satul Băbeni. În 1932 este numit director al Seminarului pe care îl absolvise.
La vârsta de 34 ani a suferit pierderea soției în data de 18 noiembrie 1935, urmând să crească singur cei doi copii ai săi: Silvia și Ovidiu. La 25 august 1939 preotul Ioan Marina a fost mutat de la direcția seminarului la conducerea tipografiei eparhiale.
Preasfințitul Justinian Vasluianul
La propunerea Mitropolitului Irineu Mihălcescu, Sfântul Sinod, în ședința din 30 iulie 1945, a aprobat alegerea preotului Ioan Marina în cel de-al doilea post de arhiereu-vicar, nou înființat, la Mitropolia Moldovei, și i-a acordat rangul ierarhic de Arhiereu, cu titulatura de Vasluianul.
Mitopolitul Justinian
În data de 16 august 1947, mitropolitul Irineu Mihălcescu, fiind înaintat în vârstă și bolnav, s-a retras din scaun. Arhiereul-vicar Justinian Vasluianul a fost numit de Patriarhul Nicodim locțiitor al scaunului mitopolitan, până la alegerea titularului. Întrunit la București, în ziua de 19 noiembrie 1947, sub președinția Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales ca Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei pe arhiereul Justinian Marina. În cei trei ani cât a păstorit la Iași ca arhiereu-vicar și apoi mitropolit al Moldovei, PS Justinian a depus eforturi imense pentru refacerea Eparhiei, crunt lovită de război și pârjolită de secetă.
Patriarhul Justinian Marina
La data de 27 februarie 1948, Patriarhul Nicodim Munteanu a trecut la cele veșnice, în vârstă de 83 de ani. Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit în capitala țării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al României pe mitropolitul Moldovei Justinian Marina, care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credință, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului și al Bisericii, printr-o blândețe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor și vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare față de Sfântul Sinod și de supunere față de legile țării (din Gramata Sinodală de instalare).
În 29 de ani de patriarhat au avut loc o seamă de evenimente care au crescut prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină și l-au făcut pe Patriarhul Justinian o figură reprezentativă a întregii ortodoxii:
Canonizarea primilor Sfinți Români (1955) și generalizarea cultului sfinților ale căror moaște se găsesc în țara noastră;Înființarea unor așezăminte sociale pentru clericii bătrâni și bolnavi;Reorganizarea învățământului teologic ortodox (1948);Revenirea a 37 de preoți și protopopi greco-catolici, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române (1 octombrie 1948);Întreținerea legăturilor cu Bisericile Ortodoxe surori și cu alte Biserici creștine;Inițierea unor relații cu Bisericile Vechi Orientale, prin vizite reciproce;Reintrarea Bisericii Ortodoxă Române în Consiliul Mondial al Bisericilor (1961);Activitate tipografică importantă: Biblia Sinodală (1968 și 1975) multe cărți de cult, lucrări, periodice, traduceri.Locașe de cult: s-au construit din temelie 302 biserici și au fost reparate sau restaurate alte 2345 biserici.
Patriarhul Justinian a fost ținut la domiciliu forțat, la schitul Dragoslavele, timp de 6 luni, atunci când a protestat împotriva Decretului 410 din 19 noiembrie 1959, care prevedea că puteau fi primite în monahism doar persoanele care au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și de 50 de ani femeile, și în baza căruia, au fost scoși din mănăstiri aproximativ 5.000 de monahi și monahii.
Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate. (Părintele Patriarh Daniel)
Patriarhul Justinian a încetat din viață în data de 26 martie 1977, la vârsta de 76 de ani, după o lungă perioadă de spitalizare. A fost depus într-un mormânt în zidul interior al Mânăstirii Radu Vodă din București.

[cristiboss56]

Maine se implinesc 169 de ani de la nasterea marelui nostru poet Mihai Eminescu.
"Daca vrem sa ne iubim patria, neamul, biserica, sa-l citim pe Eminescu!"
„La 169 de ani de la nasterea poetului, il cinstim si ne rugam pentru odihna sufletului sau, a celui care s-a identificat cu interesul acestui popor, cu dorintele lui; cred ca nu este un altul care sa fi iubit neamul, cultura, limba, asemenea lui. Cred ca si sfarsitul vietii pamantesti a lui Eminescu a venit din cauza durerii pe care el a simtit-o vazand ca cei care au in maini destinele unui neam, cei care au datoria de a promova binele, adevarul, frumosul, nu o fac.
Prezenta lui Mihai Eminescu la Serbarea de la Putna din anul 1871, la hramul manastirii. A fost cea dintai Serbare a Romanilor de Pretutindeni, cu ocazia careia a avut loc si primul Congres al Studentilor Romani de Pretutindeni. Dupa incheierea ei, Eminescu scrie: «Sa deie Ceriul ca sa ajungem asemenea momente mai adeseori, sa ne intalnim la mormintele stramosilor nostri plini de virtute, si sa ne legam de suveranitatea lor cu credinta si aspiratiile vietii noastre. Numai cu chipul acesta vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul romanesc poate spera slava si pomenire in viitor».
Cu durere în suflet trebuie să recunoaştem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe adevăratele valori strămoşeşti, naţionale, creştineşti. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de ţară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau şi cei mai buni creştini. Strămoşii noştri şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit libertatea tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate şi să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic şi ne-am transformat în sclavii propriilor patimi.Iată că înţelegând greşit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înşine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoştinţa noastră faţă de jertfa strămoşilor şi martirilor noştri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare şi-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu şi nimeni altcineva. E dureros şi faptul ca prin şcoli nu se prezintă adevărata faţă a lucrurilor, suntem îndoctrinaţi cu fel de fel basme, minciuni, de teorii inutile şi concepţii anticreştine şi de aceea nu se mai cunoaşte adevărul sacru. Chiar şi despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învăţaţi să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?
Corupţii vremii de atunci, împotriva cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui şi l-au băgat în spitalul de nebuni de la Socola, din Iaşi. Acolo, un doctor l-a injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la scurt timp i-a venit sfârşitul. Cam aşa se întâmplă cu toţi aceia care au curajul să mărturisească adevărul şi să demaşte minciuna…Preţul adevărului este moartea! Este Crucea !
Şi un lucru mai puţin cunoscut am citit într-o carte: „Părintele Arsenie Boca a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult.
Regretatul preot Constantin Galeriu, care a fost şi întemniţat pentru credinţă, i-a alcătuit marelui Eminescu, din preţuire, un Acatist. Părintele Nicodim Bujor s-a rugat pentru sufletul lui Eminescu şi i s-a arătat marele poet, în chilia lui, şi i-a zis zâmbind: „Acum văd faţa Maicii Domnului în ceruri.” Aceasta pentru că a preamărit-o pe pământ…” (Pr. Arsenie Boca “Mărturia mea” Pr. Petru Vamvulescu).
Odihneste Doamne cu dreptii sufletul marelui nostru poet Mihail Eminescu.

[cristiboss56]

În data de 30 martie 1989 trecea la Domnul Părintele Nicolae Steinhardt, personalitate semnificativă a Bisericii și culturii noastre, care s-a convertit la Ortodoxie pe când era închis la Jilava de către regimul comunist și a devenit mai apoi monah.

Părintele Nicolae s-a născut în data de 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, și a fost fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt.

Între anii 1919–1929 a urmat cursurile școlii primare și ale liceului Spiru Haret, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu.

Devine licențiat în Drept și Litere la Universitatea din București în 1934, ca mai apoi, în 1936 să își susțină lucrarea de doctorat în drept constituțional cu tema Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit.

În data de 31 decembrie 1959 este convocat de Securitate şi i se cere să fie martor al acuzării lui Constantin Noica. Refuză şi este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

În urma experiențelor mistice trăite alături de mărturisitorii creștini încarcerați la Jilava, eseistul, criticul literar, juristul și publicistul Nicolae Steinhardt se convertește la ortodoxie, fiind botezat în 15 martie 1960 de ieromonahul Mina Dobzeu.

„Străduindu-ne a ierta şi învăţându-ne a practica şi iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le-am greşit noi, pe noi înşine după ce ne-am căit cu adevărat), ne apropiem de înţelegerea iertării divine”.

Eliberat în august 1964, a intrat mai târziu în monahism la Mănăstirea Rohia (16 august 1980).

Despre personalitatea monahului Nicolae de la Rohia vorbește Episcopul Iustin, cel care l-a cunoscut personal, într-un interviu oferit pentru*Basilica.ro.

„Fidelitatea în prietenie, suferința pentru Hristos, credința și mărturisirea până la martiriu” sunt virtuţile despre care Episcopul Iustin al Maramureşului și Sătmarului a spus că se regăseau în personalitatea părintelui Nicolae Steinhardt – un model pentru tinerii de astăzi”.

[cristiboss56]

Cu 81 de ani în urmă, la 1 aprilie 1941, în Bucovina istorică, la Fântâna Albă – Varnița (azi în Ucraina), a avut loc masacrul grupului de români care doreau să trăiască liberi în România.

[gpalama]

În prealabil postat de cristiboss56

Cu 81 de ani în urmă, la 1 aprilie 1941, în Bucovina istorică, la Fântâna Albă – Varnița (azi în Ucraina), a avut loc masacrul grupului de români care doreau să trăiască liberi în România.

Nu le cerem si noi Ukrainienilor pamantul romanesc luat de rusi si dat altora?

Nu putem sa le cerem sa fie corecti fata de o istorie in care noi am patimit ce acum ei acuza?

Nu poate cineva din tara asta sa le ceara Ukrainienilor restituirea a ce a fost luat de la noi, asa cum ei acuza Rusia acum ca ia de la ei?


Rusine tarii astea si conducatorilor ca nu sunt in stare sa deschida gura pentru ce e romanesc.